Avortul sub lupa Uniunii Europene

Din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 18 acordă femeii dreptul de a alege în cazul întreruperii unei sarcini. Celelalte 9 state acceptă avortul în diferite situaţii deosebite precum sarcina în urma unui viol, incest, făt cu malformaţii, stare psihică instabilă a mamei sau vârsta prea fragedă pentru o sarcină (în unele ţări se acceptă avortul până la vârsta mamei de 17 ani). De obicei sunt necesare autorizaţii scrise din partea a doi doctori specialişti, uneori şi din partea părinţilor sau a soţului atunci când există un mariaj.

Cel mai rău este în Malta, unde avortul nu este acceptat sub nicio formă, în nicio condiţie. Avortul sau orice tentativă ori contribuţie la avort este pedepsită cu închisoare între 18 luni şi 3 ani. Au existat cazuri în istoria acestei mici ţări când s-au efectuat întreruperi de sarcină în ape internaţionale pentru a fi evitate consecinţele legale.
Pe locul doi în Uniunea Europeană se află Irlanda unde avortul este acceptat NUMAI pentru a salva viaţa mamei.

Urmează Polonia, Portugalia şi Spania unde se acceptă avortul numai în situaţii fizice sau psihice grave ale mamei, în caz de viol, incest sau diverse malformaţii ale fătului.
Celelalte state care pedepsesc cu închisoare avortul, dar care nu sunt la fel de drastice, ci acceptă şi motivele economice sau sociale pentru acest act sunt Cipru, Finlanda, Luxembourg şi Regatul Unit (Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia).

În Polonia, limita maximă de gestaţie este de 12 săptămâni. Este necesară autorizaţia din partea doctorului de specialitate şi se aplică în caz de risc fizic sau psihic asupra mamei, diverse complicaţii asupra fătului, sarcină în urma unui viol sau a unui incest. Procedura trebuie efectuată de un obstetrician sau ginecolog autorizat.
După cele 12 săptămâni de sarcină, avortul este acceptat numai dacă sarcina pune în pericol viaţa mamei, sub acordul scris al acesteia, al părinţilor mamei ori al tutorelui în caz că este minoră.

Fiecare stat are stabilită o limită de gestaţie pentru care se acceptă avortul. După această limită, fapta în sine se încadrează juridic la ucidere din culpă şi se pedepseşte conform legii.
De aici încolo femeia se supune unor consecinţe mai întâi morale. Până în termenul legal însă, femeia are dreptul să aleagă şi aşa ar trebui să fie pentru totdeauna.
Mă voi abţine de la prea multe păreri personale, avortul fiind un subiect mult prea sensibil de abordat.
Doar le doresc acestor nouă state europene să înveţe din lecţiile trecutului şi să înţeleagă importanţa legalizării acestui act mai ales pentru a evita complicaţiile şi traumele unui avort ilegal; desigur, cei care au amintiri din vremea comunismului legate de acest subiect înţeleg şi cât de preţioasă este libertatea de a alege.

În încheiere vă mai recomand vouă, celor care nu înţelegeţi mesajul meu, să vizionaţi filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu, iar vouă, celor care îl înţelegeţi, să luptaţi în continuare pentru el.