23 ian. 2010

Cupa Mondială de Ski Jumping s-a mutat două zile la polonezi



Zilele acestea se desfăşoară în staţiunea Zakopane o noua etapă a Cupei Mondiale FIS de Ski Jumping.
După ce miercuri şi joi au avut loc calificările, vineri fiind prima zi de concurs, astăzi vor intra în competiţie cei mai buni săritori pentru o plasare cât mai bună în clasamentul mondial.
Postul de televiziune Eurosport va transmite şi în acest an imagini în direct din staţiunea montană poloneză, una dintre cele mai frumoase din Europa şi cu siguranţă cel mai atrăgător loc din Polonia pentru turişti pe timpul iernii.

Până în această etapă, în fruntea clasamentului se află elveţianul Simon Amman, urmat de austriacul Gregor Schilierenzauer. Polonezul Adam Małysz este tocmai pe poziţia 9 în acest an, dar să nu uităm că vremea trece şi orice Superman îşi lasă mantia la un moment dat acasă.
Adam, poreclit şi “Mustaţa zburătoare” (în foto se vede un pic şi de ce) a câştigat 38 de etape de campionat mondial (în istoria acestui sport numai finlandezul Matti Nykänen a câştigat mai multe, adică 46). A fost de 20 de ori campionul Poloniei, a câştigat 4 campionate şi 4 cupe mondiale la sărituri cu schiurile (3 câştigate consecutiv, record încă neegalat de nimeni) şi a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice din Salt Lake City din 2002! Este până în prezent singurul săritor cu schiurile care a reuşit aceste performanţe, astfel, unii îl consideră cel mai bun din toate timpurile.
Dacă întrebi un polonez câţi eroi are ţara lui, îţi va răspunde cu siguranţă că sunt cel puţin trei: Papa Ioan Paul al Doilea, Lech Wałęsa şi Adam Małysz.
Astfel, chiar dacă de acum încolo el nu va mai câştiga niciun trofeu, mândria naţională pe care le-a insuflat-o polonezilor de-a lungul atâtor ani îl scuteşte de orice grijă. El nu este însă de acord, având încă în plan medalia de aur la Jocurile Olimpice, el câştigând-o doar pe cea de argint în anul 2002. Sunt convinsă că toată Polonia îi ţine pumnii strânşi strânşi la fiecare ediţie :)
Nu uitaţi, voi cei care sunteţi interesaţi, desigur, să urmăriţi pe Eurosport începând cu 16:45, ora României, imagini de la acest eveniment sportiv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu