Săniile trase de câini- un altfel de sport

Zilele acestea, mai exact 30 şi 31 ianuarie, are loc la Băile Tuşnad a doua ediţie a Competiţiei de Sprint cu Atelaje Canine “Cupa Băile Tuşnad”. Nu este prea faimos acest sport în România, abia a venit la noi de câţiva anişori, dar în restul Europei este deja la un alt nivel, se organizează curse profesioniste de aproape un secol. Acolo, lucrurile sunt mult mai serioase decât “uite, nişte cuţu trag nişte sănii cu un nene în ele”, aşa cum îmi place mie să zic atunci când îi văd la TV, ce-i drept, destul de rar.

Stârnită fiind de această competiţie locală, am ajuns să aflu, din articol în articol pe google, că anul acesta în Polonia are loc între 5 şi 7 februarie o nouă ediţie a Campionatului European de Sprint cu Atelaje Canine organizat de ESDRA (European Sled Dog Sprint Asociation). Această asociaţie a luat fiinţă în anul 1983, în Germania, şi are în componenţă 21 de ţări, deci iată că acest sport e luat foarte în serios :)

În Polonia, Campionatul European se va desfăşura între 3 localităţi montane, Wisła, Kubalonka şi Istebna, cu 2 categorii de curse, sprint şi middle (distanţă medie), stil nome.
Vor participa sănii cu 4, 6, 8 câini sau clasă nelimitată pentru distanţa de 23.8 km. De asemenea, concurenţii sunt divizaţi în seniori (femei, bărbaţi) şi juniori (femei, bărbaţi).

M-am uitat dacă acest eveniment va fi transmis de vreun post românesc de televiziune. Încă nu am găsit nimic. Poate o faceţi voi însă şi îmi scrieţi aici la comentarii.
Până atunci, să admirăm acest sport pentru uniunea dintre om şi câine pe care o realizează şi să sperăm că într-un viitor apropiat vom vedea români mai mulţi în competiţii internaţionale de acest gen :)


Sursa foto: http://www.esdra.net/

Lecţie de poloneză- cum să faci haz de necaz

Mă ţin de cuvânt şi revin cu alte detalii incitante de la cursul de limba polonă :)
Nu insist prea mult, mai ales pentru cei care n-au niciun interes să cunoască această limbă, dar vă pot arăta ceva ce eu consider că e al naibii de amuzant. Nu ştiu dacă vreun Seinfeld, Mr. Bean ori Peter Sellers ar putea să mă distreze mai tare zilele astea decât o face număratul în poloneză. Iată şi de ce (voi scrie în paranteză cum se citeşte în română, ca să înţelegeţi mai bine):

0 = zero (zero)
1 = jeden (ieden)
2 = dwa (dva)
3 = trzy (tşî)
4 = cztery (ciîterî)
5 = pięć (pieunci)
6 = sześć (şeşci)
7 = siedem (şiedem)
8 = osiem (oşiem)
9 = dziewięć (gievieunci)
10 = dziesięć (gieşieunci)

Hai că până aici nu e rău, nu?

De la 11 la 19 se adaugă un „naście” la sfârşit, gen “dwanaście” care este 12, „czternaście” 14 şi tot aşa.
20 se schimbă, astfel că se scrie “dwadzieścia” (dvagieşcia), iar între 20 şi 29 se adaugă numerele de mai sus. Exemplu:
24 = dwadzieścia cztery (dvagieşcia ciîterî)

Iată însă de ce râd cu lacrimi de crocobaur:
30 = trzydzieści (tşîgieşci)
40 = czterdzieści (ciîtergieşci)
50 = pięćdziesiąt (pieuncigieşiaunt)
60 = sześćdziesiąt (şeşcigieşiaunt)
70 = siedemdziesiąt (şiedemgieşiaunt)
80 = osiemdziesiąt (oşiemgieşiaunt)
90 = dziewięćdziesiąt (gievieuncigieşiaunt)
100 = sto (sto)
200 = dwieście (dvieşcie)
300 = trzysta (tşîsta)
400 = czterysta (ciîterîsta)
500 = pięćset (pieunciset)
600 = sześćset (şeşciset)
700 = siedemset (şiedemset)
800 = osiemset (oşiemset)
900 = dziewięćśet (gievieunciset)
1000 = tysiąć (tîşiaunci)
Suta salvează puţin situaţia, ce cuvânt simplu şi frumos, sto...

Dar hai să merg mai departe şi să vă arăt, să zicem, luăm la nimereală, 143:
Sto czterdzieści trzy (sto ciîtergieşci tşî)

Încă un număr:
191:
Sto dziewięćdziesiąt jeden (sto gievieuncigieşiaunt ieden)

Sau, de ce nu, palpitantul 69:
Sześćdziesiąt dziewięć (şeşcigieşiaunt gievieunci)

Ultimul exemplu cred că vă pune pe gânduri şi pe voi... Pesemne că după atâta efort lingvistic, vine un chef nebun! De viaţă, desigur :)

Astfel am ajuns la concluzia că nu are rost să plâng pe umerii limbii mele române că e grea şi mulţi o strică. Până la urmă, iată, se poate şi mai rău…

Cupa Mondială de Ski Jumping s-a mutat două zile la polonezi

Zilele acestea se desfăşoară în staţiunea Zakopane o noua etapă a Cupei Mondiale FIS de Ski Jumping.
După ce miercuri şi joi au avut loc calificările, vineri fiind prima zi de concurs, astăzi vor intra în competiţie cei mai buni săritori pentru o plasare cât mai bună în clasamentul mondial.
Postul de televiziune Eurosport va transmite şi în acest an imagini în direct din staţiunea montană poloneză, una dintre cele mai frumoase din Europa şi cu siguranţă cel mai atrăgător loc din Polonia pentru turişti pe timpul iernii.

Până în această etapă, în fruntea clasamentului se află elveţianul Simon Amman, urmat de austriacul Gregor Schilierenzauer. Polonezul Adam Małysz este tocmai pe poziţia 9 în acest an, dar să nu uităm că vremea trece şi orice Superman îşi lasă mantia la un moment dat acasă.
Adam, poreclit şi “Mustaţa zburătoare” (în foto se vede un pic şi de ce) a câştigat 38 de etape de campionat mondial (în istoria acestui sport numai finlandezul Matti Nykänen a câştigat mai multe, adică 46). A fost de 20 de ori campionul Poloniei, a câştigat 4 campionate şi 4 cupe mondiale la sărituri cu schiurile (3 câştigate consecutiv, record încă neegalat de nimeni) şi a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice din Salt Lake City din 2002! Este până în prezent singurul săritor cu schiurile care a reuşit aceste performanţe, astfel, unii îl consideră cel mai bun din toate timpurile.
Dacă întrebi un polonez câţi eroi are ţara lui, îţi va răspunde cu siguranţă că sunt cel puţin trei: Papa Ioan Paul al Doilea, Lech Wałęsa şi Adam Małysz.
Astfel, chiar dacă de acum încolo el nu va mai câştiga niciun trofeu, mândria naţională pe care le-a insuflat-o polonezilor de-a lungul atâtor ani îl scuteşte de orice grijă. El nu este însă de acord, având încă în plan medalia de aur la Jocurile Olimpice, el câştigând-o doar pe cea de argint în anul 2002. Sunt convinsă că toată Polonia îi ţine pumnii strânşi strânşi la fiecare ediţie :)
Nu uitaţi, voi cei care sunteţi interesaţi, desigur, să urmăriţi pe Eurosport începând cu 16:45, ora României, imagini de la acest eveniment sportiv.

Cum se face turism din comunism

În toate fostele ţări comuniste există muzee dedicate acestei perioade negre prin care au trecut. Cu excepţia României, dar poate că aici a fost o perioadă roz din moment ce încă păstrăm personaje şi mentalităţi comuniste…

În Polonia există chiar două astfel de muzee, unul în capitala Varşovia şi altul în locul de unde a început prăbuşirea partidelor comuniste în Europa de Est şi Uniunea Sovietică, oraşul portuar maritim Gdańsk.

Aici, după cum poate ştiţi sau aţi citit prin articole mai vechi de-ale mele, s-a născut Solidaritatea, mişcarea muncitorească ce s-a extins ulterior în întreaga Polonie şi care a culminat după mulţi ani de negocieri paşnice cu o exemplară victorie a democraţiei, timp în care au fost înfometaţi, izolaţi (oraşul a rămas fără linii telefonice şi alte surse de informare), bătuţi şi chiar ucişi de către miliţie.

Încă din iarna anului 1970, muncitorii de pe şantierul naval Lenin au iscat prima revoltă, dezgustaţi fiind de creşterea excesivă a preţurilor din industria alimentară. Şi alte porturi de pe coasta nordică au procedat la fel ca urmare a acestei prime văpăi, totul terminându-se cu zeci de morţi.

Ulterior, economia a stagnat, dar în 1976 a avut loc următoarea tentativă de a creşte preţurile la mâncare, ceea ce a stârnit un nou val de revolte şi a impulsionat un grup de intelectuali să formeze Comitetul Apărării Muncitoreşti (KOR). În 1980, după ce conducerea ţării a săltat preţul cărnii, a luat fiinţă mişcarea Solidaritatea, în frunte cu Lech Wałęsa.
În următoarele 16 luni, acesta, alături de colegii săi, a încercat numeroase negocieri cu guvernul polonez, însă fără a se ajunge la un final fericit pentru ambele părţi. Astfel, în 12-13 decembrie 1981, generalul Wojciech Jaruzelski, prim-secretar al Partidului Comunist Polonez, a ordonat o operaţiune militară masivă şi a impus legea marţială.
Liderii Solidarităţii au fost arestaţi iar gruparea a fost condusă din umbră până în anul 1989. Grevele au continuat, iar Solidaritatea a fost redeclarată legală într-un final; astfel, cu o abordare non-violentă a membrilor mişcării anticomuniste, sprijiniţi fiind de occident şi mai ales de Papa Ioan Paul al Doilea, aceştia au reuşit să obţină în anul 1989 alegeri semi-libere (senatul nou format avea 65% membri comunişti, dar 35% puteau alege democratic). De aici şi până la obţinerea controlului absolut a mai fost doar un pas, iar Lech Wałęsa, câştigător al premiului Nobel pentru pace, a fost numit în decembrie 1990 preşedintele Poloniei.
Astfel a pornit lupta şi în celelalte ţări comuniste. Polonia va fi însă mereu admirată pentru determinarea cu care a luptat pentru idealurile sale democratice şi pentru abordarea paşnică de care a dat dovadă chiar şi în momentele în care trecea prin umilinţe greu de suportat.

Lângă şantierul naval Lenin există în ziua de astăzi sediul Solidarităţii, formaţiune care încă activează, având în prezent peste 1.1 milioane de membri. Clădirea comunică în subteran cu locul unde a luat naştere în anul 2000 Muzeul Comunismului din Gdańsk.
Având în vedere că l-am vizitat şi eu, vă pot scrie câteva cuvinte despre acest loc şi cum va fi când veţi ajunge acolo:

În muzeu se coboară pe nişte scări obscure. Din beznă vă treziţi în sirene şi în nişte avertismente din partea miliţiei poloneze care vă spune printre altele să nu mişcaţi, să nu vorbiţi etc. Probabil înregistrarea audio se declanşează pe senzori la intrare. După ce scuipaţi în sân, începeţi să vă uitaţi pe pereţii care sunt plini de mesaje informative şi fotografii specifice vremii. Totul este tradus în limba engleză, astfel puteţi înţelege câte ceva, iar la intrare oricum primiţi o broşură bilingvă. Circuitul muzeului vă poartă inevitabil peste tot. Sunt încăperi unde vă puteţi aşeza pe bănci şi puteţi urmări videoproiecţii din timpul comunismului, cu momentele cele mai importante. În alte încăperi găsiţi reproduse în totalitate aprozare, cantine sau celule pentru prizonieri. De asemenea, sunt unele săli rezervate expoziţiilor foto de profil. Anul trecut când am fost eu, în aprilie, am prins o expoziţie a unui fotograf român al cărui nume sunt extrem de dezamăgită că l-am uitat şi ale cărui lucrări realiste din vremea comunismului românesc m-au făcut, oarecum bizar, să mă mândresc că sunt româncă. Am pus mai jos o fotografie a acestuia, poate îl recunoaşte cineva şi îmi spală din ruşine :)
Desigur că nu lipseşte zona suvenirurilor de unde am cumpărat cu 3 zloţi (circa 3 lei) o broşă cu Solidaritatea pe care probabil că dacă aş purta-o în Bucureşti, nimeni n-ar şti ce înseamnă.

Dacă ajungeţi acolo, să ştiţi că este închis doar lunea, iar programul de vizită este de la 10:00 la 16:00. Intrarea a fost anul trecut gen 6-7 zloţi, nu îmi mai amintesc exact, iar în faţa scărilor ce duceau în subteran zăcea pe o iarbă de un verde apetisant un ditamai tancul pe care scria Milicja (desigur, miliţia). Cu respectul cuvenit, un băiețel s-a cocoțat pe el, oferindu-mi cel mai frumos contrast pe care l-am văzut în Polonia...

Tancul este mereu acolo, la fel şi muzeul. Dacă ajungeţi aşadar în nordul Poloniei, în Gdańsk, întrebaţi şi de acest punct turistic, cel puţin reîntâlnirea cu sticlele de lapte din aprozar stârneşte garantat emoţii...

Surse foto: http://www.ecs.gda.pl/ , http://pisarka-miejska-gdansk.com/, www.wikipedia.org, propriul aparat.

Supa Żurek cu cârnaţi - simbol naţional polonez

La capitolul gurmanzilor nu pot să nu scriu tocmai despre żurek (se citeşte jurec), o supă reprezentativă pentru polonezi.
Am încercat-o prima dată într-un restaurant din Gdańsk, un pic mai extravagant, şi poate din dorinţa de a fi orice numai tradiţionali nu, bucătarii au făcut exces de zel şi au schimbat puţin compoziţia, astfel încât mie nu mi-a plăcut deloc. Am fost traumatizată multă vreme de această supă, mai ales că ea oricum nu arată deloc ca o ciorbă clasică. În timp însă, mâncând şi varianta "home made", ne-am împrietenit şi am ajuns să o privesc uşor uşor cu alţi ochi, cu altă gură :)

Żurek tradiţională conţine jumătăţi de ouă fierte şi cârnat gros polonez, "kielbasa biała", în traducere exactă "cârnat alb".

Această supă este des întâlnită în bucătăriile poloneze, ruseşti, ucrainiene, slovace şi slovene.
Acreala din supă (zakwas) se obţine altfel decât borşul nostru: se lasă la fermentat făină de secară cu apă şi usturoi într-un vas gen borcan, până la 5 zile.

Preparatul supei porneşte simplu cu pusul apei la fiert, adăugarea morcovilor, ţelinei, păstârnacului, prazului şi a câtorva ciuperci întregi.
După circa o jumătate de oră de fiert la foc mic, se adaugă cârnatul polonez (este un cârnat proaspăt din carne de porc condimentată); părerea mea e că putem pune şi un alt cârnat asemănător în supă, în caz că nu-l găsim în alimentară fix pe cel de la mama lui... Se înţeapă la început cârnatul ca să nu se spargă şi se lasă în continuare la fiert.
După alte 30 de minute, se îndepărtează cârnatul care se taie în fâşii atunci când se mai răceşte puţin, aceeaşi soartă având-o şi ciupercile care se taie în fâşiuţe foarte subţiri.
Se strecoară toată supa printr-o sită şi se pune înapoi la fiert doar zeama rămasă, îndepărtând cu o lingură grăsimea de la suprafaţă.
Se adaugă apoi câţiva cartofi curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cubuleţe, iar la câteva minute distanţă urmează borşul lor pentru acrit (eu cred că merge foarte bine şi borşul nostru, doar să punem şi nişte usturoi pentru aroma specifică celui polonez).
Înspre final, se adaugă un amestec de apă cu făină (un fel de răntaş, dar fără bulion, fără prăjeală), apoi feliile de cârnaţi şi ciupercile, după care se mai lasă un clocot şi se stinge focul.

Unii pun smântână în această supă, alţii pun şi un fel de pastă de usturoi pentru o aromă mai puternică; se serveşte ori într-un castron încălzit, ori în interiorul unei pâini de secară scobite, la sfârşit putându-se mânca şi coaja, după gust/ foame...

Acum, de ce o recomand eu, este pentru că această supă poloneză merge bine în orice situaţie, este destul de simplă  şi este cunoscută drept "supa meniului de ieri" datorită acrelii care trezeşte organismul după beţia de cu o zi înainte.. glume poloneze :)
Şi o mai recomand pentru că ar fi păcat să ajungeţi în Polonia vreodată şi să nu o încercaţi, e parte din tradiţia lor şi mâncată din bucătăria potrivită, este foarte foarte gustoasă.
Iar dacă ajungeţi să staţi la masă cu polonezi, puteţi încerca, de dragul impresionării, să rostiţi "Smacznego!" (se pronunţă smacinego), care înseamnă "Poftă bună!".

KULT-ul polonezilor pentru muzica adevărată

Pentru prima discuţie despre muzica poloneză pe anul acesta am pregătit un simbol al ţării, o trupă cu istorie, o trupă despre care nu există polonez să nu fi auzit. Nu ştiu dacă avem cu adevărat ceva asemănător în România, o trupă care să placă tuturor, care să creeze constant şi care să intre în rândul tuturor generaţiilor cu atâta uşurinţă…

KULT a luat fiinţă în anul 1982 din vechea trupă a liderului Kazik Staszewski, Novely Poland. Primul concert l-au avut în luna iulie a aceluiaşi an în clubul Remont din capitala Varşovia. Albumul de debut “Kult”, deşi scris în 1986, este lansat abia un an mai târziu.

Pentru KULT este tipic mai mult stilul punk, dar de-a lungul anilor au introdus elemente de rock, jazz, ska, baladă tradiţională şi reggae.

Această trupă s-a format şi a evoluat în timpul unei dictaturi militare, sub legea marţială de 2 ani instaurată din cauza numeroaselor revolte împotriva comunismului din Polonia. Cu toate acestea, KULT a ieşit în evidenţă tocmai prin atmosfera nebună din timpul concertelor cu mesaje neortodoxe împotriva sistemului sau chiar a bisericii catolice.

Responsabil pentru versuri a fost întotdeauna liderul Kazik, vocalul şi saxofonul trupei,de altfel singurul membru din cei patru câţi au fost iniţial, care se regăseşte în trupa KULT şi în prezent.

După albumul din 1987 au mai urmat alte 13 şi numeroase single-uri de succes.
În 2010, KULT, având în componenţă 9 membri, aduce în continuare pe scenă trompetă, saxofon, clape, chitare, tobe şi orice mai e nevoie pentru a face o muzică a naibii de bună.
Sound-ul lor este unic, iar vocea răguşită, răstită a lui Kazik nu poate fi confundată nici beat mort să fii :)
Scriam acum ceva vreme despre AKURAT, prima trupă poloneză la al cărei concert am avut plăcerea să asist anul trecut. Dacă v-au plăcut, trebuie să ştiţi că sunt consideraţi urmaşii KULT, având un stil muzical asemănător. De fapt, KULT sunt tăticii punk rock-ului în Polonia, singuri de mai bine de două decenii pe o felie mare de tort din care toţi vor să muşte.

Îi iubesc pentru nebunia cu care urlă pe scenă, pentru inspiraţia instrumentelor pe care le folosesc şi pentru neseriozitatea cu care îşi regizează videoclipurile.

Cel mai mult şi cel mai mult păstrez în playlist remixul din 2001 al piesei "Vódka" şi "Kocham Cię, a miłością swoją" (Te iubesc pe tine şi iubirea ta) din 2005, ale căror videoclipuri le puteţi vedea mai jos.
De asemenea, de pe ultimul album "Hurra!" din 2009 recomand “Marysia” (Maria), “Karinga” (Karinga), “Skazani” (Condamnaţi) şi “To nie kraj moich snów” (Aceasta nu e ţara visurilor mele).

Aştept cu nerăbdare ziua în care trupa KULT va fi invitată să cânte la Bucureşti, sau unde vreţi voi, dar să ajung şi eu în câteva ore acolo, să urle în vreun club obscur, şi asta cât mai repede, până să îmbătrânească de tot liderul Kazik, căci ce farmec ar mai avea…

M-au pedepsit cu o leapşă oracol!

Preiau acum de la Cartim prima şi ultima mea leapşă de genul acesta, cu tema "dacă aş fi fost". Într-o zi va fi una exclusiv în limba poloneză, şi atunci să vă feriţi de mine :D
(Apropo de polonezi, să ştiţi că şi la ei există acest joc, doar că se cheamă "berek" )


• Dacă eram o lună, aş fi fost …Aprilie
• Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… Joi
• Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… Răsăritul
• Dacă eram un animal marin, aş fi fost…. Mâncat de altul mai mare
• Dacă eram o direcţie, aş fi fost… Înainte, tot înainte
• Dacă eram o virtute, aş fi fost… Dragostea
• Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost : Regina Maria a României
• Dacă eram o planetă, aş fi fost… Terra
• Dacă eram un lichid, aş fi fost… Apa de izvor
• Dacă eram o piatră, aş fi fost… Piatra Soarelui
• Dacă eram o pasăre, aş fi fost… Vrăbiuţă
• Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost… Însorit
• Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost… Pian
• Dacă eram o emoţie, aş fi fost… Bucuria
• Dacă eram un sunet, aş fi fost… Tropăitul cailor pe asfalt
• Dacă eram un element, aş fi fost… Pământul
• Dacă eram un cântec, aş fi fost… I Heard It Through The Grapevine- Marvin Gaye
• Dacă eram un film, aş fi fost … 12 Angry Men
• Dacă eram un serial, aş fi fost…Seinfeld
• Dacă eram o carte, aş fi fost… Eşti ceea ce mănânci
• Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost… Alice în Ţara Minunilor
• Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost… Ciorbă de pasăre cu tăiţei de casă şi borş
• Dacă eram un oraş, aş fi fost… Cracovia
• Dacă eram un gust, aş fi fost… Dulce acrişor
• Dacă eram o culoare, aş fi fost… Verde
• Dacă eram un material, aş fi fost… Bumbac
• Dacă eram un cuvânt, aş fi fost… Szczęśliwa
• Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost... Ochii
• Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost…. Schimonoseală
• Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost… Limba franceză
• Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost…Dee Dee
• Dacă eram o formă, aş fi fost… Bună rău
• Dacă eram un număr, aş fi fost… 7
• Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost… Sigur nu în comun
• Dacă eram o haină, aş fi fost.. Deci rea la suflet
• Ziua cea mai frumoasă: Cea în care m-am născut
• Cel mai mare obstacol: Încăpăţânarea
• Cea mai mare greşeală: Încăpăţânarea
• Rădăcina tuturor relelor: Încăpăţânarea
• Distracţia cea mai plăcută: Ei, parcă nu e a tuturor aceeaşi :)
• Cea mai mare înfrângere: Să fiu singură
• Cel mai bun profesor: De literatură universală. Ce vremuri...
• Prima necesitate: Ochelarii de vedere
• Ceea ce te face cel/a mai fericit/ă: Să fac oamenii să râdă
• Cel mai mare mister: Moartea
• Cel mai rău sentiment: Frica
• Cel mai bun cadou: O călătorie în jurul pământului
• Lucrul cel mai de valoare: Sănătatea
• Calea cea mai rapidă: Linia dreaptă
• Sentimentul cel mai plăcut: Aprecierea
• O protecţie efectivă: Cică nu există protecţie 100%
• Cel mai bun remediu: O zi în pat cu dulciuri şi filme
• Forţa cea mai puternică: Credinţa
• Persoanele cele mai necesare: Familia şi partenerul de viaţă
• Lucrul cel mai plăcut dintre toate: Viaţa

Îmi dau leapşa din cocoaşă lui Călin. Dacă nu o vrei, să ştii că nu mă supăr, dar nici aşa cocoşată nu mă poţi lăsa :p

Cum a iubit Chopin pianul

UNESCO a stabilit ca 2010 să fie "Anul Fryderyk Chopin" cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea compozitorului.
Cum puţini ştiu, Chopin era polonez. Mai exact pe jumătate.
Cunoscut în întreaga lume drept Frédéric François Chopin, având totuşi numele real Fryderyk Franciszek Chopin, acesta s-a născut pe 1 martie 1810 în zona Varşoviei dintr-o mamă poloneză (Justyna) şi un tată francez expatriat (Mikołaj, nume polonez despre care nu ştiu încă de unde provine).

Întreaga familie a lui Chopin a avut înclinaţii artistice: tatăl său cânta la flaut şi vioară, iar mama la pian, aceasta acordând de altfel lecţii de pian în internatul elitist pe care îl aveau, cele 3 surori ale sale cântând şi ele adesea la pian.
La vârsta de numai 6 ani, Chopin avea tendinţa de a reproduce şi de a compune muzică. A primit primele lecţii de pian nu de la mama sa ci de la sora mai mare Ludwika. Micul Chopin (Szopenek în alint polonez) a început să susţină concerte la vârsta de 7 ani, fiind asemuit de multe ori în geniu cu Mozart şi Beethoven.
La aceeaşi vârstă, copilul minune a compus două ”polonaise” în timp de 3/4, care sunt dansuri lente, adesea auzite la carnavaluri. Şi în ziua de astăzi, polonaisele compuse de Chopin de-a lungul vremii sunt considerate cele mai bune din muzica clasică.

De la vârsta de 11 ani a învăţat componistica la Conservatorul din Varşovia. La vârsta de 15 ani i-a apărut Rondoul în do-minor opus 1 compus pentru pian. Aprofundarea studiilor a început un an mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În acest timp - ca de altfel pe tot parcursul vieţii sale - a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte şi spectacole de operă. Varşovia nu era însă un centru muzical european important. În scurt timp Chopin a simţit nevoia să plece în străinătate pentru a îmbogăţi şi aprofunda aptitudinile sale muzicale.

Când avea 20 de ani, şi-a luat rămas bun de la Varşovia şi parcă simţind că nu se va mai întoarce niciodată acolo, a luat cu el un pumn de pământ natal într-un vas de argint. Ajuns la Viena a susţinut numai două concerte deşi a stat 8 luni în acest oraş. În 1831 a ajuns la Paris, aşteptat fiind tot pentru reprezentaţii la pian. Din cauza unor evenimente politice ale vremii (răscoala poloneză fusese reprimată într-un mod sângeros de către ruşi), a fost forţat să se stabilească în Franţa, ceea ce nu i-a fost prea greu, având o bază lingvistică foarte bine întreţinută din familie şi din lecţiile de franceză pe care le-a luat în copilărie. A reuşit să se integreze în lumea artistică pariziană, mai întâi luând lecţii de pian de la renumitul profesor german Friedrich Kalkbrenner, susţinând mai apoi el însuşi lecţii de pian şi diverse concerte în saloane şi alte locuri aristocrate. Şi schimbarea numelui în Frédéric François Chopin l-a ajutat într-o oarecare măsură să fie parte din mediul francez în care ajunsese, dar în care nu se simţea bine, gândul lui fiind tot timpul la soarta polonezilor de după răscoală.

În anii 1835-1836 starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit atât de rău încât chiar s-a zvonit în Varşovia că a murit de tuberculoză, el reuşind totuşi să îşi revină în urma unor tratamente în staţiunea cehă Carlsbad.

Între 1837 şi 1847 Chopin a trăit o relaţie tumultoasă cu scriitoarea franceză George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). A cunoscut-o în 1836 la o petrecere organizată de un prieten comun. La început, Chopin nu a fost deloc atras de scriitoare, chiar declarându-i prietenului său Ferdinand Hiller: ”Ce femeie respingătoare este Sand! Dar chiar este femeie? Înclin să mă îndoiesc de asta.” În 1847 relaţia lor s-a terminat brusc şi scandalos, probabil Sand ajungând la saturaţie din cauza geloziei lui Chopin, dar şi a bolii care îl măcina în ultimii ani.

În 17 octombrie 1849, la Paris, tuberculoza l-a răpus până la urmă, îngrijit fiind până în ultima clipă de sora sa Ludwika. Sicriul i-a fost presărat cu acel pumn de pământ polonez pe care l-a păstrat cu o enormă dragoste de ţară.

Chopin a compus în general pentru pian şi instrumente solo; a inventat forme muzicale precum balada instrumentală şi a contribuit la dezvoltarea unor genuri muzicale precum piano sonata, mazurka, waltz, nocturne, polonaise, étude, impromptu şi prélude.
Peste 230 de lucrări au supravieţuit ultimilor 200 de ani, unele dintre ele pierzându-se din păcate în copilăria sa.
Nu a pus niciodată titluri pieselor sale, ele fiind diferenţiate doar prin genul muzical şi numere reprezentative, lăsând astfel audienţa neinfluenţată, capabilă să interpreteze în manieră proprie ceea ce ascultă.

În amintirea compozitorului se organizează din 5 în 5 ani la Varşovia Concursul Internaţional de Pian Chopin. De asemenea, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa, vor fi organizate diverse evenimente sub patronajul unor Comitete de Onoare din ţări de pe toate continentele, printre care şi România şi Republica Moldova.


Poate vreţi să ascultaţi puţin Chopin:

Sărbătorile de iarnă în Polonia, la rece.

Gata, m-am întors din cel mai lung concediu ever :) Fain e că l-am petrecut exclusiv în Polonia. Grav e că l-am petrecut răcită cobză. Şi mai fain e că am avut parte de momente frumoase atât de Crăciun cât şi de Revelion, plus altele printre :)

Trebuie să dorm acum, aşa că voi fi scurtă pentru toţi cei care m-au întrebat şi pentru alţi curioşi:
Crăciun Fericit se zice "Wesołych Świąt Bożego Narodzenia!" cu varianta scurtă "Wesołych Świąt!". De citit, se citeşte cam aşa: "Vesouîh Şviaunt Bojego Narodzenia" cu un ţ strecurat pe undeva după Narod, greu de scris :D
Cred că vă imaginaţi cum m-am lipit de varianta scurtă de urări în poloneză, pe-aia lungă nici nu m-am străduit să o memorez, v-o scriu acum din cărţi :D
În fine, Crăciunul lor nu se deosebeşte prea mult de al nostru. De băut s-a băut în prostie, şi la ei mesele se umplu cu mâncare ca la nebuni, doar că momentul cel mai important pentru catolici este ajunul, deci seara de 24 decembrie. Toată lumea contribuie la pregătirea bunătăţilor, câţiva voluntari fac bradul, sub el se pun cadouri împachetate cu nume pe ele şi se trece la masă. Se rosteşte un pasaj din biblie, dacă sunt de-alde mine la masă, se rosteşte şi din biblia în engleză. Se împarte un fel de foiţă dintr-un fel de grâu, trupul lui Iisus (obicei întâlnit şi în biserici, direct de la preot) şi fiecare o întinde celor de lângă. La ruperea bucăţelelor, i se urează celuilalt ceva de bine. După ce se îndeasă bine burţile, un Moş mai hazliu împarte cadourile. Se râde în prostie. Este o seară veselă în care toţi se bucură enorm. Se ascultă colinde, au şi ei la televizor cam aceleaşi emisiuni dedicate Sărbătorilor. Între 12 şi 2 noaptea are loc o slujbă religioasă, destul de scurtă cât să menţină interesul ridicat. Toate băncile catedralelor sunt ocupate, deja mulţi oameni stau în picioare, răbdători şi împăcaţi. Nu se ţine cont de vârstă, cam toată lumea asistă la slujbă. Din când în când, oamenii se întorc unii spre alţii şi îşi strâng mâinile, rostind o urare de bine. Se execută şi cu străini, un semn frumos de prietenie şi pace. A doua zi se merge iar la biserică. Slujba este animată, câţiva tineri voluntari cântă acompaniaţi de un pian precum nişte îngeri. Uneori, melodiile lor au ritm, aşa, cât să îmi bâţâi picioarele, dar mă opresc repede căci nu ştiu dacă am voie sau nu.
Prin comparaţie, pot spune aşadar că masa cea mare şi împărţitul cadourilor au loc în ajunul Crăciunului, ori la noi se petrec cam în ziua de Crăciun.

Cât despre Revelion, după cum vedeţi în poză (creaţie proprie, sunt surprinsă că amatoarea mea de cameră a prins pe cer o artificie de-a noastră) şi ei au aceleaşi obiceiuri, se bea şampanie, se ascultă muzică, multă muzică internaţională, dar şi ceva de-a lor, fără folk, fără populare sau colinde. Petrecerile domestice pornesc cu mâncărurile aduse de invitaţi (obligatoriu făcute de ei, nu cumpărate) şi, desigur, cu râurile de băuturi alcoolice. Prea puţin vin, cam deloc bere, cât cuprinde votcă, whiskey, lichior şi cocktailuri.
La miezul nopţii, şi după, se urează un An Nou Fericit - "Szczęśliwego Nowego Roku!" şi se pronunţă "şceunşlivego novego rocu". Greu de rostit după câteva pahare, vă zic eu...
Mi-am întrebat prietenii polonezi dacă au ceva superstiţii de intrat în an nou, se pare că ei nu au, aşa că nu vă pot oferi acest deliciu, însă vă pot spune că se pupă ori o dată, ori de trei ori pe obraji, deci să nu vă opriţi după două ţucuri căci s-ar putea să nimeriţi buză-n buză :p

În încheiere, vă doresc tuturor să aveţi un an cât mai vesel, liniştit şi flexibil, cum îl aranjaţi, aşa să stea! :)