22 mai 2010

Alexandra Dulgheru, câştigătoarea Turneului de Tenis din Varşovia



Tenismena româncă Alexandra Dulgheru (numărul 32 în lume) a câştigat pentru al doilea an consecutiv Turneul WTA de la Varşovia- Polonia (Polsat Warsaw Open), dotat cu premii în valoare de 600.000 de dolari (ceva mai generos decât Open România, dar la fel de plouat şi nepotrivit plasat în calendarul WTA).

Înainte de finală, după 12 meciuri fără înfrângere, Alexandra declara pe site-ul WTA-ului: “E un sentiment deosebit să joc din nou în Varşovia. Poate datorită atmosferei. Mă simt grozav!”

Adversara ei de astăzi a fost Jie Zheng (numărul 26 WTA), din China, la fel ca şi cea din semifinale, Na Li (a 12-a jucătoare a lumii), pe care a înfrânt-o ieri în 3 seturi (6:4, 3:6, 6:4).
Se pare că îi priesc chinezoaicele, la fel cum îi priesc în ultima vreme şi polonezele şi cam tot ce îi iese în cale. Înarmată cu un zâmbet ambiţios, şi-a zăpăcit adversara în două seturi, 6:3, 6:4 pe care le-a obţinut fără prea multe eforturi.

La final, a făcut un tur al arenei învelită în tricolor pe care l-a pupat de câteva ori discret şi a oferit clasicul autograf pe obiectivul camerei televiziunii naţionale poloneze. Un final liniştit în urma căruia va primi 470 de puncte WTA şi 98.500 de dolari. Trebuie precizat şi faptul că datorită poziţiei sale în clasamentul WTA, Alexandra va intra direct pe tabloul de la Roland Garros, unde va fi pentru prima dată cap de serie, întâlnind-o pe cehoaica Lucie Hradecka.

Turneul de la Paris va debuta mâine şi vom avea ocazia să urmărim 4 conaţionale participante (Alexandra Dulgheru, Sorana Cârstea, Raluca Olaru şi Simona Halep); în plus, să nu uităm de Victor Hănescu, singurul reprezentant al României.

Acestea fiind scrise, îi mulţumim Varşoviei pentru găzduire şi trofeu şi sigur îi urăm cu toţii Alexandrei LA MULŢI ANI!!! pentru cei 21 de anişori pe care îi va împlini pe 30 mai. Ce aniversare mai frumoasă putea avea?! :)

3 comentarii:

  1. Aaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Am uitat!!! M-am uitat ieri la Eurosport la ciclism (cu cat fior in suflet am asteptat Turul Poloniei anul trecut si nu l-au mai transmis >:) si mi-au amintit comentatorii la ce ora incepe finala. Voiam sa ma uit cu atat mai mult cu cat se desfasura meciul la Varsovia, dar am iesit din casa si m-am intors abia acum.

    Oricum, ma bucur ca a castigat chiar si fara mine. :p De luni nu mai uit, promit. Am inceput sa ma uit la tenis datorita unui meci colosal al lui Agassi cand a revenit la Roland Garros si m-am lasat de vreo trei ani din cauza lui Federer ca devenise super plictisitor sa stii rezultatul dinainte. La fete insa o sa ma uit sa le sustin pe romance si poloneze (sau ma rog, si de origine poloneza...)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur pentru fata asta. Sper sa nu fie doar o izbucnire de moment si apoi sa se stinga. Cam asa fac in ultimii ani tenismenii romani.

    Nici eu nu am vazut finala, dar am dat de-a refreshuri pe gsp si prosport de credeam ca le vor cadea siteurile :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Romania si Polonia retur (ma umfla rasul cand iti scriu numele, pune, mai, Claudia :))) ): vezi daca nu stai acasa cu ochii in televizor? :p Cat despre Federer, mare dreptate ai, si eu am facut cam la fel in ultimii ani...

    @ Pavel: ieri au fost tare zgarciti romanii cu detalii despre aceasta finala. Am cautat de mi s-a acrit un video ca sa pun pe blog; pana la urma, am gasit niste poze foarte faine pe site-ul oficial al Open-ului polonez: http://www.pwo.polsat.pl/eng/gal_2010.php?data_id=8 :)

    RăspundețiȘtergere