Jurnalul meu polonez

Ultima pagină

2010-10-20T11:01:00.002+03:00

Acum exact un an scriam prima pagină a acestui jurnal personal despre Polonia.
A fost conceput ca un proiect menit să promoveze tot ce ţine de acest popor slav în România şi iată că a venit vremea să îi scriu şi ultima pagină.

Sunt foarte fericită că în acest an, peste 16.000 de vizitatori unici au ajuns pe Jurnal de Polonia. E plăcut să mă gândesc că în medie 1330 de oameni/ lună au aflat de existenţa acestui proiect.
Au deschis în total aproape 34.000 de pagini cu un bounce rate de 56.76 % (se putea şi mai bine, dar şi mai rău).
Vizite noi au fost în procent de 71.94 %, adică 3 din 10 vizitatori s-au reîntors de-a lungul vremii ca să mai citească una alta despre Polonia. (statistici din Google Analytics)

Prietenul meu cel mai bun a fost şi sper că va mai fi Google, care mi-a adus cei mai mulţi vizitatori. Se pare că, deţinând singurul blog de gen despre Polonia în România, mi-a adus numai avantaje.
Pe locul 2, o medalie de argint pe care oricând o măsluiesc şi o fac de aur, îi aparţine agregatorului polimedia.us/fain. O surpriză foarte plăcută, o comunitate online în care m-am simţit ca la o cafenea hlizindu-mă cu prietenii. Multe click-uri cu 0 secunde timp petrecut pe pagină, dar din sute de vizitatori zilnic, unii rămâneau şi apoi reveneau constant. Asta a fost excelent pentru mine.

Dacă mă uit în top 50 de cuvinte cheie prin care oamenii au ajuns pe acest blog, pe primul loc nu se află ceva legat de această ţară, ci mai mult o curiozitate generală: “cine este cel mai puternic om din lume”. Deoarece am scris la un moment dat un articol în care dădeam cumva răspunsul acestei întrebări, de atunci se caută într-o veselie răspunsul acestei întrebări. Nu mă aşteptam, dar mari sunt posibilităţile google-ului :)

Desigur, oamenii caută şi “pronunţie poloneză” “alfabet polonez” “despre polonia” “filme poloneze” “muzică poloneză” ”autocar românia polonia” ”cursuri poloneză” ”eu român ea poloneză” etc.

Însă cel mai mult îmi plac căutările trăsnite care nu au absolut nicio legătură cu profilul acestui blog. De exemplu: “vând maioneză”, “a se pupa”, “a da dovadă de om prezentabil”, “bancuri cu craniu şi crania” (wtf, există aşa ceva?), “cum să-i spun că îmi pare rău”, “din ce e compus pianul”, “dode e nume ţigănesc?” şi multe multe altele.

Jurnal de Polonia a fost cel mai intens proiect cultural pe care l-am desfăşurat până acum. Am legat prietenii cu români şi polonezi deopotrivă, am primit informaţii preţioase de la oameni mult mai în măsură să vorbească în anumite privinţe, am deschis un grup pe yahoo (http://groups.yahoo.com/group/desprepolonia/ ) în care fiecare întreabă sau recomandă diverse despre Polonia, trasee pentru călătorii, atracţii turistice etc., şi mai ales am adus în prim plan o ţară despre care se ştie mult prea puţin.

Chiar dacă nu voi mai scrie nimic aici, ştiu că vor exista întotdeauna curioşi care mă pot contacta oricând pe e-mail sau, de ce nu, vor folosi grupul de pe Yahoo pentru a interacţiona şi cu alte persoane.
Sper că v-am trezit măcar puţin interesul şi că veţi vizita această Polonie frumoasă, voi cei care n-aţi făcut-o deja, ori poate că măcar v-au plăcut articolele mele pe care le-am scris numai din inimă, ca să vă împărtăşesc şi vouă ce am aflat eu de-a lungul timpului.

Nu uitaţi, site-ul Institutului Polonez de la Bucureşti afişează lunar un program al evenimentelor culturale din România şi Moldova. Vizitaţi-l cu încredere.

Şi iubiţi-vă tot cu încredere, mult şi fără frontiere :)

Zilele Filmului Polonez la Bucureşti- ediţia 2010

2010-10-18T14:26:00.005+03:00

Institutul Polonez a organizat anul trecut la Bucureşti Zilele Filmului Polonez între 22 şi 28 octombrie. Anul acesta însă, oamenii s-au decis destul de târziu şi au destul de puţine informaţii consistente.

Însă vă pot spune sigur că evenimentul se va desfăşura zilnic în perioada 17-21 noiembrie, ca şi anul trecut (vedeţi AICI mai multe informaţii), în ograda bunului prieten al polonezilor, Cinematograful Eforie :)

Filmele vor rula începând cu ora 19:00 şi vor fi, aşa cum ne-au obişnuit deja organizatorii, dintre cele mai noi (2008- 2010).

Din păcate nu am nici eu, nici IP mai multe informaţii, însă am primit o promisiune că în curând se va afişa pe site-ul lor oficial, www.culturapoloneza.ro, programul complet al Zilelor Filmului Polonez.

Ochii în patru aşadar, e un eveniment alunecos, dar şi când îl prindem... :D

Update: tocmai ce am zărit pe blogul Institutului Polonez şi programul filmelor. Intraţi şi vă informaţi :) : http://www.getyourip.ro/28/10/2010/zilele-filmului-polonez-in-romania-si-in-republica-moldova.html

Te iubesc în poloneză etc etc

2010-10-12T00:15:00.004+03:00

Am remarcat în statisticile mele de trafic că sunt mulţi oameni care caută pe google cum se spune in poloneză la „ce mai faci”, „te iubesc”, „mi-e dor de tine” etc.
Ştiu că nu le-am precizat în articole anterioare, aşa că de data asta voi satisface aceste mici curiozităţi :)
Şi cum ar fi să vi le scriu, fără ca voi să ştiţi a le citi! Voi pune în paranteză şi pronunţia în română, dar trebuie să înţelegeţi şi că alfabetul polonez deţine nişte diacritice destul de complicate, unele reproducându-se într-o notă nazală, deci mie îmi este destul de greu să scriu întocmai cum trebuie pronunţat, însă vă sfătuiesc să citiţi şi acest articol mai vechi, unde explic mai bine cum se pronunţă toate literele alfabetului polonez.

Da= Tak (tac)
Nu= Nie (nie)
Mulţumesc= Dziękuję (giencuie)
Mulţumesc foarte mult= Bardzo dziękuję (bardţo giencuie)
Mersi= Dzięki (gienchi)
Te rog= Proszę (proşeu)
Scuzaţi-mă= Przepraszam (pşepraşam)
Salut= Cześć (ceşci)
Hei!/ Hai noroc! (foarte familiar, recomandat numai între prieteni= Siema! (şiema)
Bună dimineaţa= Dzień dobry (gien dobrî)
Bună ziua= Dzień dobry (gien dobrî)
Bună seara= Dobry wieczór (dobrî vieciur)
Noapte bună= Dobranoc (dobranoţ)
La revedere= Do widzenia (do vidţenia)
Pe curând= Narazie (narajie)
Ce mai faci/ faceţi (respectuos)?= Jak się masz/ Jak się Pan(i) ma? (iac şie maş?/ Iac şie pan/i maş?)
Dar tu?= A ty? (a tî)
Nu vorbesc poloneză= Nie mówię po polsku (nie muvieu po polscu)
Nu înţeleg= Nie rozumiem (nie rozumiem)
Nu ştiu= Nie wiem (nie viem)
Vorbeşti engleză?= Mówisz po angielsku? (muviş po anghielscu)
Care e numele tău/ dumneavoastră?= Jak masz na imię/ Jak się Pan(i) nazywa (iac maş na imieu? Iac şieu pan/i nazîva?)
Numele meu este X= Nazywam się X (nazîvam şieu X)
Eu sunt X= Jestem X (iestem X)
Încântat/ă de cunoştinţă= Miło mi (miuo mi)
Bine= Dobrze (dobje)
Bun= Dobra (dobra)
Rău= Źle (jle)
Aşa şi-aşa= Tak sobie (tac sobie)
Informaţii turişti= Informacja Turystyczna (informaţia turîstîcina)
Cât costă asta?= Ile to kosztuje? (ile to coştuie)
Ce e asta?= Co to jest? (ţo to iest)
Ce?= Co? (ţo)
Poftim?= Sucham? (suham)
Unde?= Gdzie (ggie)
Cum?= Jak (iac)
Când?= Kiedy (chiedî)
Poftă bună= Smacznego (smacinego)
Noroc= Na zdrowie (na zdrovie)
Te iubesc= Kocham Cię (coham cie)
Mi-e dor de tine= Tęsknię za Tobą (teunscnieu za tobau)
Dă-mi un sărut= Daj buzi (dai buji)
Eu= Ja (ia)
Tu= Ty (tî)
El= On (on)
Ea= Ona (ona)
Noi= My (mî)
Voi= Vy (vî)
Ei= Oni (oni)
Ele= One (one)

Eu ştiu că oamenii sunt predispuşi întâi să înveţe înjurături în altă limbă, dar eu nu le voi scrie aici.
Însă vă pot spune că sunt cel puţin două cuvinte vulgare din limba română identice şi cu acelaşi înţeles în limba poloneză (deci atenţie la înjurături) şi cel puţin încă un cuvânt care în limba română este inofensiv, dar în poloneză înseamnă „fund”, cu sensul de popou, desigur. Este vorba despre prepoziţia „după”. De fapt, la ei este “dupa”, dar chiar şi aşa, stârneşte râsete dacă o folosiţi ;)

Uf… Uitam ceva destul de important…

LA MULŢI ANI! are cel puţin două variante:
Scurtă- Sto Lat! (O sută de ani!) Polonezii o folosesc la absolut orice ocazie, onomastică, botez, nuntă, tot felul de aniversări...)
Îngrozitor de lungă- Wszystkiego najlepszego z okazji urodzin! (Fşîstchiego nailepşego zî ocazii urodţin!). Mai contează ce înseamnă exact aceste cuvinte când voi deja ştiţi că le veţi ura o sută de ani? :)

Stadioanele Poloniei între SF, realitate şi ghilotina UEFA

2010-10-08T22:01:00.003+03:00

Nu mai este o noutate de mult că Polonia şi Ucraina vor găzdui în anul 2012 Campionatul European de Fotbal. Prima dată când se anunţa acest eveniment era în 18 aprilie 2007 de către preşedintele UEFA Michel Platini, în defavoarea altor candidaţi puternici, Italia şi Croaţia & Ungaria.

Polonezii fierb aproape de clocot de mai bine de doi ani, de când au început pregătirile pentru construirea, respectiv consolidarea stadioanelor. Platini supraveghează constant lucrările, el fiind însă mai drastic cu Ucraina, la adresa căreia având în urmă cu ceva timp o remarcă usturătoare: “Dacă nu va fi niciun stadion în Kiev, nu va fi niciun Euro în Ucraina.” Între timp, preşedintele UEFA s-a mai relaxat, declarând zilele trecute într-un interviu că este încrezător în timing-ul asumat de către ucrainieni.

4 oraşe au fost alese pentru a găzdui meciurile de fotbal: Warszawa (Varşovia), Gdańsk, Poznań şi Wrocław. De asemenea, din Ucraina sunt încă 4 oraşe : Kiev, Lviv, Dnipropetrovsk şi Donetsk.

Pentru finală a fost propus Kievul, datorită stadionului care a găzduit meciurile de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de Vară din Rusia, 1980.

Polonia însă nu se poate supăra, ea având programată deschiderea Campionatului în Varşovia, la data de 8 iunie 2012.
Stadionul pe care va avea loc evenimentul nu este încă finalizat, iar UEFA pune presiuni uriaşe pentru terminarea lucrărilor până în iunie 2011, pentru a evita orice grijă suplimentară.
Construită pe fundaţia vechiului stadion naţional comunist, în apropierea râului Vistula din centrul Varşoviei, noua arenă va avea o capacitate de 55.000 de locuri şi urmează să îşi deschidă porţile în septembrie 2011, cu ocazia unui meci amical Polonia-Germania.

De altfel, oraşul Poznań tocmai a inaugurat pe 20 septembrie 2010, în cadrul unui concert Sting, prima arenă finalizată din cele anunţate pentru Campionat; are o capacitate de 43.000 de locuri şi este certificată cu cea mai înaltă clasă Elite.

Cât despre celelalte stadioane poloneze, vă invit să vedeţi în pozele de mai jos cum ar trebui să arate şi care este statusul lor actual. Dacă ar fi să aleg între cele 4 stadioane ale Poloniei, cred că Baltic Arena din Gdańsk va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din lume, el dorind să arate ca o ambră (răşină solidificată de zeci de milioane de ani, de culoarea focului, un fel de chihlimbar). Totuşi, Gdańsk este capitala mondială a ambrei, aici fiind şi cel mai mare muzeu din lume. Mi se pare o idee superbă şi după cum puteţi observa şi voi în filmuleţul de mai jos, va avea un mare impact vizual.

Dacă ajungeţi în Polonia în perioada Campionatului European de Fotbal, încercaţi să vă rezervaţi câteva zile înainte pentru un program turistic, deoarece toate cele 4 oraşe gazdă sunt foarte interesante. Doar nu degeaba şi-au depus candidatura pentru Capitala Culturală Europeană a anului 2016.

Varşovia (cam 3 milioane de locuitori) are atât un centru vechi foarte interesant, cât şi un centru nou futurist în care v-aţi putea simţi ca în Tokyo sau New York.
Gdańsk (în jur de 600.000 locuitori) este cel mai mare port la Marea Baltică şi aveţi mii de buticuri la alegere pentru a cumpăra tot felul de bijuterii şi obiecte ornate cu ambră, plus alte interese de care am mai vorbit pe acest blog.
Poznań (circa 550.000 de locuitori) este cel mai vechi oraş din Polonia în care 20 % din populaţie constă în studenţi, deci atmosfera este cât se poate de vie!
Wrocław (cam 640.000 de locuitori) este din punctul meu de vedere cel mai frumos oraş polonez, cu un centru vechi construit pe mai multe insule conectate cu peste 100 de poduri, cu o sumedenie de festivaluri de teatru şi muzică, dar mai ales cu o istorie pe care o afişează cu mândrie prin fiecare clădire ce ne iese în cale.

Deşi se ştie că suporterii polonezi sunt unii dintre cei mai agresivi din Europa, totuşi aceste manifestări sunt la nivel local (cei mai răi sunt din oraşul Łódź, foarte porniţi împotriva evreilor din alte oraşe) şi numai între galerii, neimplicând de obicei spectatorii, maşinile lor ori mijloacele de transport în comun. Plus că securitatea, mai ales la asemenea evenimente, este foarte strictă, astfel încât orice conflict se stinge destul de repede.

Iată şi programul UEFA 2012:

Noiembrie 2010: lansarea mascotei EURO
1 Martie 2011: punerea biletelor în vânzare
25, 26 şi 29 martie 2011: meciuri de calificare EURO
3, 4 şi 7 iunie 2011: meciuri de calificare EURO
2, 3 şi 6 septembrie 2011: meciuri de calificare EURO
7, 8 şi 11 octombrie 2011: meciuri de calificare EURO
11 şi 12 noiembrie 2011: play-off-uri EURO
15 noiembrie 2011: play-off-uri EURO
Decembrie 2011: extragerea finală la Kiev
8 iunie 2012: deschiderea EURO în Varşovia
1 iulie 2012: finala EURO în Kiev

http://www.youtube.com/watch?v=LsJStJku7O8

Desprepolonia.ro, un domeniu de-a dreptul liber.

2010-09-28T16:27:00.001+03:00

Că tot vorbeam în articolul anterior despre website-uri... M-am decis să eliberez din ograda proprie domeniul www.desprepolonia.ro.
E disponibil şi dispus să fie folosit corespunzător.
Scrieţi-mi pentru alte info pe adresa de e-mail specificată în profilul meu.

Aa, şi care-l vrea, păi să facă treabă cu el, că altfel nu-l dau nici de-a naibii!
:)

Cea mai lungă adresă web din Polonia

2010-09-15T13:54:00.006+03:00

Mi-am amintit zilele acestea despre cum Primăria Craiovei înfiinţa acum vreo două luni o instituţie nouă, BNUCRCARUAECDUBDUAD (Biroul de nomenclatură urbană, Certificate de Recenzie, Certificate Atestare, Registrul Unic de Atestare, Evidenţă Construcţii şi Documente de Urbanism, Banca de Date Urbană şi Avizare Documente).

Puteam să jur că suntem printre cei mai tâmpiţi oameni din lume, dar sigur nu şi singurii.
Iată că Polonia se poate mândri şi ea cu o "glumă" a autorităţilor.
Cel mai lung website (şi cel mai ilizibil, desigur) aparţine chiar Guvernului:

http://www.obwodnicapolnocnaaglomeracjitrojmiejskiej.pl

Care s-ar traduce cumva: http://www.grupulcelortreioraşenordice.pl, sau mai bine în engleză:
http://www.thetricityagglomerationnorthernbypass.pl.
Zic mai bine în engleză pentru că ele aşa se cheamă, The Tricity, şi reunesc oraşele Gdańsk, Gdynia şi Sopot, toate trei situate la Marea Baltică, în nordul Poloniei.
Aş putea intra acum în recomandări turistice, pentru că într-adevăr Tricity este un punct de neratat pe harta oricărui turist, dar vă las să practicaţi pronunţia poloneză :)

De Zilele Bucureştiului, Chopin se face rocker. În Piaţa Constituţiei.

2010-09-12T21:01:00.002+03:00

Iată că suntem iar în Zilele Bucureştiului, mai exact între 10 şi 20 septembrie 2010. Au trecut 551 de ani de la prima atestare documentară a acestui oraş, aşa că de ceva vreme încoace (mai exact de când ne străduim să amenajăm şi un centru vechi turistic, ca în alte capitale europene), sunt organizate diverse evenimente: concerte, concursuri, târguri tematice, expoziţii şi tot aşa.
Ce-i drept, zilele acestea sunt tare frumoase, Bucureştiul ridicându-se uşor uşor din cenuşiul în care se scufundase în ultimele decenii. Pot fi zăriţi clovni, mimi, cavaleri, prinţese, ofiţeri şi mai ales o grămadă de turişti străini. Asta îmi place, înseamnă că ceva se mişcă spre mai bine.

Anul acesta am identificat în programul Zilelor Bucureştiului un concert inedit de rock combinat cu muzica lui Fryderyk Chopin (compozitor polonez despre care am scris câte ceva mai demult aici), eveniment ce va avea loc sâmbăta aceasta, pe 18 septembrie, ora 21:00, în Piaţa Constituţiei.

Rock Loves Chopin este de fapt un proiect început în anul 2008, susţinut de orchestra Stołeczna Estrada care deja a uimit oameni din toată lumea (Paris, Chicago, Berlin, Cairo şi Shanghai sunt doar câteva din oraşele în care au poposit artiştii). Tematica o reprezintă îmbinarea armonioasă de rock clasic şi contemporan cu muzica pentru pian a marelui compozitor Chopin.

Pentru mai multă spectaculozitate, de obicei se recurge la un show cu artificii, iar la Bucureşti a fost deja anunţat un grup de 12 dansatori moderni, reuniţi sub numele “Folies Dance Company”.

Pentru cunoscători, vă mai scriu că vor fi interpretate, printre altele, următoarele piese: impresii pe teme de Chopin, Poloneză în la major op. 40 nr. 1, Preludiu în do minor op. 28 nr. 2, Studiu în mi major op. 10 nr. 3, Vals în la minor op. 34 nr. 2, Preludiu în la major op. 28 nr. 7, Vals în do diez minor op. 64 nr. 2, Preludiu op. 28 nr. 17, Studiu în do minor op. 10 nr. 12 - revoluţionar.

Vor concerta pe scena din Piaţa Constituţiei renumitul pianist polonez Leszek Możdżer precum şi Jacek Królik (nu mă pot abţine, królik înseamnă iepure, hi hi, ce nume drăguţ) – chitară, Ryszard Sygitowicz – chitară, Marek Raduli – chitară, Fusion Strings Quartet, Anna Serafińska – voce, Michał Jurkiewicz – clape, Łukasz Adamczyk – bas, Wojtek Fedkowicz – percuţie.

Cum UNESCO a anunţat că 2010 este “Anul Fryderyk Chopin” cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea compozitorului, proiectul "Rock Loves Chopin", înscris în calendarul Anului Chopin, este cu atât mai binevenit şi sprijinit în România de către Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Varşoviei, Institutul Polonez şi Centrul de Proiecte Culturale ArCub.

Dacă nu ştiti exact ce fel de muzică va fi, în caz că vreţi să luaţi cu voi şi copiii, iubitul/a sau părinţii, am pus mai jos două filmuleţe din cadrul unor concerte Stołeczna Estrada :)

http://www.youtube.com/watch?v=epv7kB80WlA&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=FAcJzjTqZyM&feature=related

Dekalog- diamantul neegalat al filmelor poloneze

2010-08-28T14:09:00.005+03:00

De mult îmi stă pe vârful degetelor să vă recomand câteva filme poloneze care merită văzute cu orice preţ. Nu pentru că nu aş avea ce să recomand, ci pentru că mi-a fost greu să aleg dintre toate filmele care m-au impresionat până acum.
Dacă le-aş pune unele sub altele, doar le-aţi privi două secunde şi aţi trece peste ele, aşa că în acest articol voi încerca să vă cuceresc cu preferatul meu care sper că va deveni şi al vostru cât de curând.

Decalogul (Dekalog) este o serie de filme creată iniţial pentru televiziunea naţională poloneză, regizată de Krzysztof Kieślowski şi scrisă de acesta alături de Krzysztof Piesiewicz.
Seria constă în 10 filme a câte o oră, ele reprezentând cele 10 Porunci Dumnezeieşti.

Povestea Decalogului a început în anul 1989 şi a fost turnată timp de un an şi jumătate cu un buget mizer. Deşi ideea iniţială era ca fiecare episod să fie realizat de alt regizor, Kieślowski nu a putut rezista frumuseţii acestui proiect şi a sfârşit prin a le regiza pe toate zece.

Chiar dacă sub mâna aceluiaşi maestru, aceste filme rămân independente în scenariu, imagine şi mesaj, ba chiar explorând posibilele înţelesuri ale Poruncilor.
Episoadele sunt pur şi simplu numerotate, fără a avea un nume; Kieślowski nu a ataşat doar o poruncă fiecărui episod, ci în unele cazuri chiar mai multe; de fapt, s-a dorit declanşarea unei dileme morale, nu explicarea sau promovarea Poruncilor (mai puţin episodul 5 care este destul de clar- Să nu ucizi).

Acţiunea, deşi diferită de la un film la altul, se desfăşoară în acelaşi cadru, într-un complex de blocuri comuniste din capitala Poloniei, Varşovia.
Actorii, dintre cei mai cunoscuţi la acea vreme şi în zilele noastre, au apariţii unice cu excepţia lui Artur Barciś, un tânăr blond care nu are nicio intervenţie în desfăşurarea acţiunii, însă pare a fi un fel de Creator din umbră care leagă totul. Întotdeauna el apare în diferite ipostaze, de exemplu în primul episod este un vagabond care se încălzeşte lângă un foc, în al doilea este un infirmier la spital, apoi vatmanul unui tramvai şi tot aşa.

Din cele zece opere, două au fost alese ulterior spre realizarea unor lung-metraje pentru cinema, şi anume episoadele 5 şi 6. Ele pot fi găsite în forma editată, mai lungă cu aproape 30 de minute, sub numele “A short film about love” (Krótki film o miłosci) şi “A short film about Killing” (Krótki film o zabijaniu). Ambele sunt foarte bune. Mi-ar fi plăcut să văd toate episoadele Decalogului mai lungi de o oră, însă uneori mai puţin înseamnă mai mult. Sau cel puţin aşa se zice :)

Poate vă întrebaţi de ce am ales tocmai Dekalog din sutele de filme poloneze de excepţie. De fapt, am cel puţin un Top 10 în minte şi suflet, însă această serie a fost pentru mine ca o dragoste la prima vedere, primul contact conştient cu un film polonez. M-a marcat ingeniozitatea regizorului, şi după cum puteţi vedea cu ochii voştri pe cel mai apreciat site de profil, imdb.com, nu numai pe mine. Dekalog a strâns de-a lungul vremii o notă impresionantă din partea utilizatorilor, 9.2. Ca să nu mai vorbim despre premiile naţionale şi internaţionale de la diferite evenimente.

Apoi apreciez munca lui Krzysztof Kieślowski, unul dintre cei mai mari regizori polonezi (printre alţii Andrzej Wajda cu înfiorătorul „Katyn” ori istoricul „Pan Tadeusz” sau Roman Polanski cu mult prea multe filme bune).
De-a lungul vieţii a reuşit performanţa de a fi dublu nominalizat la premiile Oscar şi la BAFTA, Ursul de Aur, Golden Palm, Cesar, European Film Award, Leul de Aur ş.a. A şi câştigat multe dintre ele, doar ca variante de argint, însă ce mai contează. Munca lui a rămas pentru totdeauna în istorie prin trei capodopere recunoscute la nivel internaţional: ”Dekalog”, ”La double vie de Veronique” şi seria „Three Colors: Red, White, Blue” (alte două recomandări din topul acela al meu). S-a stins cam devreme, în 1996, la 55 de ani, în urma unei operaţii la inimă pe care a suferit-o într-un spital din Varşovia. Cu 18 luni înainte de moarte îşi anunţase retragerea la ţară ca să fumeze şi să citească literatură. S-a descoperit ulterior că lucra la o nouă trilogie: Raiul, Iadul şi Purgatoriul. A apucat să termine doar Raiul care a şi fost filmat de Tom Tykwer în anul 2002.

Ca un prim bonus la aceste recomandări, vă sfătuiesc să căutaţi în toate felurile posibile un scurt metraj de 15 minute al lui Kieślowski, care se cheamă Talking Heads (Gadające głowy). Pentru anul realizării, 1980, consider acest film documentar unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care mi le-au văzut vreodată ochii. Nu are rost să vi-l descriu pentru că i-aş ştirbi geniul.

Ca un al doilea bonus, iată mai jos cele 10 Porunci Dumnezeieşti, în varianta catolică, foarte puţin diferită de cea ortodoxă (cel puţin din punctul meu de vedere):

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine
2. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert
3. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte
4. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta
5. Să nu ucizi
6. Să nu preacurveşti
7. Să nu furi
8. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău
9. Să nu pofteşti la nevasta aproapelui tău
10. Să nu râvneşti la casa aproapelui tău, nici la roaba sau robul lui, nici la bunurile lui, nici la nimic ce este al aproapelui tău.

OK, nu mă întrebaţi de unde puteţi face rost de aceste filme pentru că nu vă pot împinge spre păcate internautice ;) însă vă pot ura succes în căutarea DVD-urilor originale sau vă sfătuiesc să le solicitaţi direct polonezilor pe care îi cunoaşteţi ori instituţiilor culturale din ţara noastră. Orice, numai nu renunţaţi până nu găsiţi filmele. Într-o viaţă de om, Decalogul şi Capetele Vorbitoare (Talking Heads) merită cel puţin o vizionare.

Votca, motiv de veşnică dispută între polonezi şi ruşi

2010-08-14T22:04:00.003+03:00

Cine a inventat votca? Probabil mulţi dintre voi cred că ruşii. Dar este această afirmaţie adevarată? Nu e cumva doar propagandă rusească?
Ce ziceţi de Polonia, unul dintre cei mai mari producători de votcă din lume?

Dacă aveţi această curiozitate, dedicaţi-vă 33 de minute filmului de mai jos. Veţi fi surprinşi să aflaţi cât de serios este acest subiect în Polonia şi Rusia şi de altfel cât de înclinată stă balanţa spre Polonia în privinţa originii votcii.
Este vorba despre un documentar (în engleză, fără subtitrări) realizat de televiziunea americană VBS în care se vorbeşte nu doar de votcă, ci şi de comunism şi istoria acestor două ţări.

Că tot veni vorba… în limba română corect este cuvântul Votcă, dar în vorbirea uzuală se foloseşte Vodcă, cu litera D. Până la urmă, ar avea mai mult sens aşa, având în vedere că în rusă se spune Vodka, totuşi… în poloneză se scrie Wódka şi se citeşte vutca.
Oare pentru Academia Română, autoarea “Dicţionarului Explicativ al Limbii Române”, care a fost sursa de inspiraţie? Sau ştiau deja membrii Academiei numele câştigătorului acestui război? :)

http://www.vbs.tv/watch/the-vice-guide-to-travel/wodka-wars

De ce este Turul Poloniei la ciclism mândria ţării

2010-07-31T16:58:00.005+03:00

Mâine, 1 august, va începe Turul Poloniei la Ciclism transmis de postul TV Eurosport în 59 de ţări. Desfăşurat pe parcursul a 7 zile şi cu o istorie de mai bine de 80 de ani, este cel mai important eveniment sportiv din această ţară.

Totul a pornit în anul 1928, sub numele de “Alergând în jurul Poloniei”, tur la care au participat 71 de concurenţi.
Până în 1952, cursa a fost organizată sporadic, dar după acest an ea a devenit una anuală, întotdeauna sub statut de cursă pentru amatori.

Începând cu anul 1993, Turul Poloniei (Wyścig Dookoła Polski) a devenit profesionist o dată cu preluarea organizării evenimentului de către fostul ciclist polonez Czesław Lang, el fiind numit în acel an directorul TdP (prescurtarea de la Tour de Pologne); acest turneu îi datorează apartenenţa la Uniunea Cliclistă Internaţională (UCI) ProTour din anul 2005 şi la calendarul UCI World Ranking din 2009.
Desigur că până prin 1993 participarea era majoritar poloneză, deci şi câştigătorii au fost cu foarte mici excepţii, numai ciclişti polonezi.

Anul acesta Turul Poloniei totalizează 1256 km de trasee fragmentate, începând din centrul Poloniei până în sud. Să zicem că nu e chiar un tur de Polonie, dar la cât de mare este această ţară, nici nu mă aşteptam să se poată pedala peste tot.
Unii zic că, fiind un tur de categoria 2 HC (desfăşurat în mai multe zile), poate fi comparat chiar cu Giro D’Italia sau Tour de France. Eu, nepricepându-mă, mă abţin :)

Startul se va da în micuţul oraş central Sochaczew, de aici până la capitala Varşovia fiind numai 175 km.
În zilele următoare, sportivii vor traversa atât ţinuturi de vis, cu păduri şi pârâuri, cât şi oraşe istorice ale Poloniei, precum Katowice sau Oświęcim (denumirea poloneză a Auschwitz-ului de care ştim cu toţii).

Finişul cursei va fi trecut în Cracovia, unul dintre cele mai vechi oraşe din Polonia, al cărui centru istoric este încă din anul 1978 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

În programul Eurosport şi Eurosport 2 România, transmisiunile în direct încep de luni, de pe 2 august, ora 17:45, continuând să fie difuzate imagini zilnic, în fiecare după-masă şi seară.

Facultăţile din Polonia fac Lip Dub la greu

2010-07-22T15:58:00.001+03:00

Nu ştiu dacă aţi mai auzit de Lip Dub, dar eu vă dezvălui o definiţie proprie, ca să mă înţelegeţi pentru ce vreau să vă arăt în acest articol.
Lip Dub este un mod de prezentare cu părţi audio şi video diferite, dar sincronizate pentru obţinerea rezultatului dorit.
Adică... avem un filmuleţ cu Tom şi Jerry peste care se aud doi rapperi care îşi înjură mamele. Buzele personajelor se mişcă aproape în acelaşi timp cu ce auzim, aşa că efectul este genial. Sigur aţi văzut măcar o dată ceva de genul.

Acest Lip Dub este folosit în general pentru a aduce un plus de umor în ceva ce vrem să arătăm celor din jur. Aşa cum fac mai nou studenţii pentru a-şi prezenta universităţile prin care se învârt :)
Fenomenul acesta este de mult practicat pe-afară. În România abia anul acesta am văzut ceva la o facultate din Braşov (http://www.youtube.com/watch?v=MOO9WheDAzM ). Dacă ştiţi voi şi altele, vă aştept în caseta de comentarii.

În Polonia, Lip Dub-ul este apropiat mai degrabă de teatru şi film. Te uiţi la o prezentare de-a lor şi ai senzaţia că e ceva făcut de nişte adevăraţi profesionişti.
Vă las pe voi să urmăriţi două prezentări şi să îmi spuneţi dacă v-au plăcut:

Universitatea Cardinal Stefan Wyszyński este una dintre cele mai tinere universităţi din Varşovia. Fondată în anul 1999, are deja foarte multi studenţi.

http://www.youtube.com/watch?v=3gtrONOyfns&feature=player_embedded

Politehnica Varşovia are şi ea un Lip Dub interesant, poate nu la fel de artistic, însă extrem de amuzant.

http://www.youtube.com/watch?v=lm64rCGJjlU&feature=player_embedded

Parcă nu sunt atât de mulţi studenţi blonzi cu ochi albaştri aşa cum suntem tentaţi să credem despre polonezi, nu? :) De fapt, sunt nişte copii frumoşi şi absolut normali. Şi nebunatici, dar hei, vorbim de facultate aici, totul este permis!

O invenţie poloneză cu rezistenţă la gloanţe

2010-07-19T20:49:00.003+03:00

Da, ştiu, nu am mai scris de multă vreme, am acceptat roşiile pe rochiţă chiar cu plăcere, gata, nu mai daţi :)

Din lipsă de timp, revin cu un scurt articol despre o invenţie despre care până de curând habar nu aveam că aparţine unor polonezi.

VESTA ANTI-GLONŢ.

Mulţumită filmelor de acţiune, toată lumea ştie cum arată vestele anti-glonţ, dar nu şi numele celor care au inventat-o: Jan Szczepanik şi Kazimierz Żegleń. Proiectul lor a devenit popular în anul 1902, când l-a salvat de la moarte pe Regele Spaniei Alfonso al XIII-lea, în timpul unui atentat la viaţa sa.

Vesta se baza pe absorbţia energiei de către straturile din... mătase, acest material fiind considerat cel mai puternic la acea vreme. Avea desigur o limită a rezistenţei la împuşcături, majoritatea gloanţelor din zilele noastre putând pătrunde vesta cu mare uşurinţă.

Destul de interesant mi se pare faptul că unul dintre inventatori, Kazimierz Żegleń, a fost călugăr în Congregaţia Învierii (în poloneză ”gromadzenie zmartwychstańcow”) şi locuia în Statele Unite. A început să se gândească la o astfel de soluţie anti-glonţ după ce Maiorul de Chicago a fost împuşcat în biroul său.

Celălalt polonez, Jan Szczepanik, a avut peste 50 de invenţii, cele mai importante fiind în industria imaginii în mişcare, fotografiei şi televiziunii, unele folosindu-se chiar şi astăzi.
Mark Twain îl numea la vremea respectivă ”Thomas Edison în variantă poloneză”.

Kazimierz Żegleń a solicitat companiei lui Szczepanik să dezvolte o tehnologie de producţie pentru materialul anti-glonţ. Acesta din urmă a onorat comanda, însă ulterior, în urma unor certuri, cooperarea lor a luat sfârşit destul de repede.

Cam atât despre această grozavă invenţie. Pe data viitoare :)

Cele mai grele alegeri prezidenţiale din Polonia

2010-06-19T12:39:00.001+03:00

Mâine, 20 iunie 2010, polonezii sunt chemaţi la urne să-l aleagă pentru următorii 5 ani ( dacă îl ajută puţin soarta şi nu trece prin cine ştie ce accident fatal) pe noul preşedinte al acestei ţări cu circa 38 de milioane de locuitori şi încă vreo 20 de milioane prin alte ţări precum S.U.A., Marea Britanie, Brazilia, Israel sau Germania.

Conform legii, dacă niciun candidat nu întruneşte minim 50 % din totalul voturilor, un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 4 iulie.

Principalii candidaţi sunt:

- actualul preşedinte interimar, Bronisław Komorowski, ajuns în funcţie după decesul în urma unui accident aviatic al Preşedintelui Lech Kaczyński; acesta este şi candidat la Platforma Civică guvernantă a Poloniei (PO) şi este foarte optimist pentru alegerile prezidenţiale, având numeroşi susţinători, printre care eroul Poloniei, Lech Wałesa, fostul preşedinte al Poloniei, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace şi cofondator al Mişcării Solidaritatea care a început valul de îndepărtare a regimului comunist în întreaga Europă;

- principalul partid din opoziţie, PiS (Lege şi Justiţie, în poloneză Prawo i Sprawiedliwość) vine cu o lovitură la sentimentele polonezilor, sprijinindu-l pe fratele geamăn al lui Lech Kaczyński, Jarosław. Acesta a fost şi Prim-Ministru al Poloniei la începuturile prezidenţiale ale lui Lech, în perioada iulie 2006- noiembrie 2007, anunţându-şi candidatura în 26 aprilie 2010 şi declarând public că ar vrea să continue ceea ce a început fratele său;

- Partidul Alianţa Democrată de Stânga (SLD, adică Sojusz Lewicy Demokratycznej) s-a văzut nevoit să îşi schimbe candidatul, după ce Jerzy Szmajdzinski a murit şi el în dramaticul accident aviatic din 10 aprilie, pe aeroportul militar Smolensk din Rusia. Astfel a fost numit Grzegorz Napieralski, preşedintele acestui partid şi membru al Parlamentului încă din 2004.

Structura politică a Poloniei arată cam aşa, în mare:

- În momentul de faţă, Preşedintele Poloniei, aşa cum scriam şi mai sus, este Bronisław Maria Komorowski.
- Şeful Guvernului este Prim-Ministrul Donald Tusk.
- Adunarea Naţională a Poloniei (Zgromadzenie Narodowe) este numele celor două camere ale Parlamentului, Seimul (460 de locuri) şi Senatul (100 de locuri).
- Preşedintele ţării este ales prin vot majoritar pentru o perioadă de 5 ani.
- Prim-Ministrul este ales de Preşedinte (cu acordul Seimului).
- În Senat, 100 de membri sunt aleşi prin majoritate de voturi în circumscripţie plurinominală pentru o perioadă de 4 ani (există 40 de circumscripţii plurinominale care constau în 2 până la 4 locuri).
- În Seim, 460 de membri sunt aleşi printr-o listă deschisă cu reprezentaţie proporţională pentru o perioadă de 4 ani (există 41 de circumscripţii plurinominale care constau în 7 până la 19 locuri. Alegătorii sunt obligaţi să exprime un vot preferenţial pentru candidatul la alegerea lor. Toate voturile preferenţiale sunt înscrise drept voturi pentru partidul candidatului. Există un prag de 5 % pentru partide şi un prag de 8 % pentru coaliţii. Pragul se aplică la cota de voturi la nivel naţional, nu la circumscripţia electorală. Candidaţii care aparţin etniilor minoritare sunt exceptate de la cerinţele de prag).

Mă opresc aici, nu de alta dar mi-am terminat sursele de inspiraţie într-un domeniu care îmi este uşor potrivnic, politica :)

Trebuie să remarc în finalul acestui articol că Polonia se află oarecum în situaţia României de anul trecut: nu prea mai are de unde alege. Păcat că o asemenea tragedie, cum a fost cea din aprilie, care a curmat 96 de vieţi, printre care cei mai importanţi oameni politici polonezi, tinde să sufoce viitorul acestei ţări care reuşise cumva să stea la suprafaţă când toată Europa se scufunda.

Update: Noul preşedinte al Poloniei este Bronisław Komorowski, câştigător al 53.01 % dintre numărul total de voturi, comparativ cu principalul adversar, Jarosław Kaczyński, cu diferenţa de 46.99 %. Se pare că va fi o relaxare democratică în această ţară până acum aflată sub o conducere destul de conservatoare. Cine ştie însă dacă această relaxare le va aduce plusuri ori minusuri...

De ziua ta, mămico, în dar ţi-am adus Laurka

2010-05-26T00:51:00.005+03:00

Astăzi, 26 mai, toţi copiii polonezi sărbătoresc Ziua Mamei (Dzień Matki). Cam târziu, ar spune unii dintre noi, obişnuiţi cu 8 Martie, însă mai sunt multe alte ţări care au dedicate alte zile decât ne-am imaginat. (click aici pentru detalii)

Specifice acestei zile sunt festivităţile din grădiniţe şi şcoli, când copiii învaţă cum să creeze LAURKI (laurka la singular) - hârtii decorate cu flori pe care se scriu urări şi în general cuvinte inocente de dragoste pentru mama. Instituţiile educaţionale se implică şi ele prin organizarea de evenimente la care sunt invitaţi în special părinţii.

Această sărbătoare a intrat în tradiţia Poloniei pentru prima dată în anul 1923, în oraşul Cracovia, deşi a devenit cu adevărat populară abia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi după, atunci când femeia poloneză, de obicei mamă şi văduvă, a reuşit să supravieţuiască acelei tragedii istorice (peste 5,5 milioane de polonezi au fost ucişi) şi să îşi întreţină propria familie.

Pentru aceste femei puternice şi pentru urmaşele lor, astăzi le urez un românesc LA MULŢI ANI! şi două variante poloneze, la alegere :)

Cea simplă:
Szczęśliwego Dzień Matki! (O zi Fericită a Mamei!)
A se citi “şceunşlivego gieni matchi”.

Cea complicată:
Wszystkiego dobrego na Dzień Matki dla wszystkich Matek! (Cele mai bune urări de Ziua Mamei pentru toate mamele!)
A se citi ”fşîstchiego dobrego na gieni matchi dla fşîstchih matec”.

Ortodoxismul din catolica Polonie

2010-05-24T22:13:00.004+03:00

Despre religia Poloniei se poate crede în primă fază că se leagă în mare parte de cel mai bun conducător pe care l-a avut vreodată lumea catolică, Papa Ioan Paul al II-lea, de origine poloneză şi apărător îndârjit al drepturilor omului şi libertăţii de exprimare a poporului polonez în vreme de război şi comunism.

De fapt, Polonia îşi păstrează şi consolidează de multe secole încoace credinţa, fiind considerată cea mai catolică ţară europeană.
Ca să vă faceţi o idee, la ultimul barometru de opinie publică din anul 2008 organizat de CBOS- Polonia,
- 94 % din polonezi au afirmat că ei cred în Dumnezeu;
- 6 % au afirmat că nu ştiu sau că nu cred în Dumnezeu;
- 52 % dintre credincioşi au spus că participă la întâlniri religioase/ ceremonii/ slujbe etc. cel puţin o dată pe săptămână;
- 17 % dintre credincioşi au spus că participă la astfel de întâlniri o dată sau de două ori pe lună;
- 18 % au afirmat că participă la întâlniri religioase de câteva ori pe an;
- 13 % dintre credincioşi au afirmat că nu se duc niciodată la biserică.

Deşi în secolele 16 şi 17 Polonia era recunoscută pentru unicitatea toleranţei sale religioase, totuşi presiunea Bisericii Catolice a dus spre o majoritate covârşitoare, astfel că în prezent, dintr-o populaţie de circa 38 de milioane de oameni, peste 34 de milioane sunt catolici, pe locul doi fiind ortodocşii cu circa 500 de mii de credincioşi, apoi evreii (cam 200 de mii) şi alte religii gen evanghelişti reformaţi, protestanţi, adventişti, penticostali etc. Remarcaţi desigur numărul scăzut de evrei de care s-au îngrijit nemţii, în stilul caracteristic, să elimine vreo 3 milioane în al Doilea Război Mondial.

Aşadar, într-o ţară majoritar catolică, există totuşi comunităţi de ortodocşi, în mare parte influenţe ale ţărilor vecine ortodoxe Ucraina şi Lituania care au format cândva teritorii comune cu Polonia.

Bisericile ortodoxe şi cele greco-catolice (bisericile unite cu Roma), numite cerkwie (cerkiew la singular) sunt nişte rarităţi admirate şi iubite în Polonia; unele cu influenţă bizantină, altele cu influenţă catolică, ele păstrează totuşi elementele specifice ortodoxismului:
- clădirile sunt construite în formă de cruce, cruce grecească sau cerc (simbol al infinitului);
- acoperişurile vor avea întotdeauna o cruce pe ele, pentru că bisericile acestea sunt construite în numele lui Iisus Hristos;
- cupolele specifice arhitecturii ortodoxe au numere clar definite, între 1 şi 33; când pe o biserică se află doar o cupolă, înseamnă Unul Dumnezeu; când sunt două, reprezintă simbolurile omului şi ale lui Dumnezeu; trei cupole înseamnă Sfânta Treime; patru cupole nu se vor găsi niciodată pe biserici, dar cinci înseamnă Iisus şi Evangheliştii (Marcu, Matei, Luca şi Ioan); şapte cupole înseamnă cele şapte taine bisericeşti; 13 înseamnă Iisus şi apostolii Săi şi în sfârşit 33 de cupole înseamnă cei 33 de ani ai lui Iisus pe Pământ;
- interiorul bisericii este divizat în naos, vestibul şi altar; altarul va fi întotdeauna orientat către Est, iar vestibulul către Vest (orientare asemănătoare cu cea a bisericilor catolice, care cred că au în Est Raiul);
- preoţii ortodocşi trebuie să fie dăruiţi cu voce, pentru că întreaga liturghie (care poate dura mai bine de 3 ore) este cântată de către ei. Melodiile şi cuvintele sunt aproape neschimbate încă de la începuturile creştinităţii, deci ar fi bine măcar o dată să ascultaţi o liturghie cap coadă, asta dacă vreţi să vă întoarceţi puţin în timp.

Dacă sunteţi în căutarea centrului spiritual al Poloniei, nu numai pentru ortodocşi, treceţi pe la Muntele Sfânt Grabarka, unde veţi găsi păduri de cruci lăsate de pelerini din întreaga lume sau mănăstiri şi biserici cu icoane făcătoare de minuni.

Cel mai vestit punct de oprire pentru milioane de credincioşi din întreaga lume este la Sfânta Icoană a Poloniei, Madona Neagră, adăpostită în Mănăstirea Jasna Góra.
Există legende care spun că această icoană (creată probabil în secolul 6), a căpătat un aspect înnegrit din cauza unui incendiu din care a fost salvată de o prezenţă divină, iar zgârieturile care se pot observa pe obrazul drept se pare că ar proveni în urma unui jaf din anul 1430; atunci, câţiva reprezentanţi ai husitismului, mişcare împotriva papalităţii, au jefuit mănăstirea, luând cu ei la plecare inclusiv icoana. După ce au urcat-o în căruţa lor, caii nu au vrut să mai pornească de pe loc. Văzând asta, au azvârlit-o pe pământ, nu înainte ca unul dintre jefuitori să fi zgâriat forma sabiei sale pe chipul Fecioarei Maria.
Acest sanctuar din sud-vestul Poloniei (la 150 de km de superbul oraş turistic Wrocław) primeşte circa 14.000 de vizitatori pe zi; deşi pare mult, imaginaţi-vă cum este în zilele sfinte 15 august şi 8 septembrie...

Iată mai jos câteva biserici ortodoxe şi greco-catolice din Polonia:

Alexandra Dulgheru, câştigătoarea Turneului de Tenis din Varşovia

2010-05-22T15:55:00.005+03:00

Tenismena româncă Alexandra Dulgheru (numărul 32 în lume) a câştigat pentru al doilea an consecutiv Turneul WTA de la Varşovia- Polonia (Polsat Warsaw Open), dotat cu premii în valoare de 600.000 de dolari (ceva mai generos decât Open România, dar la fel de plouat şi nepotrivit plasat în calendarul WTA).

Înainte de finală, după 12 meciuri fără înfrângere, Alexandra declara pe site-ul WTA-ului: “E un sentiment deosebit să joc din nou în Varşovia. Poate datorită atmosferei. Mă simt grozav!”

Adversara ei de astăzi a fost Jie Zheng (numărul 26 WTA), din China, la fel ca şi cea din semifinale, Na Li (a 12-a jucătoare a lumii), pe care a înfrânt-o ieri în 3 seturi (6:4, 3:6, 6:4).
Se pare că îi priesc chinezoaicele, la fel cum îi priesc în ultima vreme şi polonezele şi cam tot ce îi iese în cale. Înarmată cu un zâmbet ambiţios, şi-a zăpăcit adversara în două seturi, 6:3, 6:4 pe care le-a obţinut fără prea multe eforturi.

La final, a făcut un tur al arenei învelită în tricolor pe care l-a pupat de câteva ori discret şi a oferit clasicul autograf pe obiectivul camerei televiziunii naţionale poloneze. Un final liniştit în urma căruia va primi 470 de puncte WTA şi 98.500 de dolari. Trebuie precizat şi faptul că datorită poziţiei sale în clasamentul WTA, Alexandra va intra direct pe tabloul de la Roland Garros, unde va fi pentru prima dată cap de serie, întâlnind-o pe cehoaica Lucie Hradecka.

Turneul de la Paris va debuta mâine şi vom avea ocazia să urmărim 4 conaţionale participante (Alexandra Dulgheru, Sorana Cârstea, Raluca Olaru şi Simona Halep); în plus, să nu uităm de Victor Hănescu, singurul reprezentant al României.

Acestea fiind scrise, îi mulţumim Varşoviei pentru găzduire şi trofeu şi sigur îi urăm cu toţii Alexandrei LA MULŢI ANI!!! pentru cei 21 de anişori pe care îi va împlini pe 30 mai. Ce aniversare mai frumoasă putea avea?! :)

Eurovision 2010, scena legendelor poloneze

2010-05-20T12:56:00.007+03:00

Dragii mei cititori intenţionaţi ori întâmplători, vreau ca în acest articol să vă împărtăşesc o opinie personală despre participarea Poloniei, dar şi a României, la Eurovisionul de acest an, care iată, mai are doar 5 zile până la debut.

Desfăşurat în Oslo, Norvegia, concursul va avea ca de obicei întâi două semifinale, apoi o finală mare.
Polonia va intra în prima semifinală, cea din 25 mai, alături de alte 16 ţări. Va avea numărul 9 în concurs, deci aveţi ceva de aşteptat.
România nu i se va alătura Poloniei marţi, însă joi, pe 27 mai, va intra şi ea cu numărul 10 pe tricou, într-o echipă de 17, finala mare urmând a avea loc pe 29 mai. Sper, desigur, să găsesc ambele ţări acolo.

În acest an, polonezii l-au ales pe Marcin Mroziński, un actor şi cântăreţ de 24 de ani care a şi compus versurile pentru melodia participantă Legenda (se citeşte Leghenda). Acesta a debutat la vârsta de 8 ani într-o emisiune TV pentru copii şi de atunci a rămas în lumina reflectoarelor, dezvoltând şi un fizic destul de atrăgător în special pentru fane.
În momentul de faţă, Marcin joacă în patru piese de teatru: Fantoma de la Operă, Boyband, Piosenka Jest Dobra Na Wszystko (Melodia este bună pentru tot) şi Istoria Notre Dame-ului bazată pe musical-ul Notre Dame de Paris. Activităţile sale artistice îmi explică aşadar drama şi vocea puternică din Legenda care pare compusă ca o rapsodie menită să ne tulbure simţurile.

Voi traduce mai jos (din engleză, că poloneza mi-a provocat migrene) versurile melodiei Legenda:

Unde erau păduri, unde erau munţi,
Trăia cândva un cavaler cunoscut drept vânător. (?!)

În fiecare zi mă gândesc la ce va fi mâine,
Vreau să-mi văd prinţesa mult mai de aproape.
Am decis să nu simt niciodată regrete,
Îmi voi împărţi inima atunci când o voi găsi.

Voi fi pentru totdeauna, mereu şi mereu
Simţind această iubire până în ziua în care voi muri.
Fiind împreună chiar nu mai contează,
Nu ai vrut să-ţi fiu alături.

El a luat-o pentru totdeauna
Doar ca să o iubească mai mult ca niciodată.

Iubită prinţesă,
Sunt aici ca să te salvez.
Ia-mi mâna şi spune-mi că mă iubeşti.
Dacă o vei spune vreodată chiar şi minţind
Te voi lăsa să zbori ca o pasăre- liberă.

Voi fi pentru totdeauna, mereu şi mereu
Simţind această iubire până în ziua în care voi muri.
Fiind împreună chiar nu mai contează,
Nu ai vrut să-ţi fiu alături.

Fiecare poveste are o desfăşurare
Ar putea să ţi se întâmple chiar şi ţie.

Bun, acum că ne-am lămurit cu toţii cât de siropos poate fi un cavaler, cu toată sinceritatea, mi se pare cam nepotrivită melodia pentru Eurovision. Eurovision care a solicitat întotdeauna pe podium melodii dansante şi ritmice.

Ca parte pozitivă, apreciez utilizarea limbii poloneze în combinaţie cu engleza (lucru pe care românii îl evită în ultimii ani, deşi avem o limbă atât de frumoasă), a costumelor tradiţionale şi mai apreciez dramatismul din vocea lui Marcin şi a colegei sale de microfon, al cărei nume nu am reuşit încă să îl aflu.

De asemenea, am urmărit diverse clipuri pe youtube ale polonezului, şi remarc o evoluţie live excepţională, comparativ cu videoclipul oficial pentru concurs în care vocea nu are acelaşi impact până la pielea de găină.

Mă aştept anul acesta la o plasare foarte bună a Poloniei, (top 10), chiar dacă melodia nu îi va face pe oameni să zbânţuie, întâi pentru că prietenia Poloniei cu ţările nordice este foarte bine cunoscută, şi apoi pentru că Marcin este, nu-i aşa, şi atrăgător şi talentat, mânce-l mama lui :D

Eu, dacă va cânta la fel de impunător ca în finala poloneză (vezi video mai jos), îi voi acorda cu siguranţă votul meu. Voi ce şanse îi daţi?

Paranteză patriotică: Paula şi Ovi au scos un videoclip cu tehnologie din Avatar. Cafeaua căzută pe fustiţa albă dispare în secvenţa următoare, la fel cum sper că vor dispărea şi discriminarea şi ignoranţa din ochii europenilor faţă de români. Melodia mi-a displăcut în calificări, dar o iubesc din ce în ce mai mult tot ascultând-o. Le ţin pumnii chiar şi acum, când scriu despre ei :)

De ziua WIZZAIR, bilete la preţ redus între români şi polonezi

2010-05-19T14:50:00.002+03:00

Pentru că astăzi e o zi aşa de frumoasă în ograda WIZZAIR, aceştia au lăsat jos 20% din preţ pentru toate biletele cumpărate până la miezul nopţii! Da! E mare grabă!

Am aflat această ştire de la o proaspătă bloggeriţă care a început o misiune dificilă, aceea de a ne împărtăşi toate traseele profitabile între România şi Polonia. Pentru astăzi, iată, cu copy paste, ce a scris ea aici: http://romaniapoloniasiretur.blogspot.com/2010/05/luati-zboruri-calde-doar-azi-de-ziua.html

Urma sa compun un post nou in weekend ca sa am timp sa ma documentez, dar uite ca azi e rost de reduceri si nu sufera amanare.

Postam un aperitiv. De ziua Wizz, toate biletele sunt reduse cu 20%. Dau ei de baut.

De exemplu, marti 20 iulie, un zbor de la Poznan la Dortmund costa 21 de Euro cu un bagajel, inclusiv taxa de rezervare. Asadar...

POZNAN - DORTMUND
11:45 - 13:05 ~21 Euro

DORTMUND - TIMISOARA
15:15 - 18:20 ~42 Euro

Total: sa zicem 65 Euro rotund, inclusiv taxe plus 1 bagaj.

Mai sunt exemple, ideea e sa va grabiti.

1. Oferta expira azi la miezul noptii pentru ca e strict pentru aniversarea WizzAir.
2. Faceti CHECK-IN ONLINE sau mai platiti 5 euro in plus la aeroport.

Drum si drumuri bune!

Polonezii, somonul şi aurul din votcă

2010-05-14T01:06:00.005+03:00

Goldwasser, numit şi Danziger/ Danzig Goldwasser, este un lichior aromat cu seminţe de chimen, coajă de portocală, ierburi şi alte mirodenii. Numele, care în traducere din limba germană înseamnă “apă de aur”, vine de la faptul că acest lichior conţine foiţe de aur, se pare nedăunătoare omului. Eu cel puţin am supravieţuit…

Danziger Goldwasser (în traducere apa de aur a Gdańskului, oraş polonez aflat cândva sub dominaţie germană) este un lichior de 40% alcool pe volum care se produce în Gdańsk încă din anul 1598.
Cea mai evidentă caracteristică a lichiorului este reprezentată de foiţele plutitoare din aur de 22 sau 23 de karate. Soluţiile alcoolice erau folosite în procedurile de poleire de către meşteşugari, de unde se presupune că ar veni sursa de inspiraţie pentru această neobişnuită băutură.
Alchimia, aflată în cea mai bună perioadă în secolul XVI atunci când a apărut Goldwasser, a ajutat ca aurul să fie folosit şi în scopuri medicinale. Din moment ce foiţele sunt extrem de mici şi de subţiri, preţul nu a fost niciodată unul exorbitant, iar prezenţa lor în organism se pare că trece neobservată (dacă sunteţi cititori înrăiţi de etichete, poate veţi avea vreodată surpriza să daţi peste E175, care este numele din lista de aditivi alimentari asociat aurului).

Băutura a fost inventată de către un olandez din satul De Lier, Ambrosius Vermöllen, care a devenit cetăţean al oraşului Gdańsk în 6 iulie 1598. Pentru acele vremuri era ceva normal ca în locul numerelor, casele să aibă simboluri cu animale, iar pe faţada fabricii de lichior din Strada Szeroka stătea un somon (lachs în germană); de aici şi numele producătorului Der Lachs.

Pentru că Oraşul Liber Gdańsk şi Prusia Estică au fost separate de Germania după Primul Război Mondial de către Coridorul Polonez, compania Der Lachs a deschis în anul 1922 o a doua fabrică în Berlin, pentru a aproviziona mare parte a Germaniei şi piaţa internaţională cu produsele Danziger Goldwasser şi Krambambuli. După 1945, când oraşul a redevenit parte a Poloniei, numai fabrica din Berlin şi-a continuat activitatea.

Există o legendă locală despre cum a apărut lichiorul Goldwasser, destul de fabuloasă, însă mi se pare atrăgătoare cel puţin din punct de vedere turistic. În Gdańsk, în Piaţa Lungă, există o fântână a zeului Neptun, ca un simbol al oraşului aflat pe malul Mării Baltice. În această fântână se aruncau pe vremuri monede din aur o dată cu pusul unei dorinţe. Ori se zice că într-o zi, Neptun, sătul să tot vadă cum risipesc oamenii banii, a lovit cu tridentul său în apă şi monedele s-au fărâmiţat în mii şi mii de bucăţele pe care astăzi le bem în votcă :)

În zilele noastre puteţi cumpăra lichiorul original Danziger Goldwasser din centrul istoric al oraşului, chiar dacă sticlele sunt importate din localitatea germană Nörten-Hardenberg de către Hardenberg-Withen AG şi au timbre de accize emise de Ministerul Finanţelor din Polonia. Pe piaţă se găsesc şi copii mai puţin reuşite precum Gdańska Złotowka (Aurul Gdańskului) sau Złota Woda (apa de aur).

Dacă veţi ajunge vreodată în Gdańsk, căutaţi Strada Szeroka unde vă va întâmpina cel mai stilat restaurant din oraş, Pod Łososiem, aflat chiar lângă distileria olandezului Vermöllen, încă intactă dar închisă publicului. Din această locaţie puteţi cumpăra suveniruri, chiar şi faimosul lichior cu aur (între 25 şi 60 de dolari). Dacă nu aveţi ţinuta sau dispoziţia necesară pentru a intra, eu zic că şi o poză cu somonul atârnat la intrare merită tot efortul :)

Cine a fost de fapt Marie Curie?

2010-05-09T19:53:00.008+03:00

De câţiva ani încoace se întipăreşte în memoria noastră numele Spitalului de Urgenţă pentru Copii Marie Curie. Cu siguranţă spoturile sociale “Inima Copiilor” pentru înfiinţarea secţiei de cardiochirurgie nu vă sunt străine.
Însă nu ştiu câţi dintre voi s-au întrebat vreodată cine a fost cu adevărat Marie Curie.

Pe exteriorul spitalului din Bucureşti se poate vedea un nume polonez: Maria Skłodowska-Curie.
Această femeie este inclusă în lista oamenilor care au schimbat lumea, aşadar povestea ei este mult mai interesantă decât ne-am imaginat noi.
Maria Skłodowska s-a născut la 7 noiembrie 1867 în Varşovia, capitala unei Polonii anexate Rusiei ţariniste, într-o familie de profesori. Pierderea unei sore din cauza tifosului exantematic şi a mamei pe când avea doar 11 ani din cauza tuberculozei o face pe Maria să se retragă în studii de fizică şi chimie, primele lecţii primindu-le chiar de la tatăl său.

Deoarece în Polonia acelor vremuri nu era permisă admiterea femeilor în universităţi, îşi ajută întâi financiar sora mai mare lucrând ca guvernantă, pentru ca aceasta să studieze medicina la Sorbona, în Paris, ca mai apoi, la vârsta de 24 de ani, să fie chemată şi ea la Sorbona şi sprijinită să urmeze fizica (licenţiată în 1893) şi matematica (licenţiată în 1894).
La terminarea studiilor, scopul ei era să se întoarcă în Polonia şi să predea în învăţământ. Doar că în 1894 îl cunoaşte pe Pierre Curie, fizician de valoare care a descoperit, printre altele, piezoelectricitatea şi a efectuat de-a lungul vieţii numeroase cercetări asupra magnetismului.

Maria devine doamna Curie în anul 1895 şi mama a două fete, Irène şi Ève. Cu excepţia mezinei Ève, toţi descendenţii săi vor urma cariere ştiinţifice; cea mai importantă realizare îi aparţine lui Irène care a fost laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1935.

Îşi continuă studiile şi dezvoltă noi interese pentru radiaţiile de uraniu. Folosind tehnici de piezoelectricitate sub atenta îndrumare a soţului său, măsoară radiaţiile în pehblendă şi minereurile ce conţineau uraniu.
Atunci când descoperă că radiaţiile din minereuri sunt mai puternice decât cele din uraniu, realizează că trebuie să fie prezente elemente necunoscute chiar mai radioactive decât uraniul.
Marie Curie a fost prima persoană care a folosit termenul de radioactiv pentru a descrie elementele care emană radiaţii în timp ce nucleele lor se descompun.

Pierre Curie a renunţat la munca în magnetism pentru a se alătura cercetărilor desfăşurate de soţia lui şi în 1898 cuplul Curie a anunţat descoperirea a două noi elemente: radiu şi poloniu (deşi a primit cetăţenie franceză şi şi-a trăit tot restul vieţii în Franţa, Maria a ales acest nume de poloniu ca un omagiu pentru ţara sa natală, Polonia).
În următorii 4 ani, lucrând într-un şopron din lemn neetanş, soţii Curie au procesat o cantitate imensă de oxid de uraniu nativ izolând laborios o fracţiune de gram de radiu.
Au împărţit în anul 1903 Premiul Nobel în Fizică cu Henri Becquerel pentru descoperirea elementelor radioactive. Marie Curie a devenit cu această ocazie prima femeie laureată cu Premiul Nobel.
În 1911, a primit pe cont propriu şi al doilea Nobel, în chimie, pentru izolarea radiului pur, devenind astfel singura femeie din istorie de două ori laureată Nobel. Spun că l-a câştigat pe cont propriu pentru că de data aceasta a fost singură, soţul ei murind în aprilie 1906 pe stradă, într-un accident mai mult decât sinistru, capul fiindu-i zdrobit de roţile unui vehicul tras de cai.
Marie a reuşit cumva să se refacă şi să îşi continue munca pe care a dezvoltat-o alături de partenerul său de viaţă.
La 13 mai 1906, catedra lui Pierre de la Universtitatea din Sorbona revine soţiei sale, devenind astfel prima femeie care a predat în această prestigioasă instituţie.
În 1914 este numită director al Institutului de Cercetare a Radiului din Paris şi face numeroase călătorii pentru strângerea de fonduri necesare continuării activităţii ştiinţifice.
Curând au început să apară consecinţele vieţii sale în radioactivitate, astfel că durerile de ochi şi urechi au făcut-o să recurgă la numeroase intervenţii medicale.
În 1932, ajutată de Guvernul Polonez, a înfiinţat Institutul de Cercetare a Radiului din Varşovia, devenit între timp Institutul de Oncologie Maria Skłodowska-Curie şi care a fost condus o perioadă îndelungată de către sora sa Bronisława.
În primăvara anului 1934, Marie Curie a vizitat Polonia pentru ultima dată, câteva luni mai târziu, pe 4 iulie aceasta murind în Sanatoriul Sancellemoz din zona franceză Haute-Savoie, din cauza unei anemii aplastice apărute se pare în urma numeroaselor expuneri la radiaţii.

Ca să ne facem o idee mai clară asupra modului în care s-a derulat viaţa Mariei, documentele pe care le-a lăsat în urmă sunt considerate şi acum mult prea periculoase pentru a fi manipulate. Până şi cartea ei de bucate este extrem de radioactivă. Aceste hârtii sunt ţinute în cutii căptuşite cu plumb, iar cei care au contact cu ele trebuie să poarte echipament special de protecţie.

De-a lungul vremii i-au fost aduse nenumărate omagii pentru descoperirile sale cu aplicaţii mai ales în medicină, iar în momentul de faţă o mulţime de instituţii din întreaga lume îi poartă numele. Pe lângă cel de Oncologie din Varşovia, mai există o Universitate Maria Skłodowska-Curie în oraşul Lublin- Polonia, Universitatea Pierre et Marie Curie din Paris, Institutul Curie şi Muzeul Curie din Paris, staţia de metrou din Paris Pierre et Marie Curie, Liceul Metropolitan Curie din Chicago- SUA, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Maria Skłodowska-Curie din Bucureşti şi multe altele.

Nu pot să închei acest articol fără să vă reamintesc că puteţi redirecţiona 2% din impozitul pe profit către "Asociaţia Inima Copiilor", de pe lângă S.C.U.C. M.S. Curie, astfel putând ajuta copiii bolnavi de inimă din România.
Chiar dacă acum depunerea cererilor de redirecţionare are termen limită data de 15 mai, aveţi această şansă în fiecare an. Copii bolnavi vor fi întotdeauna, din păcate.
Iată mai jos un link unde puteţi găsi paşii întocmai de urmat pentru donaţii şi alte modalităţi de a ajuta această fundaţie:
http://www.inimacopiilor.ro/campanie/ajuta_2laSuta.php

De ce nu muncesc polonezii la începutul lunii Mai

2010-05-02T01:39:00.005+03:00

Hej, Polska!

Sto lat, sto lat,
Niech żyje, żyje nam.
Sto lat, sto lat,
Niech żyje, żyje nam.
Jeszcze raz, jeszcze raz, niech żyje, żyje nam,
Niech żyje nam!

Adică, pentru români...

O sută de ani, o sută de ani,
Să ne trăiască.
O sută de ani, o sută de ani,
Să ne trăiască.
Încă o dată, încă o dată, să ne trăiască,
Să ne trăiască!

Cine şi de ce?

Mai întâi să ne trăiască cei care au rezistat petrecerii de ieri pentru că da, şi polonezii păstrează cel puţin în calendarul zilelor libere prin lege, dacă nu chiar în suflet, internaţionalul 1 Mai Muncitoresc (prezent în această ţară încă din anul 1890).

Apoi să ne trăiască toţi polonezii din străinătate, pentru că astăzi, 2 Mai, este Ziua Diasporei Poloneze.
Probabil că acum se cântă şi se dansează, copiii se uită în albumele familiei, părinţii gătesc tot ce e mai bun din bucătăria lor de-acasă, iar prietenii (aceia invitaţi, desigur) profită şi aduc sucul de mere pentru votca poloneză din barul gazdelor.

Să trăiască şi Steagul Poloniei, adoptat în anul 1919 şi care se sărbătoreşte oficial pe 2 mai încă din anul 2004.

Nu în ultimul rând să trăiască Ziua Constituţiei Poloniei, sărbătorită oficial în data de 3 mai.
În caz că nu ştiaţi, după votul Seimului Uniunii Polono-Lituaniene din anul 1791, Polonia s-a ales până în zilele noastre cu PRIMA CONSTITUŢIE MODERNĂ DIN EUROPA şi a doua ca vechime din lume după cea a Statelor Unite ale Americii, din 1788.

Iată deci 3 zile consecutive de chefuială pe cinste, mai ales dacă pică în timpul săptămânii şi toată lumea îşi ia concediu prelungit. Nu-i aşa că-i faină viaţa de polonez? :)

Dużo szczęścia, zdrowia i pomyślności, drodzy Polacy!

Regina maioneză a Poloniei

2010-04-26T20:31:00.003+03:00

Ştiţi că de obicei fugim de tot ce conţine maioneză de groaza arterelor îngroşate si a poponeţei prea umflate? :)
Ei bine, eu am descoperit un loc unde uitaţi de toate grijile, unde vă puneţi maioneză pe pâine şi tot nu vă ajunge. Şi nu pentru că nu ar fi dăunătoare sănătăţii, dar este înspăimântător de bună.

Habar n-am ce se întâmplă, însă există un producător stăpân peste toate buticurile şi hipermarketurile din Polonia. Se cheamă WINIARY şi în gama lor de produse se regăsesc supe instant, baze pentru mâncăruri în formă granulată ori lichidă, budinci, sosuri, condimente şi mirobolanta maioneză.

Cum să vă explic… dacă ajungeţi într-un magazin şi vă îndreptaţi spre raionul corespunzător, veţi vedea numai Winiary. Borcan mic, mediu, mare, bidon. Este chiar intimidant, adică ţi-e şi ruşine şi parcă şi frică să cumperi altă prăpădită de maioneză când Winiary stă regeşte peste tot.
Parte din Nestle (pe piaţa poloneză din anul 1993), acest brand este atât de bine întipărit în memoria gustativă a polonezilor, încât nici nu veţi primi vreo altă recomandare vreodată. O veţi găsi ÎNTOTDEAUNA în frigiderul lor, de pus în salate, pe pâine, fripturi, ouă, cartofi fierţi etc.

M-am uitat la un moment dat pe etichetă la ingrediente sperând să regăsesc toate E-urile din lume, să-i caut cusur. N-are decât unul, E385 (calciu disodiu EDTA), pe care l-am identificat într-un tabel cu specificaţia “de evitat”.

Îmi pare rău, dar eu nu pot să-l evit. Probabil că securitatea aeroportuară râde de mine văzând la scanare cele 5 până la 10 borcane mici pe care le aduc mereu, ca o mică traficantă, în România, însă deja sunt un caz pierdut în gustul dulce acrişor al maionezei Winiary.

Uite-aşa se pupă capelele din cranii cu centrele SPA

2010-04-21T23:29:00.005+03:00

După o perioadă atât de sumbră legată de moartea Preşedintelui Poloniei, nu puteam să revin cu o serie de bancuri, aşa că profit de ocazie ca să scriu despre ceva de-a dreptul morbid: o capelă catolică formată din cranii şi alte oase umane :)

Este vorba despre locaşul Sf. Bartholomew din Czermna, sat situat în regiunea Kudowa- Zdrój, Polonia.
Neobişnuita construcţie a fost ridicată în anul 1776 de către preotul paroh din acea vreme, Wacław Tomaszek. Totul a început odată cu descoperirea unor oase umane de către doi câini care au săpat sub o clopotniţă.
În primă fază, preotul nu a ştiut că de fapt acolo sunt zeci de mii de morţi îngropaţi superficial, rămăşiţe ale victimelor Războiului de 30 de ani început imediat după epidemia de holeră din 1680, boală ce a contribuit şi ea la numărul mare de morţi din acea zonă.

Fiind nevoit să facă ceva cu oasele dezvelite, preotul Tomaszek a solicitat unor gropari să le cureţe pe toate şi a început această construcţie, fiind probabil inspirat şi de faimoasa biserică din satul ceh Kutná Hora, realizată la o scară mult mai mare şi înzestrată cu o arhitectură a osemintelor aproape de domeniul ştiinţifico-fantasticului.

Lucrarea de la Sf. Bartholomew a durat aproape 18 ani, iar rezultatul a fost o capelă în pereţii căreia se află 3000 de cranii, în subsol zăcând oasele altor 21 000 de oameni! Craniile celor care au construit-o se află în centru, pe altar. Preotul Tomaszek şi-a dorit să fie şi el prezent acolo, aşa că acum vizitatorii îi pot admira craniul şi un femur rupt. Este singurul astfel de monument din Polonia şi unul din cele trei aflate în Europa.

Aşadar, dragi admiratori de ciudăţenii, dacă aveţi drum prin sud-vestul Poloniei şi ajungeţi în regiunea Kudowa- Zdrój, nu uitaţi să treceţi şi pe la această capelă. Plus că zona este renumită pentru apele sale minerale şi climatul terapeutic. Aici se află numeroase sanatorii, centre SPA, hoteluri şi spitale specializate în tratarea problemelor cardiace, arteriosclerozei, hipertensiunii arteriale, nevrozei şi anemiei.

De fapt, eu cred că circuitul turistic trece întâi pe la oase, vedem cum putem ajunge dacă neglijăm sănătatea şi apoi dăm toţi năvală la tratament. Pesemne că ştia ceva preotul, că prea s-au nimerit una lângă alta...

Controversata înmormântare de la Catedrala Wawel

2010-04-18T00:07:00.005+03:00

În momentul de faţă, în Polonia este doliu naţional după moartea Preşedintelui Lech Kaczyński, a soţiei sale şi a altor 94 de oameni care se aflau în avionul Polish Air Force One prăbuşit la Smoleńsk.
Este o mare tragedie, însă în televiziunile şi ziarele poloneze acest eveniment este umbrit de ştirea înmormântării Preşedintelui şi a Primei Doamne în Catedrala Wawel din Cracovia.

Această decizie a împărţit Polonia în două: pe de o parte sunt cei care acceptă acest act drept unul de recunoştinţă pentru un preşedinte în funcţie care şi-a pierdut viaţa într-un mod mai mult decât dramatic, mai ales în combinaţia emoţională cu evenimentele de la Katyn; pe de altă parte se află un grup puternic care nu doreşte înmormântarea lui Lech şi a Mariei la Wawel. De ce? Deoarece se spune că în Catedrala Wawel sunt primiţi numai regii şi eroii Poloniei. Ceea ce şi este adevărat, având în vedere că acolo se află, printre mulţi alţii:

- Stefan Batory - rege polonez decedat în anul 1586
- Władysław al IV-lea împreună cu soţia şi copiii săi - un alt rege al Poloniei
- Zygmunt cel Bătrân cu întreaga familie – rege, mort în 1572
- Jan Sobieski al III-lea alături de consoarta sa Maria Kazimiera - rege polonez decedat în 1696
- Józef Piłsudski – erou al Poloniei, şef al statului, Prim Mareşal şi lider autoritar al celei de-a Doua Republici Poloneze după Primul Război Mondial
- Władysław Sikorski – militar polonez şi lider politic din cel de-al Doilea Război Mondial

O altă controversă constă în faptul că Lech Kaczyński a locuit în Varşovia, oraş al cărui primar a fost între anii 2002 şi 2005, până când a câştigat alegerile prezidenţiale în faţa actualului prim-ministru Donald Tusk. Se zvoneşte că şi-ar fi dorit să fie înmormântat în acest oraş, în cel mai faimos cimitir- Powiązki.

Câţiva oficiali polonezi au declarat că Lech va fi aşezat în cripta lui Józef Piłsudski şi că acest loc a fost ales de liderii Bisericii şi de membrii familiei Kaczyński.
Această decizie a stârnit valuri de proteste în mai multe oraşe din Polonia, printre care Varşovia, Gdansk şi Cracovia. Până şi marele director Andrzej Wajda, cel care a realizat unul dintre cele mai cutremurătoare filme din Polonia, Katyn (despre masacrarea a 22.500 de polonezi în pădurea rusă Katyn), a declarat că decizia ”va declanşa proteste şi ar putea cauza cele mai adânci rupturi în Polonia după 1989.”

Astăzi, la Cracovia, va avea loc până la urmă înmormântarea Preşedintelui şi a soţiei sale. Ca o paranteză, Traian Băsescu va ajunge la funeralii cu elicopterul, respectiv maşina până în Polonia, având în vedere dezastrul declanşat de vulcanul islandez care a pus la pământ, până acum, zeci de mii de zboruri din toată Europa.

Poate că acest preşedinte nu a fost dintre cei mai buni, poate că polonezii nu s-au simţit bine reprezentaţi de acesta în ultimii ani, poate că deciziile sale controversate au nemulţumit nu doar o întreagă Polonie, dar şi restul Europei, şi de ce nu, America şi Rusia.
Însă nu pot să nu mă întreb acum dacă este normal să se discute atât de mult pe această temă când omul nici nu şi-a găsit bine odihna, ori dacă s-au grăbit oficialii polonezi cu această decizie, ca urmare a unor emoţii încă vii?

Conjugarea în poloneză, divertisment curat

2010-04-14T23:06:00.005+03:00

Pentru mine, variabilitatea limbii poloneze este aproape ca un film cu Charlie Chaplin, plin de giumbuşlucuri care salvează prin diversiune şi amuzament realitatea pentru care nu sunt tocmai pregătită...

Iată mai jos verbul "a citi" la diferite timpuri, cazuri, genuri, numere şi ce-o mai fi pe-acolo. (click pe imagine pentru mărimea completă).

Totuşi, se zice că după ce ajungi să înţelegi limba poloneză, parcă ai băut o licoare fermecată şi de la atâta fericire, mai că prinzi aripi :) Trebuie să fie foarte interesant pentru puţinii traducători din ţara noastră...

S-a deschis Cartea de Condoleanţe pentru Polonia

2010-04-12T12:38:00.003+03:00

Preiau anunţul Ambasadei Poloniei la Bucureşti, prin blogul Institutului Polonez, în atenţia celor care au vreun fel de contact cu Polonia sau pur şi simplu poartă în suflet simpatii acestui popor, prin care sunt informaţi că pot lăsa începând de astăzi câteva cuvinte de consolare pentru cei care sâmbătă şi-au pierdut, într-o ironie a sorţii, cei mai dragi conducători de ţară.

Ambasada Republicii Polone anunţă cu profundă durere şi tristeţe că în orele dimineţii zilei de 10 aprilie 2010 a avut loc una dintre cele mai mari tragedii din istoria Poloniei. În drum spre festivităţile prilejuite de comemorarea a 70 de ani de la Crima de la Katyn s-au stins, într-un accident de aviaţie mortal, Preşedintele Republicii Polone, Lech Kaczyński, Prima Doamnă, Maria Kaczyńska, reprezentanţi ai celor mai importante instituţii de stat, membrii delegaţiei poloneze şi echipajul aeronavei.
În urma catastrofei, Mareşalul Seimului Republicii Polone, Bronisław Komorowski, care a preluat conducerea statului, a decretat şapte zile de doliu naţional.

Cartea de condoleanţe va fi deschisă la sediul Ambasadei Republicii Polone din Bucureşti, Al. Alexandru nr. 23, în zilele de 12-14 aprilie, între orele 10.30-15.00.

Institutul Polonez este recunoscător tuturor celor care şi-au manifestat şi îşi manifestă simpatia şi solidaritatea în urma evenimentului tragic de sâmbătă. În acelaşi timp are încredere în înţelegerea de care publicul său va da dovadă în această săptămână de doliu, perioadă în care evenimentele pe care Institutul urma să le organizeze vor fi anulate sau reprogramate.

Cum să vă spun, dragi polonezi, cât de rău îmi pare

2010-04-10T17:43:00.014+03:00

Îmi pare rău pentru că istoria v-a dus constant în drame şi încercări pe care puţine alte popoare le-au trăit vreodată.

Îmi pare rău pentru că de câte ori v-aţi stabilit echilibrul naţional, Dumnezeu a mişcat talerele vieţii.

Îmi pare rău pentru că aţi pierdut prematur şi nedrept oamenii care v-au iubit cel mai mult.

Îmi pare rău pentru lacrimile pe care le vărsaţi acum şi mâine şi poate multă altă vreme.

Îmi pare rău pentru cele 96 de suflete care s-au stins astăzi, atât de departe de patrie, dar pentru ea totuşi s-au stins.

Şi îmi mai pare rău pentru că nu pot fi eu, ca individ, o mână caldă peste inimile voastre, să le cuibăresc în căuşul fericirii veşnice.

Mă gândesc acum, plângând alături de voi, că omul cel mai drag vouă, Karol Wojtyła, sau Papa Ioan Paul al Doilea, aşa cum îi spunem noi românii, i-a chemat alături la exact cinci ani de la moartea sa. Ca şi voi, şi eu ştiu că îi va ocroti şi le va pune o vorbă bună în faţa Domnului şi poate le va da o nouă şansă în care să se roage pentru soarta voastră, a noastră tuturor.

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei care şi-au pierdut astăzi viaţa în cel mai tragic eveniment aviatic din istoria Poloniei.

Wieczny odpoczynek racz im dać Panie!
Wielki ból.

Cum am trăit eu Paştele polonez şi Lunea Udă

2010-04-09T01:44:00.008+03:00

Despre Paştele polonezilor am câteva cuvinte să vă scriu şi poze să vă arăt. Cam aşa am văzut eu anul acesta Sărbătorile prin prisma unui ortodox curios şi mâncăcios, leneş într-o vacanţă prea bine meritată:

3 zile până la Paşti: linişte deplină; în Polonia vântul bate mai tare şi mai rece decât pe la noi; sunt plină de regrete după hainele mele de iarnă. Mănânc pentru încălzire câteva clătite din cartofi (platski), desigur, asortate cu smântână şi zahăr pe deasupra, ca la pierogi. Mă alcoolizez cu puţină votcă cu miere şi o dau pe discuţii stâlcite în poloneza mea de baltă. Renunţ repede pentru cea în engleză, nu de alta dar mi se pare că râd toţi parcă prea tare de pronunţia mea...

2 zile până la Paşti: n-am stare în casă. Iau titiul şi pornesc pe autostrăzile lor de care se plâng că sunt prea scurte, prea puţine etc. De fapt sunt ok, cam scurte ce-i drept şi cu taxă de tranzit, dar civilizate, fără gropane şi cu protecţie fonică pentru casele sporadice din împrejurimi. Văd cum aproape fiecare pom de pe marginea drumului are multe guguloaie ca nişte cuiburi. Mă gândesc “ce potente sunt păsările polonezilor, se ouă întruna”. Aflu ulterior că sunt rotocoale de vâsc, parazit care trăieşte pe seama copacilor până îl jumulim noi şi ne pupăm sub el. Da, şi polonezii au aceeaşi tradiţie.

Mă opresc într-un final la cel mai mare castel gotic din Europa, Malbork. Este o plăcere de fiecare dată să îl vizitez. Văd la intrare harta tuturor castelelor din Polonia, inclusiv în engleză, ceea ce mă bucură nespus şi îmi pun în plan să ajung pe la toate cândva. Mă minunez de cât de scumpă e intrarea (35 de zloţi), plus taxa foto/ video de 15 zloţi şi intru. Parcă totuşi îşi merită toţi banii. Cumpăr şi nişte suveniruri făcute de cavaleri chiar în faţa mea (mă învaţă cum se făceau monedele pe timpuri şi mi le şi pun într-un săculeţ de piele cu un pliant informativ despre fiecare bănuţ în parte). Fac două sute treizeci şi patru de poze pentru prietenii curioşi, că data trecută am uitat aparatul. Să se sature. Prind printre altele câteva imagini cu acest castel înainte de al doilea război mondial şi după ce l-au bombardat nemţii. Mai găsesc şi o cutie cu donaţii pentru reconstrucţie. Observ o bancnotă de 1 leu şi mi se umple inima de patriotism. Ies semiparalizată de la cele 7 grade Celsius de la începutul lor de aprilie (la noi cică sunt 20 de grade, au ieşit românii la grătare), urc în maşină şi mă opresc fix la o bodegă pentru de-ale gurii.

Sâmbăta Mare: particip cu înflăcărare la dichisirea coşului pentru biserică în care se pun de obicei flori, crenguţe de merişor, cârnaţi tradiţionali, ouă pictate şi nişte puişori/ găinuşe, ca simboluri ale Paştelui. Pornim spre biserică. Preotul e pus pe şotii, ne stropeşte pe toţi cu o cantitate dubios de mare de apă sfinţită. Plecăm cu drăgălaşele de coşuleţe spre case, unde ne punem pe gătit.

Îmi încerc norocul într-o pauză şi vizitez o biserică ortodoxă. Slujba pare a fi ţinută într-un fel de rusă; biserica, deşi plină de elemente ortodoxe, nu e totuşi ca cea românească. Plec uşor tristă realizând că n-am şanse vreodată să ascult aici ceremonia noastră clasică de Înviere.
Pe la 11 noaptea deja fac prezenţa în biserica catolică. Multă lume; unii stau în fund pe margine, alţii au adus scăunele pliante de acasă; inspiraţii au prins locuri pe băncuţe. Se aude o muzică religioasă veselă din glăscioare tinere. Am acelaşi ritm în genunchi ca şi anul trecut, mă abţin totuşi, aici nu se dansează. Ascult consternată cum în timpul ceremoniei preotul cere tuturor sfinţilor lor să îi ajute pe oameni. Probabil că au vreo mie de sfinţi, pare fără sfârşit acest moment.
Strâng mâna cu cei din jur la îndemnul preotului, în semn de pace. Zâmbesc mult, dau din cap. Unii oameni aprind lumânări, singuri, fără să aştepte flacăra de la preot; de fapt, ei nu au acest moment şi nici nu duc lumina acasă. Eu o duc în suflet.

Ziua de Paşti: de la prima oră se mănâncă mult şi gras. Au şi ei un fel de salată de boeuf (Sałatka Jarzynowa), fără carne şi gogoşari, cu măr crud şi ceapă tocate cubuleţe. Mai au şi nişte coji umplute cu ouă fierte tocate alături de mult pătrunjel, maioneză şi condimente, cu un strat de pesmet la suprafaţă şi prăjite pe burtă în unt. Se mai pune maioneză pe ele la final, în farfurie, şi se asortează cu felii de pâine unse cu, desigur, unt. Mă doare deja ficatul. Au multe prăjituri cu mac sau brânză dulce, cu tot felul de creme, au şi o prăjitură tradiţională preparată numai de Paşti, Mazurek, cam ca nişte gofre cu tot felul de fructe, creme de caramel, ciocolată, marţipan, bombonele etc etc etc. Tare bune prăjituri.

Trec la fripturi, supe, iar prăjituri, ceaiuri şi tot aşa. Pe la prânz toată lumea ia o pauză de plimbare pe plajă şi pe molo, adică pontoane în Marea Baltică (eu îi zic pauză de tasat burta). În Gdynia ne păzeşte blând Iisus cu braţele deschise spre mare. Unii oameni mai cu dare de mână hrănesc un grup vedetă de lebede sinucigaşe de la malul marii. Tot în gama asta zăresc cu greu doi nebuni care pescuiesc în apa aproape îngheţată. Fiecare cu pasiunile lui. Ne întoarcem acasă şi continuăm să mâncăm şi să bem. Non stop.

A doua zi de Paşti: i se zice Lunea Udă (Lanym Poniedziałkiem sau Śmigus-Dyngus); este ziua în care toată lumea udă pe toată lumea, de preferat băieţii pe fete; se zice că, cu cât este mai frumoasă şi dorită fata, cu atât mai multă apă se toarnă pe ea. Desigur, eu am primit zeci de litri!!! Sărind peste glume, la televizor un preot discută cu gravitate despre huliganismul din ultimii ani, se arată imagini cu găleţi şi pistoale cu apă confiscate de la derbedei, poliţişti care patrulează cu o seriozitate deosebită. Nu se ştie de unde vine exact această tradiţie, pare a se trage din binecuvântarea cu apă sfinţită, iar un mare analist tocmai ce conchide la TV că are de fapt o însemnătate sexuală, că femeilor le place să fie alergate de bărbaţi.

Încă se mănâncă extrem de gras şi excesiv, se încearcă votcă, vin, lichior, orice are alcool şi te face să uiţi că totuşi, în Polonia, este încă mult prea frig şi că anul acesta Paştele a fost un pic cam grăbit...

Floriile catolicilor, palmierii polonezilor

2010-03-28T20:33:00.010+03:00

Anul acesta s-a întâmplat ca Paştele Catolic să fie în acelaşi timp cu cel Ortodox. Iar pentru că Floriile au loc întotdeauna cu exact o săptămână înainte, catolicii au participat şi ei astăzi la o zi asemănătoare cu a noastră.

Polonezii o sărbătoresc cu multă culoare şi veselie. Nu îi spun Florii, ci Duminica Palmierilor. După cum ştiţi, ziua aceasta sărbătoreşte intrarea lui Iisus călare pe un măgăruş în Ierusalim, moment în care oamenii l-au întâmpinat cu frunze de palmieri şi măslini.
De aici şi numele acestei duminici a palmierilor (Niedziela Palmowa), deşi i se mai zice şi „Duminica Patimilor Domnului” (Niedziela Męki Pańskiej) sau „Duminca Salciei” (Niedziela Wierzbowa).

Deosebit la această zi este că polonezii au transformat-o într-un fel de sorcovă a noastră. Împopoţonează crenguţe de mâţiţor şi salcie cu flori naturale şi artificiale, hârtie colorată, crenguţe de merişor, de toate, numai colorate să fie. Şi pe acestea ei le numesc palmieri (palmy). Probabil că nici poziţionarea climatică nu i-a ajutat prea mult să îşi dezvolte propriile plantaţii de palmieri, aşa că oamenii s-au descurcat cu ce au putut.
Se pare că sunt destul de uşor de confecţionat, căci până şi copiii se ocupă de asta (ce-i drept, cam cu ajutorul părinţilor), iar pentru acest act ei sunt răsplătiţi de către preot cu dulciuri.

Palmierii se găsesc la vânzare în aceste zile cam peste tot, gen sorcovele ori mărţişoarele noastre, în magazine, la tarabe ori chiar pe trotuare.
Referitor la salcie, cea pe care noi, ortodocşii, o punem deasupra intrării în casele noastre şi pe care o păstrăm sfinţită chiar şi un an de zile, pentru catolici reprezintă resurecţia şi imortalitatea sufletului.

Ceremonia porneşte pe străzi, precum a fost sărbătorită şi intrarea triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim, convoiul de credincioşi şi de palmieri veseli oprindu-se în curtea bisericii.
Aici ajutoarele preotului, sau băieţii de altar cum li se mai spune, aduc şi adevărate frunze de palmier. Oamenii aşteaptă cuminţi să le fie stropiţi cu apă sfinţită copăceii, şi cei deghizaţi, şi cei adevăraţi. Aceştia sunt ridicaţi falnic de câteva ori în timpul slujbei, la îndrumarea preotului, iar la sfârşit toată lumea se întoarce mulţumită acasă cu aceste simboluri sfinţite, pe care le pun lângă icoane sau cruci, până în anul următor.
În unele case, palmierii stau chiar mai mult de un an, aşezaţi frumos într-o vază, de multe ori ca amintire a primelor realizări ale copiilor.

Cum n-am călătorit eu cu trenul spre Polonia

2010-03-24T00:19:00.013+02:00

Ştiu că am mai deschis un subiect asemănător acum ceva vreme, în articolul http://jurnal-de-polonia.blogspot.com/2009/10/calatorii.html , însă de data aceasta am vrut să dezvolt puţin mai mult o modalitate anume de a călători spre Polonia.

Cu avionul e uşor, dar nu şi ieftin. Cu maşina, doar timp de pierdut, sănătate de condus şi bani de benzină să am, că în rest se poate. Însă în tren eu chiar îmi puneam speranţele. Adică poate ies şi repejor, şi ieftinior pentru un drum, să zicem, Bucureşti- Gdańsk, c-oi vrea să mă bălăcesc în Marea Baltică.
Şi cum meditam eu că poate fi chiar interesantă o călătorie prin Românica, Ungărica, Slovăcica şi hopa Polonica, să zicem maxim 2 zile, deodată mă bate gândul să caut mai insistent pe site-ul http://www.cfrcalatori.ro/ , unde mai căutasem şi acum câteva luni, în zadar.

În primă fază găsesc un buton, internaţional îl cheamă, în spatele căruia se află orice, numai ce vreau eu concret nu. Este de momeală, ca şi fratele buton Contact.
Mă uit după un număr de telefon, un quelque chose, şi găsesc într-un tabel de prin birourile de informaţii găzduite de butonul şef Info Utile, adică întortocheată treaba, un număr pentru trafic internaţional. Bun. Şi sun deja intrigată de CFR şi serviciile sale online. Treaba e că doamna care a răspuns, spre ciuda dracilor pe care îi aveam, a fost chiar cooperantă. Asta da surpriză. După ce trecem de formalităţi şi lămuriri legate de traseul pe care îl doresc, şi anume Bucureşti- Gdańsk, două persoane la vagon de dormit cu două locuri, dus- întors, îmi zice să notez:

Plecare Bucureşti: ora 19:10
Sosire Budapesta: 08:47
Plecare Budapesta: 19:58 (da, o zi întreagă de stat prin gară pe la unguri)
Sosire Varşovia: 07:10
Plecare Varşovia: 09:05
Sosire Gdansk: 12:56.

- Plecările sunt zilnice, zice doamna care până acum a mustăcit la reacţiile mele de genul “vaaai de mine, 7 seara sau dimineaţa?”.
- Bun, şi care e preţul pentru dus-întors?
- Valabilitate bilet o lună pentru întoarcere e bine?
- E bine.
- Vă costă 1485 lei de persoană.
- Şi doar până la Varşovia?
- 1409 lei, şi să ştiţi că aveţi până la Budapesta mic dejun inclus!
(Paranteză la telefon: plec să zicem luni seara la 7, că altă oră nu există, şi ajung în Gdańsk miercuri la 1 în amiaza mare după ce mai stau şi o zi în gară? Şi mai stau şi încuiată în cămăruţă de frica hoţilor? Şi schimb şi 3 trenuri dus 3 întors? Şi mai plătesc şi 360 de euro? Da. Închid paranteza.)
- Vă mulţumesc mult, doamnă, aţi fost mai amabilă decât speram.

Să tot scrii despre femeia poloneză

2010-03-21T01:35:00.005+02:00

Zilele trecute am fost urecheată pentru că nu scriu tocmai despre frumuseţile Poloniei. Şi nu era vorba de castele sau lacuri, ci de femei. Într-adevăr, femeile poloneze au un rafinament şi o senzualitate care persistă chiar şi la vârste înaintate. De multe ori mă trezesc holbându-mă la ele, comparându-le tot timpul cu alte femei şi mă întreb ce le dă această putere de a întoarce capul oamenilor. Probabil matriarhatul din această ţară, sau poate doar respectul şi aprecierea bărbaţilor care le-au determinat să se îngrijească şi mai mult.
Dacă ar fi să îmi exprim o părere personală, aş spune că polonezele lasă senzaţia că deţin întotdeauna un control tacit asupra deciziilor importante de orice natură, că sunt dependente de independenţă şi că au o rezistenţă aparte în faţa alcoolului, fapt justificat probabil de cultură şi tradiţii.

Una peste alta, sunt multe frumuseţi şi aş putea umple cu mii de poze acest articol. Prefer însă o singură poloneză care nu mi-a luat doar mie ochii, ci de vreo 10 ani îi ia pe-ai tuturor.
Anja Rubik s-a născut în localitatea Częstochowa, la 12 iunie 1985. A fost descoperită la vârsta de 15 ani, pe când era la Paris în timp ce urma cursurile unui liceu britanic. Pentru că şi-a dorit să termine şcoala înainte de modelling, şi-a dedicat acestei activităţi doar vacanţele.

Între timp a crescut (şi încă în ce fel) şi a strâns o experienţă vastă în urma defilării pentru designeri precum Valentino, Victoria’s Secret, Yves Saint-Laurent, Roberto Cavalli, Givenchy, Chloé, Christian Dior, Hermès, Gucci, Fendi, Missoni, Versace, Dolce & Gabbana, Prada, Oscar de la Renta, Chanel, Balenciaga, Calvin Klein, Louis Vuitton sau Ralph Lauren. De asemena, a luat prima copertă a unor reviste prestigioase precum Vogue Germania, Vogue Paris, Elle, Numéro, Flair, Russh sau Nylon.

Având 1.79 metri şi un chip extrem de expresiv, ca să nu mai amintesc în general de trup şi în special de sânii pe care din când în când îi mai expune prin câte-un pictorial, Anja Rubik are toate şansele să rămână mult timp în top 30 al modelelor anilor 2000, acolo unde se află acum.
În Polonia este reprezentată de Agenţia D’Vision Model Management şi sper să mai tot fie ca să o găsesc şi altă dată la fel de frumoasă şi îndrăzneaţă :)

În luna martie filmul polonez opreşte iar la Bucureşti

2010-03-16T16:45:00.010+02:00

Cu ocazia celei de-a treia ediţii a Festivalului de Film Documentar One World Romania , desfăşurat între zilele 17 şi 22 martie la Bucureşti, cei interesaţi pot viziona pe 20 şi 21 martie la Cinema Eforie un documentar care mie mi se pare destul de interesant cât să îl şi recomand în acest articol:

"Latawce" (Zmee) a fost realizat la sfârşitul anului 2007, despre un curs de film ţinut de regizorul polonez Jacek Szaranski la Şcoala de Arte din Kabul.

La scurt timp după ce trupele americane au recâştigat controlul asupra Kabulului, Organizaţia Umanitară Poloneză şi-a deschis prima misiune în Afganistan, şi anume refacerea Şcolii de Arte.
Activista pentru drepturile omului Janina Ochojska a invitat-o pe directoarea de filme Beata Dzianowicz să realizeze un reportaj cu titlul "Lecţia Speranţei".
Producătorul Krzysztof Kopczynski a sosit în Afganistan în anul 2005 şi alături de Beata, a început să lucreze la imaginea documentarului "Zmee". O mare parte din materiale este realizată în septembrie 2006.

La Şcoala de Arte din Kabul, regizorul Jacek Szaranski îşi încurajează studenţii să realizeze un documentar despre oraşul lor. În timp, după câteva neînţelegeri şi încercări nereuşite, tinerii îşi dau seama că prin această metodă pot cunoaşte mai bine oamenii din jurul lor şi pot primi răspunsuri la multe întrebări interesante.
Aceste imagini, puse cap la cap, prezintă nu doar preocupările unor adolescenţi, dar şi însăşi esenţa unei societăţi afgane contemporane mult mai diferite faţă de ce prezintă majoritatea televizunilor în întreaga lume.

Documentarul a fost realizat în două variante, una de 52 de minute pentru televiziune şi una de 80 de minute pentru cinematografe.

Mai trebuie precizat că acest film a obţinut deja câteva premii internaţionale, printre care:
2008 – Watch Docs Human Rights Film Festival, Premiul Audienţei, Varşovia, Polonia;
2009 – Leeds International Film Festival, Leeds, Marea Britanie;
2009 – Cinema Golden Minbar International Muslim Festival, Rusia;
2009 – Films de Femmes Festival, Franţa ;
2009 – Dialektus European Documentary, Menţiunea Specială & Premiul Audienţei, Budapesta, Ungaria. (Sursa: http://www.oneworld.ro/filme/filme-a-z/kites-zmee.html )

La Cinematograful Eforie din Bucureşti (Str. Eforie Nr. 2, prin zona Lipscani) acest documentar va rula în 20.03.2010 (sâmbăta aceasta) la ora 16:30 şi în 21.03.2010 la ora 20:30. Veţi auzi atât limba poloneză, cât şi arabă, film cu subtitrare în limba română şi engleză.
La sfârşitul vizionării este organizată o întâlnire cu directoarea Beata Dzianowicz, pentru cei care doresc să îi pună întrebări ori să îi asculte discursul legat de documentarul Latawce.

În rest, trebuie să mai ştiţi că la Cinema Eforie intrarea este extrem de ieftină, în jur de 6 lei, şi că atmosfera din timpul filmelor poloneze este de obicei foarte plăcută, probabil şi datorită oamenilor din sală :)

Tot cu ocazia acestui festival de documentare, la Cinematograful Union, în 18 şi 19 martie, rulează un alt film cu producţie poloneză, "Królik po Belińsku" (Iepuri la Zidul Berlinului); nu îl recomand celor care se duc la cinema direct interesaţi de limba poloneză, deoarece vocile sunt în germană, însă dacă doriţi să vedeţi povestea celor 28 de ani în spatele zidului dintr-o altă perspectivă, atunci ar putea fi o alegere foarte bună.

Votca poloneză cu miere, un suvenir inspirat

2010-03-14T22:10:00.004+02:00

Cum în Polonia cam toată lumea bea, inevitabil, ajunşi într-o vizită pe-acolo, vă veţi trezi cu nişte alcool în faţă pe care trebuie să-l daţi peste cap repede urând celor din preajmă un "Na Zdrowie" (Sănătate!) cu zâmbetul pe faţă.
Şi odată ajunşi în această situaţie, uneori se poate întâmpla să primiţi nişte Krupnik (krupnikas în lituaniană), adică votcă dulce sau lichior din miere. Atunci sunteţi nişte fericiţi, pentru că o veţi întâlni (de obicei) numai în Polonia şi Lituania.

Se spune că acest lichior a fost creat prin secolul XVI de către călugării benedicţi la mănăstirea din Niaśviž (astăzi pe teritoriul Belarusului), fondată de Mikołaj Krzysztof "Sierotka" Radziwiłł.
A devenit destul de rapid preferatul şleahtei poloneze şi lituaniene (şleahta sau szlachta era pe timpuri un corp de armata format din nobili).
Krupnik este o rudă îndepărtată a băuturii slave Medovukha, similară miedului (o băutură spirtoasă obţinută prin fermentaţie de drojdie, la care se adaugă apă şi miere).
Versiunea comercială conţine 40- 50% alcool, dar cea tradiţională foloseşte ca bază până la 80- 100% alcool din grâu. Mierea (uneori mierea de trifoi), este principalul îndulcitor al lichiorului, la care se pot adăuga până la 50 de ierburi.
Lichiorul Krupnik se poate servi atât cald, cât şi rece, unii polonezi fabricându-l acasă, aşa cum şi noi ne pricepem să facem ţuică. Se spune că cel de casă este mult mai gustos decât cel cumpărat din comerţ, desigur.

Eu vă spun doar atât: este delicios, doar că fiind atât de dulce, devine greţos dacă este băut în cantităţi prea mari.
Şi mare atenţie în restaurante: doar simpla comandă "Krupnik, proszę (vă rog)" poate duce la primirea pe masă a unei supe făcute din orz, care este, credeţi-mă, destul de neplăcută. Mai bine ziceţi "honey vodka" sau "krupnik vodka" şi toată lumea va înţelege.
Pentru cei care vor un suvenir pentru acasă, Krupnik este disponibil în varianta de 500 ml şi 750 ml, cam la 25, respectiv 35 de zloţi (un zlot e cam cât un leu de-al nostru).

Turist prin castelele Poloniei

2010-03-11T01:29:00.008+02:00

În Polonia există peste 100 de castele. Cele mai remarcabile au fost construite de cavalerii teutoni şi sunt situate în nord-estul ţării.

Malbork este cel mai mare castel medieval din Europa care a rezistat până în zilele noastre. De asemenea, trebuie vizitate şi cele din Lidzbark Warmiński şi Kwidzyn, construite de aceiaşi cavaleri teutoni.
Cele mai importante castele sunt Wawel din Cracovia şi Royal din Varşovia, ele fiind reşedinţele regilor şi simbolurile puterii.
Castelele dintre Czestochowa şi Cracovia au făcut parte dintr-un sistem de fortificaţie numit Cuibul Vulturilor; mare parte dintre ele au fost construite în Evul Mediu şi distruse în timpul Potopului Suedez din 1650.

Iubitorii de castele vor căuta aceste ruine în Olsztyn, Mirow, Ogrodzieniec, Bolków sau Bobolice. Pieskowa Skala este singurul edificiu bine conservat din tot sistemul Cuibul Vulturilor.

Şi lista de recomandări poate continua. Ca şi în România, castelele lor sunt extrem de frumoase, unele restaurate, altele părăsite. Dintre cele pe care le-am văzut eu până acum, Castelul Malbork merită cu adevărat o vizită până în nordul Poloniei, mai ales că este din anul 1997 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Acesta a fost construit de cavalerii teutoni în secolul XIII, pe teritoriul Prusiei, acum fiind cam la 60 km de oraşul Gdańsk, în urma unei acţiuni de creştinizare pornită de germanii romano-catolici.

Malbork, care de fapt este format din 3 castele, a devenit astfel cea mai mare fortăreaţă medievală din Europa şi cel mai mare castel de cărămizi din lume. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai mult de jumătate din clădire a fost distrusă şi este într-un continuu proces de reconstrucţie chiar şi în zilele noastre.

Aici există şi un muzeu cu expoziţii definitive (despre ordinul teutonic şi tot ce ţine de el, istoria bisericii, arme, arhitectură ş.a.) şi temporare, în funcţie de diverse evenimente ce prezintă interes pentru vizitatori.

Traseul turistic include şi numeroase biserici precum Sf. Maria sau Sf. Ion Baptistul, dar şi Cimitirul Armatei Sovietice (aici sunt îngropaţi 529 de soldaţi ruşi care au luptat în anul 1949 pentru eliberarea zonei).

Pentru turiştii excentrici, există şi un hotel pe nume Zamek (zamek înseamnă de altfel în poloneză castel), fiind situat chiar pe locul fostului spital teutonic. Pune la dispoziţie o cafenea, 3 restaurante şi condiţiile unui somn gotic de neuitat.

Pe site-ul oficial al castelului Malbork găsiţi informaţii actualizate în engleză despre preţuri, atracţii turistice, diverse evenimente, cazare în împrejurimi, fotografii şi date istorice. În mare, vă pot spune că în timpul verii programul de vizită este între orele 09:00 şi 19:00, iar un adult va trebui să plătească pentru intrarea în castel 35 de zloţi (cam cât 35 de lei de-ai noştri), iar pentru accesul la galerii şi turnul principal cam 6 zloţi. Scump, nescump, eu îl consider un loc care trebuie vizitat odată ajuns în Polonia, măcar şi pentru arhitectura şi recordurile la dimensiuni pe care încă le deţine în lume după atâtea secole.

Cel mai puternic om din lume, blând ca o pisicuţă

2010-03-08T22:25:00.003+02:00

Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată cine este cel mai puternic om din lume, însă eu l-am găsit întâmplător şi mi-a plăcut nu pentru muşchii pompaţi excesiv, ci pentru sensibilitatea surprinzătoare de care dă dovadă uneori.

Polonezul Mariusz Pudzianowski a câştigat mai multe concursuri de forţă decât oricare alt sportiv.
Din 2005 încoace, a câştigat în fiecare an titlul de World’s Strongest Man, excepţie 2009 când s-a plasat pe locul 2 după lituanianul Žydrūnas Savickas. A intrat pentru prima dată în acest gen de concursuri în anul 1999, în 2000 ieşind deja pe locul 4 pentru titlul de cel mai puternic om din lume.
Anul trecut în decembrie a debutat cu succes în Arte Marţiale Mixte la concursul KSW XII.

Are numai 33 de ani; deşi cred că aceşti muşchi desfigurează şi îmbătrânesc omul, Mariusz arată prezentabil, mai ales când nu se încordează de îi plesnesc venele pe el.
Îi place să fie şi artist din când în când: şi-a făcut în 2006 o trupă de pop-rock, pe nume Pudzian Band, cu care a avut câteva concerte în Polonia.
A făcut şi 19 luni de închisoare, prin 2000-2001, pentru că a snopit în bătaie un mafiot local. S-a antrenat tot timpul, iar după eliberare s-a întors de multe ori în acea închisoare ca organizator al unor programe de reabilitare/ resocializare pentru deţinuţi.

A devenit încetul cu încetul unul dintre cei mai faimoşi oameni din Polonia, astfel că în anul 2008, când a participat la emisiunea televizată ”Taniec z gwiazdami”, varianta lor pentru “Dansez pentru tine” al nostru, a fost atât de popular încât a ajuns până în finală terminând pe locul doi. Deşi a fost mai mereu la duel, a reuşit tocmai datorită voturilor polonezilor care îl iubesc.

Acest uriaş blând a dovedit încă o dată întregii ţări şi nu numai că ar face orice pentru fericirea celor din jur, implicându-se în ultima vreme în acţiuni caritabile pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Vedeţi mai jos un spot social simpatic. La finalul acestuia, cuvintele poloneze înseamnă ” Să ajuţi te face puternic”. Nici că se putea un om mai potrivit în acest rol.

Oglindă oglinjoară, ce curs de polonă e bun în ţară?

2010-03-07T00:40:00.002+02:00

Sunt plăcut surprinsă să găsesc în ultima vreme atât de mulţi români interesaţi să urmeze un curs de limba polonă. În caz că vă întrebaţi ce se întâmplă, în mare măsură sunt de vină poveştile de dragoste, mutarea serviciului în Polonia şi apoi interesele financiare rezultate din traduceri autorizate.

Eu m-am înscris, dintr-o anume grabă, la cursul organizat de Institutul Cultural Polonez. Chiar şi pe fugă, consider că am făcut o alegere oarecum potrivită. Da, ştiu, au fost momente în care m-am plâns că se predă limba polonă în limba polonă (citeşte aici mai multe văicăreli); ştiu că n-am înţeles mare lucru până acum şi că nu mi-a zis nimeni nimic la înscriere despre treaba asta, ceea ce mi se pare total lipsit de profesionalism şi bun simţ. Iată însă ce concurenţi are ICP-ul, la o simplă căutare pe Google pentru “curs polonă”:

- Centrul FIDES (http://www.fidescentre.ro): cel mai bun rezultat în Google, site bun, gamă largă de cursuri, certificate de competenţă lingvistică valabile pentru 2 ani, recunoscute la nivel internaţional.
La un simplu mail trimis din formularul de la Contact, iată ce informaţii am primit:
"Bună ziua,
În prezent singura variantă de organizare a cursului de limba polonă este cea one-to-one.
În această variantă cursul se organizează la sediul FIDES (Pţa Rosetti) pe baza unui orar stabilit de comun acord cu dvs.
Tariful este de 90 lei/h fără tva, pentru un modul de 32h, şedinţa de 2h. Materialul de curs este inclus în taxă.
Cursul poate începe oricând, în funcţie de disponibilitatea profesorilor şi după semnarea şi achitarea contractului."
În traducere personală, al naibii de scump şi deloc stimulant în modul individual.

- Centrul de Limbi Străine ECHO (http://www.theecho.ro/): al doilea rezultat pe Google, site bun cu testări online pentru identificarea nivelului de pregătire, nu am găsit nimic clar despre certificate.
Dacă solicitaţi mai multe detalii pe mail, veţi primi următorul răspuns:
"Bună ziua,
Vă mulţumim pentru emailul trimis privind interesul dvs pentru cursurile de limbi străine Echo.
Cu privire la cursurile de limba polonă, acestea se desfăşoară în prezent doar în variantă individuală.
În variantă individuală, există două tipuri de cursuri: intensive (cu un număr sporit de ore/săptămână, 20-25h/săpt.) sau extensive (2-3 şedinţe/săptămână) şi pot avea loc în orice interval între orele 8.00 – 20.30 (Lu-Vi) sau 09.00-12.15 (Sâmbătă);
Tariful pentru cursurile individuale este de 110 lei/ oră, fără TVA iar condiţia începerii unui curs este plata a cel puţin 10 ore. Plata modulului rămas poate fi făcută în tranşe.
Pentru informaţii suplimentare privind cursurile Echo, profesori, structura cursurilor, puteţi consulta oferta ataşată."
Concluzie: şi mai scump, la fel de solitar...

- Centrul Ariel (http://www.centrulariel.ro/): site execrabil, aproape de negăsit pe google, nimic de vreun atestat, l-am ales ca să vedeţi şi o variantă mai ieftină, mai puţin pretenţioasă. Iată ce au răspuns şi ei mesajului meu:

"Bună ziua,
Perioada de înscrieri este 18 ianuarie - 12 februarie. Un modul de poloneză costă 450 RON,durează 2 luni şi se desfăşoară de 2 ori pe săptămână,în intervalul 18:00-20:00.
Cursurile încep în luna martie,numai în cazul în care se va forma o grupă de minim 10 cursanţi,lucru care din păcate nu s-a întâmplat în ultimii 2 ani,întrucât nu au fost cereri suficiente pentru formarea unei grupe."
Cu alte cuvinte: ieftin dar fără prea multe garanţii că v-ar şi ajuta cu adevărat.

Acum, Institutul Cultural Polonez organizează la Bucureşti cursuri în modul cu 20 de întâlniri, una pe săptămână a câte 90 de minute, circa 500 de lei, fără certificat, dar măcar ştii la cine ai terminat şi mai afli şi de diverse evenimente legate de cultură poloneză direct de la sursă. Profesoara nu cunoaşte decât limba maternă, dar poate lucrurile se vor schimba în viitor. Dacă nu, măcar ştiţi că v-aţi dus la ceva sigur. Cu puţină ambiţie şi materiale didactice suplimentare, puteţi spera să învăţaţi această limbă buclucaşă. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul lor: http://www.culturapoloneza.ro/

Dacă ajungeţi în Polonia şi vreţi să urmaţi acolo ceva cursuri, cu siguranţă veţi găsi, dar ţinute în limba engleză. În română nu am găsit pe internet, deşi am auzit nişte zvonuri legate de Varşovia şi Cracovia. Pe site-ul Institutului Polonez găsiţi ceva detalii despre un curs susţinut în Gdansk şi probabil că mai sunt şi alte oraşe. Trebuie doar să căutaţi cât e ziua de lungă şi să îmi scrieţi şi mie ce găsiţi, altfel vă poartă ghinion :D

Polonia plus Jocurile Olimpice de Iarnă egal iubire

2010-03-06T00:15:00.006+02:00

Zilele trecute s-a terminat o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, găzduite de oraşul canadian Vancouver.
Polonia a fost reprezentată de 47 de sportivi, 21 de femei şi 26 de bărbaţi. Cele mai mari echipe au fost cele de patinaj viteză şi de ski, fiecare având câte 13 membri.

Până la ediţia de anul acesta, polonezii au câştigat la Jocurile Olimpice de Iarnă 8 medalii:
- una de aur la ski jumping în Sapporo ’72
- trei de argint (patinaj viteză la Squaw Valley ’60, ski jumping la Salt Lake City ’02 şi biatlon la Torino ’06)
- patru medalii de bronz (una la combinată de iarnă în Cortina d’Ampezzo ’56, una la patinaj viteză în Squaw Valley ’60, una la ski jumping în Salt Lake City ’02 şi o medalie de bronz la ski fond în Torino ’06).

Iată însă că la ediţia de anul acesta, Polonia aproape că a dublat numărul de medalii obţinute în 20 de olimpiade trecute. Aşadar, la sfârşit, membrii echipei s-au întors cu:

- 1 medalie de aur la ski fond, obţinută de campioana Poloniei Justyna Kowalczyk (aici trebuie precizat că medalia de bronz la ski fond de la Torino 2006 tot ei îi aparţine, plus aurul la Cupa Mondială de Ski 2008-2009 şi Tur de ski 2009-2010, aşadar istoricul sportiv al Justynei explică de ce este atât de iubită în Polonia, mai ales iarna :D );
- 3 medalii de argint după cum urmează: una luată de Adam Małysz la ski jumping LH individual (dacă e să numim un erou sportiv mare şi tare al Poloniei, el este, după cum am scris şi în acest articol), una luată de Justyna Kowalczyk (da, este aceeaşi sportivă de la aurul de mai sus) şi din nou una obţinută de Adam Małysz la ski jumping NH individual;
- 2 medalii de bronz: echipa de femei la patinaj viteză formată din Luiza Zlotkowska, Katarzyna BACHLEDA-CURUS şi Katarzyna Wozniak; a doua medalie de bronz a fost câştigată de aceeaşi Justyna Kowalczyk care mai are la această ediţie încă un aur şi un argint.

Aşadar, Justyna a răpit trei medalii, Adam, la cei 34 de ani ai săi, încă umple sufletele polonezilor de bucurie cu alte două medalii de argint (din păcate visul său cu aurul olimpic s-a spulberat cu această ocazie) iar anul 2010 a însemnat aproape dublarea numărului de medalii câştigate vreodată la Jocurile Olimpice de către Polonia. Clasament final pe naţiuni: locul 13 din vreo 90. Iată nişte rezultate frumoase pentru o ţară îndrăgostită de sporturile de iarnă :)

Sursă foto: http://www.vancouver2010.com/

Cultura poloneză şi mărţişorul din Herăstrău

2010-02-28T23:50:00.003+02:00

Mâine, 1 martie, deşi se anunţă ploaie, Institutul Polonez se încăpăţânează, cu pelerine, umbrele şi probabil nişte butelcuţe cu votcă, să ne invite la dezvelirea statuii compozitorului Fryderyk Chopin din Parcul Herăstrău. Este cadoul lor de Mărţişor pentru comunitatea polonă din Bucureşti şi pentru cei interesaţi, în general, de artă şi cultură.

Bustul este o restaurare după opera din anul 1956 a marelui sculptor moldovean de origine poloneză Andrei Ostap, autor a sute de sculpturi cu o însemnătate deosebită pentru patrimoniul cultural al României şi Republicii Moldova, expuse în locaţii din întreaga lume.
Placa pe care scrie “Fryderyk Chopin (1810-1849), compozitor şi pianist polonez- Chopin Anul 2010” va fi amplasată cu această ocazie pe postamentul bustului.

Evenimentul face parte din seria dedicată aniversării a 200 de ani de la naşterea lui Chopin, sub atenta grijă şi implicare a Institutului Cultural Polonez din Bucureşti.

Acest articol nu se adresează purtătorilor de markere pentru desenat mustăţi şi dedicaţii pe statuile din parcuri. Ceilalţi pot da o fugă dacă nu mâine, atunci într-o oricare altă zi însorită pentru a admira această lucrare extrem de fin realizată de către Andrei Ostap.

Surprize acre din bucătăria poloneză

2010-02-25T22:26:00.004+02:00

Unul dintre cele mai uimitoare lucruri pe care le-am aflat până acum despre polonezi este că mănâncă ciorbă din castraveţi muraţi. De fapt, nu e chiar cum pare, iar noi, un popor îndrăgostit de murături, ar trebui să îi dăm o şansă acestei bunătăţi, nu? :)

În esenţă, este o supă din legume, dar acrită cu castraveţi daţi prin răzătoare. Deci nu doar cu zeama lor, ci chiar cu murăturile mărunţite.
A fost prima supă de-a lor care mi-a plăcut cu adevărat, mi-a amintit de crema de legume acrită cu zeamă de corcoduşe.
Pentru a face Zupa Ogórkowa, cum îi spun polonezii, este nevoie de ceapă, cartofi, morcovi şi castraveţi muraţi. Plus supă de pasăre, un pic de făină, un pic de sare şi piper, un pic de unt şi smântână.

La început, se topeşte untul într-o oală în care se căleşte ceapa până devine sticloasă. Apoi se adaugă supa de pasăre (poate fi şi o supă din legume), castraveţii răzuiţi, zeama de castraveţi, morcovii şi cartofii. Se lasă să fiarbă la foc mic până se pătrund morcovii. Se amestecă făina cu smântână, gen răntaş, apoi se adaugă în supă. După gust, se pun sare, piper, uneori chiar şi zahăr.

Polonezii o servesc ori în varianta vegetariană, ori cu carne de pasăre, rece sau caldă, din castraveţi muraţi sau proaspeţi, chiar nu contează. Eu o servesc cu o lingură în plus de smântână, fierbinte cât să mă taie transpiraţiile. Dacă celelalte supe poloneze cu cârnaţi, sfeclă roşie ori ouă întregi vă sperie puţin, aceasta este atât de simplă şi gustoasă încât pur şi simplu nu îi puteţi spune lingurei să nu îşi facă de cap printr-un castron presărat cu puţin pătrunjel tocat :)

Polonezii l-au trimis pe Chopin la Staţia Spaţială Internaţională

2010-02-24T23:03:00.017+02:00

Vă spuneam într-un articol anterior că 2010 este declarat Anul Chopin de către UNESCO, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea compozitorului polonez. Pe tot parcursul anului vor fi organizate diferite evenimente culturale în mai multe ţări din întreaga lume.

Dintre toate acestea, polonezii au găsit cea mai trăsnită metodă de a-şi sărbători conaţionalul, trimiţându-i în spaţiul cosmic, la bordul unei navete, una dintre cele mai frumoase creaţii, conform Institutului Cultural Polonez de la Bucureşti.

Astfel, în data de 7 februarie 2010 naveta Endeavour STS-130 a pornit din Cap Canaveral- Florida într-o misiune ce a durat 13 zile. Echipajul a dotat Staţia Spaţială Internaţională cu modulul Tranquility Node alături de o capsulă de observaţie cu şapte ferestre. Această acţiune a avut o însemnătate deosebită pentru polonezi deoarece comandantul a fost pentru prima dată în istorie un astronaut de origine poloneză, George David Zamka. Acesta a acceptat să ia la bordul navetei o copie a manuscrisului partiturii "Preludiul nr. 7 op. 28", precum şi câteva înregistrări ale compozitorului pentru a le asculta pe parcursul şederii în staţie.

La întoarcerea din misiune este planificată deplasarea celor 6 membri ai echipajului navetei în Polonia, unde vor preda în mod festiv partitura Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional al Poloniei.
Acţiunea face parte din proiectul "Chopin - cetăţean al lumii", ce presupune şi realizarea unui film de 60 de secunde, care va fi emis de televiziunile din întreaga lume în timpul festivităţilor prilejuite de Anul Chopin.
Tema muzicală este "Preludiul nr. 7 op. 28" de Fryderyk Chopin, iar imaginea este realizată în tehnica tradiţională, îmbogăţită cu animaţie pe computer. Scenariul şi regia aparţin lui Adam Ustynowicz, iar muzica va fi interpretată de pianistul Karol Radziwonowicz.

Organizatorii polonezi intenţionează realizarea a 500 de copii ale filmului şi trimiterea lor la cele mai importante posturi de televiziune, atât publice, cât şi private, cu acordarea dreptului de utilizare gratuită. Ei ar dori ca difuzarea filmului să aibă loc în aceeaşi zi, la un număr cât mai mare de posturi TV.

Puteţi citi mai multe informaţii despre acest eveniment pe blog-ul Institutului Cultural Polonez, chiar aici, loc de unde am adoptat cu drag racheta desenată pe care o vedeţi în acest articol :)

Surse: www.getyourip.ro, www.mediafax.ro

Varianta americană la “Ştii că eşti polonez dacă”

2010-02-15T16:56:00.008+02:00

În SUA trăiesc aproximativ 9-10 milioane de polonezi, cam 3% din populaţie! Iată aşadar mai jos cum fac americanii haz de necaz! (Nu aş fi scris dacă nu aş fi râs cu lacrimi şi n-aş fi văzut că din 33 de glumiţe vreo 30 sunt adevărate, iar celelalte 3 au şanse mari să fie!)
Găsiţi aici şi traducerea mea aproximativă în limba română…

YOU KNOW YOU’RE POLISH IF:

1. You or someone in your family owns a van with a PL sticker proudly displayed on the back windshield and/or a custom-made.
2. You have relatives who aren't really your relatives.
3. You sing the same song - “Sto lat” - on every occasion (weddings, birthdays, baby showers).
4. You know very well Pope John Paul II was Polish and his name was Karol, not Carol.
5. Your grandmother has a picture framed of Pope John Paul II, right beside your school photo.
6. You go to Midnight Mass every Christmas Eve and keep your Christmastree up till February.
7. You open your presents on Christmas Eve.
8. You drink your wodka straight.
9.Your 15 year old sister can out-drink any American guy.
10. You know Chopin was born in Poland and not in France.
11. You watched Bolek i Lolek before bed time.
12. You wear bursztyn.
13. You listen to techno.
14. You are forced to listen to Disco Polo by your parents.
15. You don’t feel the need to add an "s" to "pierogi" because you know the word is already plural and it annoys you when others do. However, you still add "y" to already plural english words like "chipsy", "jeansy"...
16. You are convinced your pets only understand Polish.
17. You can spot Polish people like Asians can spot each other.
18. Your name always gets slaughtered on the first day of school.
19. Every window in your house must have "firanki", even in the bathroom.
20. You always take off your shoes as soon as you step into someone else's house (even if the owner of the house insists you don't have to).
21. You celebrate your birthday AND your nameday (imieniny), first ceremony church name, second ceremony church name…
22. You were extremely surprised to learn that American weddings last hours, not days.
23. When you hurt yourself, you don't say "Ouch", you say, "Awwa".
24. It's "normal" if your wedding has 600 people.
25.You dont know half the people at your wedding cuz your parents invited them.
26.When you have paper towels in the house but they're just for show, because everyone knows you're supposed to use a szmatka.
27. When something breaks easily, is of crappy quality or is an ugly looking bike... you call it Ukrainian.
28.You couldn't say a bad word, even stupid, around your mother without getting smacked.
29. Your dad doesn't care what you do or what time you're home, as long as your mom said it was okay. If your dad calls you and proceeds to yell at you to come home, you only need to say "ale mama wie gdzie jestem i powiedziała że mogę zostać jeszcze dwie godziny..." and he promptly replies "oh. okay. have fun then," and hangs up.
30. If you fail a blood/ drug test because you've eaten so much poppyseed cake some time before it.
31. You have “kielbasa” hanging somewhere in your kitchen.
32. If your family had at least two working Fiat Maluchy sitting in their front yard.
33.You’re actually nodding and laughing at most of these things :)

ŞTII CĂ EŞTI POLONEZ DACĂ...

1. Tu sau cineva din familia ta deţine o dubiţă cu un abţibild cu PL, postat cu mândrie pe lunetă.
2. Ai rude care de fapt nu prea sunt rudele tale.
3. Cânţi acelaşi cântec, Sto Lat, la fiecare ocazie (nunţi, botezuri, îmbăiatul copiilor...).
4. Ştii foarte bine că Papa Ioan Paul al Doilea a fost polonez şi numele lui era Karol, nu Carol.
5. Bunica ta are o poză înrămată cu Papa Ioan Paul al Doilea chiar lângă poza ta de la şcoală.
6. Te duci la slujba de la miezul nopţii de Crăciun şi ţii bradul până în februarie.
7. Deschizi cadourile în Ajunul Crăciunului.
8. Dai pe gât votca.
9. Sora ta de 15 ani bagă sub masă la băută orice bărbat (zic ei că american, zic eu că mai multe naţii).
10. Ştii că Chopin s-a născut în Polonia, nu în Franţa.
11. Te uitai la Bolek şi Lolek înainte de culcare.
12. Porţi ambră.
13. Asculţi tehno.
14. Părinţii tăi te obligă să asculţi Disco Polo.
15. Nu simţi nevoia să adaugi “s” la “pierogi” pentru că ştii că acest cuvânt e deja la plural şi te enervează când o fac alţii. Totuşi, tu continui să adaugi “y” la sfârşitul cuvintelor englezesti deja la plural gen “chipsy”, “jeansy” etc.
16. Eşti convins/ă că animalele de companie înţeleg numai poloneza.
17. Poţi identifica polonezii cum se identifică asiaticii între ei.
18. Numele tău e măcelărit în prima zi de şcoală.
19. Fiecare fereastră din casa ta trebuie sa aibă “firanki”, adică perdele, chiar şi la baie.
20. Întotdeauna îţi scoţi instant pantofii când intri în casa cuiva (chiar dacă proprietarul insistă să nu o faci).
21. Îţi sărbătoreşti şi ziua de naştere, şi cea de nume (imieniny), şi numele de la prima ceremonie religioasă, şi numele de la a doua ceremonie religioasă...
22. Ai fost extrem de surprins/ă să afli că nunţile altora ţin câteva ore, nu câteva zile.
23. Când te loveşti, nu spui “Ouch”, spui “Awwa”.
24. E “normal” dacă ai la nuntă 600 de invitaţi.
25. Nu ştii cam jumătate din oamenii de la nuntă, pentru că părinţii tăi s-au ocupat de invitaţii.
26. Ai prosoape de hârtie în casă, dar le ţii doar de expunere, căci toată lumea ştie că se foloseşte “szmatka” (cârpă).
27. Când ceva se strică uşor, sau e de o calitate îndoielnică, ori e vreo bicicletă urâtă, zici că e ucraineană.
28. N-ai putut să zici vreun cuvânt urât, nici măcar “prost” în copilărie fără să fii plesnit de mama ta.
29. Tatălui tău nu îi pasă unde eşti sau ce faci atâta vreme cât mama ta a zis că e ok. Dacă tatăl tău te sună şi începe să urle ca să vii acasă, nu e nevoie decât să zici ”...ale mama wie gdzie jestem i powiedziala ze mogę zostać jeszcze dwie godziny...”, adică „...dar mama ştie unde sunt şi mi-a zis că pot să mai stau două ore”, iar tatăl va răspunde repede “Ah, ok, distracţie plăcută atunci.” şi închide telefonul.
30. Pici un test de sânge/ drog pentru că ai mâncat multă prăjitură cu mac cu ceva vreme înainte să-l faci.
31. Ai “kielbasa” (cârnat polonez) atârnat pe undeva prin bucătăria ta.
32. Familia ta a avut măcar două Fiat Maluchy funcţionale în curte.
33. Dai din cap şi râzi la cam tot ce citeşti acum :)

Joia grasă, o zi în care se respiră zahăr

2010-02-10T17:14:00.002+02:00

Mâine, pe 11 februarie, toţi polonezii sărbătoresc Joia Grasă, o zi în care mănâncă dulciuri şi alte bunătăţi până plesnesc.
Această zi este ultima de "libertate", ultima joi înainte de intrarea în Postul Paştelui şi mai este sărbătorită, cu unele diferenţe, şi în Germania, Italia, Spania şi alte ţări catolice.

De obicei polonezii se strâng împreună, acasă ori în cafenele, cu cât mai mulţi, cu atât mai distractiv, şi mănâncă în special produse scufundate în zahăr.

Tipice pentru Joia Grasă sunt gogoşile pączki umplute cu tot felul de fructe, gem, vanilie sau ciocolată. De multe ori, acestea se glazurează şi se dau prin coajă de portocală, nuci, alune, mac, în fine, cred că aţi înţeles cât de gustoase pot fi :)
Ca să nu fie prea pline de ulei, în coca dinaintea prăjirii se pune o cantitate variabilă de alcool de grâu care prin evaporare, previne absorbţia excesivă a uleiului.
De asemenea, se servesc şi chrusciki, un fel de minciunele ori uscăţele româneşti, spuneţi-le cum vreţi voi, în compoziţia cărora se adaugă rom, vanilie şi smântână. Unii le servesc în miere, stingându-le repede cu un pahar cu lapte. Nici nu mai pot tasta de poftă.

Aşadar, dacă aveţi prieteni polonezi, nu îi sunaţi mâine după prânz căci îi veţi găsi drogaţi cu zahăr pudră :D

Şi dacă vă imaginaţi că Postul catolicilor e ca al nostru, ei bine, la ei se mănâncă bine-mersi şi ouă, şi brânză, şi alte produse lactate, chiar şi carne în afara zilelor de vineri. Păi atunci ortodocşii din noi nu se revoltă şi ei săracii cât să pună de-o zi de-asta grasă şi frumoasă? Că parcă noi ne flămânzim mai mult!

Surse foto: http://easteuropeanfood.about.com/, http://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page

Tomasz Bagiński, expert în distracţia la locul muncii

2010-02-08T22:13:00.002+02:00

Din gama “Polonezi Celebri”, azi vă prezint un grafician 3D cu o imaginaţie aproape bolnavă!
Se numeşte Tomasz Bagiński, născut la 10 ianuarie 1976 în orăşelul Białystok; a studiat arhitectura, dar s-a reprofilat repede către animaţie; este cunoscut mai ales pentru două creaţii cu ajutorul cărora a atins nişte performanţe visate de multi artişti:

În anul 2002 a realizat o ciudăţenie cu o poveste care pentru mine a fost aproape de neînţeles după prima vizionare, dar pentru care a fost nominalizat la prestigioasele premii Oscar, secţiunea scurt-metraj animat. Creaţia se numeşte „The Cathedral” şi a primit, pe lângă această nominalizare, numeroase alte premii internaţionale în perioada 2002-2003.

În anul 2004 a primit încă o nominalizare la Oscar, dar şi premiul pentru cel mai bun scurt-metraj animat al Academiei Britanice de Film BAFTA, pentru animaţia „Fallen Art”.
Îmi amintesc că l-am vizionat prima dată acum vreo 3 ani, când l-am primit pe mail de la o cunoştinţă. Nu ştiam cine l-a făcut şi de ce, am fost atât de indignată de povestea în sine, încât nici măcar nu l-am forwardat altora :) Uitasem de el, cât de excentric şi fantasmatic mi-a părut. Azi însă vi-l foarte recomand, îl găsiţi un pic mai jos :)

Tomasz Bagiński a mai realizat şi alte filmuleţe, precum „Kinematograf”, „Rain” sau “Cele Şapte Porţi ale Ierusalimului”; a creat de asemenea grafica pentru unul dintre cele mai de succes jocuri electronice din Polonia, “The Witcher”, şi în prezent lucrează la grafica filmului “Hardkor 44”, o animaţie despre luptele polonezilor din Varşovia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, proiect sprijinit de Muzeul “Warsaw Uprising”.

Iată mai jos cele mai bune creaţii ale polonezului:

"The Cathedral":

"Fallen Art":

Un pianist polonez s-a luptat cu somnul pentru Cartea Recordurilor

2010-02-02T10:16:00.002+02:00

Polonezul Romuald Koperski a susţinut un recital la pian de 101 ore, 8 minute şi 3 secunde, intrând astfel în Cartea Recordurilor şi doborând performanţa ungurului Charles Brunner care a cântat în anul 2008 cu 63 de secunde mai puţin, conform oficialilor Guiness Book of World Records.
Evenimentul a avut loc în oraşul polonez Gdańsk şi a debutat pe 27 ianuarie, vineri, nemaioprindu-se până duminică seara. Koperski a avut voie să repete fragmente muzicale o singură dată la 4 ore şi să ia pauze de cel mult 30 de secunde între două interpretări. În plus, acesta a mai avut dreptul la 5 minute de pauză pe oră.
Muzicianul de 51 de ani a interpretat în timpul maratonului său piese clasice, jazz şi coloane sonore celebre. În final, acesta a interpretat piesa lui Frank Sinatra “Fly me to the moon”.

Ce nu se ştie prea bine despre Romuald Koperski este că el nu doar cântă la pian, ci este şi ghid în Siberia, pilot de automobile, scriitor, jurnalist, fotograf şi scafandru. A scris 3 cărţi despre Siberia, a avut numeroase expoziţii foto şi a susţinut în anul 2004 cel mai lung concert continuu la pian din lume care a durat 54 de ore şi 1 minut.

Sursă foto: www.theepochtimes.com

Săniile trase de câini- un altfel de sport

2010-01-31T16:51:00.012+02:00

Zilele acestea, mai exact 30 şi 31 ianuarie, are loc la Băile Tuşnad a doua ediţie a Competiţiei de Sprint cu Atelaje Canine “Cupa Băile Tuşnad”. Nu este prea faimos acest sport în România, abia a venit la noi de câţiva anişori, dar în restul Europei este deja la un alt nivel, se organizează curse profesioniste de aproape un secol. Acolo, lucrurile sunt mult mai serioase decât “uite, nişte cuţu trag nişte sănii cu un nene în ele”, aşa cum îmi place mie să zic atunci când îi văd la TV, ce-i drept, destul de rar.

Stârnită fiind de această competiţie locală, am ajuns să aflu, din articol în articol pe google, că anul acesta în Polonia are loc între 5 şi 7 februarie o nouă ediţie a Campionatului European de Sprint cu Atelaje Canine organizat de ESDRA (European Sled Dog Sprint Asociation). Această asociaţie a luat fiinţă în anul 1983, în Germania, şi are în componenţă 21 de ţări, deci iată că acest sport e luat foarte în serios :)

În Polonia, Campionatul European se va desfăşura între 3 localităţi montane, Wisła, Kubalonka şi Istebna, cu 2 categorii de curse, sprint şi middle (distanţă medie), stil nome.
Vor participa sănii cu 4, 6, 8 câini sau clasă nelimitată pentru distanţa de 23.8 km. De asemenea, concurenţii sunt divizaţi în seniori (femei, bărbaţi) şi juniori (femei, bărbaţi).

M-am uitat dacă acest eveniment va fi transmis de vreun post românesc de televiziune. Încă nu am găsit nimic. Poate o faceţi voi însă şi îmi scrieţi aici la comentarii.
Până atunci, să admirăm acest sport pentru uniunea dintre om şi câine pe care o realizează şi să sperăm că într-un viitor apropiat vom vedea români mai mulţi în competiţii internaţionale de acest gen :)

Sursa foto: http://www.esdra.net/

Lecţie de poloneză- cum să faci haz de necaz

2010-01-24T19:40:00.003+02:00

Mă ţin de cuvânt şi revin cu alte detalii incitante de la cursul de limba polonă :)
Nu insist prea mult, mai ales pentru cei care n-au niciun interes să cunoască această limbă, dar vă pot arăta ceva ce eu consider că e al naibii de amuzant. Nu ştiu dacă vreun Seinfeld, Mr. Bean ori Peter Sellers ar putea să mă distreze mai tare zilele astea decât o face număratul în poloneză. Iată şi de ce (voi scrie în paranteză cum se citeşte în română, ca să înţelegeţi mai bine):

0 = zero (zero)
1 = jeden (ieden)
2 = dwa (dva)
3 = trzy (tşî)
4 = cztery (ciîterî)
5 = pięć (pieunci)
6 = sześć (şeşci)
7 = siedem (şiedem)
8 = osiem (oşiem)
9 = dziewięć (gievieunci)
10 = dziesięć (gieşieunci)

Hai că până aici nu e rău, nu?

De la 11 la 19 se adaugă un „naście” la sfârşit, gen “dwanaście” care este 12, „czternaście” 14 şi tot aşa.
20 se schimbă, astfel că se scrie “dwadzieścia” (dvagieşcia), iar între 20 şi 29 se adaugă numerele de mai sus. Exemplu:
24 = dwadzieścia cztery (dvagieşcia ciîterî)

Iată însă de ce râd cu lacrimi de crocobaur:
30 = trzydzieści (tşîgieşci)
40 = czterdzieści (ciîtergieşci)
50 = pięćdziesiąt (pieuncigieşiaunt)
60 = sześćdziesiąt (şeşcigieşiaunt)
70 = siedemdziesiąt (şiedemgieşiaunt)
80 = osiemdziesiąt (oşiemgieşiaunt)
90 = dziewięćdziesiąt (gievieuncigieşiaunt)
100 = sto (sto)
200 = dwieście (dvieşcie)
300 = trzysta (tşîsta)
400 = czterysta (ciîterîsta)
500 = pięćset (pieunciset)
600 = sześćset (şeşciset)
700 = siedemset (şiedemset)
800 = osiemset (oşiemset)
900 = dziewięćśet (gievieunciset)
1000 = tysiąć (tîşiaunci)
Suta salvează puţin situaţia, ce cuvânt simplu şi frumos, sto...

Dar hai să merg mai departe şi să vă arăt, să zicem, luăm la nimereală, 143:
Sto czterdzieści trzy (sto ciîtergieşci tşî)

Încă un număr:
191:
Sto dziewięćdziesiąt jeden (sto gievieuncigieşiaunt ieden)

Sau, de ce nu, palpitantul 69:
Sześćdziesiąt dziewięć (şeşcigieşiaunt gievieunci)

Ultimul exemplu cred că vă pune pe gânduri şi pe voi... Pesemne că după atâta efort lingvistic, vine un chef nebun! De viaţă, desigur :)

Astfel am ajuns la concluzia că nu are rost să plâng pe umerii limbii mele române că e grea şi mulţi o strică. Până la urmă, iată, se poate şi mai rău…

Cupa Mondială de Ski Jumping s-a mutat două zile la polonezi

2010-01-23T16:40:00.011+02:00

Zilele acestea se desfăşoară în staţiunea Zakopane o noua etapă a Cupei Mondiale FIS de Ski Jumping.
După ce miercuri şi joi au avut loc calificările, vineri fiind prima zi de concurs, astăzi vor intra în competiţie cei mai buni săritori pentru o plasare cât mai bună în clasamentul mondial.
Postul de televiziune Eurosport va transmite şi în acest an imagini în direct din staţiunea montană poloneză, una dintre cele mai frumoase din Europa şi cu siguranţă cel mai atrăgător loc din Polonia pentru turişti pe timpul iernii.

Până în această etapă, în fruntea clasamentului se află elveţianul Simon Amman, urmat de austriacul Gregor Schilierenzauer. Polonezul Adam Małysz este tocmai pe poziţia 9 în acest an, dar să nu uităm că vremea trece şi orice Superman îşi lasă mantia la un moment dat acasă.
Adam, poreclit şi “Mustaţa zburătoare” (în foto se vede un pic şi de ce) a câştigat 38 de etape de campionat mondial (în istoria acestui sport numai finlandezul Matti Nykänen a câştigat mai multe, adică 46). A fost de 20 de ori campionul Poloniei, a câştigat 4 campionate şi 4 cupe mondiale la sărituri cu schiurile (3 câştigate consecutiv, record încă neegalat de nimeni) şi a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice din Salt Lake City din 2002! Este până în prezent singurul săritor cu schiurile care a reuşit aceste performanţe, astfel, unii îl consideră cel mai bun din toate timpurile.
Dacă întrebi un polonez câţi eroi are ţara lui, îţi va răspunde cu siguranţă că sunt cel puţin trei: Papa Ioan Paul al Doilea, Lech Wałęsa şi Adam Małysz.
Astfel, chiar dacă de acum încolo el nu va mai câştiga niciun trofeu, mândria naţională pe care le-a insuflat-o polonezilor de-a lungul atâtor ani îl scuteşte de orice grijă. El nu este însă de acord, având încă în plan medalia de aur la Jocurile Olimpice, el câştigând-o doar pe cea de argint în anul 2002. Sunt convinsă că toată Polonia îi ţine pumnii strânşi strânşi la fiecare ediţie :)
Nu uitaţi, voi cei care sunteţi interesaţi, desigur, să urmăriţi pe Eurosport începând cu 16:45, ora României, imagini de la acest eveniment sportiv.

Cum se face turism din comunism

2010-01-20T23:28:00.009+02:00

În toate fostele ţări comuniste există muzee dedicate acestei perioade negre prin care au trecut. Cu excepţia României, dar poate că aici a fost o perioadă roz din moment ce încă păstrăm personaje şi mentalităţi comuniste…

În Polonia există chiar două astfel de muzee, unul în capitala Varşovia şi altul în locul de unde a început prăbuşirea partidelor comuniste în Europa de Est şi Uniunea Sovietică, oraşul portuar maritim Gdańsk.

Aici, după cum poate ştiţi sau aţi citit prin articole mai vechi de-ale mele, s-a născut Solidaritatea, mişcarea muncitorească ce s-a extins ulterior în întreaga Polonie şi care a culminat după mulţi ani de negocieri paşnice cu o exemplară victorie a democraţiei, timp în care au fost înfometaţi, izolaţi (oraşul a rămas fără linii telefonice şi alte surse de informare), bătuţi şi chiar ucişi de către miliţie.

Încă din iarna anului 1970, muncitorii de pe şantierul naval Lenin au iscat prima revoltă, dezgustaţi fiind de creşterea excesivă a preţurilor din industria alimentară. Şi alte porturi de pe coasta nordică au procedat la fel ca urmare a acestei prime văpăi, totul terminându-se cu zeci de morţi.

În următorii ani economia a stagnat, dar în 1976, următoarea tentativă de a creşte preţurile la mâncare a stârnit un nou val de revolte şi a impulsionat un grup de intelectuali să formeze Comitetul Apărării Muncitoreşti (KOR). În 1980, după ce conducerea ţării a săltat preţul cărnii, a luat fiinţă mişcarea Solidaritatea, în frunte cu Lech Wałęsa.
În următoarele 16 luni, acesta, alături de colegii săi, a încercat numeroase negocieri cu guvernul polonez, însă nu s-a ajuns la un final fericit pentru ambele părţi. Astfel, în 12-13 decembrie 1981, generalul Wojciech Jaruzelski, prim-secretar al Partidului Comunist Polonez, a ordonat o operaţiune militară masivă şi a impus legea marţială.
Liderii Solidarităţii au fost arestaţi iar gruparea a fost condusă din umbră până în anul 1989. Grevele au continuat, iar Solidaritatea a fost redeclarată legală într-un final; astfel, cu o abordare non-violentă a membrilor mişcării anticomuniste, sprijiniţi fiind de occident şi mai ales de Papa Ioan Paul al Doilea, aceştia au reuşit să obţină în anul 1989 alegeri semi-libere (senatul nou format avea 65% membri comunişti, dar 35% puteau alege democratic). De aici şi până la obţinerea controlului absolut a mai fost doar un pas, iar Lech Wałęsa, câştigător al premiului Nobel pentru pace, a fost numit în decembrie 1990 preşedintele Poloniei.
Astfel a pornit lupta şi în celelalte ţări comuniste. Polonia va fi însă mereu admirată pentru determinarea cu care a luptat pentru idealurile sale democratice şi pentru abordarea paşnică de care a dat dovadă chiar şi în momentele în care trecea prin umilinţe greu de suportat.

Lângă şantierul naval Lenin există în ziua de astăzi sediul Solidarităţii, formaţiune care încă activează, având în prezent peste 1.1 milioane de membri. Clădirea comunică în subteran cu locul unde a luat naştere în anul 2000 Muzeul Comunismului din Gdańsk.
Având în vedere că l-am vizitat şi eu, vă pot scrie câteva cuvinte despre acest loc şi cum va fi când veţi ajunge acolo:

În muzeu se coboară pe nişte scări obscure. Din beznă vă treziţi în sirene şi în nişte avertismente din partea miliţiei poloneze care vă spune printre altele să nu mişcaţi, să nu vorbiţi etc. Probabil înregistrarea audio se declanşează pe senzori la intrare. După ce scuipaţi în sân, începeţi să vă uitaţi pe pereţii care sunt plini de mesaje informative şi fotografii specifice vremii. Totul este tradus în limba engleză, astfel puteţi înţelege câte ceva, iar la intrare oricum primiţi o broşură bilingvă. Circuitul muzeului vă poartă inevitabil peste tot. Sunt încăperi unde vă puteţi aşeza pe bănci şi puteţi urmări videoproiecţii din timpul comunismului, cu momentele cele mai importante. În alte încăperi găsiţi reproduse în totalitate aprozare, cantine sau celule pentru prizonieri. De asemenea, sunt unele săli rezervate expoziţiilor foto de profil. Anul trecut când am fost eu, în aprilie, am prins o expoziţie a unui fotograf român al cărui nume sunt extrem de dezamăgită că l-am uitat şi ale cărui lucrări realiste din vremea comunismului românesc m-au făcut, oarecum bizar, să mă mândresc că sunt româncă. Am pus mai jos o fotografie a acestuia, poate îl recunoaşte cineva şi îmi spală din ruşine :)
Desigur că nu lipseşte zona suvenirurilor de unde am cumpărat cu 3 zloţi (circa 3 lei) o broşă cu Solidaritatea pe care probabil că dacă aş purta-o în Bucureşti, nimeni n-ar şti ce înseamnă. Parcă şi suvenirurile lor erau mai ingenioase, stârnind adevărate pasiuni printre vizitatori. Atât cât am apucat eu să văd, desigur.

Dacă ajungeţi acolo, să ştiţi că este închis doar lunea, iar programul de vizită este de la 10:00 la 16:00. Intrarea a fost anul trecut gen 6-7 zloţi, nu îmi mai amintesc exact, iar în faţa scărilor ce duceau în subteran zăcea pe o iarbă de un verde apetisant un ditamai tancul pe care scria Milicja (desigur, miliţia). Un băieţel tocmai se urcase pe el ca să comande nişte trupe imaginare, iar eu l-am prins repede într-o fotografie de suflet :)

Tancul este mereu acolo, la fel şi muzeul. Dacă ajungeţi aşadar în nordul Poloniei, în Gdansk, întrebaţi şi de acest punct turistic, cel puţin reîntâlnirea cu sticlele de lapte din aprozar stârneşte garantat emoţii...

Surse foto: http://www.ecs.gda.pl/ , http://pisarka-miejska-gdansk.com/, www.wikipedia.org, propriul aparat.

Supa Żurek cu cârnaţi - simbol naţional polonez

2010-01-13T15:16:00.010+02:00

La capitolul gurmanzilor nu pot să nu scriu tocmai despre żurek (se citeşte jurec), o supă reprezentativă pentru polonezi.
Am încercat-o prima dată într-un restaurant din Gdańsk, un pic mai extravagant, şi poate din dorinţa de a fi orice numai tradiţionali nu, bucătarii au făcut exces de zel şi au schimbat puţin compoziţia, astfel încât mie nu mi-a plăcut deloc. Am fost traumatizată multă vreme de această supă, mai ales că ea oricum nu arată deloc ca o ciorbă clasică. În timp însă, mâncând şi varianta "home made", ne-am împrietenit şi am ajuns să o privesc uşor uşor cu alţi ochi, cu altă gură :)

Żurek tradiţională conţine jumătăţi de ouă fierte şi cârnat gros polonez, "kielbasa biała", în traducere exactă "cârnat alb".

Această supă este des întâlnită în bucătăriile poloneze, ruseşti, ucrainiene, slovace şi slovene.
Acreala din supă (zakwas) se obţine altfel decât borşul nostru: se lasă la fermentat făină de secară cu apă şi usturoi într-un vas gen borcan, până la 5 zile.

Preparatul supei porneşte simplu cu pusul apei la fiert, adăugarea morcovilor, ţelinei, păstârnacului, prazului şi a câtorva ciuperci întregi.
După circa o jumătate de oră de fiert la foc mic, se adaugă cârnatul polonez (este un cârnat proaspăt din carne de porc condimentată); părerea mea e că putem pune şi un alt cârnat asemănător în supă, în caz că nu-l găsim în alimentară fix pe cel de la mama lui... Se înţeapă la început cârnatul ca să nu se spargă şi se lasă în continuare la fiert.
După alte 30 de minute, se îndepărtează cârnatul care se taie în fâşii atunci când se mai răceşte puţin, aceeaşi soartă având-o şi ciupercile care se taie în fâşiuţe foarte subţiri.
Se strecoară toată supa printr-o sită şi se pune înapoi la fiert doar zeama rămasă, îndepărtând cu o lingură grăsimea de la suprafaţă.
Se adaugă apoi câţiva cartofi curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cubuleţe, iar la câteva minute distanţă urmează borşul lor pentru acrit (eu cred că merge foarte bine şi borşul nostru, doar să punem şi nişte usturoi pentru aroma specifică celui polonez).
Înspre final, se adaugă un amestec de apă cu făină (un fel de răntaş, dar fără bulion, fără prăjeală), apoi feliile de cârnaţi şi ciupercile, după care se mai lasă un clocot şi se stinge focul.

Unii pun smântână în această supă, alţii pun şi un fel de pastă de usturoi pentru o aromă mai puternică; se serveşte ori într-un castron încălzit, ori în interiorul unei pâini de secară scobite, la sfârşit putându-se mânca şi coaja, după gust/ foame...

Acum, de ce o recomand eu, este pentru că această supă poloneză merge bine în orice situaţie, este destul de simplă şi este cunoscută drept "supa meniului de ieri" datorită acrelii care trezeşte organismul după beţia de cu o zi înainte.. glume poloneze :)
Şi o mai recomand pentru că ar fi păcat să ajungeţi în Polonia vreodată şi să nu o încercaţi, e parte din tradiţia lor şi mâncată din bucătăria potrivită, este foarte foarte gustoasă.
Iar dacă ajungeţi să staţi la masă cu polonezi, puteţi încerca, de dragul impresionării, să rostiţi "Smacznego!" (se pronunţă smacinego), care înseamnă "Poftă bună!".

KULT-ul polonezilor pentru muzica adevărată

2010-01-10T19:30:00.005+02:00

Pentru prima discuţie despre muzica poloneză pe anul acesta am pregătit un simbol al ţării, o trupă cu istorie, o trupă despre care nu există polonez să nu fi auzit. Nu ştiu dacă avem cu adevărat ceva asemănător în România, o trupă care să placă tuturor, care să creeze constant şi care să intre în rândul tuturor generaţiilor cu atâta uşurinţă…

KULT a luat fiinţă în anul 1982 din vechea trupă a liderului Kazik Staszewski, Novely Poland. Primul concert l-au avut în luna iulie a aceluiaşi an în clubul Remont din capitala Varşovia. Albumul de debut “Kult”, deşi scris în 1986, este lansat abia un an mai târziu.

Pentru KULT este tipic mai mult stilul punk, dar de-a lungul anilor au introdus elemente de rock, jazz, ska, baladă tradiţională şi reggae.

Această trupă s-a format şi a evoluat în timpul unei dictaturi militare, sub legea marţială de 2 ani instaurată din cauza numeroaselor revolte împotriva comunismului din Polonia. Cu toate acestea, KULT a ieşit în evidenţă tocmai prin atmosfera nebună din timpul concertelor cu mesaje neortodoxe împotriva sistemului sau chiar a bisericii catolice.

Responsabil pentru versuri a fost întotdeauna liderul Kazik, vocalul şi saxofonul trupei,de altfel singurul membru din cei patru câţi au fost iniţial, care se regăseşte în trupa KULT şi în prezent.

După albumul din 1987 au mai urmat alte 13 şi numeroase single-uri de succes.
În 2010, KULT, având în componenţă 9 membri, aduce în continuare pe scenă trompetă, saxofon, clape, chitare, tobe şi orice mai e nevoie pentru a face o muzică a naibii de bună.
Sound-ul lor este unic, iar vocea răguşită, răstită a lui Kazik nu poate fi confundată nici beat mort să fii :)
Scriam acum ceva vreme despre AKURAT, prima trupă poloneză la al cărei concert am avut plăcerea să asist anul trecut. Dacă v-au plăcut, trebuie să ştiţi că sunt consideraţi urmaşii KULT, având un stil muzical asemănător. De fapt, KULT sunt tăticii punk rock-ului în Polonia, singuri de mai bine de două decenii pe o felie mare de tort din care toţi vor să muşte.

Îi iubesc pentru nebunia cu care urlă pe scenă, pentru inspiraţia instrumentelor pe care le folosesc şi pentru neseriozitatea cu care îşi regizează videoclipurile.

Cel mai mult şi cel mai mult păstrez în playlist remixul din 2001 al piesei "Vódka" şi "Kocham Cię, a miłością swoją" (Te iubesc pe tine şi iubirea ta) din 2005, ale căror videoclipuri le puteţi vedea mai jos.
De asemenea, de pe ultimul album "Hurra!" din 2009 recomand “Marysia” (Maria), “Karinga” (Karinga), “Skazani” (Condamnaţi) şi “To nie kraj moich snów” (Aceasta nu e ţara visurilor mele).

Aştept cu nerăbdare ziua în care trupa KULT va fi invitată să cânte la Bucureşti, sau unde vreţi voi, dar să ajung şi eu în câteva ore acolo, să urle în vreun club obscur, şi asta cât mai repede, până să îmbătrânească de tot liderul Kazik, căci ce farmec ar mai avea…

M-au pedepsit cu o leapşă oracol!

2010-01-08T22:29:00.003+02:00

Preiau acum de la Cartim prima şi ultima mea leapşă de genul acesta, cu tema "dacă aş fi fost". Într-o zi va fi una exclusiv în limba poloneză, şi atunci să vă feriţi de mine :D
(Apropo de polonezi, să ştiţi că şi la ei există acest joc, doar că se cheamă "berek" )

• Dacă eram o lună, aş fi fost …Aprilie
• Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… Joi
• Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… Răsăritul
• Dacă eram un animal marin, aş fi fost…. Mâncat de altul mai mare
• Dacă eram o direcţie, aş fi fost… Înainte, tot înainte
• Dacă eram o virtute, aş fi fost… Dragostea
• Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost : Regina Maria a României
• Dacă eram o planetă, aş fi fost… Terra
• Dacă eram un lichid, aş fi fost… Apa de izvor
• Dacă eram o piatră, aş fi fost… Piatra Soarelui
• Dacă eram o pasăre, aş fi fost… Vrăbiuţă
• Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost… Însorit
• Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost… Pian
• Dacă eram o emoţie, aş fi fost… Bucuria
• Dacă eram un sunet, aş fi fost… Tropăitul cailor pe asfalt
• Dacă eram un element, aş fi fost… Pământul
• Dacă eram un cântec, aş fi fost… I Heard It Through The Grapevine- Marvin Gaye
• Dacă eram un film, aş fi fost … 12 Angry Men
• Dacă eram un serial, aş fi fost…Seinfeld
• Dacă eram o carte, aş fi fost… Eşti ceea ce mănânci
• Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost… Alice în Ţara Minunilor
• Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost… Ciorbă de pasăre cu tăiţei de casă şi borş
• Dacă eram un oraş, aş fi fost… Cracovia
• Dacă eram un gust, aş fi fost… Dulce acrişor
• Dacă eram o culoare, aş fi fost… Verde
• Dacă eram un material, aş fi fost… Bumbac
• Dacă eram un cuvânt, aş fi fost… Szczęśliwa
• Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost... Ochii
• Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost…. Schimonoseală
• Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost… Limba franceză
• Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost…Dee Dee
• Dacă eram o formă, aş fi fost… Bună rău
• Dacă eram un număr, aş fi fost… 7
• Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost… Sigur nu în comun
• Dacă eram o haină, aş fi fost.. Deci rea la suflet
• Ziua cea mai frumoasă: Cea în care m-am născut
• Cel mai mare obstacol: Încăpăţânarea
• Cea mai mare greşeală: Încăpăţânarea
• Rădăcina tuturor relelor: Încăpăţânarea
• Distracţia cea mai plăcută: Ei, parcă nu e a tuturor aceeaşi :)
• Cea mai mare înfrângere: Să fiu singură
• Cel mai bun profesor: De literatură universală. Ce vremuri...
• Prima necesitate: Ochelarii de vedere
• Ceea ce te face cel/a mai fericit/ă: Să fac oamenii să râdă
• Cel mai mare mister: Moartea
• Cel mai rău sentiment: Frica
• Cel mai bun cadou: O călătorie în jurul pământului
• Lucrul cel mai de valoare: Sănătatea
• Calea cea mai rapidă: Linia dreaptă
• Sentimentul cel mai plăcut: Aprecierea
• O protecţie efectivă: Cică nu există protecţie 100%
• Cel mai bun remediu: O zi în pat cu dulciuri şi filme
• Forţa cea mai puternică: Credinţa
• Persoanele cele mai necesare: Familia şi partenerul de viaţă
• Lucrul cel mai plăcut dintre toate: Viaţa

Îmi dau leapşa din cocoaşă lui Călin. Dacă nu o vrei, să ştii că nu mă supăr, dar nici aşa cocoşată nu mă poţi lăsa :p

Cum a iubit Chopin pianul

2010-01-07T23:58:00.015+02:00

UNESCO a stabilit ca 2010 să fie "Anul Fryderyk Chopin" cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea compozitorului.
Cum puţini ştiu, Chopin era polonez. Mai exact pe jumătate.
Cunoscut în întreaga lume drept Frédéric François Chopin, având totuşi numele real Fryderyk Franciszek Chopin, acesta s-a născut pe 1 martie 1810 în zona Varşoviei dintr-o mamă poloneză (Justyna) şi un tată francez expatriat (Mikołaj, nume polonez despre care nu ştiu încă de unde provine).

Întreaga familie a lui Chopin a avut înclinaţii artistice: tatăl său cânta la flaut şi vioară, iar mama la pian, aceasta acordând de altfel lecţii de pian în internatul elitist pe care îl aveau, cele 3 surori ale sale cântând şi ele adesea la pian.
La vârsta de numai 6 ani, Chopin avea tendinţa de a reproduce şi de a compune muzică. A primit primele lecţii de pian nu de la mama sa ci de la sora mai mare Ludwika. Micul Chopin (Szopenek în alint polonez) a început să susţină concerte la vârsta de 7 ani, fiind asemuit de multe ori în geniu cu Mozart şi Beethoven.
La aceeaşi vârstă, copilul minune a compus două ”polonaise” în timp de 3/4, care sunt dansuri lente, adesea auzite la carnavaluri. Şi în ziua de astăzi, polonaisele compuse de Chopin de-a lungul vremii sunt considerate cele mai bune din muzica clasică.

De la vârsta de 11 ani a învăţat componistica la Conservatorul din Varşovia. La vârsta de 15 ani i-a apărut Rondoul în do-minor opus 1 compus pentru pian. Aprofundarea studiilor a început un an mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În acest timp - ca de altfel pe tot parcursul vieţii sale - a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte şi spectacole de operă. Varşovia nu era însă un centru muzical european important. În scurt timp Chopin a simţit nevoia să plece în străinătate pentru a îmbogăţi şi aprofunda aptitudinile sale muzicale.

Când avea 20 de ani, şi-a luat rămas bun de la Varşovia şi parcă simţind că nu se va mai întoarce niciodată acolo, a luat cu el un pumn de pământ natal într-un vas de argint. Ajuns la Viena a susţinut numai două concerte deşi a stat 8 luni în acest oraş. În 1831 a ajuns la Paris, aşteptat fiind tot pentru reprezentaţii la pian. Din cauza unor evenimente politice ale vremii (răscoala poloneză fusese reprimată într-un mod sângeros de către ruşi), a fost forţat să se stabilească în Franţa, ceea ce nu i-a fost prea greu, având o bază lingvistică foarte bine întreţinută din familie şi din lecţiile de franceză pe care le-a luat în copilărie. A reuşit să se integreze în lumea artistică pariziană, mai întâi luând lecţii de pian de la renumitul profesor german Friedrich Kalkbrenner, susţinând mai apoi el însuşi lecţii de pian şi diverse concerte în saloane şi alte locuri aristocrate. Şi schimbarea numelui în Frédéric François Chopin l-a ajutat într-o oarecare măsură să fie parte din mediul francez în care ajunsese, dar în care nu se simţea bine, gândul lui fiind tot timpul la soarta polonezilor de după răscoală.

În anii 1835-1836 starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit atât de rău încât chiar s-a zvonit în Varşovia că a murit de tuberculoză, el reuşind totuşi să îşi revină în urma unor tratamente în staţiunea cehă Carlsbad.

Între 1837 şi 1847 Chopin a trăit o relaţie tumultoasă cu scriitoarea franceză George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). A cunoscut-o în 1836 la o petrecere organizată de un prieten comun. La început, Chopin nu a fost deloc atras de scriitoare, chiar declarându-i prietenului său Ferdinand Hiller: ”Ce femeie respingătoare este Sand! Dar chiar este femeie? Înclin să mă îndoiesc de asta.” În 1847 relaţia lor s-a terminat brusc şi scandalos, probabil Sand ajungând la saturaţie din cauza geloziei lui Chopin, dar şi a bolii care îl măcina în ultimii ani.

În 17 octombrie 1849, la Paris, tuberculoza l-a răpus până la urmă, îngrijit fiind până în ultima clipă de sora sa Ludwika. Sicriul i-a fost presărat cu acel pumn de pământ polonez pe care l-a păstrat cu o enormă dragoste de ţară.

Chopin a compus în general pentru pian şi instrumente solo; a inventat forme muzicale precum balada instrumentală şi a contribuit la dezvoltarea unor genuri muzicale precum piano sonata, mazurka, waltz, nocturne, polonaise, étude, impromptu şi prélude.
Peste 230 de lucrări au supravieţuit ultimilor 200 de ani, unele dintre ele pierzându-se din păcate în copilăria sa.
Nu a pus niciodată titluri pieselor sale, ele fiind diferenţiate doar prin genul muzical şi numere reprezentative, lăsând astfel audienţa neinfluenţată, capabilă să interpreteze în manieră proprie ceea ce ascultă.

În amintirea compozitorului se organizează din 5 în 5 ani la Varşovia Concursul Internaţional de Pian Chopin. De asemenea, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa, vor fi organizate diverse evenimente sub patronajul unor Comitete de Onoare din ţări de pe toate continentele, printre care şi România şi Republica Moldova.

Poate vreţi să ascultaţi puţin Chopin:

Sărbătorile de iarnă în Polonia, la rece.

2010-01-05T01:20:00.007+02:00

Gata, m-am întors din cel mai lung concediu ever :) Fain e că l-am petrecut exclusiv în Polonia. Grav e că l-am petrecut răcită cobză. Şi mai fain e că am avut parte de momente frumoase atât de Crăciun cât şi de Revelion, plus altele printre :)

Trebuie să dorm acum, aşa că voi fi scurtă pentru toţi cei care m-au întrebat şi pentru alţi curioşi:
Crăciun Fericit se zice "Wesołych Świąt Bożego Narodzenia!" cu varianta scurtă "Wesołych Świąt!". De citit, se citeşte cam aşa: "Vesouîh Şviaunt Bojego Narodzenia" cu un ţ strecurat pe undeva după Narod, greu de scris :D
Cred că vă imaginaţi cum m-am lipit de varianta scurtă de urări în poloneză, pe-aia lungă nici nu m-am străduit să o memorez, v-o scriu acum din cărţi :D
În fine, Crăciunul lor nu se deosebeşte prea mult de al nostru. De băut s-a băut în prostie, şi la ei mesele se umplu cu mâncare ca la nebuni, doar că momentul cel mai important pentru catolici este ajunul, deci seara de 24 decembrie. Toată lumea contribuie la pregătirea bunătăţilor, câţiva voluntari fac bradul, sub el se pun cadouri împachetate cu nume pe ele şi se trece la masă. Se rosteşte un pasaj din biblie, dacă sunt de-alde mine la masă, se rosteşte şi din biblia în engleză. Se împarte un fel de foiţă dintr-un fel de grâu, trupul lui Iisus (obicei întâlnit şi în biserici, direct de la preot) şi fiecare o întinde celor de lângă. La ruperea bucăţelelor, i se urează celuilalt ceva de bine. După ce se îndeasă bine burţile, un Moş mai hazliu împarte cadourile. Se râde în prostie. Este o seară veselă în care toţi se bucură enorm. Se ascultă colinde, au şi ei la televizor cam aceleaşi emisiuni dedicate Sărbătorilor. Între 12 şi 2 noaptea are loc o slujbă religioasă, destul de scurtă cât să menţină interesul ridicat. Toate băncile catedralelor sunt ocupate, deja mulţi oameni stau în picioare, răbdători şi împăcaţi. Nu se ţine cont de vârstă, cam toată lumea asistă la slujbă. Din când în când, oamenii se întorc unii spre alţii şi îşi strâng mâinile, rostind o urare de bine. Se execută şi cu străini, un semn frumos de prietenie şi pace. A doua zi se merge iar la biserică. Slujba este animată, câţiva tineri voluntari cântă acompaniaţi de un pian precum nişte îngeri. Uneori, melodiile lor au ritm, aşa, cât să îmi bâţâi picioarele, dar mă opresc repede căci nu ştiu dacă am voie sau nu.
Prin comparaţie, pot spune aşadar că masa cea mare şi împărţitul cadourilor au loc în ajunul Crăciunului, ori la noi se petrec cam în ziua de Crăciun.

Cât despre Revelion, după cum vedeţi în poză (creaţie proprie, sunt surprinsă că amatoarea mea de cameră a prins pe cer o artificie de-a noastră) şi ei au aceleaşi obiceiuri, se bea şampanie, se ascultă muzică, multă muzică internaţională, dar şi ceva de-a lor, fără folk, fără populare sau colinde. Petrecerile domestice pornesc cu mâncărurile aduse de invitaţi (obligatoriu făcute de ei, nu cumpărate) şi, desigur, cu râurile de băuturi alcoolice. Prea puţin vin, cam deloc bere, cât cuprinde votcă, whiskey, lichior şi cocktailuri.
La miezul nopţii, şi după, se urează un An Nou Fericit - "Szczęśliwego Nowego Roku!" şi se pronunţă "şceunşlivego novego rocu". Greu de rostit după câteva pahare, vă zic eu...
Mi-am întrebat prietenii polonezi dacă au ceva superstiţii de intrat în an nou, se pare că ei nu au, aşa că nu vă pot oferi acest deliciu, însă vă pot spune că se pupă ori o dată, ori de trei ori pe obraji, deci să nu vă opriţi după două ţucuri căci s-ar putea să nimeriţi buză-n buză :p

În încheiere, vă doresc tuturor să aveţi un an cât mai vesel, liniştit şi flexibil, cum îl aranjaţi, aşa să stea! :)

Omagiul lui Lech Wałęsa adus martirilor Revoluţiei Timişorene

2009-12-15T21:23:00.009+02:00

Fundaţia Diaspora şi Societatea Timişoara au organizat astăzi dezbaterea “Luptând şi construind- Timişoara 1989-2009, 20 de ani de la căderea comunismului” la care oaspetele de onoare a fost Lech Wałęsa, fostul preşedinte al Poloniei şi iniţiatorul Solidarităţii ce a dus la prima cădere a regimului comunist din Europa, care a ţinut să aducă pe această cale un omagiu oraşului Timişoara pentru curaj şi iniţiativă.

Seara a început cu un scurt film despre implicarea pastorului maghiar László Tőkés în evenimentele din decembrie 1989 şi a continuat cu diverse discuţii pe tema comunismului şi a schimbărilor din ultimii ani. Printre alţi oaspeţi de seamă se numără şi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu şi fostul premier al Ungariei Viktor Orban.
Primarul Gheorghe Ciuhandu i-a înmânat lui Lech Wałęsa o plăcuţă a oraşului şi alte cadouri simbolice, acesta din urmă făcând câteva declaraţii frumoase din care precizez un fragment interesant:

"Aş putea să vorbesc patru ore despre comunism. Din păcate am doar 15 minute. Astăzi, toţi ne întrebăm care este momentul în care a căzut comunismul. Unii spun, acum 20 de ani. Eu nu sunt de acord. Fiecare ţară a luptat pentru dobândirea libertăţii în mod propriu. Toată Polonia a luat parte la întâlnirile cu Papa Ioan Paul al II-lea. Toată Polonia s-a rugat. Şi el a spus: Nu vă temeţi! Aşa a apărut această solidaritate. Am spus comunismului în faţă, suntem milioane de oameni şi nu vă vrem şi nici nu v-am dorit. A fost prima înfrângere a comuniştilor. Polonezii au spus ce au gândit. Dacă atunci ne-ar fi împuşcat pe toţi, lumea ar şti aceste lucruri. Aşa au fost invitate toate popoarele să lupte pentru libertatea lor. Noi am deschis o a treia etapă de creştinătate şi putem dispune de ea când dorim. Nicio generaţie nu a avut şansa noastră pentru pace, pentru evoluţie şi pentru standard. Dacă ne vom permite să stricăm această şansă, generaţiile viitoare nu ne vor ierta."

Tot la această dezbatere, László Tőkés a ţinut să îi mulţumească lui Wałęsa pentru sprijinul primit în momentele din 1989: "Îi mulţumesc că mi-a luat apărarea în acea perioadă grea prin care am trecut, era un gest prin care am continuat amândoi lupta împotriva comunismului şi am câştigat această luptă." (Sursa: www.adevarul.ro)

Evenimentele comemorative din Timişoara vor continua pe parcursul următoarelor săptămâni, cu expoziţii, dezbateri, marşuri şi diverse alte spectacole. Un moment deosebit va avea loc mâine, 16 decembrie, când va fi oprit primul tramvai ce va circula în Piaţa Maria, în apropierea casei parohiale a pastorului László Tőkés.
Cea mai neagră zi rămâne 17 decembrie când primii revoluţionari timişoreni au căzut răpuşi de gloanţele miliţiei. Pentru marcarea momentului, sirenele de alarmă din oraş vor fi pornite pentru 3 minute, se vor aprinde lumânări şi se vor depune coroane la Biserica Martirilor şi la Cimitirul Eroilor.

Lech Wałęsa a primit în anul 1983 Premiul Nobel pentru Pace, a înfiinţat Solidaritatea (Solidarność) şi a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia în 9 decembrie 1990, fiind la conducerea ţării pentru următorii 5 ani şi rămânând ulterior un activant extrem de important la nivel mondial pentru drepturile omului şi una dintre cele mai mari personalităţi politice poloneze.

S-a născut la 29 septembrie 1943 în oraşul Popowo şi după ce a urmat cursurile şcolilor primare şi profesionale, s-a angajat în 1970 la Şantierul Naval Lenin din oraşul nordic Gdańsk, participând deja la prima sa grevă ilegală în acelaşi an.
În 1976 şi-a pierdut slujba de pe şantierul naval, dar s-a alăturat în iunie 1978 Organizaţiei Underground “Free Trade Unions of the Coast”.
La 14 august 1980 a fost liderul unei noi revolte la Şantierul Naval Lenin, manifestare care s-a extins mai apoi în toată ţara. În septembrie, Comitetul de Coordonare a Revoltei s-a transformat în Comitetul de Coordonare Naţională a Solidarităţii, iar Wałęsa a fost ales preşedinte al Comitetului.
La 31 decembrie 1981 a fost arestat, după ce la 13 decembrie generalul Wojciech Jaruzelski a declarat legea marţială în Polonia. Wałęsa a stat încarcerat 11 luni.
În 1983 a plănuit întoarcerea sa în Gdańsk ca un simplu electrician. În acelaşi an a primit Premiul Nobel pentru Pace pe care nu l-a putut primi personal temându-se că guvernul i-ar putea bloca întoarcerea în ţară. A lăsat-o astfel pe soţia sa Danuta să preia premiul în locul său.
Între 1987 şi 1990 a condus în continuare pe jumătate ilegalul Comitet de Coordonare Naţională a Solidarităţii, solicitând în 1988 în urma unei revolte în şantierul naval Lenin relegalizarea Comitetului. După 80 de zile de negocieri, guvernul a fost de acord să intre în negocieri cu acesta, în urma cărora Comitetul a fost considerat din nou o organizaţie legală.

De aici până la înlăturarea comunismului de la putere în urma a numeroase manifestaţii la nivel naţional a mai fost doar un pas, pe care Lech Wałęsa l-a sprijinit constant, beneficiind inclusiv de susţinerea Papei Ioan Paul al Doilea, acesta fiind şi el de origine poloneză şi înţelegând poate cel mai bine situaţia ţării.

(Surse foto: www.agenda.ro, www.mediafax.ro)

Păreri după concertul trupei Trebunie Tutki de la Bucureşti

2009-12-13T21:25:00.002+02:00

Iată că am fost şi la concertul trupei munteneşti poloneze Trebunie Tutki, aşa cum vă anunţam într-un articol puţin mai vechi.
Deşi în mod normal se intra pe bază de invitaţii, am găsit totuşi bunăvoinţă din partea Centrului de Artă Tinerimea Română care ne-a deschis uşile şi ne-a zorit “acum, acum” în sală.
Atât eu cât şi colega de la cursul de poloneză care m-a însoţit ne aflăm cam la acelaşi nivel de cunoaştere a acestei frumoase limbi. Astfel, e uşor de imaginat cum ne-am chiţăit pe tot parcursul concertului la fiecare cuvânt recunoscut :)

În deschidere, o reprezentantă a Institutului Cultural Polonez, într-o română perfectă, ne-a prezentat trupa, spunând în încheiere că membrii acesteia au vrut ca noi să ştim de originile muntenilor polonezi care se leagă de cele al muntenilor din România, şi astfel să nu fim uimiţi dacă vom recunoaşte elemente comune. Această precizare nu m-a surprins deloc, ci chiar m-a bucurat nespus să primesc o confirmare şi din partea lor pentru ceea ce ştiam deja din diferite surse.
Înaintea fiecărui colind, Krzysztof Trebunia, liderul trupei, rostea scurte prezentări într-o engleză hazlie, urmate de descrieri mai ample în poloneză, desigur, mai ales pentru numeroşii polonezi care ne erau alături în sală.
Am văzut în acest concert costume tradiţionale munteneşti, diferite instrumente muzicale, tatăl dansându-şi fiica, o scenetă din Bethleem foarte artistic reprodusă şi o familie frumoasă cu o pasiune nemărginită pentru tradiţii şi muzică.

Mi-a fost greu să mă desprind de ei la final, dându-mi seama că mă binedispuseseră după o zi lungă la birou. Româna pe care s-au străduit să o rostească de câteva ori a fost chiar plăcută. Singurul lucru ce mi-a afectat puţin bucuria a fost memoria mea scurtă în urma căreia am uitat să iau aparatul foto de acasă, mulţumindu-mă în lipsă de altceva cu fenomenalul telefon cu cameră de 2 Mpx! Fotograful a fost perfect, doar luminile şi locaţia nu au fost prielnice, pe cuvânt :)

Avortul sub lupa Uniunii Europene

2009-12-13T19:26:00.007+02:00

Din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 18 acordă femeii dreptul de a alege în cazul întreruperii unei sarcini. Celelalte 9 state acceptă avortul în diferite situaţii deosebite precum sarcina în urma unui viol, incest, făt cu malformaţii, stare psihică instabilă a mamei sau vârsta prea fragedă pentru o sarcină (în unele ţări se acceptă avortul până la vârsta mamei de 17 ani). De obicei sunt necesare autorizaţii scrise din partea a doi doctori specialişti, uneori şi din partea părinţilor sau a soţului atunci când există un mariaj.

Cel mai rău este în Malta, unde avortul nu este acceptat sub nicio formă, în nicio condiţie. Avortul sau orice tentativă ori contribuţie la avort este pedepsită cu închisoare între 18 luni şi 3 ani. Au existat cazuri în istoria acestei mici ţări când s-au efectuat întreruperi de sarcină în ape internaţionale pentru a fi evitate consecinţele legale.
Pe locul doi în Uniunea Europeană se află Irlanda unde avortul este acceptat NUMAI pentru a salva viaţa mamei.

Urmează Polonia, Portugalia şi Spania unde se acceptă avortul numai în situaţii fizice sau psihice grave ale mamei, în caz de viol, incest sau diverse malformaţii ale fătului.
Celelalte state care pedepsesc cu închisoare avortul, dar care nu sunt la fel de drastice, ci acceptă şi motivele economice sau sociale pentru acest act sunt Cipru, Finlanda, Luxembourg şi Regatul Unit (Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia).

În Polonia, limita maximă de gestaţie este de 12 săptămâni. Este necesară autorizaţia din partea doctorului de specialitate şi se aplică în caz de risc fizic sau psihic asupra mamei, diverse complicaţii asupra fătului, sarcină în urma unui viol sau a unui incest. Procedura trebuie efectuată de un obstetrician sau ginecolog autorizat.
După cele 12 săptămâni de sarcină, avortul este acceptat numai dacă sarcina pune în pericol viaţa mamei, sub acordul scris al acesteia, al părinţilor mamei ori al tutorelui în caz că este minoră.

Fiecare stat are stabilită o limită de gestaţie pentru care se acceptă avortul. După această limită, fapta în sine se încadrează juridic la ucidere din culpă şi se pedepseşte conform legii.
De aici încolo femeia se supune unor consecinţe mai întâi morale. Până în termenul legal însă, femeia are dreptul să aleagă şi aşa ar trebui să fie pentru totdeauna.
Mă voi abţine de la prea multe păreri personale, avortul fiind un subiect mult prea sensibil de abordat.
Doar le doresc acestor nouă state europene să înveţe din lecţiile trecutului şi să înţeleagă importanţa legalizării acestui act mai ales pentru a evita complicaţiile şi traumele unui avort ilegal; desigur, cei care au amintiri din vremea comunismului legate de acest subiect înţeleg şi cât de preţioasă este libertatea de a alege.

În încheiere vă mai recomand vouă, celor care nu înţelegeţi mesajul meu, să vizionaţi filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu, iar vouă, celor care îl înţelegeţi, să luptaţi în continuare pentru el.

TREBUNIE TUTKI în concert de Sărbători la Bucureşti şi Chişinău

2009-12-06T20:32:00.008+02:00

Cea mai veche formaţie de folclor din Polonia, TREBUNIE TUTKI, va veni atât în România cât şi în Republica Moldova pentru susţinerea unor concerte cu colinde tradiţionale în prag de Sărbători.

În România concertul va avea loc la Bucureşti în data de 11 decembrie 2009, la ora 19:00, în cocheta mică sală a Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română” (vă recomand din suflet să mergeţi, este foarte aproape de Cişmigiu, se ajunge uşor, iar sala este extrem de frumoasă, cu o acustică deosebită).
În Moldova trupa este aşteptată la Chişinău în data de 13 decembrie la ora 18, în Sala cu Orgă de pe Bd-ul Ştefan cel Mare şi Sfânt Nr. 81.

TREBUNIE TUTKI are în componenţă o familie întreagă: tatăl Władysław Trebunia, însoţit de băieţii săi Krzysztof şi Jan şi de fiica Anna cu soţul ei Andrzej Wyrostek.
Pasiunea pentru muzică se păstrează în familie de aproape o sută de ani încoace, din generaţie în generaţie.

Locuiesc dintotdeauna în Podhale- Małopolska, cea mai sudică regiune a Poloniei, în Munţii Tatra, păstrând muzica şi tradiţiile neschimbate de secole. Eu personal regăsesc în instrumentele, fluierăturile şi strigăturile lor elemente comune cu Maramureşul şi Transilvania; aşa cum spuneam şi în articolul despre Zakopane, există dovezi că valahii au colonizat munţii polonezi, deci nu ar trebui să ne mire aceste influenţe. De asemenea, regăsesc inclusiv influenţe din folclorul maghiar, poate explicabil din punct de vedere geografic sau istoric.

Polonezii au devenit cu adevărat faimoşi în anul 1991 când s-au asociat cu trupa jamaicană Twinkle Brothers care a pus o amprentă reggae asupra stilului muntenilor. Au rezultat două albume care au făcut înconjurul Europei, Asiei şi Americii de Nord.
Până în prezent, au lansat 23 de albume în care nu s-au temut să amestece folclorul cu reggae, jazz, rock sau chiar tehno. Toţi membrii trupei cântă la diferite instrumente muzicale şi au studii în arte, dansuri, arhitectură, design vestimentar şi desigur muzică.

Colindele pe care le vor interpreta în zilele următoare la Bucureşti şi Chişinău vor fi cu adevărat spectaculoase pentru cei care vor să aibă contact şi cu o altă cultură decât cea românească.

Găsiţi mai jos câteva melodii dragi mie de pe youtube, inclusiv un colaj de colinde (Kalędowanie), pentru a vă face o idee despre stilul lor:

http://www.youtube.com/watch?v=99Qp20UO-L4

http://www.youtube.com/watch?v=TlMc7db_Vmw

http://www.youtube.com/watch?v=6oGwj6XZU9g

http://www.youtube.com/watch?v=LboQIgxKIV8 (colinde)

Informaţie de luni dimineaţă: intrarea are loc pe bază de invitaţie din partea Institutului Cultural Polonez de la Bucureşti.

Moş Nicolae, bătrânul episcop al Crăciunului

2009-12-05T23:31:00.012+02:00

În noaptea asta vine Moş Nicolae pe la ghetuţele noastre lustruite. Cine a fost cuminte tot anul, va primi dulciuri şi cadouri. Cine nu, va primi o nuieluşă ca avertisment. Asta în tradiţia românească. Dar ştiaţi că Moş Nicolae este sărbătorit în această noapte de cel puţin alte 30 de ţări din întreaga lume?

În Polonia, Moş Nicolae se numeşte ŚWIĘTY MIKOŁAJ (Sfântul Nicolae în traducere exactă) şi dă startul sărbătorilor de iarnă.

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae vizitează casele de la ţară îmbrăcat în haine strălucitoare de episcop, însoţit de un baston aurit asemănător ca formă cu cel al ciobanilor, având semnificaţia conducătorului turmei, şi împarte în călătoria sa turtă dulce şi alte bunătăţi copiilor cuminţi cu scopul de a le aminti de cadourile primite de Iisus de la cei trei magi în noaptea naşterii sale.

Sunt multe poveşti despre el; de exemplu, se spune că vine însoţit de un înger care să îl ajute; uneori călătoreşte pe jos, alteori călare pe cal sau într-o sanie trasă de cai albi. Cadourile sunt de obicei puse sub pernă, dar în anumite tradiţii, cadourile se pun în ciorapi simbolici sau chiar în încălţări, iar pentru copiii năzdrăvani, se pune chiar clasica nuieluşă.

Moş Nicolae este un personaj religios european care, prin valuri de emigranţi, a ajuns şi în America de unde s-a dezvoltat enorm de mult legenda lui Moş Crăciun (Santa Claus).
În Polonia, acesta este reprezentat tot de Święty Mikołaj, desigur, el fiind predecesorul de drept al Crăciunului. Polonezii au nişte obiceiuri superbe în seara de 24 decembrie, dar despre asta voi scrie puţin mai târziu :)

Iată ce se consideră că s-a copiat din simbolurile lui Moş Nicolae de către Moş Crăciun:

- Şosetele pentru cadouri de lângă şemineu (într-o legendă veche în care Sfântul Nicolae a ajutat 3 fecioare să se căsătorească aruncând în casă pe geam aurul pentru zestre, se spune că acesta a ajuns drept într-o şosetă lăsată să se usuce la gura focului);
- Forma bastonaşelor de zahăr se trage de la bastonul de aur al lui Moş Nicolae, accesoriu tipic şi în zilele noastre pentru episcopi;
- Cadourile oferite noaptea, pe furiş: Moş Nicolae a vrut să ofere bucurii copiilor în secret pentru a nu fi recunoscut deoarece voia ca cei ajutaţi de el să fie recunoscători lui Dumnezeu;
- Portocalele sau mandarinele din ciorapii pentru cadouri: aurul Sfântului Nicolae lăsat drept zestre era reprezentat de multe ori drept mingi aurii care şi-au găsit în timp corespondente în portocale sau chiar mere galbene;
- Actele de caritate din preajma Crăciunului sunt inspirate tot de Moş Nicolae care prin bunătatea sa, dorea să aducă bucurie celor mai săraci şi vulnerabili în numele Domnului.

De fapt, cine a fost Sfântul Nicolae? Pentru că el chiar a existat, în comparaţie cu Moş Crăciun...
Nicolae a trăit în secolul IV în Cetatea Patara din ţinutul Lichiei din Asia, acum o provincie a Turciei. A fost un episcop strălucit iar după moartea părinţilor săi şi-a împărţit toată averea cu oamenii nevoiaşi şi a întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei, călătorind ca prelat la Ierusalim.

Iată ce spune si Biserica Ortodoxă despre adevăratul Moş Crăciun: http://www.crestinortodox.ro/diverse/69732-mos-nicolae-adevaratul-mos-craciun .

Gata cu poveştile.. mă duc să-mi lustruiesc ghetele, poate trece moşulică şi pe la mine, ceea ce vă doresc şi vouă :p

Aventuri de neuitat în salina poloneză Wieliczka

2009-11-30T23:59:00.020+02:00

Cam la 10 km depărtare de oraşul polonez Cracovia se află o mină de sare atât de frumoasă încât UNESCO a luat-o în Patrimoniul Natural şi Cultural încă din anul 1978.
Mina Wieliczka este situată la 327 m adâncime şi are o lungime de 300 km, din care numai 3.5 km sunt deschişi vizitelor publicului.
Traseul turistic porneşte de la 64 m adâncime până la 135 m şi include 20 de camere. Pentru a ajunge la primul nivel este necesară coborârea a 378 de trepte din lemn.

Printre altele, turiştii pot vizita cel mai mare muzeu al mineritului din lume, cea mai mare catedrală salină din Polonia şi numeroase altare ridicate de-a lungul secolelor de către mineri, un sanatoriu pentru cei cu boli respiratorii, săli de sport, spaţii de recreare pentru copii, săli pentru evenimente culturale precum vernisaje, spectacole artistice sau concerte, restaurante şi lacuri sărate.
Nu lipsesc numeroasele statuete sculptate impecabil în sare care reprezintă diferite personaje de importanţă majoră în Polonia şi nu numai.

La sfârşitul turului, vizitatorii se pot reculege pe băncile catedralei sau se pot opri la recepţie ca să rezerve anumite camere, în special camera Varşovia unde se organizează petreceri private, nunţi ş.a. După acest popas, turiştii pot lua direct către suprafaţă un lift care poate duce până la 36 de persoane simultan în circa 30 de secunde.
Să nu uit să scriu că în mina Wieliczka există o temperatură constantă pe tot parcursul anului de 15 grade, fiind suficient de răcoare cât să luăm o haină mai groasă pe noi chiar şi vara.

Că tot am scris despre camera Varşovia, în fiecare an se organizează aici petreceri de Revelion. Am găsit pe site-ul lor chiar şi un preţ pentru anul acesta în valoare de 900 zloţi (cam 900 lei) / persoană în care intră mâncare şi băutură cât cuprinde plus concerte şi alte momente de divertisment. Desigur, se organizează şi pachete pe mai multe zile cu tot cu hotel, doar bani să fie :)

Această mină de sare aduce anual circa 1.2 milioane de turişti din întreaga lume şi nici nu mă miră având în vedere cât divertisment oferă şi cât de bine organizaţi şi accesibili sunt polonezii (biletul de intrare variază între 48 şi 64 zloţi/ persoană, în funcţie de sezon şi se poate ajunge acolo extrem de repede mai ales din Cracovia cu taxi, tren sau autobuz).

De-a lungul anilor, mina Wieliczka a primit oaspeţi de onoare precum Nicolaus Copernicus, Johann Wolfgang van Goethe, Dimitri Mendeleev, Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła) sau fostul preşedinte S.U.A. Bill Clinton, întărind astfel reputaţia pe care o are deja în întreaga lume.

Având în vedere că programul de vizitare acoperă cam tot anul, excepţie făcând doar cinci zile (1 ianuarie, duminica de Paşti, 1 noiembrie, 24 şi 25 decembrie), de dimineaţă devreme până seara la 7 şi jumătate şi iarna până la 5, e bine de pus în traseul vostru turistic dacă ajungeţi prin sudul Poloniei.

Deşi avem şi noi numeroase mine de sare extrem de frumoase, precum Salina Trotuş Târgu Ocna sau Salina Slănic Prahova, merită totuşi să vedem şi altceva, pentru că într-adevăr polonezii au un alt nivel de turism, mult mai civilizat şi dedicat întru totul satisfacţiei vizitatorilor. Poate mai învăţăm câte ceva cu ocazia asta.

Aveţi mai jos şi alte poze din diverse camere ale minei Wieliczka:

Călătoria borşului prin Europa

2009-11-26T22:04:00.010+02:00

În limba română, cuvântul borş înseamnă, conform DEX, zeamă acră preparată din tărâţe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă şi este folosit ca bază pentru ciorbe.
De asemenea, în limba română borş se mai foloseşte ca un sinonim chiar pentru cuvântul ciorbă, de exemplu “borş de peşte” sau “borş de perişoare”, cu condiţia ca borşul să fie printre ingrediente.

Ceea ce nu ştiam eu este că termenul de borş se foloseşte şi în alte ţări: boršč în cehă, borš în estoniană, borshch în rusă şi ucraineană şi barszcz în poloneză.

Ce reprezintă de fapt acest termen pentru celelalte popoare, şi în cazul de faţă pentru polonezi, este chiar un preparat culinar în sine, şi nu o bază ca la noi.
Barszcz (de citit barşciî) se obţine simplu, dar durează mult prepararea lui:
Întâi se pregăteşte zakwas, care este un amestec de felii de sfeclă roşie, oţet şi condimente, lăsat la macerat pentru câteva zile, peste care se adaugă apă şi se fierbe faimoasa supă roşie poloneză, în care se adaugă, după gust, usturoi sau ceapă.

La masă se serveşte împreună cu un tip de pierogi mai mici (uszka sau urechi mici). Aceştia pot avea diferite umpluturi, dar cei mai iubiţi sunt cei cu carne tocată sau cu varză şi ciuperci.

Barszcz se serveşte şi rece (cunoscut ca chłodnik) alături de smântână, ceapă verde, castravete, ridiche, în fine, cam de toate după preferinţe. Această variantă nu este însă preferata tuturor polonezilor, şi nici a mea.

Varianta ucraineană conţine mult mai multe, printre care şuncă afumată, bucăţi de sfeclă roşie, morcovi şi alte legume. Este şi ea găsită în bucătăria poloneză, explicabil prin puternicele legături istorice şi culturale dintre aceste două ţări.

Pentru cei care nu au timp sau chef să aştepte zile întregi pentru preparare, există şi varianta la plic de la Knorr (poate mai sunt şi alte companii, dar eu atât am văzut în magazine), peste care dacă se adaugă la fiert puţin usturoi praf şi condimente se obţine cam aceeaşi supă.

Nu uitaţi, barszcz este în top 3 supe tradiţionale din Polonia, trebuie şi merită încercată ;)

Povestea trotuarelor londoneze

2009-11-23T22:43:00.007+02:00

Un polonez pe nume Przemek Wajerowicz, stabilit în Anglia încă de acum vreo 4 ani, a demarat în 2008 unul dintre cele mai frumoase proiecte de care am auzit vreodată, intitulat FROM THE UPPER DECK.

Deşi la început a fost doar o pasiune pentru fotografia de stradă, Przemek a reuşit să transforme această aventură într-un hobby londonez absolut necesar pentru creativitatea sa artistică.
Aşezat discret într-un autobuz etajat (double-deck), acest tânăr fotograf a surprins bucăţi de viaţă, similitudini, drame, romanţe, mistere, paradoxuri sau chiar comedii.
Şi unde nu le-a surprins, le-a inventat, ni le-a insuflat chiar dacă ele nu există, noi le vedem prin ochii lui aşa cum a vrut el:
Un domn la costum păşeşte hotărât cu pantofii desperecheaţi din cine ştie ce motive, o rază de lumină crestează trupul unui bărbat într-un gang întunecat, o doamnă îşi încadrează perfect umbrela înflorată în tabloul unui câmp verde prin faţa căruia trece, doi tineri muncitori îşi mănâncă sandwichurile despărţiţi doar de un geam de mesele îmbelşugate ale unui restaurant, alţi doi tineri îndrăgostiţi se îmbrăţişează într-un colţ al lor.
Nu m-aş fi gândit vreodată câte poveşti ascund trotuarele unui oraş.

Planurile de viitor ale polonezului includ călătoriile cu absolut toate liniile de double-deckere din Londra şi lansarea unei cărţi cu cele mai bune fotografii de până acum. Eu sper să am şansa într-o zi de a răsfoi această carte.

Vă invit să îi vizitaţi site-ul dedicat acestui proiect din autobuz. Sunt în jur de 500 de fotografii şi destul de des, Przemek adaugă altele, căci lumea lui se desfăşoară fără oprire. Mie mi-a luat cam o oră să le străbat pe toate şi nu regret nici măcar o secundă:

http://www.ftud.net/ = Proiectul FROM THE UPPER DECK
http://www.wajerrr.com/ = Pagina personală a lui Przemek Wajerowicz

Cel mai scump suport de curs din viaţa mea

2009-11-21T16:02:00.014+02:00

Scriam într-un articol anterior despre cursul de limba poloneză organizat de Institutul Polonez din Bucureşti.
Deşi trebuia să revin cu păreri după prima întâlnire, am aşteptat totuşi să văd cum decurg lucrurile… Şi iată ce vă pot împărtăşi:

M-am înscris la un curs susţinut de o stimată şi foarte simpatică profesoară de origine poloneză. Minunat! Numai un polonez get-beget ar putea dezvălui tainele acestei pretenţioase limbi, nu-i aşa?

Ce nu am ştiut eu, de altfel cam nimeni din grup, a fost că doamna profesoară nu vorbeşte o boabă de română sau măcar de engleză, aşa cum am sperat în primele secunde după ce ne-am cunoscut. Până şi suportul de curs (o carte şi un caiet de exerciţii până acum) este exclusiv în limba poloneză.

Eu o înţeleg şi nu o pot condamna pentru că nu vorbeşte limba română, însă condamn Institutul Polonez pentru că nu m-a informat la înscriere, atunci când am plătit o sumă integrală şi substanţială.
Iată cum ar fi putut fi: “- Bună ziua! - Bună ziua! - Am văzut pe site-ul d-voastră că organizaţi cursuri de poloneză… - Da, cursurile sunt susţinute numai în limba poloneză. Doriţi să vă înscrieţi?” Nu-i aşa că era simplu şi bine? Da, pentru mine, dar nu şi pentru ei.
Şi mai condamn propria-mi persoană pentru ignoranţa de care am dat dovadă negândindu-mă nici măcar o secundă să întreb în ce limbă vom comunica.

Fapta e împlinită. Dacă vă întrebaţi cum îmi este după deja două cursuri, să ştiţi că nu e aşa de rău cum mă aşteptam. Am descoperit un sistem retardato-maimuţăresc de comunicare prin mimici şi gesturi disperate, prin sunete neutre gen “mmm, mhm, aha, îîî, aaa, ooo” şi prin puţinele cuvinte pe care le ştim toţi, noi în poloneză şi profesoara în română. Şi să nu credeţi că sunt prea multe.

Îmi e bine pentru că această doamnă este energică, veselă şi răbdătoare, pentru că am colegi prietenoşi cu poveşti frumoase pe care le absorb cu o plăcere imensă, pentru că are cine să mă ajute când ajung acasă şi pentru că am o ambiţie care ba mă împinge, ba mă târăşte când zic că nu mai pot.

Partea cea mai bună a acestei poveşti este că, forţaţi de situaţie, vom înţelege la un moment dat poate chiar mai bine decât dacă am citi dintr-o carte.

Partea cea mai rea este că atunci când nu înţelegem un cuvânt, după ce că abia ştim cum să întrebăm ce înseamnă, profesoara nu ne poate da un sinonim decât tot în limba poloneză.
Aşa că ne ducem acasă şi depunem un efort înzecit pentru a traduce, din diverse surse, paginile parcurse în sala de curs, ca abia apoi să efectuăm şi temele de control.

De lăsat, nu mă las. Azi a fost o zi bună, sper să revin cu o completare pe acest articol în viitor şi să vă recomand cu încredere provocarea prin care trec eu acum.

Cześć, adică pa!

Zakopane, casa sporturilor de iarnă

2009-11-18T22:09:00.009+02:00

ZAKOPANE este cea mai cunoscută staţiune montană din Polonia; aflată la 800- 1000 m altitudine şi având circa 30.000 de locuitori, primeşte anual în jur de 3 milioane de turişti din întreaga lume.
Este situată în sud, la graniţa cu Slovacia, în voievodatul Lessen, chiar în Munţii Tatra care sunt cea mai înaltă grupă a Carpaţilor. Comparativ cu ai noştri, cei din Polonia sunt cu puţin mai mici (cel mai înalt vârf al lor este Rysy de 2499 m, al nostru e Moldoveanu cu 2544 m).

Locuitorii acestei staţiuni sunt denumiţi "munteni" (górali) şi se presupune că sunt urmaşii valahilor care au emigrat aici între secolele 15-17.

Zonele de ski din Zakopane sunt răspândite în jurul oraşului. Cel mai înalt munte accesibil schiorilor, Kasprowy Wierch (1985 m altitudine), este situat la 3 km distanţă. Acolo sunt două pârtii imense numite Hala Gasiennicowa şi Hala Goryczkowa, iar pentru turiştii pasionaţi de senzaţii tari recomand folosirea telegondolei vechi de 80 de ani pentru a ajunge în vârf. Peisajul este inegalabil în frumuseţe şi merită fiecare secundă petrecută în aer.

Panta de slalom Nosal, certificată FIS, este situată foarte aproape de centrul staţiunii.
O altă pârtie importantă pentru ski este Gubalowka care poate fi foarte uşor accesată din cea mai mare stradă din Zakopane, Krupowki.

Însă nu numai ski-ul este posibil aici. Drumeţiile montane sunt iarăşi o activitate extrem de importantă în zonă. Cele mai populare trasee sunt către Valea Koscieliska şi către un lac extrem de frumos, Morskie Oko la care se poate ajunge ori pe jos, ori cu sania pentru a savura mai bine călătoria.

Primul pas pe care ar trebui să îl faceţi când ajungeţi în Zakopane ar trebui să fie pe Strada Krupowki, cea mai lungă şi faimoasă stradă locală, plină cu restaurante, baruri, cafenele sau magazine.

Este important să încercaţi brânza sărată afumată de oaie "oscypek" (marcă înregistrată poloneză) vândută chiar la tarabe sau brânza de oaie tradiţională de casă intitulată de ei chiar "bryndza", care este, din punctul meu de vedere, destul de puţin diferită de a noastră, semănând uşor ca structură cu cea de burduf. Originea cuvântului "brânză" pare a se trage tot de la valahii care au populat atât Carpaţii noştri, cât şi pe ai lor.
Alte produse locale disponibile sunt încălţările "kierpce" din piele de viţel, sculpturile din lemn şi hainele tradiţionale din lână.

Vă voi spune ceva ce sunt convinsă că puţini ştiu, eu cel puţin am aflat de curând:

ZAKOPANE a organizat prima competiţie de ski şi de sărituri la care au participat 150 de competitori din numeroase ţări, a mai găzduit de trei ori până acum Campionatul Mondial Nordic de ski, de trei ori Universiadele de Iarnă, Jocurile Olimpice de Iarnă în anul 2006, numeroase cupe mondiale de ski jumping, Cupa Mondială de Ski Jumping FIS în ianuarie 2009 şi urmează să găzduiască în 2011 şi 2013 Campionatul Mondial Alpin de Ski.
De fapt, Zakopane pare a fi magnetul absolut al sporturilor de iarnă, fiind o zonă turistică exploatată într-un mod responsabil şi inteligent.
Astfel, Polonia mai punctează încă o dată pe harta de interes mondial şi vă doresc să ajungeţi acolo măcar o dată în viaţă, să simţiţi atmosfera combinaţiei perfecte între Carpaţii Româneşti şi Alpii Austrieci, precum şi preţioasele tradiţii poloneze.

Alte date oficiale:
- Sezon deschis: decembrie- martie
- Cădere verticală: 929 m
- Altitudine maximă accesibilă: 1960 m
- Altitudine maximă pentru ski: 1926 m
- Lungime totală pante: 30 km
- Număr total lifturi: 20

Filmul polonez în Republica Moldova

2009-11-15T16:04:00.008+02:00

Iată că Festivalul Filmului Polonez a ajuns la cea de-a patra ediţie şi în Republica Moldova, după ce în luna octombrie s-a desfăşurat corespondentul evenimentului în România.
Filmele vor rula în două oraşe:
- Chişinău, în cinematograful Odeon, zilnic de la ora 18:00, între 13 şi 19 noiembrie;
- Bălţi, în cinematograful Patria, zilnic de la ora 18:00, între 25 şi 27 noiembrie.
Sincer, nu ştiu dacă vor lăsa intrarea liberă ca în anii trecuţi sau vor lua oricum o suma infimă, cum a fost şi la Bucureşti, unde am scos din buzunar doar 7 lei..

Am aflat zilele trecute că în primele ediţii moldovenii noştri au urmărit un film polonez cu subtitrare în limba engleză şi traducere simultană în limba rusă, dar niciun strop de limba română, care este vorbită de majoritatea populaţiei în această ţară. Sper că între timp, odată cu schimbarea regimului de guvernare, să se fi schimbat şi obrajii responsabililor pentru cultură şi nu numai din Republica Moldova din şorici în piele de căprioară..

Iată programul filmelor, aşa cum îl prezintă Insitutul Cultural Polonez din România:
CHIŞINĂU:
- Vineri, 13 noiembrie
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- Sâmbătă, 14 noiembrie
„Trucuri” (Sztuczki), reg. Andrzej Jakimowski, 95 min. (2007);
- Duminică, 15 noiembrie
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- Luni, 16 noiembrie
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).
- Marţi, 17 noiembrie
„Rezervaţie” (Rezerwat), reg. Ł. Palkowski, 100 min. (2007)
- Miercuri, 18 noiembrie
„Stadionul vagabonzilor” (Boisko bezdomnych), reg. Kasia Adamik, 119 min. (2008);
- Joi, 19 noiembrie
„Încă nu este seară” (Jeszcze nie wieczór), reg. Jacek Bławut, 96 min. (2008)

BĂLŢI:
- Miercuri, 25 noiembrie
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- Joi, 26 noiembrie
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- Vineri, 27 noiembrie
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).

Aşa că, fraţi moldoveni de peste Prut, dacă până acum nu aţi văzut niciunul din cele de mai sus, vă recomand cel puţin două filme care nu trebuie ratate: Katyn şi Trucuri. Primul este un film despre război, al doilea o comedie de familie, ambele superbe prin realizare şi poveste.
Vizionare plăcută :)

Polonia- România, un meci prietenos

2009-11-13T23:51:00.010+02:00

Mâine, 14 noiembrie, echipa naţională de fotbal a României va susţine un meci amical în capitala Poloniei, Varşovia. Transmisiunea în direct va începe de la ora 18:00, pe TVR.
Am auzit comentarii cum că acest meci este unul inutil, mai ales având în vedere că România are numai rezultate slabe în ultima vreme, iar acest meci nu ar ajuta la absolut nimic, nici măcar ca antrenament, pentru că nu mai este cazul, băieţii noştri nemaifiind calificaţi cam pe nicăieri.

De asemenea, PRO TV arăta în seara asta imagini de pe stadionul care va găzdui meciul, Legia, şi critica starea deplorabilă a acestuia; în plus, se pare că spectatorii vor avea acces doar într-un sector, cam 5000 la număr. Rămân sceptică faţă de interesul polonezilor chiar şi pentru ocuparea acestor locuri. Ceea ce poate nu ştie PRO TV, deşi mă îndoiesc, dar cum să vândă şi ei o ştire, este că stadionul din Varşovia este în renovări cu termen limită în 2010 pentru că în 2012, Polonia şi Ucraina vor găzdui Campionatul European de Fotbal. Meciurile vor fi susţinute în oraşele Gdańsk, Poznań, Varşovia şi Wrocław.

Ce-i drept, acest meci amical mi se pare şi mie cam ciudat... nu ştiu ce relaţii să existe între federaţiile noastre de fotbal, însă le urez succes în a evita accidentările inutile, pentru că sunt şanse mari ca unii, din prea mult vedetism şi alţii din prea puţină experienţă, să se dea în spectacol.

Dacă ar fi să dau un prognostic, probabil că vom vedea un 0-0 sau 1-1, deşi polonezii sunt destul de solizi şi determinaţi să arate ceva pe teren propriu, mai ales că au şi un nou antrenor după demisia olandezului Leo Beenhakker ca urmare a înfrângerii cu 0-3 în faţa Sloveniei.

Iată şi echipele probabile publicate pe onlinesport.ro :

România: Coman - Maftei, Goian, Rădoi, Raţ - Nicoliţă, Ghioane, Apostol, Varga - Marica, Bucur.
Selecţioner: Răzvan Lucescu.

Polonia: Kuszczak, Kowalczyk, Żewłakow, Kokoszka, Brożek, Błaszczykowski, Dudka, Kosowski, Jeleń, Lewandowski, Obraniak.
Selecţioner: Franciszek Smuda.

Până la următoarea calificare la orice fel de campionat important de fotbal, le doresc domnilor din ambele echipe multă chibzuinţă şi succes! / powodzenia!

De ce e mai bun ce au alţii

2009-11-13T01:51:00.008+02:00

Bucureştiul, oraş metropolă care deja găzduieşte peste 15 % din populaţia României, nu mai are definiţie de mult. Este o necunoscută pe care nu mai poate nimeni să o înţeleagă. Ea trebuie luată ca atare până la saturaţie şi apoi părăsită ca o femeie necredincioasă sub ploaia de pietre din piaţa sfatului.
În acest loc fără căpătâi unii oameni se mai încăpăţânează să spere şi chiar să fie fericiţi. Ca multi alţii, şi eu am oaza mea de linişte fără de care chiar m-aş pierde în sminteală. Şi oaza asta... vedeţi voi... e mare totuşi, plină cu ceainării secretoase, cluburi cu muzică de bun gust, parcuri mici şi colorate, teatre unde actorii se uită fix în ochii mei până îmi transpiră palmele şi să nu uit de restaurantele variate care îmi potolesc pentru moment dragostea faţă de mâncare.
Şi restaurantele astea sunt uşor de găsit, mai greu sunt însă de iubit.

Dintre toate, unul cu pizza îmi place îndeosebi, poate pentru că este originar din Polonia, habar n-am şi nici nu mă concentrez pe cauze, căci efectele sunt mai bune :)
L-au deschis în zona Bucur Obor din sectorul 2 acum aproape 3 ani, dar abia de vreun an pare să fi înviat. Ce luptă trebuie să fi dus pentru a selecta clientela din zona aceea sărăcăcioasă şi rurală... Ce luptă trebuie să fi dus contra atâtor companii de pizza care au sufocat cutiile noastre poştale cu meniuri şi super-oferte.
Dominium este cuminte, din banca lui nu vorbeşte decât cu cei care îl caută pe net sau cei care îl vizitează la ore nebănuite.

Dominium-ul are pizza foarte bună, pe trei blaturi diferite, iar la o privire mai atentă în meniul lor se pot observa strecurate încă două bunătăţi din bucătăria poloneză: o supă tradiţională cu cârnaţi şi ou (zurek în poloneză, despre care voi vorbi mai pe larg într-un articol viitor) şi o pizza goralska, un fel de muntenească în traducere, cu bacon, brânză afumată de oaie, ceapă şi merişoare roşii. Cam ciudată pentru gustul pizzarilor tradiţionali, ea merită totuşi încercată măcar o dată. Cât despre supă, cea mai bună este cea făcută acasă la mama ei, dar nici cea de restaurant nu e rea deloc.
Mai trebuie să ştiţi că meniul de pe site nu prea are legătură cu cel de la faţa locului, acolo găsind inclusiv mâncare gătită, o gamă variată de vinuri româneşti şi străine, plus serviciile de catering la care apelează din ce în ce mai multe firme.

Dominium este al treilea lanţ de pizzerii din Polonia, după TelePizza şi Pizza Hut, deschizând primul restaurant în Varşovia, în anul 1993, ajungând în prezent să aibă peste 50 de locaţii în întreaga ţară.
România, o piaţă din ce în ce mai atrăgătoare (sunt peste 500 de companii cu capital polonez pe piaţa noastră), a fost prima în care au decis să se extindă şi peste graniţe. Planurile de la lansare anunţau deschiderea în următorii ani a până la 30-40 de restaurante în întreaga ţară. Până acum, i-am găsit doar pe Şos. Ştefan cel Mare, la rond la Obor, şi în Militari Shopping Center.
Nu ştiu dacă şi-au păstrat planurile, dar mie îmi place de ei.

I-am vizitat la început pentru că nu prea aveam unde să mă opresc cu prietenii la o bârfă şi deşi au fost câţiva ospătari pe atunci parcă prea băgăreţi, se pare că au învăţat ce oameni să angajeze. Am ajuns acum să mă întorc mereu pentru că mi-e bine acolo; aranjat cu bun gust pe două niveluri cu câte două rânduri de mese, cu ospătari amabili şi zâmbăreţi şi o atmosferă plăcută, Dominium chiar m-a cucerit.

Ca să fiu totuşi corectă, trebuie să precizez şi puţinele bile negre pe care le-am dat în timp pentru:
- locul de nefumători care nu este clar delimitat,
- terasa de vară care este prea în trotuar,
- wc-urile care sunt atât de mici că abia ai loc să deschizi uşa.

Şi ca să revin la titlul articolului, de ce prind restaurantele lor pe la noi (vezi şi primul restaurant Sphinx din Bacău, parte din cel mai mare lanţ de restaurante din Polonia cu reprezentanţă şi în Italia, Cehia şi Ungaria), este destul de simplu: pentru ei există un interes comun care se reflectă până la urmă în satisfacţia ambelor părţi, atât a ofertantului cât şi a consumatorului. Însă restaurantele româneşti încă îşi urmăresc doar propria satisfacţie. Avem prea puţine localuri autohtone cu renume şi acelea par a fi din ce în ce mai sensibile în faţa noilor cerinţe.
Şi atunci oaza aceea de linişte nu mai contează pentru noi unde se află şi a cui e, atâta vreme cât ne face fericiţi...

Încă o zi de independenţă pentru polonezi

2009-11-11T00:05:00.011+02:00

Astăzi, 11 noiembrie, polonezii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Independenţei Naţionale.
În anul 1918, după 123 de ani de ocupaţie austro-ungară, germană şi rusă, Polonia a renăscut şi şi-a recâştigat independenţa naţională.

Toamna anului 1918 a marcat sfârşitul primului război mondial şi înfrângerea celor trei ocupanţi. Rusia a fost aruncată în confuzia revoltelor şi războiului civil, monarhia multinaţională austro-ungară s-a destrămat şi a intrat în declin iar germanii s-au retras şi ei forţaţi de presiunile Antantei.

Pentru polonezi, aceasta a fost o ocazie unică de a-şi recâştiga independenţa. În urma înfrângerii forţelor ocupante, s-a început reconstrucţia viitoarei naţiuni.
Pe 28 octombrie 1918 se forma la Cracovia Comisia de Lichidare Poloneză. Aceasta a început îndepărtarea puterii din mâinile austriecilor în regiunile istorice Galicia şi Cieszyn Silesia.
Câteva zile mai tarziu Comisia a înfrânt forţele austriece cu ajutorul atât al membrilor Organizaţiei Secrete Militare Poloneze cât şi al legionarilor şi tinerilor civili.

La 11 noiembrie aceeaşi organizaţie secretă militară a demobilizat soldaţii, tinerii şi legionarii şi a dezarmat trupele germane în Varşovia şi ulterior şi în alte oraşe. Tot în această zi Guvernul Regal l-a desemnat pe Józef Piłsudski (creatorul Legiunii Poloneze) comandant-şef al Forţelor Poloneze, trei zile mai târziu dându-i-se complet controlul civil. Piłsudski a format un nou guvern centralizat care la 21 noiembrie a lansat un manifest prin care anunţa reformele agrare şi naţionalizarea a mai multor ramuri din industrie.
La 27 decembrie 1918 o revoltă restaura Polonia drept ţara mamă. În estul Galiciei exista un front de luptă cu ucrainienii iar în partea de est a Poloniei divizii înarmate luptau cu bolşevicii. Mai mult decât atât, au fost necesare trei revolte în Silesia înainte ca Silesia superioară să reintre în graniţele poloneze.

Pentru comemorarea formării centrului independent de autoritate, ziua de 11 noiembrie, când Józef Piłsudski a preluat puterea, a fost recunoscută oficial în 1937 ca sărbătoare naţională. Oricum, această zi a fost sărbătorită tot timpul de către popor drept Ziua Independenţei Poloneze începând cu anul 1919.
După al doilea război mondial autoritatea poloneză a îndepărtat Ziua Independenţei din calendar dar nu şi din inimile oamenilor care au continuat să o celebreze.

În anul 1989 Seimul Republicii Poloneze a înapoiat poporului cea mai mare zi naţională.
Astăzi, ea este sărbătorită prin parade militare, slujbe religioase, diverse evenimente culturale şi sociale şi mai ales prin reuniunea familiilor şi a celor dragi. Contrar numelui tipic american, de Ziua Independenţei polonezii nu servesc curcan, dar cu siguranţă votca nu le lipseşte :)

Bizon, gustul polon

2009-11-09T21:52:00.006+02:00

Cea mai renumită şi de tradiţie votcă din Polonia este de departe Żubrówka (se citeşte "jubrufca"), cunoscută în limba engleză ca Buffalo/ Bison Grass Vodka (votcă cu iarbă bivol/ bizon). Este o votcă distilată din secară, aromată cu o tinctură de "iarbă bizon" (Hierochloe Odorata) şi îmbuteliată la 40 % alcool pe volum. Pentru curioşi, această iarbă specială se cultivă în pădurile Białowieża, la graniţa cu Belarus.

Votca Żubrówka are un gust unic descris drept o combinaţie de vinariţă, vanilie, nucă de cocos şi migdale.
Fiecare sticlă are un fir de "iarbă bizon" în interior, acesta având însă doar un rol decorativ, fără a afecta în timp gustul sau culoarea uşor gălbuie.
Denumirea votcii vine de la cuvântul polonez żubr care înseamnă zimbru (bizonul european), animal obişnuit să se hrănească cu acest tip de iarbă dulce.
Votca bizon este menţionată încă din secolul 16, însă în anul 1926 compania poloneză POLMOS a inventat o modalitate de producţie în masă, urmând apoi fabricarea de către alte companii din întreaga lume, sub o varietate de brand-uri. Astăzi, aceasta se produce în Polonia, Rusia, Lituania, S.U.A., Ucraina, Germania, Cehia ş.a.

Żubrówka se bea de obicei cu suc de mere (o parte votcă, trei părţi suc). Astfel, acestei combinaţii i se spune în Polonia Tatanka sau Szarlotka, în Marea Britanie Frisky Bison, în S.U.A. Polish Kiss şi cine mai ştie cum prin alte ţări. O prietenă poloneză mi-a recomandat ca în acest mix să pun şi o feliuţă de castravete proaspăt. Rezultatul a fost de-li-cios! :p
De asemenea, polonezii obişnuiesc să mănânce peşte marinat sau catraveţi muraţi în timp ce beau votcă.. Îmi pare un obicei destul de asemănător cu al nostru de a mânca murături cu ţuică fiartă...

În ultimii ani producătorul POLMOS scoate ediţii limitate de sticle îmbrăcate, cu rol atât estetic cât şi de protecţie şi păstrare a temperaturii. Hăinuţele sunt operele faimoasei creatoare de modă Viola Spiechowicza, iar eu mă laud de câte ori pot că am acasă hanoracul cu glugă şi blană! Cât despre ce a fost înăuntru, ce să zic... a fost :)

Akurat- exemplu de muzică

2009-11-07T22:46:00.007+02:00

Vă promiteam într-un articol anterior că voi scrie despre muzica poloneză modernă mai mult decât s-a văzut la MTV EMA 2009.

Am remarcat că în Polonia se ascultă destul de mult rock/ variaţii de rock şi hip-hop/ rap. Din păcate, alte genuri muzicale nu au reprezentanţi prea puternici. Ca o paranteză, din punctul ăsta de vedere România este o ţară bogată şi frumoasă prin varietatea muzicală. Poate că tocmai de aceea artişti precum Akcent, Inna sau Morandi au atât de mult succes în cluburile şi radiourile lor în ultimii ani.

Din fericire însă, există şi adevărate comori în ţara lor. Eu am găsit una dintre ele anul trecut, chiar la primul meu concert live în Polonia :) Acolo am întâlnit trupa AKURAT (înseamnă "exact" în limba română), la o lansare de album unde altundeva decât în unicul orăşel Sopot.

Dacă aş avea de folosit doar un cuvânt pentru muzica lor aş spune că este veselă. Dar pentru că pot folosi mai multe cuvinte...
Trupa AKURAT a luat fiinţă în anul 1994, lansând din păcate doar 4 albume până acum. Într-un final, s-au oprit la 5 membri, toţi având abilităţi de a susţine show-uri live de excepţie folosind şi diverse instrumente muzicale.
Oficial, ei cântă un amestec de punck rock, reggae, ska şi pop. Din cele 13 piese ale ultimului album "Optymistyka" îmi plac cel puţin 8. N-am mai ascultat de mult ceva care să mă cucerească într-o aşa măsură.

În România încă nu au ajuns, abia dacă am găsit pe google un mic post-it pe metalhead.ro.
Pe youtube însă veţi găsi destule. La fel şi pe pagina lor din myspace.com. Pe site-ul lor http://www.akurat.pl/ nu vă trimit căci poloneza v-ar putea părea o limbă destul de neprietenoasă până să găsiţi, de exemplu, discografia :)

Iată câteva piese pe care m-am bâţâit la concert şi pe care le mai ascult şi acum, de câte ori mă lovesc pe birou de CD-ul lor colorat şi impecabil prin conţinut (CD-ul are inclusiv un "marsupiu" pentru o broşură cu versurile pieselor, desigur, pentru cunoscătorii de limbă poloneză...):

Język ciała (Limbajul corpului): http://www.youtube.com/watch?v=-inEMKI3Mvw
Pani Mariola (Doamna Mariola) : http://www.youtube.com/watch?v=kIvu_gSCLUI
Zeszyt sprzed lat (Jurnal peste ani): http://www.youtube.com/watch?v=O0vHc8ADyU0

Păcat că trupa AKURAT nu are tangenţă şi cu ţara noastră. Nu ştiu cine pe cine nu vrea încă, dar eu îi vreau la un concert şi în România, că tare mi-a plăcut ce am ascultat acolo. Până atunci, succes în continuare, băieţi, Powodzenia!

Sobieski prin Moldova

2009-11-05T23:32:00.013+02:00

Oare cine nu îşi aminteşte "Sobieski şi românii" de Costache Negruzzi din programa şcolară... Jan Sobieski a fost rege al Poloniei iar în anul 1691 (1686, varianta cea mai cunoscută), în dorinţa de a extinde cuceririle sale până la Marea Neagră, a ajuns şi în Moldova.
Episodul are ca sursă de inspiraţie cartea "Istoria Imperiului Otoman" de Dimitrie Cantemir.
Nu a fost niciodată contestat, însă, conform unui articol publicat pe lovendal.net, povestea se schimbă destul de mult. Păcat că a trebuit să citesc şi această versiune, îmi plăceau mai mult acei 19 plăieşi războinici care l-au scos din sărite pe marele Sobieski prin rezistenţa lor...

Redau mai jos un fragment din acest articol:

"Şi iată ce s-a întâmplat!

Atacată cu „tunuri mici, căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munţi”, pe „la jumătatea după-amiezii (14 oct. 1691) o grenadă de-a lor a căzut în cetate, a smuls mâna lui bulucbaşa (locotenent), şi-a ucis câţiva oameni; îndată s-au predat şi au dat drumul la ai noştri la cetăţuia (de lemn) şi la portiţa cetăţii, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotăra măria sa, regele, la a căror discreţie s-au predat. Au ucis câţiva oameni dintre ai noştri cu archebuzele cu cârlig şi cu puştile lor de mână, ienicereşti”. S-au predat „şase căpitani comandanţi sau bulucbaşi, unul dintre ei frumos, cu barbă, un număr de 12 archebuze cu cârlig şi 90 de puşti ienicereşti de mână”. Cazimir Sarnecki adăugă că „dacă s-ar fi apărat pe viaţă şi pe moarte, ar fi putut… rezista”.

„Vinovat” de acestă poveste este chiar Dimitrie Cantemir. De ce-a făcut-o? Probabil, pentru a-l ironiza, pe regele polon Sobieski, care venise sub pretextul eliberării Moldovei de sub turci, dar care în realitate voia ţara pentru Polonia. Uneori istoria se scrie şi aşa…" (Sursa: AICI)

În volumul "Fire de tort" din 1896, George Coşbuc îşi scria mica lui comedie despre trecerea lui Jan Sobieski prin Moldova. Comparativ cu proza dramatică a lui Negruzzi, Coşbuc râde de-a dreptul de leşi şi chiar şi înfrângerea din final ne face să ne mândrim de o asemenea ispravă.
Prefer să păstrez aceste amintiri şi nu să mă gândesc că moldovenii s-au omorât singuri, aşa cum scrie pe site-ul citat, oricât de real ar fi de fapt acest moment în istoria noastră.

Pentru cine nu a citit şi versiunea lui Coşbuc, pun un link către textul integral al poeziei şi vă sfătuiesc să o citiţi cu răbdare, umorul moldovenesc triumfă în final :)

http://ro.wikisource.org/wiki/Cetatea_Neam%C5%A3ului

Polonia în finala MTV EMA 2009

2009-11-04T22:33:00.009+02:00

Mâine va avea loc a 16-a ediţie a premiilor MTV Europe Music Awards la Berlin, Germania. Este cel mai mare show muzical european la care se înghesuiesc până şi vedetele americane să ajungă tocmai datorită nonconformismului şi libertăţii de exprimare întâlnite aici.

De când avem MTV şi in România, toate personajele mioritice se străduiesc să câştige Best Romanian Act şi pasul următor, calificarea în finala Best European Act. Anul acesta Inna a câştigat finala românească, previzibil după toată nebunia pe care a iscat-o prin ţară şi străinătate cu Hot, Love şi Deja-Vu.
După acest anunţ, a început campania de votare pentru calificarea Alexandrei (alias Inna) în finala europeană.

Sincer, eu am votat-o din patriotism, deşi vocea piţigăiată, limba engleză buşită şi "modestia" ei nu m-au cucerit nici o secundă. Un produs marca "Play & Win", cu strungăreaţă mascată şi poponeţ expus în orice concert, această tânără a reuşit printr-un miracol de marketing să ducă numele ţării noastre foarte departe. Din această mândrie am votat-o.

Cu toate că a dat peste cap toate topurile europene, Inna nu a reuşit să strângă un număr suficient de voturi. Iată ce am aflat astăzi:
<< Românca a ratat nominalizarea la Best European Act, la Gala MTV Europe 2009, dar va primi un premiu pentru „Cel mai bun artist din România”. [...] Constănţeanca Inna, cu piesa sa "Hot", care în România a câştigat trofeul Best Romanian Act, din cadrul MTV Europe Music Awards 2009, a pierdut în faţa trupei finlandeze Deep Inside, al reprezentantului Rusiei, câştigătorul de acum doi ani al concursului Eurovision, Dima Bilan, a polonezei Doda, a trupei pop-rock Lost, din Italia, şi a formaţiei rap-rock MaNga, din Turcia. >> (Sursa: http://stiri.zoot.ro/Inna-reprezinta-Romania-la-Berlin,312866.html).

Nominalizarea Poloniei mă surprinde cu atât mai mult cu cât văd cine va merge acolo: Doda Elektroda :) Mă distrează teribil pseudonimul ei...
În vârstă de 25 de ani, Doda, pe numele ei adevărat Dorota Rabczewska, a cântat prima dată la 14 ani şi a câştigat numeroase premii muzicale dar şi sportive, în adolescenţă fiind o atletă destul de bună. La 16 ani a devenit vocalista trupei rock Virgin.
Cântă numai porcării dacă mă întrebaţi pe mine (vedeţi şi pe Youtube şi Youtube 2 două piese de pe ultimul ei album din 2007), dar ce e mai amuzant la ea este că adoptă un stil de blondă fatală care cântă rock supărat din gât :D

Cum de a ajuns în finala europeană.. probabil polonezii sunt uniţi, patrioţi şi mândri de valorile lor, aşa cum spuneam şi în articolul anterior, plus că au relaţii foarte bune cu multe ţări europene, deci sprijinul a venit de pe mai multe fronturi. Săraca Inna n-ar fi putut compensa totuşi vreodată toţi ţiganii pe care îi furnizăm acestui continent...

Muzica poloneză modernă nu are prea multe nume mari, însă dintre tot ce am ascultat până acum, Doda ar fi fost pe ultimul loc să ajungă la acest mare eveniment.
Ca să vedeţi că n-am înnebunit, mi-am propus ca în viitorul apropiat să prezint în articolele mele câte o trupă/ artist din Polonia, doar ca să faceţi diferenţa şi să nu vă limitaţi la această blondă frumoasă şi periculoasă :)

Până atunci, din simpatie, îi ţin pumnii Poloniei mâine şi îi trimit consolările mele Innei cu mesajul "oricum ai ajuns mai departe decât speram toţi, bravo ţie!".

Ce îi distrează pe polonezi

2009-11-02T23:57:00.011+02:00

Să presupunem că într-o zi veţi ajunge în Polonia. Primul contact trebuie să fie unul haios, pentru că le place să râdă (şi să bea, desigur). Dacă vă gândiţi la un banc, trebuie să ştiţi că nu îl vor gusta, ei neavând un folclor umoristic atât de variat ca al nostru :) Orice glumă românească tradusă în altă limbă este sortită dezastrului, v-o spun din proprie experienţă.

Aşadar, ce îi distrează pe ei cel mai mult este modul în care le vorbesc străinii limba. Acum probabil vă gândiţi că oricine se distrează de asta, cine ştie câţi străini aţi învăţat să pronunţe înjurăturile noastre şi v-aţi prăpădit de râs.. dar să ştiţi că ei au motive sănătoase, pentru că limba poloneză, aşa cum spuneam şi într-un articol anterior, este una extrem de dificilă din multe puncte de vedere. Pe lângă predominanţa consonantică şi prezenţa diacriticelor poloneze, ei au şi o gamă de sunete pe care restul lumii nu le-a rostit vreodată, şi mai au şi o gramatică dificilă, reguli nenumărate şi de neînţeles uneori chiar şi pentru ei.

Polonia este o ţară mândră, puternică, matriarhală, catolică, unică. Şi toate aceste trăsături au făcut-o să ţină cu îndârjire de originile, tradiţiile şi unicitatea lor. În timp ce alte ţări se străduiesc să înlesnească accesul atât al conaţionalilor cât şi al străinilor la limba şi obiceiurile lor, Polonia nu a mai făcut modificări majore sintactice şi morfologice de secole.
Închipuiţi-vă că noi scoatem DOOM după DOOM cu noi reguli, astfel încât prostul nu mai e prost pentru că deja i se acceptă greşeala gramaticală în mod oficial. Se adoptă cuvinte englezeşti din ce în ce mai multe şi se pierde esenţa unei limbi naţionale. Nici aşa nu e bine, dar măcar limba noastră se învaţă mai uşor..

În Polonia se fac multe greşeli gramaticale şi de pronunţie. Sunt conştienţi că sunt în top 5 al celor mai dificile limbi din lume şi sunt mândri totodată de moştenirea lor. Eu m-aş mai gândi dacă aş fi în locul lor, pentru că din dorinţa de a rămâne neînţeleşi şi admiraţi, proprii lor copii se luptă până la maturitate să pronunţe sunete imposibile din adâncul gâtului, pentru un sunet se folosesc uneori şi 4 consoane alipite, alte grupuri de sunete sunt de-a dreptul inutile dar totuşi obligatorii în scriere ş.a.m.d.

Săptămâna viitoare voi începe un curs de poloneză organizat de Institutul Cultural Polonez din România, susţinut la cabinetul de polonă al Universităţii de Limbi şi Literaturi Străine Bucureşti. Pentru cei interesaţi, vizitaţi secţiunea Cursuri de pe site-ul institutului.
Sunt înscrisă, desigur, la începători şi abia aştept să descopăr şi alte reguli trăsnite. Sunt convinsă că această experienţă îmi va schimba viaţa, sunt nerăbdătoare pentru că limba aceasta a lor nu este urâtă, ci doar foarte complicată. Odată înţeleasă, ea îţi oferă un sentiment de superioritate, este ca o bogăţie pe care nu credeai vreodată că o vei avea.

Vă prezint mai jos alfabetul lor, cu corespondentul în limba română:
a=a
ą=aun (un fel de n-ul din garcon-ul franţuzesc)
b=b
c=c (în poloneză, litera C se citeşte Ţ)
ć=ci
d=d
e=e
ę=eun (un fel de e-ul din quelqu'un-ul franţuzesc)
f=f
g=ghe
h=ha
i=i
j=ii, iot
k=k
l=l
ł=ui
m=m
ń=ni
o=o
ó=u
p=p
r=r
s=s
ś=şi
t=t
u=u
v=v
w=vî, vu
x=x
y=y
z=z
ź=ji
ż=jî

Nu are sens să vă mai torturez şi cu grupurile lor de sunete, însă vreau să vă învăţ o propoziţie care vă va aduce atât admiraţia cât şi hohotele lor sincere de râs. Trebuie să ştiţi că această expresie de-a lor se învaţă în şcoală şi sunt încă mulţi polonezi care nu o pot pronunţa corespunzător. Dacă voi o veţi face, vă vor adora :)

W Szczebrzeszynie chrząszcz brzmi w trzcinie.

Se citeşte: Vî Şcebjeşînie hşaunşciî bjmi vî tşcinie.

Înseamnă: În Szczebrzeszyn (oraş în sud-estul Poloniei) cărăbuşul bâzâie în stuf.

Promit să revin cu impresii despre limba poloneză imediat după primul curs. Doamne-ajută :p

Prima recomandare pentru gurmanzi

2009-10-28T21:43:00.010+02:00

Altă cultură înseamnă de regulă alte tradiţii, alte obiceiuri, alte valori. Azi, pentru mine altă cultură înseamnă mai ales altă mâncare, aşa că voi scrie puţin pentru gurmanzii din noi :)
Aşadar, vă voi prezenta primul bun-bun pe care nu trebuie să îl rataţi când veţi ajunge la polonezi: PIEROGI. Important: se citeşte pieroghi.

Pierogi sunt un fel de colţunaşi de-ai noştri, doar că noi nu îi promovăm, nu îi adoptăm ca simbol naţional, nu ne mândrim cu ei, nu îi servim în restaurante şi nici nu îi umplem cu prea multe (cel mai des punem brânză de vaci).

Diferenţa dintre pierogi şi colţunaşi este în mare măsură umplutura variată şi specifică polonezilor care le aduce un element surpriză binevenit, şi anume: cu varză acră (sauerkraut sau kapusta), cu varză proaspătă, cu brânză sau caşcaval, cu cartofi, cu ciuperci (porcini sau crimini), cu fructe (foarte des sunt folosite căpşunele şi prunele) sau cu carne. Cei mai faimoşi pierogi sunt cei "ruseşti", care reprezintă o combinaţie de brânză de vaci, cartofi şi ceapă peste care se pun şuncă şi ceapă prăjite. Să nu uit să precizez că de obicei aceşti pierogi se fierb, iar, după gust, uneori se călesc înspre final cu puţină ceapă aromată, care ajunge şi ea până la urmă în farfurie.

La primă vizită în Polonia am fost învăţată să pun peste pierogi smântână şi pe ea un strat de zahăr. Contrastul de dulce şi acru, sărat şi uşor amărui de la ceapa călită din compoziţie m-a cucerit pentru totdeauna. A fost aşa cum caută mereu un bucătar experimentat: combinaţia perfectă a celor 4 gusturi. Cât despre aluatul fin de deasupra, trebuie să ştiţi că este al naibii de bun şi rece, indiferent cu ce l-ai umple. Pierogi se pot chiar congela şi mânca ulterior, atât de buni sunt.

Nu uitaţi: în orice restaurant sau casă veţi ajunge în Polonia, cereţi cu ochi mari şi umezi o porţie de pierogi cu smântână.
Preferaţii mei: cei cu ciuperci :p

Vulturul şi dotările extra

2009-10-26T21:03:00.009+02:00

Când am ales poza de la profilul meu am căutat special una care să mă facă să râd nu doar prin imagine, ci şi prin ridicol. Şi am găsit întâi stema României. Nu aruncaţi cu ouă, România are simboluri frumoase, doar vulturul nostru este prea dotat. Eu îl asociez cu un Rambo omnipotent. Ba nu, cu un Chuck Norris vigilent şi supărat din colţul gurii..
Stema noastră a fost adoptată în anul 1992 în continuitatea celor anterioare, doar că acum s-a pus accent exclusiv pe vultur. El este înarmat cu o sabie, un sceptru, o cruce ortodoxă şi un scut pe care se regăsesc cele 5 regiuni istorice ale ţării noastre: Ţara Românească, Oltenia, Moldova, Transilvania şi Dobrogea. Oricum, sunt bucuroasă că s-a renunţat la coroană, căci altfel vulturul nostru ar fi fost prea măscărici..

Şi dacă v-aţi întrebat, că eu da, dacă mai sunt şi alţi viteji ca noi, ei bine, Polonia a fost prima care mi-a venit în minte, desigur. Spre deosebire de vulturul nostru, al lor a fost adoptat în anul 1295, este mai puţin "dotat", cu doar o coroană, gheare şi cioc aurii, şi are şi o legendă proprie:
Fondatorul Poloniei, Lech (de unde şi denumirea polonezilor în istoria românilor de leşi sau leahi) a zărit pe acel tărâm un cuib de vulturi albi. Exact când s-a uitat la pasăre, o rază de soare roşiatică i-a căzut pe umeri acesteia astfel încât Lech a văzut un vultur cu cioc şi gheare aurii şi în rest un alb perfect. A fost atât de încântat, încât a decis să se aşeze în acel loc şi să se folosească de emblema vulturului. A numit de asemenea locul Gniezdno (în prezent Gniezno, oraş în centrul ţării şi prima capitală oficială) din cuvântul polonez "gniazdo" (cuib).
După o perioadă de absenţă, coroana a revenit pe capul vulturului în 1989, după ce sistemul comunist a fost îndepărtat.
O versiune mai puţin romantică ar fi că emblema a fost adoptată de la Imperiul Roman (cum au făcut mai toate ţările europene).

Până la urmă, oricât de hilară mi s-ar părea utilizarea vulturului ca simbol al unei ţări, totuşi nimic nu poate depăşi urâţenia stemelor altor două ţări europene la fel de "inspirate": Germania are un vultur plictisitor de simplu, iar Austria are cel mai grotesc vultur din câţi puteau folosi vreodată (încercaţi şi click pe poză pentru detalii!). Ăsta da Rambo :D

Pentru la vară, în avans :)

2009-10-26T00:26:00.028+02:00

În nordul Poloniei, pe litoralul Mării Baltice, există un mic orăşel, de circa 40.000 de locuitori, numit Sopot. Împreună cu Gdansk (circa 600.000 de locuitori) şi Gdynia (circa 300.000 de locuitori) formează "Tricity" (Trójmiasto) sau Grupul celor Trei Oraşe, un punct turistic extrem de important în Polonia.

Acest Sopot pare născut pentru turişti, distracţie şi plajă. Aici se află cel mai lung ponton din Europa (Molo) (511.5m) care porneşte de la jumătatea plajei. Este folosit pentru organizarea a numeroase evenimente publice de divertisment, pentru acostarea vaselor de croazieră şi pentru plimbări sănătoase (concentraţia de iod din aer de la începutul mării este de două ori mai ridicată decât pe uscat).
O altă atracţie ce nu trebuie ratată este Strada Bohaterów Monte Casino care duce până la ponton. Este cea mai faimoasă stradă pentru pietoni din Polonia, fiind presărată cu numeroase cluburi, baruri, restaurante şi galerii. Vara se umple de o viaţă artistică grozavă, de la teatre şi cinematografe în aer liber până la pictori, jongleri sau muzicieni.
Oraşul are o acoperire de vegetaţie de peste 60 %, parcuri istorice, clădiri cu o arhitectură deosebită şi un litoral întins pe mai bine de 4,5 km.
Datorită afluenţei turistice (peste 2 milioane de turişti în fiecare an) aici se organizează şi unele dintre cele mai importante evenimente din Polonia (Festivalul Muzical Sopot, Festivalul Muzical Top Trendy, concerte naţionale şi internaţionale, evenimente sportive etc.)

Favorita mea: o clădire cu o arhitectură unică, introdusă în lista celor mai ciudate construcţii din lume, Krzywy Domek (Casa Curbată). În interior se găsesc mai multe companii, gen saloane de frumuseţe, centre stomatologice sau restaurante, însă ce m-a atras pe mine a fost clubul de la al doilea etaj, Dream Club, cu domnişoare atârnate în balansoare deasupra oamenilor şi cu o atmosferă de party all the time :)

Recomand şi o vizită scurtă pe site-urile:
http://www.sopot.pl/eGmina/pl
http://www.sopot.net/english.htm
http://molo.sopot.pl/index_en.html

Zilele Filmului Polonez- Bucureşti, 2009

2009-10-23T10:51:00.013+03:00

Ieri a început la Cinema "Union" din Str. Ion Câmpineanu Nr. 21, Bucureşti, a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Polonez, desfăşurate între 22 şi 28 octombrie, zilnic la ora 17:30, intrarea: 8 lei. Şi ca să vă liniştesc, vă anunţ că toate filmele au subtitrarea în limba română :)

Iată şi programul detaliat:
- 22 octombrie 2009
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- 23 octombrie 2009
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- 24 octombrie 2009
„Încă nu este seară” (Jeszcze nie wieczór), reg. Jacek Bławut, 96 min. (2008 r.);
- 25 octombrie 2009
„Trucuri” (Sztuczki), reg. Andrzej Jakimowski, 95 min. (2007);
- 26 octombrie 2009
„0_1_0”, reg. Piotr Łazarkiewicz, 86 min. (2008);
- 27 octombrie 2009
„Stadionul vagabonzilor” (Boisko bezdomnych), reg. Kasia Adamik, 119 min. (2008);
- 28 octombrie 2009
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).

Puteţi găsi mai multe detalii pe http://www.culturapoloneza.ro/index.php?section=program&id=341, inclusiv descrierea fiecărui film în parte, ca să ştiţi dinainte ce veţi urmări :)