Prima recomandare pentru gurmanzi

Altă cultură înseamnă de regulă alte tradiţii, alte obiceiuri, alte valori. Azi, pentru mine altă cultură înseamnă mai ales altă mâncare, aşa că voi scrie puţin pentru gurmanzii din noi :)
Aşadar, vă voi prezenta primul bun-bun pe care nu trebuie să îl rataţi când veţi ajunge la polonezi: PIEROGI. Important: se citeşte pieroghi.

 
Pierogi sunt un fel de colţunaşi de-ai noştri, doar că noi nu îi promovăm, nu îi adoptăm ca simbol naţional, nu ne mândrim cu ei, nu îi servim în restaurante şi nici nu îi umplem cu prea multe (cel mai des punem brânză de vaci).

Diferenţa dintre pierogi şi colţunaşi este în mare măsură umplutura variată şi specifică polonezilor care le aduce un element surpriză binevenit, şi anume: cu varză acră (sauerkraut sau kapusta), cu varză proaspătă, cu brânză sau caşcaval, cu cartofi, cu ciuperci (porcini sau crimini), cu fructe (foarte des sunt folosite căpşunele şi prunele) sau cu carne. Cei mai faimoşi pierogi sunt cei "ruseşti", care reprezintă o combinaţie de brânză de vaci, cartofi şi ceapă peste care se pun şuncă şi ceapă prăjite. Să nu uit să precizez că de obicei aceşti pierogi se fierb, iar, după gust, uneori se călesc înspre final cu puţină ceapă aromată, care ajunge şi ea până la urmă în farfurie.

La primă vizită în Polonia am fost învăţată să pun peste pierogi smântână şi pe ea un strat de zahăr. Contrastul de dulce şi acru, sărat şi uşor amărui de la ceapa călită din compoziţie m-a cucerit pentru totdeauna. A fost aşa cum caută mereu un bucătar experimentat: combinaţia perfectă a celor 4 gusturi. Cât despre aluatul fin de deasupra, trebuie să ştiţi că este al naibii de bun şi rece, indiferent cu ce l-ai umple. Pierogi se pot chiar congela şi mânca ulterior, atât de buni sunt.

Nu uitaţi: în orice restaurant sau casă veţi ajunge în Polonia, cereţi cu ochi mari şi umezi o porţie de pierogi cu smântână.
Preferaţii mei: cei cu ciuperci :p

Vulturul şi dotările extra

 Când am ales poza de la profilul meu am căutat special una care să mă facă să râd nu doar prin imagine, ci şi prin ridicol. Şi am găsit întâi stema României. Nu aruncaţi cu ouă, România are simboluri frumoase, doar vulturul nostru este prea dotat. Eu îl asociez cu un Rambo omnipotent. Ba nu, cu un Chuck Norris vigilent şi supărat din colţul gurii..
Stema noastră a fost adoptată în anul 1992 în continuitatea celor anterioare, doar că acum s-a pus accent exclusiv pe vultur. El este înarmat cu o sabie, un sceptru, o cruce ortodoxă şi un scut pe care se regăsesc cele 5 regiuni istorice ale ţării noastre: Ţara Românească, Oltenia, Moldova, Transilvania şi Dobrogea. Oricum, sunt bucuroasă că s-a renunţat la coroană, căci altfel vulturul nostru ar fi fost prea măscărici..

Şi dacă v-aţi întrebat, că eu da, dacă mai sunt şi alţi viteji ca noi, ei bine, Polonia a fost prima care mi-a venit în minte, desigur. Spre deosebire de vulturul nostru, al lor a fost adoptat în anul 1295, este mai puţin "dotat", cu doar o coroană, gheare şi cioc aurii, şi are şi o legendă proprie:
Fondatorul Poloniei, Lech (de unde şi denumirea polonezilor în istoria românilor de leşi sau leahi) a zărit pe acel tărâm un cuib de vulturi albi. Exact când s-a uitat la pasăre, o rază de soare roşiatică i-a căzut pe umeri acesteia astfel încât Lech a văzut un vultur cu cioc şi gheare aurii şi în rest un alb perfect. A fost atât de încântat, încât a decis să se aşeze în acel loc şi să se folosească de emblema vulturului. A numit de asemenea locul Gniezdno (în prezent Gniezno, oraş în centrul ţării şi prima capitală oficială) din cuvântul polonez "gniazdo" (cuib).
După o perioadă de absenţă, coroana a revenit pe capul vulturului în 1989, după ce sistemul comunist a fost îndepărtat.
O versiune mai puţin romantică ar fi că emblema a fost adoptată de la Imperiul Roman (cum au făcut mai toate ţările europene).

 Până la urmă, oricât de hilară mi s-ar părea utilizarea vulturului ca simbol al unei ţări, totuşi nimic nu poate depăşi urâţenia stemelor altor două ţări europene la fel de "inspirate": Germania are un vultur plictisitor de simplu, iar Austria are cel mai grotesc vultur din câţi puteau folosi vreodată (încercaţi şi click pe poză pentru detalii!). Ăsta da Rambo :D

Pentru la vară, în avans :)

În nordul Poloniei, pe litoralul Mării Baltice, există un mic orăşel, de circa 40.000 de locuitori, numit Sopot. Împreună cu Gdansk (circa 600.000 de locuitori) şi Gdynia (circa 300.000 de locuitori) formează "Tricity" (Trójmiasto) sau Grupul celor Trei Oraşe, un punct turistic extrem de important în Polonia.

 Acest Sopot pare născut pentru turişti, distracţie şi plajă. Aici se află cel mai lung ponton din Europa (Molo) (511.5m) care porneşte de la jumătatea plajei. Este folosit pentru organizarea a numeroase evenimente publice de divertisment, pentru acostarea vaselor de croazieră şi pentru plimbări sănătoase (concentraţia de iod din aer de la începutul mării este de două ori mai ridicată decât pe uscat).
O altă atracţie ce nu trebuie ratată este Strada Bohaterów Monte Casino care duce până la ponton. Este cea mai faimoasă stradă pentru pietoni din Polonia, fiind presărată cu numeroase cluburi, baruri, restaurante şi galerii. Vara se umple de o viaţă artistică grozavă, de la teatre şi cinematografe în aer liber până la pictori, jongleri sau muzicieni.
Oraşul are o acoperire de vegetaţie de peste 60 %, parcuri istorice, clădiri cu o arhitectură deosebită şi un litoral întins pe mai bine de 4,5 km.
Datorită afluenţei turistice (peste 2 milioane de turişti în fiecare an) aici se organizează şi unele dintre cele mai importante evenimente din Polonia (Festivalul Muzical Sopot, Festivalul Muzical Top Trendy, concerte naţionale şi internaţionale, evenimente sportive etc.)

 Favorita mea: o clădire cu o arhitectură unică, introdusă în lista celor mai ciudate construcţii din lume, Krzywy Domek (Casa Curbată). În interior se găsesc mai multe companii, gen saloane de frumuseţe, centre stomatologice sau restaurante, însă ce m-a atras pe mine a fost clubul de la al doilea etaj, Dream Club, cu domnişoare atârnate în balansoare deasupra oamenilor şi cu o atmosferă de party all the time :)




Recomand şi o vizită scurtă pe site-urile:
http://www.sopot.pl/eGmina/pl
http://www.sopot.net/english.htm
http://molo.sopot.pl/index_en.html

Zilele Filmului Polonez- Bucureşti, 2009

Ieri a început la Cinema "Union" din Str. Ion Câmpineanu Nr. 21, Bucureşti, a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Polonez, desfăşurate între 22 şi 28 octombrie, zilnic la ora 17:30, intrarea: 8 lei. Şi ca să vă liniştesc, vă anunţ că toate filmele au subtitrarea în limba română :)

Iată şi programul detaliat:
- 22 octombrie 2009
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- 23 octombrie 2009
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- 24 octombrie 2009
„Încă nu este seară” (Jeszcze nie wieczór), reg. Jacek Bławut, 96 min. (2008 r.);
- 25 octombrie 2009
„Trucuri” (Sztuczki), reg. Andrzej Jakimowski, 95 min. (2007);
- 26 octombrie 2009
„0_1_0”, reg. Piotr Łazarkiewicz, 86 min. (2008);
- 27 octombrie 2009
„Stadionul vagabonzilor” (Boisko bezdomnych), reg. Kasia Adamik, 119 min. (2008);
- 28 octombrie 2009
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).

Puteţi găsi mai multe detalii pe http://www.culturapoloneza.ro/index.php?section=program&id=341, inclusiv descrierea fiecărui film în parte, ca să ştiţi dinainte ce veţi urmări :)

Cum putem călători spre Polonia

Wikipedia mi-a dezvăluit că în România există un număr de aproximativ 3000 de polonezi, majoritatea în judeţul Suceava, număr în continuă scădere. Mai sunt de asemenea mai bine de 500 de companii cu capital polonez în ţara noastră, probabil unele dintre ele aducând câţiva oameni de acasă.
Wikipedia nu a fost însă la fel de drăguţă cu mine pentru o altă căutare şi oricât am răscolit-o, nu am găsit nimic despre o comunitate de români în Polonia. Cu siguranţă că ei există, însă poate că numărul este atât de mic, încât nici nu contează în statistici. Poate, nu ştiu, sper să mă lămuresc într-o zi.
Cert este că din această cauză nu există un flux consistent de persoane între ţările noastre. În aceste condiţii nici nu pot aştepta să găsesc linii aeriene cu aceeaşi frecvenţă şi rentabilitate ca cele către Spania, Italia etc.

Cine doreşte să ajungă în Polonia, să zicem în capitala Varşovia, are următoarele posibilităţi: 
- cu automobilul: distanţa dintre Bucureşti şi Varşovia este de 1210 km. Poate părea mult, dar este totuşi o călătorie posibilă, de pe o zi pe alta cu un popas peste noapte pentru odihnă. Rute posibile: prin Ucraina sau prin Ungaria şi Slovacia.
- cu trenul: nu există în acest moment rute cu plecare din Bucureşti şi nici cu destinaţia în Varşovia. Există însă trenurile Braşov- Cracovia (clasa a II-a: 120 euro, dus-întors) şi Arad- Varşovia (clasa a II-a: 98 euro, dus-întors, cu schimbare la Cracovia) (preţuri de pe site-ul CFR Călători).
- cu avionul: dacă vă gândiţi să apelaţi la TAROM, nu are sens; aceştia cumpără locuri în avioanele LOT Polish, oferind desigur un preţ mai mare decât de la LOT. Pe Bd-ul Magheru din Bucureşti există o agenţie LOT; apelaţi la ea cu încredere după ce alegeţi ce vă interesează de aici: www.lot.com. De asemenea, Lufthansa are zboruri bune, dar la preţuri mult mai mari. În medie, un bilet România- Polonia, dus-întors, cumpărat cu circa 1-2 luni înainte poate costa de la 800-900 de lei până la 1500 de lei.
Recomand de asemenea un alt site, http://flights.poland.com care, atunci când funcţionează, face selecţii ieftine mixând zboruri LOT, Lufthansa, Swiss AIR s.a.
Transport cu autocarul n-am găsit. Voi fi însă bucuroasă dacă voi primi din partea voastră alte ponturi de a călători repede şi ieftin către Polonia :)


** Am uitat să scriu despre low-costuri.. Nu am găsit încă o companie care să aibă zbor direct România- Polonia, dar există combinaţii cu diverse ţări precum Italia, Franţa sau Germania, spre care românii au bilete destul de ieftine. Ca să vă faceţi o idee, un zbor dus-întors cu Wizzair Bucureşti- Roma- Varşovia poate costa între 130 şi 300 de euro. Orele de zbor sunt însă extrem de nepotrivite uneori şi ca la orice low-cost, trebuie să vă asumaţi acest disconfort.

Exemplu de reconstrucţie

Acum câteva săptămâni am urmărit un film de Roman Polanski, numit The Pianist (Pianistul). Deşi filmul a apărut în anul 2002, am evitat încă de la început să îl urmăresc ştiind că este despre al doilea război mondial. Văzusem deja câteva filme din genul acesta, iar la Lista lui Schindler (1993) chiar plânsesem copilăreşte.

Aşa cum probabil ştiţi, al doilea război mondial a început în Polonia, în urma invaziei germane de pe trei fronturi. Ţara era aşadar condamnată să se aplece în faţa acelei hidoase puteri.

Mai trist însă decât invadarea propriei vieţi a fost umilinţa la care a fost supusă şi de către germani, şi de către ruşi, la încheierea războiului. Din porniri inumane, invadatorii au ţinut neapărat să dărâme fiecare clădire în parte ce le-a ieşit în cale. Astfel au fost distruse toate marile oraşe, în frunte cu capitala Varşovia.

După ce am vizitat Polonia şi în special Varşovia şi Gdansk (oraşul unde a început efectiv atacul nemţesc) am înţeles că aceşti oameni sunt nişte eroi, cu toţii. Au reconstruit fiecare clădire în parte, cu o dragoste care se vede până în cel mai fin detaliu. Centrele vechi ale oraşelor sunt de fapt noi, dar totuşi vechi. Confuz şi amuzant poate pentru un turist, dar cât se poate de real pentru polonezi.

Pianistul lui Polanski este remarcabil tocmai prin fidelitatea reproducerii detaliilor unei capitale arsă şi sfărâmată, unei capitale fantomă ticsită de uniforme şi morţi răsfiraţi peste tot.

Îmi întăresc respectul pe care îl port acestui popor aducând o ultimă precizare: în al doilea război mondial au murit peste 60 de milioane de oameni. Polonia a pierdut aproape 6 milioane de civili şi militari. Numărul este furnizat de către Institutul Amintirii Naţionale (Institute of National Remembrance). Asta înseamnă, cu aproximaţie, că unul din şase polonezi a murit între 1939 şi 1945.

Iată în aceste poze ce frumos a evoluat Varşovia, mândrindu-se în prezent atât cu Centrul Vechi cât şi cu Centrul Modern. Ultima poză reprezintă un monument din Gdansk ridicat exact în locul în care a început atacul german. Contrar petei definitive din istoria umanităţii, acest loc radiază linişte într-o mare de flori şi de oameni împăcaţi.

Ce am aflat între timp despre Polonia

Nu vă pot lăsa părerea formată despre mine din articolul anterior :D
Aşadar, să ştiţi că mi-am deschis urechile şi mi-am încins degetele căutând pe Google şi iată câteva din lucrurile pe care le-am aflat în ultima vreme:

- Polonia are mai bine de 38 de milioane de locuitori şi se învecinează cu Germania, Lituania, Belarus, Ucraina, Slovacia şi Cehia. Plus o deschidere foarte mare în nord către Marea Baltică.
- În Polonia se vorbeşte cea mai grea limbă slavică şi una dintre cele mai grele limbi din lume din cauza predominanţei consonantice, diacriticelor proprii, grupurilor de sunete, numeroaselor reguli şi gramaticii complexe (ex: în limba poloneză există 5 genuri şi 7 cazuri).
- La începutul celui de-al doilea război mondial, mai exact în anul 1939 când România era încă în neutralitate, Polonia, fiind atacată extrem de grav de către Germania, a trimis către ţara noastră membri ai guvernului, militari şi simpli cetăţeni (aproximativ 50.000) însoţiţi de tezaurul lor. După război, le-au fost restituite în totalitate bunurile. Acesta este unul dintre memorabilele momente din relaţiile româno-polone de-a lungul istoriei.
- Frederic Chopin era polonez, astfel, pronunţia corectă a numelui ar fi Hopin, cu accent pe o. Polonezii însă folosesc şi ei pronunţia franceză, o enigmă pentru mine, poate aflu mai târziu de ce...
- Polonezul Nicolaus Copernic a fost autorul unanim recunoscut al teoriei heliocentrice, cea care afirma că Soarele este centrul sistemului nostru solar, şi nu Pământul, aşa cum se credea în trecut.
- În Polonia este cel mai mare muzeu de chihlimbar (sau ambră, din arabescul "anbar" care înseamnă auriu). Ambra din Polonia poate fi găsită în zona Mării Baltice; apele au acoperit acum mai bine de 50 de milioane de ani copaci cu clei în interiorul căruia se pot zări şi acum în condiţii perfecte de conservare insecte sau plante. Chihlimbarul poate fi găsit şi în România, în zona montană, neavând însă o asemenea vechime şi nici nuanţa aurie atât de celebră în întreaga lume.
- În această ţară se bea într-adevăr foarte multă votcă, indiferent de sex sau vârstă. Eu personal am vazut şi încercat cel puţin 3 feluri de votcă, ele fiind însă mult mai multe (votcă cu miere, votcă cu aur, votcă din secară). Originea votcii în lume vine din zonele cerealiere din Polonia, Belarus, Ucraina şi Rusia, fiind menţionată pentru prima dată în secolul XIV.

Mă opresc aici, nu pentru că aş fi epuizat cunoştinţele acumulate, ci pentru că celelalte sunt atât de spectaculoase încât prefer să le dedic mai mult spaţiu în articole viitoare. Revin.

Ce ştiam despre Polonia

Eu sunt sinceră de obicei, nu prea mă sperie că oamenii ar putea râde de mine, ba chiar mă lupt cot la cot cu ei să fac haz de mine însămi, că aşa e frumos în viaţă, să ştii să râzi şi să trăieşti. Aşa că vă voi dezvălui "vasta" mea cultură despre o ţară europeană. Dacă voi ştiaţi mai multe, bravo vouă, nu vreau să mă gândesc cât cunosc alţii despre noi... 

- Polonia este în Europa, pe lângă germani.
- Polonia vorbeşte un fel de rusă.
- În Polonia a pornit al doilea război mondial, atacaţi fiind de germani.
- Avem cârnaţi şi covrigi polonezi, plus o stradă în Bucureşti, Str. Polonă. O fi vreo legătură...?
- Polonia a intrat în U.E. înaintea noastră.
- Polonia e o ţară de beţivi.
- Sobieski a fost un rege polonez (leş) care a cucerit faimoasa Cetate a Neamţului.
- Papa Ioan Paul al II-lea era polonez.
- Din Polonia a început căderea comunismului.

Şi cam atât.

Prima pagină

Se împlineşte un anişor de când am cunoscut o persoană care a plecat după doar câteva ore înapoi în Polonia, purtând în bagaje, inocent, jumătate din inima mea.
Această persoană mi-a ruinat toate principiile legate de relaţiile la distanţă, nevorbind aceeaşi limbă, neavând aceeaşi religie.
Nu voi intra prea mult în detalii, viaţa privată va rămâne privată acestor pagini. În schimb, vreau să vă împărtăşesc de acum înainte tot ce am descoperit sau mi-am amintit şi tot ce va mai fi, desigur, legat de această ţară.
Jurnalul de faţă mă va urmări de-a lungul relaţiei mele nu cu un om, ci deja cu întreaga Polonie. Sper să vă placă şi vouă aşa cum îmi place mie :)