De Zilele Bucureştiului, Chopin se face rocker. În Piaţa Constituţiei.

Iată că suntem iar în Zilele Bucureştiului, mai exact între 10 şi 20 septembrie 2010. Au trecut 551 de ani de la prima atestare documentară a acestui oraş, aşa că de ceva vreme încoace (mai exact de când ne străduim să amenajăm şi un centru vechi turistic, ca în alte capitale europene), sunt organizate diverse evenimente: concerte, concursuri, târguri tematice, expoziţii şi tot aşa.
Ce-i drept, zilele acestea sunt tare frumoase, Bucureştiul ridicându-se uşor uşor din cenuşiul în care se scufundase în ultimele decenii. Pot fi zăriţi clovni, mimi, cavaleri, prinţese, ofiţeri şi mai ales o grămadă de turişti străini. Asta îmi place, înseamnă că ceva se mişcă spre mai bine.

Anul acesta am identificat în programul Zilelor Bucureştiului un concert inedit de rock combinat cu muzica lui Fryderyk Chopin (compozitor polonez despre care am scris câte ceva mai demult aici), eveniment ce va avea loc sâmbăta aceasta, pe 18 septembrie, ora 21:00, în Piaţa Constituţiei.

Rock Loves Chopin este de fapt un proiect început în anul 2008, susţinut de orchestra Stołeczna Estrada care deja a uimit oameni din toată lumea (Paris, Chicago, Berlin, Cairo şi Shanghai sunt doar câteva din oraşele în care au poposit artiştii). Tematica o reprezintă îmbinarea armonioasă de rock clasic şi contemporan cu muzica pentru pian a marelui compozitor Chopin.

Pentru mai multă spectaculozitate, de obicei se recurge la un show cu artificii, iar la Bucureşti a fost deja anunţat un grup de 12 dansatori moderni, reuniţi sub numele “Folies Dance Company”.

Pentru cunoscători, vă mai scriu că vor fi interpretate, printre altele, următoarele piese: impresii pe teme de Chopin, Poloneză în la major op. 40 nr. 1, Preludiu în do minor op. 28 nr. 2, Studiu în mi major op. 10 nr. 3, Vals în la minor op. 34 nr. 2, Preludiu în la major op. 28 nr. 7, Vals în do diez minor op. 64 nr. 2, Preludiu op. 28 nr. 17, Studiu în do minor op. 10 nr. 12 - revoluţionar.

Vor concerta pe scena din Piaţa Constituţiei renumitul pianist polonez Leszek Możdżer precum şi Jacek Królik (nu mă pot abţine, królik înseamnă iepure, hi hi, ce nume drăguţ) – chitară, Ryszard Sygitowicz – chitară, Marek Raduli – chitară, Fusion Strings Quartet, Anna Serafińska – voce, Michał Jurkiewicz – clape, Łukasz Adamczyk – bas, Wojtek Fedkowicz – percuţie.

Cum UNESCO a anunţat că 2010 este “Anul Fryderyk Chopin” cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea compozitorului, proiectul "Rock Loves Chopin", înscris în calendarul Anului Chopin, este cu atât mai binevenit şi sprijinit în România de către Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Varşoviei, Institutul Polonez şi Centrul de Proiecte Culturale ArCub.

Dacă nu ştiti exact ce fel de muzică va fi, în caz că vreţi să luaţi cu voi şi copiii, iubitul/a sau părinţii, am pus mai jos două filmuleţe din cadrul unor concerte Stołeczna Estrada :)





http://www.youtube.com/watch?v=epv7kB80WlA&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=FAcJzjTqZyM&feature=related

Dekalog- diamantul neegalat al filmelor poloneze

De mult îmi stă pe vârful degetelor să vă recomand câteva filme poloneze care merită văzute cu orice preţ. Nu pentru că nu aş avea ce să recomand, ci pentru că mi-a fost greu să aleg dintre toate filmele care m-au impresionat până acum.
Dacă le-aş pune unele sub altele, doar le-aţi privi două secunde şi aţi trece peste ele, aşa că în acest articol voi încerca să vă cuceresc cu preferatul meu care sper că va deveni şi al vostru cât de curând.

Decalogul (Dekalog) este o serie de filme creată iniţial pentru televiziunea naţională poloneză, regizată de Krzysztof Kieślowski şi scrisă de acesta alături de Krzysztof Piesiewicz.
Seria constă în 10 filme a câte o oră, ele reprezentând cele 10 Porunci Dumnezeieşti.

Povestea Decalogului a început în anul 1989 şi a fost turnată timp de un an şi jumătate cu un buget mizer. Deşi ideea iniţială era ca fiecare episod să fie realizat de alt regizor, Kieślowski nu a putut rezista frumuseţii acestui proiect şi a sfârşit prin a le regiza pe toate zece.

Chiar dacă aflate sub mâna aceluiaşi maestru, aceste filme rămân independente în scenariu, imagine şi mesaj, ba chiar explorând posibilele înţelesuri ale Poruncilor.
Episoadele sunt pur şi simplu numerotate, fără a avea un nume; Kieślowski nu a ataşat doar o poruncă fiecărui episod, ci în unele cazuri chiar mai multe; de fapt, s-a dorit declanşarea unei dileme morale, nu explicarea sau promovarea Poruncilor (mai puţin episodul 5 care este destul de clar- Să nu ucizi).

Acţiunea, deşi diferită de la un film la altul, se desfăşoară în acelaşi cadru, într-un complex de blocuri comuniste din capitala Poloniei, Varşovia.
Actorii, dintre cei mai cunoscuţi la acea vreme şi în zilele noastre, au apariţii unice cu excepţia lui Artur Barciś, un tânăr blond care nu are nicio intervenţie în desfăşurarea acţiunii, însă pare a fi un fel de Creator din umbră care leagă totul. Întotdeauna el apare în diferite ipostaze: în primul episod este un vagabond care se încălzeşte lângă un foc, în al doilea este un infirmier la spital, apoi vatmanul unui tramvai şi tot aşa.

Din cele zece opere, două (episoadele 5 și 6) au fost alese ulterior spre realizarea unor lung-metraje pentru cinema. Ele pot fi găsite în forma editată, mai lungă cu aproape 30 de minute, sub numele “A short film about love” (Krótki film o miłosci) şi “A short film about Killing” (Krótki film o zabijaniu). Ambele sunt foarte bune. Mi-ar fi plăcut să văd toate episoadele Decalogului mai lungi de o oră, însă uneori mai puţin înseamnă mai mult. Sau cel puţin aşa se zice :)

Poate vă întrebaţi de ce am ales tocmai Dekalog din sutele de filme poloneze de excepţie. De fapt, am cel puţin un Top 10 în minte şi suflet, însă această serie a fost pentru mine ca o dragoste la prima vedere, primul contact conştient cu un film polonez. M-a marcat ingeniozitatea regizorului, şi după cum puteţi vedea cu ochii voştri pe cel mai apreciat site de profil, imdb.com, nu numai pe mine. Dekalog a strâns de-a lungul vremii o notă impresionantă din partea utilizatorilor, 9.2. Ca să nu mai vorbim despre premiile naţionale şi internaţionale de la diferite evenimente.

Apoi apreciez munca lui Krzysztof Kieślowski, unul dintre cei mai mari regizori polonezi (alături de Andrzej  Wajda cu înfiorătorul „Katyn” ori istoricul „Pan Tadeusz” și Roman Polanski cu... multe, tare multe filme bune).
De-a lungul vieţii a reuşit performanţa de a fi dublu nominalizat la premiile Oscar şi la BAFTA, Ursul de Aur, Golden Palm, Cesar, European Film Award, Leul de Aur ş.a. A şi câştigat multe dintre ele, doar ca variante de argint, însă ce mai contează. Munca lui a rămas pentru totdeauna în istorie prin trei capodopere recunoscute la nivel internaţional: ”Dekalog”, ”La double vie de Veronique” şi seria „Three Colors: Red, White, Blue” (alte două recomandări din topul acela al meu). S-a stins cam devreme, în 1996, la 55 de ani, în urma unei operaţii la inimă pe care a suferit-o într-un spital din Varşovia. Cu 18 luni înainte de moarte îşi anunţase retragerea la ţară ca să fumeze şi să citească literatură. S-a descoperit ulterior că lucra la o nouă trilogie: Raiul, Iadul şi Purgatoriul. A apucat să termine doar Raiul care a şi fost filmat de Tom Tykwer în anul 2002.

Ca un prim bonus la aceste recomandări, vă sfătuiesc să căutaţi în toate felurile posibile un scurt metraj de 15 minute al lui Kieślowski, care se cheamă Talking Heads (Gadające głowy). Pentru anul realizării, 1980, consider acest film documentar unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care mi le-au văzut vreodată ochii. Nu are rost să vi-l descriu pentru că i-aş ştirbi geniul.

Ca un al doilea bonus, iată mai jos cele 10 Porunci Dumnezeieşti, în varianta catolică, foarte puţin diferită de cea ortodoxă (cel puţin din punctul meu de vedere):

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine
2. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert
3. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte
4. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta
5. Să nu ucizi
6. Să nu preacurveşti
7. Să nu furi
8. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău
9. Să nu pofteşti la nevasta aproapelui tău
10. Să nu râvneşti la casa aproapelui tău, nici la roaba sau robul lui, nici la bunurile lui, nici la nimic ce este al aproapelui tău.

Nu mă întrebaţi de unde puteţi face rost de aceste filme pentru că nu vă pot împinge spre păcate internautice, însă vă pot ura succes în căutarea DVD-urilor originale, să urmăriți programul TVR pentru că uneori le difuzează sau vă sfătuiesc să le solicitaţi direct polonezilor pe care îi cunoaşteţi ori instituţiilor culturale din ţara noastră. Orice, numai nu renunţaţi până nu găsiţi filmele. Într-o viaţă de om, Decalogul şi Capetele Vorbitoare (Talking Heads) merită cel puţin o vizionare.

Votca, motiv de veşnică dispută între polonezi şi ruşi

Cine a inventat votca? Probabil mulţi dintre voi cred că ruşii. Dar este această afirmaţie adevarată? Nu e cumva doar propagandă rusească?
Ce ziceţi de Polonia, unul dintre cei mai mari producători de votcă din lume?

Dacă aveţi această curiozitate, dedicaţi-vă 33 de minute filmului de mai jos. Veţi fi surprinşi să aflaţi cât de serios este acest subiect în Polonia şi Rusia şi de altfel cât de înclinată stă balanţa spre Polonia în privinţa originii votcii.
Este vorba despre un documentar (în engleză, fără subtitrări) realizat de televiziunea americană VBS în care se vorbeşte nu doar de votcă, ci şi de comunism şi istoria acestor două ţări.

Că tot veni vorba… în limba română corect este cuvântul Votcă, dar în vorbirea uzuală se foloseşte Vodcă, cu litera D. Până la urmă, ar avea mai mult sens aşa, având în vedere că în rusă se spune Vodka, totuşi… în poloneză se scrie Wódka şi se citeşte vutca.
Oare pentru Academia Română, autoarea “Dicţionarului Explicativ al Limbii Române”, care a fost sursa de inspiraţie? Sau ştiau deja membrii Academiei numele câştigătorului acestui război? :)



http://www.vbs.tv/watch/the-vice-guide-to-travel/wodka-wars