18 apr. 2010

Controversata înmormântare de la Catedrala Wawel



În momentul de faţă, în Polonia este doliu naţional după moartea Preşedintelui Lech Kaczyński, a soţiei sale şi a altor 94 de oameni care se aflau în avionul Polish Air Force One prăbuşit la Smoleńsk.
Este o mare tragedie, însă în televiziunile şi ziarele poloneze acest eveniment este umbrit de ştirea înmormântării Preşedintelui şi a Primei Doamne în Catedrala Wawel din Cracovia.

Această decizie a împărţit Polonia în două: pe de o parte sunt cei care acceptă acest act drept unul de recunoştinţă pentru un preşedinte în funcţie care şi-a pierdut viaţa într-un mod mai mult decât dramatic, mai ales în combinaţia emoţională cu evenimentele de la Katyn; pe de altă parte se află un grup puternic care nu doreşte înmormântarea lui Lech şi a Mariei la Wawel. De ce? Deoarece se spune că în Catedrala Wawel sunt primiţi numai regii şi eroii Poloniei. Ceea ce şi este adevărat, având în vedere că acolo se află, printre mulţi alţii:

- Stefan Batory - rege polonez decedat în anul 1586
- Władysław al IV-lea împreună cu soţia şi copiii săi - un alt rege al Poloniei
- Zygmunt cel Bătrân cu întreaga familie – rege, mort în 1572
- Jan Sobieski al III-lea alături de consoarta sa Maria Kazimiera - rege polonez decedat în 1696
- Józef Piłsudski – erou al Poloniei, şef al statului, Prim Mareşal şi lider autoritar al celei de-a Doua Republici Poloneze după Primul Război Mondial
- Władysław Sikorski – militar polonez şi lider politic din cel de-al Doilea Război Mondial

O altă controversă constă în faptul că Lech Kaczyński a locuit în Varşovia, oraş al cărui primar a fost între anii 2002 şi 2005, până când a câştigat alegerile prezidenţiale în faţa actualului prim-ministru Donald Tusk. Se zvoneşte că şi-ar fi dorit să fie înmormântat în acest oraş, în cel mai faimos cimitir- Powiązki.

Câţiva oficiali polonezi au declarat că Lech va fi aşezat în cripta lui Józef Piłsudski şi că acest loc a fost ales de liderii Bisericii şi de membrii familiei Kaczyński.
Această decizie a stârnit valuri de proteste în mai multe oraşe din Polonia, printre care Varşovia, Gdansk şi Cracovia. Până şi marele director Andrzej Wajda, cel care a realizat unul dintre cele mai cutremurătoare filme din Polonia, Katyn (despre masacrarea a 22.500 de polonezi în pădurea rusă Katyn), a declarat că decizia ”va declanşa proteste şi ar putea cauza cele mai adânci rupturi în Polonia după 1989.”

Astăzi, la Cracovia, va avea loc până la urmă înmormântarea Preşedintelui şi a soţiei sale. Ca o paranteză, Traian Băsescu va ajunge la funeralii cu elicopterul, respectiv maşina până în Polonia, având în vedere dezastrul declanşat de vulcanul islandez care a pus la pământ, până acum, zeci de mii de zboruri din toată Europa.

Poate că acest preşedinte nu a fost dintre cei mai buni, poate că polonezii nu s-au simţit bine reprezentaţi de acesta în ultimii ani, poate că deciziile sale controversate au nemulţumit nu doar o întreagă Polonie, dar şi restul Europei, şi de ce nu, America şi Rusia.
Însă nu pot să nu mă întreb acum dacă este normal să se discute atât de mult pe această temă când omul nici nu şi-a găsit bine odihna, ori dacă s-au grăbit oficialii polonezi cu această decizie, ca urmare a unor emoţii încă vii?

9 comentarii:

  1. Cred caacest presedinte a tinut la suveranitatea Poloniiei de aceea nu era agreat de UE, era conservator da a fost un om care nu a facut compromisuri si nici macar o suspiciune de coruptie nu plana asupra lui sau a fratelui sau.

    Poate nu avea merite deosebite dar a fost ferm pe pozitie si poate ac acest lucru este sufient sa poata gii inmormantat in Catedrala de la Wavel.
    Declaratia pe care trebuia sa o faca la Katyn ramane un testament politic.

    Eu ma stapanesc cu greu sa sriu un articol in care m-as lansa in speculatii si nu doresc acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sunt cam de acord cu acei oameni care erau impotriva inmormantarii lui in catedrala. Pana la urma era doar un om. Pe vremea regilor era altceva.. cel putin in mintea mea. Dar parca prea i s-a acordat un titlu de erou.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Cartim & Dia: Daca noi avem asemenea pareri diferite, imaginati-va ce e in sufletele polonezilor, direct implicati. Noroc ca de maine incepe o noua saptamana si poate iese soarele dupa furtuna :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Inteleg ca a fost inmormanatat intr-un soi de necropola regala-pantheon polonez...
    Megaloman a fost in viata, megaloman si dupa moarte... cu tot respectul datorat mortilor, despre care, vorba românului, trebuie sa vorbesti numai de bine:)

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Karla: hmm...mai degraba e vorba despre mandria poporului polonez care, chiar daca nu a fost tocmai incantat de aceasta decizie legata de Wawel, totusi a aratat intregii lumi cum se duce pe ultimul drum un conducator.

    RăspundețiȘtergere
  6. N-am mai avut timp in ultima vreme de comentat... iar TV-ul am incercat sa-l ignor ca si pana acum. Asa cum ii spuneam prietenei mele, un aspect pozitiv pe care il gasesc totusi e interestul sporit pentru Polonia. "Poland is the new black!" i-am zis eu dupa ce sambata am dat din gresala peste ceva documentar produs de Ioan Grigorescu prin anii 90 despre Cracovia (cred) iar Katyn a rulat de vreo doua ori tot pe TVR.

    Partea jumatate trista jumatate hilara a fost sa-i auzi pe Cioroianu, pe penalul santajist Chireac si alte tate de pe la irealitati dandu-si cu parerea despre Polonia si vorbind ca mari super experti non-stop, ore si zile intregi.

    In relatarea controversei respective cam lipseste concluzia ta evidenta. Omul a fost cu sufletul in Varsovia, ala e orasul lui si acolo ar fi vrut sa fie ingropat. Atata doar ca probabil se astepta sa moara de emfizem pulmonar sau alte boli ale batranetii, in niciun caz in modul in care a socat intreaga tara. N-a fost decizia lui, dar poate ca Polonia avea nevoie de a-si exorciza socul in acest mod, cu o inmormantare care nu a mai fost un eveniment de familie cum ar fi fost daca murea linistit de batranete ca presedinte pensionar. Daca eram polonez probabil ca nu as fi fost de acord cu decizia, insa din punctul asta de vedere o inteleg.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Claudia: sa stii ca mie mi-au revenit sperantele ca vor pune un low cost intre Romania si Polonia cu ocazia acestui interes din ultimele zile :))
    Ca sa nu mai vorbim ca duminica am vazut 2 filme poloneze (TVR si TVR2), in conditiile in care filmul polonez este pur si simplu inexistent in cultura romanilor. Nu pot decat sa ma bucur :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Asta a fost exact PRIMUL meu gand cand am vazut filme poloneze/"experti" adusi prin studiouri si reportaje interminabile despre Polonia. Si cand am mai si auzit ca Basescu merge pe traseul pe care l-am studiat si eu visand sa merg cu masina, voiam sa fac autostopul sa-i tin de urat. Eu una m-as multumi si cu Budapesta - Varsovia, ca e mai aproape Budapesta decat Bucurestiul si Wizz e detinut jumate de polonezi, jumate de unguri, ce naiba... nu indraznesc sa visez la zboruri din Romania dar poate cu ocazia Euro 2012? Vad ca au suplimentat zborurile la Katowice probabil tocmai in perspectiva asta.

    RăspundețiȘtergere
  9. :)) Sa stii ca scopul blogului meu e tot asta, mai in gluma, mai in serios :p

    RăspundețiȘtergere