Sărbătorile de iarnă în Polonia, la rece.

Gata, m-am întors din cel mai lung concediu ever :) Fain e că l-am petrecut exclusiv în Polonia. Grav e că l-am petrecut răcită cobză. Şi mai fain e că am avut parte de momente frumoase atât de Crăciun cât şi de Revelion, plus altele printre :)

Trebuie să dorm acum, aşa că voi fi scurtă pentru toţi cei care m-au întrebat şi pentru alţi curioşi:
Crăciun Fericit se zice "Wesołych Świąt Bożego Narodzenia!" cu varianta scurtă "Wesołych Świąt!". De citit, se citeşte cam aşa: "Vesouîh Şviaunt Bojego Narodzenia" cu un ţ strecurat pe undeva după Narod, greu de scris :D
Cred că vă imaginaţi cum m-am lipit de varianta scurtă de urări în poloneză, pe-aia lungă nici nu m-am străduit să o memorez, v-o scriu acum din cărţi :D
În fine, Crăciunul lor nu se deosebeşte prea mult de al nostru. De băut s-a băut în prostie, şi la ei mesele se umplu cu mâncare ca la nebuni, doar că momentul cel mai important pentru catolici este ajunul, deci seara de 24 decembrie. Toată lumea contribuie la pregătirea bunătăţilor, câţiva voluntari fac bradul, sub el se pun cadouri împachetate cu nume pe ele şi se trece la masă. Se rosteşte un pasaj din biblie, dacă sunt de-alde mine la masă, se rosteşte şi din biblia în engleză. Se împarte un fel de foiţă dintr-un fel de grâu, trupul lui Iisus (obicei întâlnit şi în biserici, direct de la preot) şi fiecare o întinde celor de lângă. La ruperea bucăţelelor, i se urează celuilalt ceva de bine. După ce se îndeasă bine burţile, un Moş mai hazliu împarte cadourile. Se râde în prostie. Este o seară veselă în care toţi se bucură enorm. Se ascultă colinde, au şi ei la televizor cam aceleaşi emisiuni dedicate Sărbătorilor. Între 12 şi 2 noaptea are loc o slujbă religioasă, destul de scurtă cât să menţină interesul ridicat. Toate băncile catedralelor sunt ocupate, deja mulţi oameni stau în picioare, răbdători şi împăcaţi. Nu se ţine cont de vârstă, cam toată lumea asistă la slujbă. Din când în când, oamenii se întorc unii spre alţii şi îşi strâng mâinile, rostind o urare de bine. Se execută şi cu străini, un semn frumos de prietenie şi pace. A doua zi se merge iar la biserică. Slujba este animată, câţiva tineri voluntari cântă acompaniaţi de un pian precum nişte îngeri. Uneori, melodiile lor au ritm, aşa, cât să îmi bâţâi picioarele, dar mă opresc repede căci nu ştiu dacă am voie sau nu.
Prin comparaţie, pot spune aşadar că masa cea mare şi împărţitul cadourilor au loc în ajunul Crăciunului, ori la noi se petrec cam în ziua de Crăciun.

Cât despre Revelion, după cum vedeţi în poză (creaţie proprie, sunt surprinsă că amatoarea mea de cameră a prins pe cer o artificie de-a noastră) şi ei au aceleaşi obiceiuri, se bea şampanie, se ascultă muzică, multă muzică internaţională, dar şi ceva de-a lor, fără folk, fără populare sau colinde. Petrecerile domestice pornesc cu mâncărurile aduse de invitaţi (obligatoriu făcute de ei, nu cumpărate) şi, desigur, cu râurile de băuturi alcoolice. Prea puţin vin, cam deloc bere, cât cuprinde votcă, whiskey, lichior şi cocktailuri.
La miezul nopţii, şi după, se urează un An Nou Fericit - "Szczęśliwego Nowego Roku!" şi se pronunţă "şceunşlivego novego rocu". Greu de rostit după câteva pahare, vă zic eu...
Mi-am întrebat prietenii polonezi dacă au ceva superstiţii de intrat în an nou, se pare că ei nu au, aşa că nu vă pot oferi acest deliciu, însă vă pot spune că se pupă ori o dată, ori de trei ori pe obraji, deci să nu vă opriţi după două ţucuri căci s-ar putea să nimeriţi buză-n buză :p

În încheiere, vă doresc tuturor să aveţi un an cât mai vesel, liniştit şi flexibil, cum îl aranjaţi, aşa să stea! :)

Omagiul lui Lech Wałęsa adus martirilor Revoluţiei Timişorene

Fundaţia Diaspora şi Societatea Timişoara au organizat astăzi dezbaterea “Luptând şi construind- Timişoara 1989-2009, 20 de ani de la căderea comunismului” la care oaspetele de onoare a fost Lech Wałęsa, fostul preşedinte al Poloniei şi iniţiatorul Solidarităţii ce a dus la prima cădere a regimului comunist din Europa, care a ţinut să aducă pe această cale un omagiu oraşului Timişoara pentru curaj şi iniţiativă.

Seara a început cu un scurt film despre implicarea pastorului maghiar László Tőkés în evenimentele din decembrie 1989 şi a continuat cu diverse discuţii pe tema comunismului şi a schimbărilor din ultimii ani. Printre alţi oaspeţi de seamă se numără şi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu şi fostul premier al Ungariei Viktor Orban.
Primarul Gheorghe Ciuhandu i-a înmânat lui Lech Wałęsa o plăcuţă a  oraşului şi alte cadouri simbolice, acesta din urmă făcând câteva declaraţii frumoase din care precizez un fragment interesant:

"Aş putea să vorbesc patru ore despre comunism. Din păcate am doar 15 minute. Astăzi, toţi ne întrebăm care este momentul în care a căzut comunismul. Unii spun, acum 20 de ani. Eu nu sunt de acord. Fiecare ţară a luptat pentru dobândirea libertăţii în mod propriu. Toată Polonia a luat parte la întâlnirile cu Papa Ioan Paul al II-lea. Toată Polonia s-a rugat. Şi el a spus: Nu vă temeţi! Aşa a apărut această solidaritate. Am spus comunismului în faţă, suntem milioane de oameni şi nu vă vrem şi nici nu v-am dorit. A fost prima înfrângere a comuniştilor. Polonezii au spus ce au gândit. Dacă atunci ne-ar fi împuşcat pe toţi, lumea ar şti aceste lucruri. Aşa au fost invitate toate popoarele să lupte pentru libertatea lor. Noi am deschis o a treia etapă de creştinătate şi putem dispune de ea când dorim. Nicio generaţie nu a avut şansa noastră pentru pace, pentru evoluţie şi pentru standard. Dacă ne vom permite să stricăm această şansă, generaţiile viitoare nu ne vor ierta."

Tot la această dezbatere, László Tőkés a ţinut să îi mulţumească lui Wałęsa pentru sprijinul primit în momentele din 1989: "Îi mulţumesc că mi-a luat apărarea în acea perioadă grea prin care am trecut, era un gest prin care am continuat amândoi lupta împotriva comunismului şi am câştigat această luptă." (Sursa: www.adevarul.ro)

Evenimentele comemorative din Timişoara vor continua pe parcursul următoarelor săptămâni, cu expoziţii, dezbateri, marşuri şi diverse alte spectacole. Un moment deosebit va avea loc mâine, 16 decembrie, când va fi oprit primul tramvai ce va circula în Piaţa Maria, în apropierea casei parohiale a pastorului László Tőkés.
Cea mai neagră zi rămâne 17 decembrie când primii revoluţionari timişoreni au căzut răpuşi de gloanţele miliţiei. Pentru marcarea momentului, sirenele de alarmă din oraş vor fi pornite pentru 3 minute, se vor aprinde lumânări şi se vor depune coroane la Biserica Martirilor şi la Cimitirul Eroilor.

Lech Wałęsa a primit în anul 1983 Premiul Nobel pentru Pace, a înfiinţat Solidaritatea (Solidarność) şi a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia în 9 decembrie 1990, fiind la conducerea ţării pentru următorii 5 ani şi rămânând ulterior un activant extrem de important la nivel mondial pentru drepturile omului şi una dintre cele mai mari personalităţi politice poloneze.

S-a născut la 29 septembrie 1943 în oraşul Popowo şi după ce a urmat cursurile şcolilor primare şi profesionale, s-a angajat în 1970 la Şantierul Naval Lenin din oraşul nordic Gdańsk, participând deja la prima sa grevă ilegală în acelaşi an.
În 1976 şi-a pierdut slujba de pe şantierul naval, dar s-a alăturat în iunie 1978 Organizaţiei Underground “Free Trade Unions of the Coast”.
La 14 august 1980 a fost liderul unei noi revolte la Şantierul Naval Lenin, manifestare care s-a extins mai apoi în toată ţara. În septembrie, Comitetul de Coordonare a Revoltei s-a transformat în Comitetul de Coordonare Naţională a Solidarităţii, iar Wałęsa a fost ales preşedinte al Comitetului.
La 31 decembrie 1981 a fost arestat, după ce la 13 decembrie generalul Wojciech Jaruzelski a declarat legea marţială în Polonia. Wałęsa a stat încarcerat 11 luni.
În 1983 a plănuit întoarcerea sa în Gdańsk ca un simplu electrician. În acelaşi an a primit Premiul Nobel pentru Pace pe care nu l-a putut primi personal temându-se că guvernul i-ar putea bloca întoarcerea în ţară. A lăsat-o astfel pe soţia sa Danuta să preia premiul în locul său.
Între 1987 şi 1990 a condus în continuare pe jumătate ilegalul Comitet de Coordonare Naţională a Solidarităţii, solicitând în 1988 în urma unei revolte în şantierul naval Lenin relegalizarea Comitetului. După 80 de zile de negocieri, guvernul a fost de acord să intre în negocieri cu acesta, în urma cărora Comitetul a fost considerat din nou o organizaţie legală.

De aici până la înlăturarea comunismului de la putere în urma a numeroase manifestaţii la nivel naţional a mai fost doar un pas, pe care Lech Wałęsa l-a sprijinit constant, beneficiind inclusiv de susţinerea Papei Ioan Paul al Doilea, acesta fiind şi el de origine poloneză şi înţelegând poate cel mai bine situaţia ţării.


(Surse foto: www.agenda.ro, www.mediafax.ro)

Păreri după concertul trupei Trebunie Tutki de la Bucureşti

Iată că am fost şi la concertul trupei munteneşti poloneze Trebunie Tutki, aşa cum vă anunţam într-un articol puţin mai vechi.
Deşi în mod normal se intra pe bază de invitaţii, am găsit totuşi bunăvoinţă din partea Centrului de Artă Tinerimea Română care ne-a deschis uşile şi ne-a zorit “acum, acum” în sală.
Atât eu cât şi colega de la cursul de poloneză care m-a însoţit ne aflăm cam la acelaşi nivel de cunoaştere a acestei frumoase limbi. Astfel, e uşor de imaginat cum ne-am chiţăit pe tot parcursul concertului la fiecare cuvânt recunoscut :)

În deschidere, o reprezentantă a Institutului Cultural Polonez, într-o română perfectă, ne-a prezentat trupa, spunând în încheiere că membrii acesteia au vrut ca noi să ştim de originile muntenilor polonezi care se leagă de cele al muntenilor din România, şi astfel să nu fim uimiţi dacă vom recunoaşte elemente comune. Această precizare nu m-a surprins deloc, ci chiar m-a bucurat nespus să primesc o confirmare şi din partea lor pentru ceea ce ştiam deja din diferite surse.
Înaintea fiecărui colind, Krzysztof Trebunia, liderul trupei, rostea scurte prezentări într-o engleză hazlie, urmate de descrieri mai ample în poloneză, desigur, mai ales pentru numeroşii polonezi care ne erau alături în sală.
Am văzut în acest concert costume tradiţionale munteneşti, diferite instrumente muzicale, tatăl dansându-şi fiica, o scenetă din Bethleem foarte artistic reprodusă şi o familie frumoasă cu o pasiune nemărginită pentru tradiţii şi muzică.

Mi-a fost greu să mă desprind de ei la final, dându-mi seama că mă binedispuseseră după o zi lungă la birou. Româna pe care s-au străduit să o rostească de câteva ori a fost chiar plăcută. Singurul lucru ce mi-a afectat puţin bucuria a fost memoria mea scurtă în urma căreia am uitat să iau aparatul foto de acasă, mulţumindu-mă în lipsă de altceva cu fenomenalul telefon cu cameră de 2 Mpx! Fotograful a fost perfect, doar luminile şi locaţia nu au fost prielnice, pe cuvânt :)