24 mar. 2010

Cum n-am călătorit eu cu trenul spre Polonia



Ştiu că am mai deschis un subiect asemănător acum ceva vreme, în articolul http://jurnal-de-polonia.blogspot.com/2009/10/calatorii.html , însă de data aceasta am vrut să dezvolt puţin mai mult o modalitate anume de a călători spre Polonia.

Cu avionul e uşor, dar nu şi ieftin. Cu maşina, doar timp de pierdut, sănătate de condus şi bani de benzină să am, că în rest se poate. Însă în tren eu chiar îmi puneam speranţele. Adică poate ies şi repejor, şi ieftinior pentru un drum, să zicem, Bucureşti- Gdańsk, c-oi vrea să mă bălăcesc în Marea Baltică.
Şi cum meditam eu că poate fi chiar interesantă o călătorie prin Românica, Ungărica, Slovăcica şi hopa Polonica, să zicem maxim 2 zile, deodată mă bate gândul să caut mai insistent pe site-ul http://www.cfrcalatori.ro/ , unde mai căutasem şi acum câteva luni, în zadar.

În primă fază găsesc un buton, internaţional îl cheamă, în spatele căruia se află orice, numai ce vreau eu concret nu. Este de momeală, ca şi fratele buton Contact.
Mă uit după un număr de telefon, un quelque chose, şi găsesc într-un tabel de prin birourile de informaţii găzduite de butonul şef Info Utile, adică întortocheată treaba, un număr pentru trafic internaţional. Bun. Şi sun deja intrigată de CFR şi serviciile sale online. Treaba e că doamna care a răspuns, spre ciuda dracilor pe care îi aveam, a fost chiar cooperantă. Asta da surpriză. După ce trecem de formalităţi şi lămuriri legate de traseul pe care îl doresc, şi anume Bucureşti- Gdańsk, două persoane la vagon de dormit cu două locuri, dus- întors, îmi zice să notez:

Plecare Bucureşti: ora 19:10
Sosire Budapesta: 08:47
Plecare Budapesta: 19:58 (da, o zi întreagă de stat prin gară pe la unguri)
Sosire Varşovia: 07:10
Plecare Varşovia: 09:05
Sosire Gdansk: 12:56.

- Plecările sunt zilnice, zice doamna care până acum a mustăcit la reacţiile mele de genul “vaaai de mine, 7 seara sau dimineaţa?”.
- Bun, şi care e preţul pentru dus-întors?
- Valabilitate bilet o lună pentru întoarcere e bine?
- E bine.
- Vă costă 1485 lei de persoană.
- Şi doar până la Varşovia?
- 1409 lei, şi să ştiţi că aveţi până la Budapesta mic dejun inclus!
(Paranteză la telefon: plec să zicem luni seara la 7, că altă oră nu există, şi ajung în Gdańsk miercuri la 1 în amiaza mare după ce mai stau şi o zi în gară? Şi mai stau şi încuiată în cămăruţă de frica hoţilor? Şi schimb şi 3 trenuri dus 3 întors? Şi mai plătesc şi 360 de euro? Da. Închid paranteza.)
- Vă mulţumesc mult, doamnă, aţi fost mai amabilă decât speram.

34 de comentarii:

  1. Scumputz. la banii astia erau niste oferte la un moment dat sa ajungi in Asia...cu avionul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar placerea calatoriei cu trenul este incomensurabila. Si satisfacut, si cu banii luati :)

    RăspundețiȘtergere
  3. da, satisfacut...ala e cuvantul :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Cześć Laura. Nici o sansa sa ajung cu trenul acasa.......si eu care aveam o mica speranta, mi-ai spulberat-o, Multumesc :). Salutari din Poznań.

    RăspundețiȘtergere
  5. Siema siema, Michaela :D
    Imi pare rau ca te-am dezamagit, promit sa revin cu un articol despre Poznań, poate te inveselesc putin :p

    RăspundețiȘtergere
  6. Asteptam articolul.
    Disdtractia placuta !!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost si eu prin mirifica Polonie si este foarte probabil sa mai merg. Dragostea asta nu stie de natie si de cat e de greu sa ajungi acolo cu trenul :) As vrea sa recomand si eu ruta aleasa de mine. Ce-i drept destul de ieftin,ceea ce conteaza in primul rand pentru muritorul de rand. Deci eu am luat asa (eram in Polonia,deci ruta este Polonia-Ro) Eu am stat in Wroclaw deci dupa cum urmeaza: Wroklaw-Katowice (personal,face vreo 3 ore) apoi Katowice-Szeged(HU)Pret 57 euro.Am plecat sambata la 11:10 dimineata si am ajuns in Szeged la 02:20 duminica noaptea.Szeged este foarte aproape de Arad asa ca m-a luat un prieten cu masina si m-a lasat in gara Arad. De acolo accelerat Cluj si apoi autobuz Reghin ;) Intotal nu ajungi nici la 100 euro si ziua urmatoare esti acasa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Florin cand ai fost in Wroclaw?Imi poti da mai multe detalii despre acesta calatorie despre tren autocar ceva?K trebuie sa ajuns si eu in Wroclaw?la e-mailul asta Marcusarturo307@gmail.com

      Ștergere
  8. am uitat sa scriu ceva...firma de autobuze se numeste ECOLINES si adresa www.ecolines.net

    RăspundețiȘtergere
  9. :) Pai da, Florin, dar ramane o diferenta mare de kilometri, de la Gdansk (nordul Poloniei) pana la Bucuresti (sudul Romaniei). Caci de la Gdansk pana la Wroklaw sunt vreo 350 km, si de la Reghin la Bucuresti inca vreo 350 km. Plus ca cine n-are prieteni in Ungaria sa-l ia cu masina, sta peste noapte acolo si cam tot la 2 zile, chiar 3 ajungi...
    Sunt extrem de curioasa daca se gasesc trasee si mai ieftine si rapide, desi pana in prezent am avut numai rezultate deloc fericite :)
    Ma bucur sa citesc ca iti place Polonia, fac pariu ca si tu ti-ai lasat inima pe-acolo :p

    RăspundețiȘtergere
  10. Oo, super informatie cu Ecolines-ul, mersi fain! Acum intru sa vad ce oferte au :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Doamne, nu-mi vine sa cred ca gasesc blogul asta la un an si dupa prima mea calatorie prin Polonia. Ba am fost si cu trenul de vreo trei ori! Chiar si pana la Gdansk! Si NU pe atatia bani! E drept ca eu am plecat din Timisoara.

    Prietena mea cea mai buna e din Wroclaw. Am fost mai intai in Wroclaw, Cracovia si Zakopane, dupa care anul trecut m-a invitat la Open'er in Gdynia. Ma duc si anul asta dar cu avionul pentru ca pot sa stau mai mult si am vreme de pierdut prin aeroporturi in Londra. Dar anul trecut am facut un maraton:

    Timisoara-Budapesta Keleti-Katowice-Varsovia-Gdansk. Inapoi m-am intors cu avionul prin Katowice-Bergamo-Timisoara pentru ca eram disperata sa ajung la birou insa am facut o zi si o noapte si inca o jumatate de zi in tren spre Marea Baltica.

    Expresul Chopin din Budapesta in Katowice, etapa cea mai lunga, costa 150 PLN dus, restul nu-mi mai aduc aminte dar oricum... in niciun caz cat a zis tanti de la CFR. E drept ca Timisoara-Budapesta e mult mai facil decat Bucuresti-Budapesta, dar recomand drumul cu Chopin. Trenul e curat, convenabil si daca nu ai probleme cu dormitul in tren, te culci frumos in Ungaria si te trezesti la Katowice. Asa am fost la Wroclaw acum de sarbatori, a devenit un fel de naveta pentru mine. Abia astept sa ma intorc la Gdansk in iulie si de data asta sper sa apuc sa vad si Sopot.

    Am cautat romani in Polonia pe google de nspe ori cautand ceva modalitati de calatorie, experiente etc., nu-mi vine sa cred ca n-am gasit pana acum tocmai ceea ce cautam. Wow, cred ca o sa citesc fiecare postare de pe blog, nu mai plec de-aici pana luni!

    RăspundețiȘtergere
  12. Cred ca am uitat sa spun ca biletele erau cumparate de prietena mea de la PKP.

    RăspundețiȘtergere
  13. @ Claudia: :)))) M-ai facut sa rad la final :p
    Sa stii ca si eu caut de multa vreme o comunitate romaneasca in Polonia, noroc ca acest blog m-a adus aproape cumva de oameni cu diferite interese legate de Polonia si reusesc sa mai schimb astfel niste pareri.
    Sa stii ca iau in calcul orice propunere de calatorie, orice e rapid si ieftin, desi avionul ramane mult deasupra a tot ce am gasit eu...
    Te rog sa nu pleci de pe blog, mai ramai ca e cald si bine si in curand mai pun un articol despre Pastele in Polonia :p

    RăspundețiȘtergere
  14. N-am rezistat si am citit tot pana la o ora tarzie din noapte! :) Am ras copios la prezentarea Dodei, trebuie sa-i spun Agatei ca mai sunt romani care au auzit de ea. Si m-am minunat la cat de ciudata poate sa fie viata pentru ca in noaptea in care tu scriai despre amicalul Polonia - Romania, eu coboram din tren in Wroclaw, tin minte pentru ca habar n-aveam si mi-a spus tatal Agatei ca s-a uitat la meci.

    Am mai gasit in cautarile mele un tanar din Caransebes indragostit de o demoazela din Cracovia si m-am oferit sa-l duc pe gratis cu masina numai sa-mi tina de urat (si de GPS) si n-a vrut ca mama e CFR-ista si lui ii place cu trenul care e tot gratis dar ceva mai de durata. Intre timp am renuntat la ideea cu masina pentru ca a mea e oricum o batranica nu prea comfortabila iar Agata a gasit biletele de Chopin la oferta, 300 dus-intors pana in Budapesta.

    Reteta pentru Gdnyia in iulie, in caz ca e cineva interesat de Pearl Jam, Massive Attack &co.

    Tata ma duce cu masina la Cluj in miez de noapte.

    Miercuri, 30 iunie:

    Cluj Napoca - London Luton la 6 dimineata cu Wizzair.
    Plimbat prin Londra pana seara
    London Stansed Gdansk prin Ryanair - aterizare undeva aproape de miezul noptii

    Asta pentru oameni normali. Eu zbor insa la Wroclaw o ora mai devreme din Londra, de-acolo ma duc cu trenul la Poznan dupa care ne imbarcam in masina unei alte prietene pana la Rewa, satul de langa Gdnyia unde totul e inchiriat pentru festival inca din ianuarie.

    Ma enerveaza la culme ca Wizz nu are o legatura intre tarile mama si tata, ceva gen Budapesta - Varsovia, dar din nu stiu ce motiv leaga Bulgaria de Polonia, Bourgas - Poznan. Nu stiu cat de aproape e Bourgas-ul de Bucuresti cu masina, dar pentru mine e exclus. Din iulie incep sa zboare si din Beograd pana la Dortmund si Londra si avand in vedere cat e de aproape de Timisoara, imi sporeste sansele de legaturi cu Polonia.

    RăspundețiȘtergere
  15. Reteta ta (buna buna) cu Open'er sta pe lista de asteptare pentru un nou articol, desi mai e ceva pana atunci... Din pacate, voi fi la o nunta exact in zilele alea, dar poate la anu' ii voi face o vizita :p
    Pe mine ma enerveaza ca Blue Air are zbor spre Polonia din Bulgaria, nu din Romania :))

    RăspundețiȘtergere
  16. eu am invartit toate modalitatile de a ajunge acolo. mereu am fost cu avionul. Un amic polonez, a plecat cu trenul pana in Ucraina si de acolo cu autobuzul (destul de complicat, si mie nu-mi prea place Ucraina).
    Cel mai "sanatos" Romania-Budapesta, Budapesta - Varsovia, iar din Varsovia, unde vrea sufletelul vostru.
    Recomand vagon de dormit, clasa I. Am facut Cehia-Brasov cu trenul. La urcarea in tren, am fost sfatuit sa ma inchid si sa nu deschid nimanui. La un momentdat usa a fost incercata, de fapt toate usile vagonului au fost incercate. In general vagoanele cuseta sunt decente si curate, nu am de ce sa ma plang.

    RăspundețiȘtergere
  17. Va salut din nou. Sunt in Reghin si daca e cineva din apropiere care merge spre Polonia (Wroklaw sau imprejurimi) as fi incantat sa impartim drumul :) Sunt interesat de un drum,luna asta intre 15 si 19 mai. Va rog sa lasati mesaj la id florin275 Ms anticipat Laura,pentru publicare :)

    RăspundețiȘtergere
  18. @ Baciu Florin: imi doresc foarte mult sa vada cineva mesajul tau, cat mai repede. Vezi si alte articole, mai sunt cativa care vor colegi de calatorie, de exemplu Claudia sau Eddiemihai, sper sa va nimeriti la un moment dat, daca nu chiar acum, in luna mai :)

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Paul, Baciu Florin, EddieMihai si toti cei interesati de Polonia, va invit in grupul proaspat deschis: http://groups.yahoo.com/group/desprepolonia/

    Deveniti membri si discutati mai multe despre trasee sau recomandari din Polonia. Parca e mai comod asa, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Am ajuns ieri in Polonia,Wroclaw si vreau sa recomand ruta luata. Am pornit din casa la ora 8 am si am ajuns a doua zi la 12,dupa-amiaza.Este ieftin si comod. Merge asa: Reghin-Cluj-Budapesta(Nepliget)-Wroklaw. Reghin-Cluj (14 lei) Cluj-Buda (25 eur,insa sunt foarte multe companii,preturile difera) Buda-Wroclaw (45 euro)adresa pentru biletul Budapesta-Wroclaw este http://www.rez.pl/index_pl.ht Este doar in poloneza insa daca mergeti spre Polonia banuiesc ca aveti pe cineva acolo.Daca nu,lasati mesaj,cineva o sa va ajute. Drum bun!

    RăspundețiȘtergere
  21. Salut! Voi merge si eu in septembrie in Poznan pentru un proiect international si voiam sa va intreb care este cel mai ieftin mijloc de transport ( din cate inteleg, varianta lui baciu florin, insa nu mi-a mers site-ul acela si nici nu stiu poloneza. Plecarea este din Bucuresti sau Timisoara ( nu conteaza) pt Poznan.

    Astept un raspuns cat mai curand pentru ca trebuie sa ma hotarasc cu ce plec ( avion sau tren) in functie de costuri. Mersi mult :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Coco: posteaza aceasta intrebare si pe grupul de yahoo http://groups.yahoo.com/group/desprepolonia/, poate membrii de acolo iti vor da si alte raspunsuri...

    Pana atunci, eu iti pot spune ca cel mai convenabil este avionul, e si rapid, si mai ieftin decat cu trenul (un bilet dus intors spre Varsovia ajunge la 1500 de lei si faci aproape 48 de ore). Pe cand cu avionul, cu Lot e intre 800 si 1600 de lei (depinde cat de devreme iei biletul), iar pe partea de zboruri low-cost exista Lufthansa cu preturi bune in timpul saptamanii (pana in 150 de euro); daca prinzi plecarea sau intoarcerea in weekend, nu sunt ore bune de legatura intre zboruri si e mult mai complicat. Citeste si alte articole de-ale mele in care detaliez aceasta problema a transportului...

    Mult succes iti doresc :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Si eu am calatorit cu trenul spre Polonia pe ruta Cluj-Budapesta-Wroclaw si am platit 480 de lei, dar a meritat experienta. E mult mai captivant decat cu avionul. Poate pretul e destul de piperat,dar experienta e unica

    http://perdevaraprineuropa.wordpress.com/2010/08/21/voluntariatul-interna%C8%9Bional/

    RăspundețiȘtergere
  24. @ Victor: super, deci o experienta cu trenul de care eu nu stiam :)
    Dupa cum ai citit in acest articol, eu am primit ca informatie doar varianta de a petrece noaptea in Budapesta... Cat costa Euro Night-ul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am calatorit 2 pers. de la Curtici la Varsovia, cu trenul 346. Pe aceasta distanta, dus-intors , biletele au costat 812,80 leix2. Locurile ne-au costat astfel: 2 loc. in vag. de dormit , cls. 1, la EN, 461, 04 lei pe dist. Bucuresti Keleti si 2 locuri cu EC pe distanta Keleti Varsovia, gara centala, 27,12 lei. La intoarcere am cumparat de acolo locurile care au costat aproximativ 110 euro, tot cu EN +EC. De la Buc. la Curtici am platit cu reducere pentru pensionari 97, 5 X4. Sper ca m-am facut inteleasa. Daca mai doriti si alte amanunte ma gasiti la aureliavoron55@yahoo.com.

      Ștergere
  25. in legatura cu trenul spre Polonia, incearca legatura din Bucuresti cu IC Pannonia si din Budapesta cu EN 476 Metropol Budapesta- Berlin care are vagoane directe si de varsovia si de Cracovia...am fost anul trecut si m-a costat 710 Ron Oradea- Cracovia- Oradea (include si cuseta Budapesta- Cracovia- Budapesta)...aici sunt mai multe detalii: http://ghioane007.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  26. Salut!
    Eu am locuit 3 ani in Polonia si am calatorit cu avionul in mare parte (pret bilet: 800-1200 PLN). O singura data am ales sa merg cu trenul si am trait o 'experienta' de neuitat din cauza tiganilor hoti din Cehia. Pe vremea cand am circulat eu cu trenul (prin 2006), inca mai era cursa directa Bucuresti Nord - Krakow si care costa dus-intors circa 350 RON. La intoarcerea din Polonia s-a intamplat sa adormim si eu si prietenul cu care calatoream, iar dupa vama dintre Polonia si Cehia am uitat (greseala noastra) sa ne incuiem in compartiment si ne-am trezit dimineata la Breclav c-am ramas fara geanta in care aveam actele si banii. Asa ca a trebuit sa facem un 'popas fortat' in acest orasel ceh, frumos de altfel, pentru a astepta sa ne recuperam actele si banii de la hoti.

    RăspundețiȘtergere
  27. Eu am facut Romania-Polonia cu masina....si s-a meritat :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Buna toata lumea! uau, cat ma bucur sa vad oameni cu aceeasi problema existentiala! Doamne de cand caut oameni care sa fie interesati de Polonia si mai ales - care sa ma si ajute cu modalitati de a ajunge acolo. Ma bucur sa impartasesc si eu cum am ajuns in Polska vara trecuta - am calatorit cu autocarul de la compania OrangeWays asa: Cluj - Budapesta (20 euro) Budapesta - Cracovia (19 euro) A fost foarte ok. Acum, pe 25 septembrie trebuie sa merg din nou in Cracovia..dar nu stiu ce sa aleg - am auzit de oferte de avion ieftine (vreau sa-mi iau dus intors) sau de tren confortabil. nu stiu inca ce sa fac. daca aveti sugestii si stiti variante sigure care sa fie inca valabile - please tell!

    RăspundețiȘtergere
  29. Salut, Ana! Intra in grupul de yahoo Desprepolonia si scrie si acolo ce ai scris aici, sunt multi care calatoresc si poate chiar mergi cu ei cu masina. Pe acest blog s-ar putea sa nu primesti prea curand alte sugestii pt ca este inactiv de mai bine de un an si vizitatorii frecventi au aflat de asta intre timp, deci nu prea mai au motive sa se intoarca.. Pe cand in grup, ei vad noul mesaj postat si poate char raspund ;)
    De asemenea, eu iti recomand zborurile low cost de la Wizair, dar nu iti recomand trenurile CFR, sunt mult prea scumpe, insalubre, nesigure etc.

    RăspundețiȘtergere
  30. Buna ziua, sunt interesat sa ajung in Polonia pe 15-17 mai pentru cateva zile. Ma poate ajuta cineva?

    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  31. Sa stiti ca cel mai des circul cu trenul, si nu cum scrie mai sus si nici nu ma costa atat.... poti sa ajungi de la Bucuresti pana la Budapesta 2 sau 4 ore inainte de trenul de la Budapesta pana la vassovia sau Cracovia (eu totusi prefer sa astept 4 ore ca o data s-a intamplat ca trenul sa interziat aprope 2 ore si era greu) - cost ceva peste 100 lei, de la Budapesta la Varsovia trenul de noapte costa 29 EUR, sau cu cuseta 39.... am mers 20 ori deja asa si hoti n-am vazut :) de la Vasovia la Gdansk circa 70 zlots(75 RON) - in conditie sa nu iei express intrcity cat simplu tren accelerat... atata tot

    RăspundețiȘtergere