18 nov. 2009

Zakopane, casa sporturilor de iarnă



ZAKOPANE este cea mai cunoscută staţiune montană din Polonia; aflată la 800- 1000 m altitudine şi având circa 30.000 de locuitori, primeşte anual în jur de 3 milioane de turişti din întreaga lume.
Este situată în sud, la graniţa cu Slovacia, în voievodatul Lessen, chiar în Munţii Tatra care sunt cea mai înaltă grupă a Carpaţilor. Comparativ cu ai noştri, cei din Polonia sunt cu puţin mai mici (cel mai înalt vârf al lor este Rysy de 2499 m, al nostru e Moldoveanu cu 2544 m).

Locuitorii acestei staţiuni sunt denumiţi "munteni" (górali) şi se presupune că sunt urmaşii valahilor care au emigrat aici între secolele 15-17.


Zonele de ski din Zakopane sunt răspândite în jurul oraşului. Cel mai înalt munte accesibil schiorilor, Kasprowy Wierch (1985 m altitudine), este situat la 3 km distanţă. Acolo sunt două pârtii imense numite Hala Gasiennicowa şi Hala Goryczkowa, iar pentru turiştii pasionaţi de senzaţii tari recomand folosirea telegondolei vechi de 80 de ani pentru a ajunge în vârf. Peisajul este inegalabil în frumuseţe şi merită fiecare secundă petrecută în aer.

Panta de slalom Nosal, certificată FIS, este situată foarte aproape de centrul staţiunii.
O altă pârtie importantă pentru ski este Gubalowka care poate fi foarte uşor accesată din cea mai mare stradă din Zakopane, Krupowki.

Însă nu numai ski-ul este posibil aici. Drumeţiile montane sunt iarăşi o activitate extrem de importantă în zonă. Cele mai populare trasee sunt către Valea Koscieliska şi către un lac extrem de frumos, Morskie Oko la care se poate ajunge ori pe jos, ori cu sania pentru a savura mai bine călătoria.

Primul pas pe care ar trebui să îl faceţi când ajungeţi în Zakopane ar trebui să fie pe Strada Krupowki, cea mai lungă şi faimoasă stradă locală, plină cu restaurante, baruri, cafenele sau magazine.

Este important să încercaţi brânza sărată afumată de oaie "oscypek" (marcă înregistrată poloneză) vândută chiar la tarabe sau brânza de oaie tradiţională de casă intitulată de ei chiar "bryndza", care este, din punctul meu de vedere, destul de puţin diferită de a noastră, semănând uşor ca structură cu cea de burduf. Originea cuvântului "brânză" pare a se trage tot de la valahii care au populat atât Carpaţii noştri, cât şi pe ai lor.
Alte produse locale disponibile sunt încălţările "kierpce" din piele de viţel, sculpturile din lemn şi hainele tradiţionale din lână.

Vă voi spune ceva ce sunt convinsă că puţini ştiu, eu cel puţin am aflat de curând:

ZAKOPANE a organizat prima competiţie de ski şi de sărituri la care au participat 150 de competitori din numeroase ţări, a mai găzduit de trei ori până acum Campionatul Mondial Nordic de ski, de trei ori Universiadele de Iarnă, Jocurile Olimpice de Iarnă în anul 2006, numeroase cupe mondiale de ski jumping, Cupa Mondială de Ski Jumping FIS în ianuarie 2009 şi urmează să găzduiască în 2011 şi 2013 Campionatul Mondial Alpin de Ski.
De fapt, Zakopane pare a fi magnetul absolut al sporturilor de iarnă, fiind o zonă turistică exploatată într-un mod responsabil şi inteligent.
Astfel, Polonia mai punctează încă o dată pe harta de interes mondial şi vă doresc să ajungeţi acolo măcar o dată în viaţă, să simţiţi atmosfera combinaţiei perfecte între Carpaţii Româneşti şi Alpii Austrieci, precum şi preţioasele tradiţii poloneze.













Alte date oficiale:
- Sezon deschis: decembrie- martie
- Cădere verticală: 929 m
- Altitudine maximă accesibilă: 1960 m
- Altitudine maximă pentru ski: 1926 m
- Lungime totală pante: 30 km
- Număr total lifturi: 20

9 comentarii:

  1. Intradevar, Zakopane are o aura deosebita. Merita vizitat. Eu personal va recomand tocineii de cartofi serviti calzi cu smantana!
    Po prostu pycha!

    Miłej podróży i smacznego:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru recomandare, voi încerca cu plăcere / Dzięki wielkie za rekomendację, spróbuję z chęcią :)

    RăspundețiȘtergere
  3. spre deosebire de statiunile noastre montane (nu alea de pe valea prahovei sau brasov) arata super bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne, Webber, dar de ce site-ul tau arata precum polimedia.us/fain?
    In fine, ai dreptate, si stii ce e pacat? ca avem munti superbi, dar nimeni nu ii pregateste pentru turism. Si atunci de unde sa vina banii?

    RăspundețiȘtergere
  5. pentru ca si ei folosesc acelasi script gratuit ca si mine, si pe care eu il folosesc de 2 ani. ce sa facem si noi daca tema asta si inca una sunt singurele gratis. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. de revelion voi merge in zakopane voi sta 6 zile, sper sa fie frumos sa ma simt bine si partile sa fie cu zapada

    RăspundețiȘtergere
  7. Super, Mihai, ma bucur pentru tine! Sper sa ajung si eu pe acolo cateva zile, desi e cam departe de unde voi sta eu.. M-as bucura mult daca ai reveni cu pareri despre calatorie pe blog-ul meu.. Si vezi sa nu bei prea multa votca, acolo si fetele te baga sub masa :p

    RăspundețiȘtergere
  8. cu siguranta voi reveni cu pareri despre calatorie.Am avut o experienta anul trecut in Slovacia cu un grup de polonezi,chiar beau foarte mult,o sa am grija:P

    RăspundețiȘtergere
  9. Vreau sa merg 7 zile ,in iulie, undeva la munte in Polonia. Poti sa imi recomanzi ceva ?
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere