20 ian. 2010

Cum se face turism din comunism



În toate fostele ţări comuniste există muzee dedicate acestei perioade negre prin care au trecut. Cu excepţia României, dar poate că aici a fost o perioadă roz din moment ce încă păstrăm personaje şi mentalităţi comuniste…


În Polonia există chiar două astfel de muzee, unul în capitala Varşovia şi altul în locul de unde a început prăbuşirea partidelor comuniste în Europa de Est şi Uniunea Sovietică, oraşul portuar maritim Gdańsk.

Aici, după cum poate ştiţi sau aţi citit prin articole mai vechi de-ale mele, s-a născut Solidaritatea, mişcarea muncitorească ce s-a extins ulterior în întreaga Polonie şi care a culminat după mulţi ani de negocieri paşnice cu o exemplară victorie a democraţiei, timp în care au fost înfometaţi, izolaţi (oraşul a rămas fără linii telefonice şi alte surse de informare), bătuţi şi chiar ucişi de către miliţie.


Încă din iarna anului 1970, muncitorii de pe şantierul naval Lenin au iscat prima revoltă, dezgustaţi fiind de creşterea excesivă a preţurilor din industria alimentară. Şi alte porturi de pe coasta nordică au procedat la fel ca urmare a acestei prime văpăi, totul terminându-se cu zeci de morţi.

Ulterior, economia a stagnat, dar în 1976 a avut loc următoarea tentativă de a creşte preţurile la mâncare, ceea ce a stârnit un nou val de revolte şi a impulsionat un grup de intelectuali să formeze Comitetul Apărării Muncitoreşti (KOR). În 1980, după ce conducerea ţării a săltat preţul cărnii, a luat fiinţă mişcarea Solidaritatea, în frunte cu Lech Wałęsa.
În următoarele 16 luni, acesta, alături de colegii săi, a încercat numeroase negocieri cu guvernul polonez, însă fără a se ajunge la un final fericit pentru ambele părţi. Astfel, în 12-13 decembrie 1981, generalul Wojciech Jaruzelski, prim-secretar al Partidului Comunist Polonez, a ordonat o operaţiune militară masivă şi a impus legea marţială.
Liderii Solidarităţii au fost arestaţi iar gruparea a fost condusă din umbră până în anul 1989. Grevele au continuat, iar Solidaritatea a fost redeclarată legală într-un final; astfel, cu o abordare non-violentă a membrilor mişcării anticomuniste, sprijiniţi fiind de occident şi mai ales de Papa Ioan Paul al Doilea, aceştia au reuşit să obţină în anul 1989 alegeri semi-libere (senatul nou format avea 65% membri comunişti, dar 35% puteau alege democratic). De aici şi până la obţinerea controlului absolut a mai fost doar un pas, iar Lech Wałęsa, câştigător al premiului Nobel pentru pace, a fost numit în decembrie 1990 preşedintele Poloniei.
Astfel a pornit lupta şi în celelalte ţări comuniste. Polonia va fi însă mereu admirată pentru determinarea cu care a luptat pentru idealurile sale democratice şi pentru abordarea paşnică de care a dat dovadă chiar şi în momentele în care trecea prin umilinţe greu de suportat.


Lângă şantierul naval Lenin există în ziua de astăzi sediul Solidarităţii, formaţiune care încă activează, având în prezent peste 1.1 milioane de membri. Clădirea comunică în subteran cu locul unde a luat naştere în anul 2000 Muzeul Comunismului din Gdańsk.
Având în vedere că l-am vizitat şi eu, vă pot scrie câteva cuvinte despre acest loc şi cum va fi când veţi ajunge acolo:

În muzeu se coboară pe nişte scări obscure. Din beznă vă treziţi în sirene şi în nişte avertismente din partea miliţiei poloneze care vă spune printre altele să nu mişcaţi, să nu vorbiţi etc. Probabil înregistrarea audio se declanşează pe senzori la intrare. După ce scuipaţi în sân, începeţi să vă uitaţi pe pereţii care sunt plini de mesaje informative şi fotografii specifice vremii. Totul este tradus în limba engleză, astfel puteţi înţelege câte ceva, iar la intrare oricum primiţi o broşură bilingvă. Circuitul muzeului vă poartă inevitabil peste tot. Sunt încăperi unde vă puteţi aşeza pe bănci şi puteţi urmări videoproiecţii din timpul comunismului, cu momentele cele mai importante. În alte încăperi găsiţi reproduse în totalitate aprozare, cantine sau celule pentru prizonieri. De asemenea, sunt unele săli rezervate expoziţiilor foto de profil. Anul trecut când am fost eu, în aprilie, am prins o expoziţie a unui fotograf român al cărui nume sunt extrem de dezamăgită că l-am uitat şi ale cărui lucrări realiste din vremea comunismului românesc m-au făcut, oarecum bizar, să mă mândresc că sunt româncă. Am pus mai jos o fotografie a acestuia, poate îl recunoaşte cineva şi îmi spală din ruşine :)
Desigur că nu lipseşte zona suvenirurilor de unde am cumpărat cu 3 zloţi (circa 3 lei) o broşă cu Solidaritatea pe care probabil că dacă aş purta-o în Bucureşti, nimeni n-ar şti ce înseamnă.

Dacă ajungeţi acolo, să ştiţi că este închis doar lunea, iar programul de vizită este de la 10:00 la 16:00. Intrarea a fost anul trecut gen 6-7 zloţi, nu îmi mai amintesc exact, iar în faţa scărilor ce duceau în subteran zăcea pe o iarbă de un verde apetisant un ditamai tancul pe care scria Milicja (desigur, miliţia). Cu respectul cuvenit, un băiețel s-a cocoțat pe el, oferindu-mi cel mai frumos contrast pe care l-am văzut în Polonia...

Tancul este mereu acolo, la fel şi muzeul. Dacă ajungeţi aşadar în nordul Poloniei, în Gdańsk, întrebaţi şi de acest punct turistic, cel puţin reîntâlnirea cu sticlele de lapte din aprozar stârneşte garantat emoţii...











7 comentarii:

  1. Asta mai lipseste, sa vina turisti sa vada unde au fost demolate bisericile in Bucuresti! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce lău eşti tu, lupule, azi :p Păi alţii cum pot? Ce, ăia crezi că au avut aşa multe? La noi, Ceauşescu ar rupe gura târgului. Un Ceauşescu de ceară, cu Leana care îl scarpină în creştet... Şi-aşa, Casa Poporului are zilnic cozi de turişti străini veniţi să vadă acest monument al comunismului. În România ar fi excelent un astfel de muzeu, dar din ce bani s-ar mai ridica imperiile celor care nu au niciodată de ajuns? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu sunt de acord cu aceasta idee. Nu stiu daca exista pe la noi, dar mi s-ar parea o excelenta initiativa sa se deschida un mic muzeu cu poze si imagini din acea perioada, pentru a putea vedea o mica parte din ceea ce era atunci. Oricum, daca s-ar realiza asa ceva ar fi benefic doar pentru straini.. sa vezi un roman intrand intr-un muzeu, e mare lucru..

    RăspundețiȘtergere
  4. Heh, Alex, stai sa vezi la relansarea Muzeului Antipa din Bucuresti, va fi o nebunie, ca il pregatesc oamenii de vreun an, si cica va fi sf-ist, asa, cu ecrane, proiectii, nebunii.. Se vor duce romanii ca la mall sa bea un suc :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, da, Drogi do wolność! Less is more, cam asta am avea de invatat de la polonezi in privinta muzeelor. In prima camera a muzeului era un galantar in care era expusa penuria vremii, simplu si expresiv. Unde mai pui ca biletul de intrare arata precum o cartela de alimente?
    Numele fotografului este Andrei Pandele, iar expozitia sa este organizata sub egida ICR Varsovia, eu am dat peste ea intamplator intr-o plimbare pe Krakowskie Przedmieście la inceputul lui ianuarie. Intrarea libera, imagini deosebite...

    Recunosc ca m-a cam cuprins amaraciunea dupa ce-am vizitat muzeul din Gdańsk, dar mai ales pe cel din Varsovia, al rezistentei impotriva nemtilor. Un muzeu deosebit, imbinare intre clasic si modern. Dar sa fim optimisti, in curand astfel de abordari sunt sigur ca vor aparea si la noi, doar nu suntem cu nimic mai prejos, doar putin mai cazuti pe ganduri :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc, Alex, pentru numele fotografului, chiar uitasem.. Nu am vazut inca muzeul din Varsovia, dar anul asta intentionez sa fac un tur complet de muzee din mai multe orase.

    Cat despre turismul in Romania, oricum nu ne mai ramane altceva decat sa speram ca va fi bine, asa ca tacem si inghitim in continuare mentalitatea si mizeriile afaceristilor romani, iar ei se bucura ca suntem fraieri :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Pai nu vezi, Alexe. La Casa Poporului ghidul vorbeste in Engleza... De ce ar vorbi in Romana?! :P

    RăspundețiȘtergere