Cum am trăit eu Paştele polonez şi Lunea Udă

Despre Paştele polonezilor am câteva cuvinte să vă scriu şi poze să vă arăt. Cam aşa am văzut eu anul acesta Sărbătorile prin prisma unui ortodox curios şi mâncăcios, leneş într-o vacanţă prea bine meritată:

3 zile până la Paşti: linişte deplină; în Polonia vântul bate mai tare şi mai rece decât pe la noi; sunt plină de regrete după hainele mele de iarnă. Mănânc pentru încălzire câteva clătite din cartofi (platski), desigur, asortate cu smântână şi zahăr pe deasupra, ca la pierogi. Mă alcoolizez cu puţină votcă cu miere şi o dau pe discuţii stâlcite în poloneza mea de baltă. Renunţ repede pentru cea în engleză, nu de alta dar mi se pare că râd toţi parcă prea tare de pronunţia mea...

2 zile până la Paşti: n-am stare în casă. Iau mașina şi pornesc pe autostrăzile lor de care se plâng că sunt prea scurte, prea puţine etc. De fapt sunt ok, cam scurte ce-i drept şi cu taxă de tranzit, dar civilizate, fără gropi şi cu protecţie fonică pentru casele sporadice din împrejurimi. Văd cum aproape fiecare pom de pe marginea drumului are multe "gogoloaie", ca nişte cuiburi. Mă gândesc “incredibile păsările polonezilor, se ouă întruna”. Aflu ulterior că sunt rotocoale de vâsc, parazit care trăieşte pe seama copacilor până îl jumulim noi şi ne pupăm sub el. Da, şi polonezii au aceeaşi tradiţie.

Mă opresc într-un final la cel mai mare castel gotic din Europa, Malbork. Este o plăcere de fiecare dată să îl vizitez. Văd la intrare harta tuturor castelelor din Polonia, inclusiv în engleză, ceea ce mă bucură nespus şi îmi pun în plan să ajung pe la toate cândva. Mă minunez de cât de scumpă e intrarea (35 de zloţi), plus taxa foto/ video de 15 zloţi şi intru. Parcă totuşi îşi merită toţi banii. Cumpăr şi nişte suveniruri făcute de cavaleri chiar în faţa mea (mă învaţă cum se făceau monedele pe timpuri şi mi le şi pun într-un săculeţ de piele cu un pliant informativ despre fiecare bănuţ în parte). Fac două sute treizeci şi patru de poze pentru prietenii curioşi, că data trecută am uitat aparatul. Să se sature. Prind printre altele câteva imagini cu acest castel înainte de al doilea război mondial şi după ce l-au bombardat nemţii. Mai găsesc şi o cutie cu donaţii pentru reconstrucţie. Observ o bancnotă de 1 leu şi mi se umple inima de patriotism. Ies semiparalizată de la cele 7 grade Celsius de la începutul lor de aprilie (la noi sunt 20 de grade, grătare, iarbă verde...), urc în maşină şi mă opresc fix la o bodegă pentru de-ale gurii.

Sâmbăta Mare: particip cu înflăcărare la dichisirea coşului pentru biserică în care se pun de obicei flori, crenguţe de merişor, cârnaţi tradiţionali, ouă pictate şi nişte puişori/ găinuşe, ca simboluri ale Paştelui. Pornim spre biserică. Preotul e pus pe şotii, ne stropeşte pe toţi cu o cantitate dubios de mare de apă sfinţită. Plecăm cu drăgălaşele de coşuleţe spre case, unde ne punem pe gătit.

Îmi încerc norocul într-o pauză şi vizitez o biserică ortodoxă. Slujba e în ucraineană, spre surprinderea mea, așadar nu înțeleg absolut nimic... Biserica, deşi plină de elemente ortodoxe, nu e totuşi ca cea românească. Plec uşor tristă realizând că n-am şanse vreodată să ascult aici ceremonia noastră clasică de Înviere.
Pe la 11 noaptea deja fac prezenţa în biserica catolică. Multă lume; unii stau în șezut pe margine, alţii și-au adus scăunele pliante de acasă, iar norocoșii au prins locuri pe băncuţe. Se aude o muzică religioasă veselă din glăscioare tinere. Am acelaşi ritm în genunchi ca şi anul trecut, mă abţin totuşi, aici nu se dansează. Ascult consternată cum în timpul ceremoniei preotul cere tuturor sfinţilor lor să îi ajute pe oameni. Probabil că au vreo mie de sfinţi, pare fără sfârşit acest moment.
Strâng mâna cu cei din jur la îndemnul preotului, în semn de pace. Zâmbesc mult, dau din cap. Unii oameni aprind lumânări, singuri, fără să aştepte flacăra de la preot; de fapt, ei nu au acest moment şi nici nu duc lumina acasă. Eu o duc în suflet.

Ziua de Paşti: de la prima oră se mănâncă mult şi gras. Au şi ei un fel de salată de boeuf (Sałatka Jarzynowa), fără carne şi gogoşari, cu măr crud şi ceapă tocate cubuleţe. Mai au şi nişte coji umplute cu ouă fierte tocate alături de mult pătrunjel, maioneză şi condimente, cu un strat de pesmet la suprafaţă şi prăjite pe burtă în unt. Se mai pune maioneză pe ele la final, în farfurie, şi se asortează cu felii de pâine unse cu, desigur, unt. Mă doare deja ficatul. Au multe prăjituri cu mac sau brânză dulce, cu tot felul de creme, au şi o prăjitură tradiţională preparată numai de Paşti, Mazurek, cam ca nişte gofre cu tot felul de fructe, creme de caramel, ciocolată, marţipan, bombonele etc etc etc. Bune prăjiturile lor...

Trec la fripturi, supe, iar prăjituri, ceaiuri şi tot aşa. Pe la prânz toată lumea ia o pauză de plimbare pe plajă şi pe molo, adică pontoane în Marea Baltică (eu îi zic pauză de tasat burta). În Gdynia ne păzeşte blând Iisus cu braţele deschise spre mare. Unii oameni mai cu dare de mână hrănesc un grup vedetă de lebede de la malul marii. Tot pe-acolo zăresc cu greu doi nebuni pescari, în apa înghețată până la brâu. Fiecare cu pasiunile lui. Ne întoarcem acasă şi continuăm să mâncăm şi să bem. Non stop.

A doua zi de Paşti: i se zice Lunea Udă (Lanym Poniedziałkiem sau Śmigus-Dyngus); este ziua în care toată lumea udă pe toată lumea, de preferat băieţii pe fete; se zice că, cu cât este mai frumoasă şi dorită fata, cu atât mai multă apă se toarnă pe ea. La televizor un preot discută cu gravitate despre huliganismul din ultimii ani, se arată imagini cu găleţi şi pistoale cu apă confiscate de la derbedei, poliţişti care patrulează cu o seriozitate deosebită. Nu se ştie de unde vine exact această tradiţie, pare a se trage din binecuvântarea cu apă sfinţită, iar un mare analist tocmai ce conchide la TV că are de fapt o însemnătate sexuală, că femeilor le place să fie alergate de bărbaţi... :)

Încă se mănâncă extrem de gras şi excesiv, se încearcă votcă, vin, lichior, orice are alcool şi te face să uiţi că totuşi, în Polonia, este încă mult prea frig şi că anul acesta Paştele a fost un pic cam grăbit...