22 oct. 2009

Cum putem călători spre Polonia



Wikipedia mi-a dezvăluit că în România există un număr de aproximativ 3000 de polonezi, majoritatea în judeţul Suceava, număr în continuă scădere. Mai sunt de asemenea mai bine de 500 de companii cu capital polonez în ţara noastră, probabil unele dintre ele aducând câţiva oameni de acasă.
Wikipedia nu a fost însă la fel de drăguţă cu mine pentru o altă căutare şi oricât am răscolit-o, nu am găsit nimic despre o comunitate de români în Polonia. Cu siguranţă că ei există, însă poate că numărul este atât de mic, încât nici nu contează în statistici. Poate, nu ştiu, sper să mă lămuresc într-o zi.
Cert este că din această cauză nu există un flux consistent de persoane între ţările noastre. În aceste condiţii nici nu pot aştepta să găsesc linii aeriene cu aceeaşi frecvenţă şi rentabilitate ca cele către Spania, Italia etc.


Cine doreşte să ajungă în Polonia, să zicem în capitala Varşovia, are următoarele posibilităţi: 
- cu automobilul: distanţa dintre Bucureşti şi Varşovia este de 1210 km. Poate părea mult, dar este totuşi o călătorie posibilă, de pe o zi pe alta cu un popas peste noapte pentru odihnă. Rute posibile: prin Ucraina sau prin Ungaria şi Slovacia.
- cu trenul: nu există în acest moment rute cu plecare din Bucureşti şi nici cu destinaţia în Varşovia. Există însă trenurile Braşov- Cracovia (clasa a II-a: 120 euro, dus-întors) şi Arad- Varşovia (clasa a II-a: 98 euro, dus-întors, cu schimbare la Cracovia) (preţuri de pe site-ul CFR Călători).
- cu avionul: dacă vă gândiţi să apelaţi la TAROM, nu are sens; aceştia cumpără locuri în avioanele LOT Polish, oferind desigur un preţ mai mare decât de la LOT. Pe Bd-ul Magheru din Bucureşti există o agenţie LOT; apelaţi la ea cu încredere după ce alegeţi ce vă interesează de aici: www.lot.com. De asemenea, Lufthansa are zboruri bune, dar la preţuri mult mai mari. În medie, un bilet România- Polonia, dus-întors, cumpărat cu circa 1-2 luni înainte poate costa de la 800-900 de lei până la 1500 de lei.
Recomand de asemenea un alt site, http://flights.poland.com care, atunci când funcţionează, face selecţii ieftine mixând zboruri LOT, Lufthansa, Swiss AIR s.a.
Transport cu autocarul n-am găsit. Voi fi însă bucuroasă dacă voi primi din partea voastră alte ponturi de a călători repede şi ieftin către Polonia :)



** Am uitat să scriu despre low-costuri.. Nu am găsit încă o companie care să aibă zbor direct România- Polonia, dar există combinaţii cu diverse ţări precum Italia, Franţa sau Germania, spre care românii au bilete destul de ieftine. Ca să vă faceţi o idee, un zbor dus-întors cu Wizzair Bucureşti- Roma- Varşovia poate costa între 130 şi 300 de euro. Orele de zbor sunt însă extrem de nepotrivite uneori şi ca la orice low-cost, trebuie să vă asumaţi acest disconfort.

61 de comentarii:

  1. Buna Laura,
    prietena mea ce mai buna- Paula- tocmai mi-a trimis site-ul tau. De ce? Probabil ptr ca ma leaga f multe de Polonia, in fine e o istorie f lunga....Articolele tale sunt f interesante si abea astept sa scrii mai multe.
    Imi place simtul tau al umorului:)
    Acum ma duc sa dorm caci maine la 6.30 am trezirea dar cu siguranta am sa revin sa citesc intregul tau site si articolele noi atasate!
    pupici!
    Angelica

    PS: aa de fapt voiam sa te informez ca este autocar Romania-Polonia. Am sa iti scriu maine mai multe detalii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm, Angelica, am sentimentul ca noi doua tot vom mai discuta ;;) Ma bucur sa gasesc si alte persoane interesate de Polonia, mi-ai facut ziua :)
    Lasa-mi adresa ta de e-mail, nu voi publica acest comentariu ca sa-l vada si altii, promit :)

    RăspundețiȘtergere
  3. lasa-ma sa inteleg, esti in polonia? prin ce parte? daca da, ce faci acolo? daca nu, de ce "jurnal polonez"?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu sunt in Polonia acum, voi fi mai tarziu...
    Acesta este jurnalul meu personal despre Polonia si polonezi. Scopul lui este sa va impartasesc ce aflu si ce am aflat despre aceasta tara. Ramane la latitudinea voastra ce veti face cu aceste informatii. Mie imi place sa scriu :)

    RăspundețiȘtergere
  5. am inteles... oricum, sper ca-ti dai seama ca o sa ai mult mai multe de scris cand ajungi acolo.
    ... la studii?

    RăspundețiȘtergere
  6. Am ajuns deja acolo si voi mai ajunge. Nu, nu studiile ma imping spre Polonia.. ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna Laura,

    Deci, dupa cum spuneam autocarul RO-PL circula pe ruta Suceava-Przemyśl via Ukraina(din pacate...).
    Autocarul pleaca din autogara Sucevei la ora 4 dimineata si ajunge in Przemyśl dupamasa, mai spre seara sau f tarziu - totul depinde cat de mult te tin la granita ucraineana.
    Programul:
    SV-Przemysl: luni si miercuri ora 4 dim.
    Przemyśl - SV: Vineri ora 7 dim.
    Pret: in jur de 1,500,000 lei
    Intainte de a alege acest transport, va sfatuiesc sa sunati la autogara si sa va asigurati totusi ca autocarul va circula. De obicei raspunsul este acelasi: Veniti la autogara la 3.30 dim. si veti afla.Autocarul pleaca catre Polonia numai daca sunt suficienti calatori ( in jur de 20). Daca nu se vor strange atatia oameni transportul este anulat.

    RăspundețiȘtergere
  8. hmmm, tocmai am scris cateva randuri si nu s-au atasat. si nici nu am salvat textul!!!!

    Deci ziceam de autocarul RO-PL.
    Pe scurt:
    Ruta:Suceava- Przemyśl via Ucraina (din pacate...)
    Ora: 4 diminteata
    SV-PL: luni si miercuri
    PL-SV: vineri ( ora 7 autogara din Przemyśl)
    Pret: in jur de 1,5 mil RON
    Inainte de a alege acest transport v-as recomanda sa sunati la autogara si sa va asigurati ca autocarul pleaca. Desi raspunsul este emreu acelasi: veniti luni dimineata la ora 3.30 dim. si o sa aflati. De obicei autocarul pleaca spre PL doar daca sunt suficienti calatori(in jur de 20 minim). Daca nu se strang atatia oameni transportul este anulat. Asta este! Nu se renteaza!

    PS: Apropo de pieroghi, sunt fff gustoase. Mie imi plac cele cu carne si cele cu prune:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc mult, Angelica! Ma asteptam sa fie ceva din Suceava, avand in vedere cati polonezi sunt acolo.. este foarte pretioasa informatia ta :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt o veche si mare admiratoare a acestei tari numita Polonia .Am vizitat-o cu ani in urma .
    Ati citit romanul Papusa ( Lalka) a sciitorului Boleslaw Prus. ? Casa in care a locuit personajul principal se afla pe o strada din Varsovia, spre orasul vechi , este un fel de muzeu , care se numeste " Lalka ".
    Acum fiul meu este student in orasul Lodz.

    RăspundețiȘtergere
  11. Stimata Doamna,
    Va multumesc pentru recomandare, voi cauta aceasta carte cat de repede posibil. Ii doresc tot binele din lume fiului d-voastra, Łódź este un oras tare frumos.. M-ati inspirat putin pentru un viitor articol, inca o data, multumesc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postarea e cam veche, dar va rog, daca aveti ceva informatii mai noi, sa le puneti pe site!

      Ștergere
  12. La multi ani !
    Va ofer un cadou , care pentru mine a fost minunat.Daca nu este o noutate , imi cer scue . Iata-l http://www.romlit.ro/nicolae_iorga_despre_polonia

    RăspundețiȘtergere
  13. Stimate Anonim,
    Am gasit acest articol acum ceva vreme la o cautare pe google.. recunosc ca nu am avut rabdare atunci sa-l citesc integral. Acum insa am facut-o. Va multumesc pentru recomandare, a fost o adevarata placere sa citesc acele informatii.
    Sarbatori Fericite va doresc :)

    RăspundețiȘtergere
  14. va salut.uite ca am ajuns si eu aici,sa citesc cu bucurie despre polonia.nu studii,nu munca...dar totusi ceva ma va duce acolo si asta cat de curand.se numeste....kasia,o fata ce am intalnit-o vara asta (2009) in mallorca,spania.nu stiu care ar fii ruta de plecare tg-mures-wroclaw,dar stiu le voi folosii.am constatat pe pielea mea ca dragostea nu stie de natie,limba...s.a.m.d.
    cred ca prietena mea ar fii bucuroasa sa citeasca aceste randuri din partea unor romani. as vrea cat mai multe detalii la adresa mea de mail florin275@yahoo.com despre rute si preturi de telefonie.momentan sunt in anglia si de aici e foarte usor,mai ales ca am skype pe telefonul mobil si sunt gratuite apelurile de pe calculator.insa din romania situatia se schimba....sper sa mai gasesc pagina asta (am gasit-o cu google) si...aveti grija de voi :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Pai atunci, Florin, citeste-ti mail-ul zilele astea pentru ca voi reveni cu detalii :)

    RăspundețiȘtergere
  16. laura da de ori ai fost tu in polonia?sa stii k eu am plecat cu avionu in polonia si e foarte scump.am vazut niste rute pe comentariul tau.arata promitator si sper sa fie asa.

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu mi-am luat luna asta de la Lufthansa, super promotie, doar 173 de euro, e cel mai ieftin bilet gasit vreodata! Aaa, si sa stii, daca te duci in timpul saptamanii, fara weekend, ai cu Wizzair preturi bune si ore bune de conexiune. In weekend insa, e mai trist, poti sta si doua zile pana la urmatorul avion. Desigur, depinde in ce oras te duci :) Succes!

    RăspundețiȘtergere
  18. Cautati oferte. Vara trecuta am dat dus (via Budapest, cu Malev - deci nu low cost) 80 euro, toate taxele, cu plecare de pe Otopeni. La intoarcere am venit cu LOT-ul, Cracovia-Varsovi-Bucuresti: 120 euro.

    Cautati si veti gasi :)

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Munteanu: am cautat si la Malev, insa ce ma intereseaza pe mine, adica pana in nordul Poloniei, nu am gasit nimic niciodata sub 175 de euro (la Lufthansa, intr-o zi rara de promotii halucinante)... Oricum, sunt mereu in cautare, multumesc de pont totusi :p

    RăspundețiȘtergere
  20. Hello! Eu stiu ca gasisem un autocar care pleca din bucuresti si mergea prin majoritatea oraselor importante din polonia. compania se numeste ingenius dar am observat ca acum nu le mai functioneaza site-ul:(

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Angelica, Adrian si toti cei interesati de Polonia, va invit in grupul proaspat deschis: http://groups.yahoo.com/group/desprepolonia/

    Deveniti membri si discutati mai multe despre trasee sau recomandari din Polonia. Parca e mai comod asa, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Salutari la toata lumea!!!
    Am facut si eu un an de cand stau in Polonia, frumoasa tara, verde si plina de locuri incredibil de frumoase si originale cu o istorie lunga si interesanta.
    Ceea ce tine de transport, slab dezvoltat pe relatia Polonia-Romania, am calatorit vara trecuta cu autocarul pe ruta Warszawa-Burgas care face cateva statii si in Romania(Sibiu, Bucuresti), partea rea este ca e o ruta sezoniera (iunie-septembrie), daca nu gresesc, si merge prin orasele mari din Slovacia, Ungaria..., Pentru cei interesati biletul a fost cumparat la Agentia de turism ORBIS in Katowice, de altfel pot fi achizitionate biletele si online pe net, tot ei sunt organizatorii acestei rute.
    Cu avionul pot confirma doar ceea ce a fost scris mai sus, nimic direct si eftin, doar din Warshawa cu LOT ce bate putin la buzunar.

    Aveti grija de voi!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  23. wizzair 170 de euro buc-dortmund-gdansk doar dus :)

    RăspundețiȘtergere
  24. 220 de euro dus-intors cu tarom.doar intrati pe saitul tarom si o sa gasti bilete la pertu asta.eu am plecat si cu 215 euro dus-intors:*

    RăspundețiȘtergere
  25. salutare :) de vreo luna ma chinui sa gasesc o modalitate ieftina de a ajunge in Lituania la prietena mea si dupa ce rand pe rand majoritatea variantelor au picat, m-am gandit si la posibilitatea de a ajunge mai intai in Polonia si abia apoi de acolo sa ma descurc singur spre Lituania. M-am speriat cand am vazut preturi de 200 euro + pe majoritatea siteurilor de bilete de avion si m-am gandit la acest autobuz din Suceava. Stie cineva daca mai face curse ? Eu sunt din Focsani si nu prea pot sa ma duc direct la autogara acolo sa intreb :)) sau daca are cineva niste ponturi cum as putea sa ajung cel mai ieftin in Polonia, nu ma intereseaza confortul / lipsa de confort :) multumesc

    RăspundețiȘtergere
  26. @ Dory: incearca sa intrebi si aici, probabil ca iti vor raspunde mai repede: http://groups.yahoo.com/group/desprepolonia/

    RăspundețiȘtergere
  27. Cel mai convenabil mod de transport, pentru mine cel putin, este avionul. Eu imi cumpar de la LOT bilet Varsovia-Bucuresti dus-intors cu 530 RON, cu 2-3 luni in avans. Cursa dureaza aproape 2 ore.

    RăspundețiȘtergere
  28. vreau sa ajung in polonia in varsovia
    cu autocarul
    si am cautat eu dar..... in zadar nimic...
    cine are o ideie ....( nvaly81@yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere
  29. Buna ziua!
    Si eu va urmaresc de mult timp deoarece vreau sa ajung in Polonia in cadrul unui proiect Comenius. Fiind din Iasi, varianta cu avionul mi se pare prea costisitoare: sa strabat jumatate de Romanie pentru a plati un pret urias...
    Am gasit chiar azi, dupa zile de cautari, un site util sper, pentru multi dintre cititorii acestui blog.

    http://www.turistik.ro/transport/polonia
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  30. Am gasit inca un site:

    http://www.orangeways.com/ro/destinatii-uticelok

    Sa va fie cu folos!

    RăspundețiȘtergere
  31. as vrea sa ajung sa vizitez auschwitz. din ce am citit au doua aeroporturi cam la 50 km de muzeu. a fost cineva? imi puteti face o recomandare?
    sunt din bacau, deci ma intereseaza plecari din bucuresti, brasov...
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna! Pentru a vizita Auschwitz ti-as recomanda sa alegi una din sugestiile celorlaltor cititori ai acestui blog (avion/ autocar) pana in Cracovia. Din gara principala din Cracovia sunt trenuri frecvente catre Auschwitz (numele polonez - Oswiecim)si in mai putin de 2 ore esti acolo. De la gara Oswiecim poti lua un autobuz/microbuz, din cele care au statie chiar la muzeu.
      Eu am fost in vara, in 2011...o experienta impresionanta!

      Sper sa iti fie de folos informatia,
      Cu bine!

      Ștergere
  32. In data de 17 iunie 2012 este planificata o noua cursa catre Polonia (Bucuresti-Arad-Kracow-Katowic​e-Wroclaw-Varsovia-Lodz-Poznan​)
    Pentru rezervari contactati-ne la urmatoarele numere :
    (RO) 0040741324544
    (PL) 0048691651732

    Multumesc
    Razvan Ionescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua!

      Imi puteti spune va rog cand mai organizati o astfel de cursa si cat costa un bilet Bucuresti-Wroclaw? Aveti curse in perioada martie-mai?

      Multumesc

      Cristina Staicu

      Ștergere
  33. pls mai lasati comenturi cu plecari spre polonia ca sa stim si noi cu ce sa plekm din timp catre toti transportatori

    RăspundețiȘtergere
  34. ma poate ajuta cineva cu o informatie? fiul meu trebuie sa ajunga in Lodz, polonia, pana in 10 sept. firma unde am facut rezervare a anulat cursa si acum nu gasim alta varianta de transport cu microbusul/autocarul. stie cineva ceva? va rog daca stiti sa ma contactati la adresa de mail monica_bokor@yahoo.com
    va multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  35. ma poate ajuta cineva cu o informatie? fiul meu trebuie sa ajunga pana in 10 sept la Lodz-Polonia, iar firma unde am facut rezervarea a anulat cursa si acum nu gasim alta varianta de transport cu microbusul sau autocarul. daca stii careva ceva, va rog mult contactati-ma la adresa de mail monica_bokor@yahoo.com
    va multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  36. Hello doar ce am gasit acest blog si incercam sa descopar mai multe variante de transport cum ar fi cel cu trenul insa am cautat ceea ce tu ai postat si cred ca acele variante nu mai sunt valabile sau ceva pentru ca nu se gaseste nimic la search daca mai stie cineva alte variante de transport cu trenul va rog dati un reply,multumesc mult

    RăspundețiȘtergere
  37. Stie cineva un autocar care circula spre Polonia in ianuarie 2013? sau macar un tren...

    RăspundețiȘtergere
  38. care ar fi cea mai buna varianta de plecat in cracovia din Iasi? NU orange ways?

    RăspundețiȘtergere
  39. cu masina din bucuresti pana in varsovia faci intre 18-20 ore, prin Ungaria, si costa cam 250 E dus intors(combustibil si taxe de drum) Asta pt cine doreste sa ajunga pe acolo..am fost in octombrie si sambata plec iar :) NB

    RăspundețiȘtergere
  40. Buna,daca ma poti ajuta si pe mine te rog mult cu un traseu ceva catre polonia,noi vrem sa ajungem in Lodz,tot cu masina personala.delca_raluka@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  41. Buna,
    Am calatorit de sarbatori pana in Wroclaw cu autocarul si a fost totul in regula, exceptand desigur ca drumul este destul de lung.
    Am calatorit cu Orange Ways, o companie din Ungaria, dar care are parteneri si in Romania, ii gasiti pe site-ul lor, pe ruta Miercurea Ciuc- Budapesta-Cracovia.Din Cracovia am luat autobuzele lor interne pana in Wroclaw. (In Budapesta am schimbat autocarul, insa timpul de asteptare nu este foarte mare)
    Autocarul opreste in mai multe orase din Romania si conditiile au fost foarte bune, iar pretul exceptional: 370 de lei dus-intors.

    Pentru cine doreste mai multe detalii, imi puteti scrie pe diana.dragos@ymail.com
    Diana

    RăspundețiȘtergere
  42. ma intereseaza si pe mine sa stiu daca vine cineva din cracovia?zilele astea ????

    RăspundețiȘtergere
  43. as vrea si eu mai multe informatii despre modalitatile de calatorie catre cracovia (tren sau autocar; avionul mi se pare cam scump), va rog. sau niste link-uri. Va multumesc foarte mult!!

    RăspundețiȘtergere
  44. https://www.facebook.com/pages/Du-ma-acasa/137430503056608?ref=tn_tnmn

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow!!! in sfarsit dau si eu de cineva interesat, ca si mine , de calatorii frcvente in Polonia. Vreau si eu solutie pentru transport frecvent Bucuresti-Wroclaw. Multumesc!!!!

      Ștergere
  45. Orangeways sunt OK daca ai timp sa petreci in autobuze. O cursa numai dus de la Cluj la Budapesta te costa 20 de euro. Budapesta - Cracovia inca 20 de euro iar in polonia autobuzele sunt foarte ieftine. Daca nu exista zboruri zilnice intre varsovia si bucuresti, 200 de euro un bilet numai dus.

    RăspundețiȘtergere
  46. Salut sunt din Suceava si logodnica mea e poloneza. Unde pot gasi in Suceava o firma de transport persoane dar plecarea sa fie din suceava.. si traseul sa nu fie prin Ucraina pentru ca logodnica mea nu are pasaport. Ajutati-ma...

    RăspundețiȘtergere
  47. microbus suceava polonia tel sofer 0745760377

    RăspundețiȘtergere
  48. Bus plecari saptamanale din Iasi catre Polonia 0753706510

    RăspundețiȘtergere
  49. Mai are cineva informatii folositoare cu privire la transport spre Cracovia? Cele 2 numere de microbus, bus nu intra in discutie. Primul cere 120 de euro dus intors si pleaca cand si daca are pasageri si nu ajunge la Cracovia, al doilea vrea 2oo euro dus intors si merge doar martea si daca are 5 pasageri. Banuies ca dupa cat cere al doilea e un fel de sky jet , merge cu pret de avion!!

    RăspundețiȘtergere
  50. incercati si pe site-ul BlaBlaCar.com, sunt cativa lunar care merg in Polonia si au locuri libere in masina!

    RăspundețiȘtergere
  51. Buna ziua,Polonia e o tara buna de făcut afaceri,ii mai spune si China Europeu... Cine vrea sa viziteze Cracovia recomand cu căldură hotelul Prokocim,80 zloți pe zi cu mic dejun inclus. Condiții de 4 stele,internet wireless,căldură en gros,baie mare,spatiu,televizor,ce mai:un vis!!! Acum vreau sa ajung cu trenul,am înțeles ca sunt trenuri din Brașov si Arad. Sunt curse zilnice sau in anumite zile? Mulțam!

    RăspundețiȘtergere
  52. Buna dimineata. M-am bucurat sa va gasesc, sa va citesc....Apreciez oamenii care-si rup din timpul lor pentru a impartasi cu ceilalti lucruri de trebuinta. Va rog, din Constanta...stie cineva cum se poate ajunge in Cracovia?....

    RăspundețiȘtergere
  53. Buna seara! Pentru cei interesati de a ajunge in Varsovia la un pret cat mai mic recomand ruta:

    CFR tren Brasov - Budapesta (19 euro)
    Polski bus Budapesta - Varsovia (35 de lei)

    preturile sunt valabile daca iti cumperi bilet cu 30 de zile inainte.Eu mers pe aceasta ruta de vreo 8 ori

    p.s.: Daca Polski bus nu mai are locuri disponibile mai exista varianta Mav : http://elvira.mav-start.hu/ unde gasiti trenuri Budapesta - Varsovia cu numai 19-20 de euro, chiar si cu 3 zile inainte de plecare.

    RăspundețiȘtergere
  54. Bună eu caut transport persoane Pitești - Varșovia, puteți sa ma ajutați?... Și mă bucur că aveți o părere foarte bună despre Polonia, și de asemenea, noi avem o părere foarte bună despre voi!Va pup

    RăspundețiȘtergere