Floriile catolicilor, palmierii polonezilor

Anul acesta s-a întâmplat ca Paştele Catolic să fie în acelaşi timp cu cel Ortodox. Iar pentru că Floriile au loc întotdeauna cu exact o săptămână înainte, catolicii au participat şi ei astăzi la o zi asemănătoare cu a noastră.

Polonezii o sărbătoresc cu multă culoare şi veselie. Nu îi spun Florii, ci Duminica Palmierilor. După cum ştiţi, ziua aceasta sărbătoreşte intrarea lui Iisus călare pe un măgăruş în Ierusalim, moment în care oamenii l-au întâmpinat cu frunze de palmieri şi măslini.
De aici şi numele acestei duminici a palmierilor (Niedziela Palmowa), deşi i se mai zice şi „Duminica Patimilor Domnului” (Niedziela Męki Pańskiej) sau „Duminca Salciei” (Niedziela Wierzbowa).

Deosebit la această zi este că polonezii au transformat-o într-un fel de sorcovă a noastră. Împopoţonează crenguţe de mâţiţor şi salcie cu flori naturale şi artificiale, hârtie colorată, crenguţe de merişor, de toate, numai colorate să fie. Şi pe acestea ei le numesc palmieri (palmy). Probabil că nici poziţionarea climatică nu i-a ajutat prea mult să îşi dezvolte propriile plantaţii de palmieri, aşa că oamenii s-au descurcat cu ce au putut.
Se pare că sunt destul de uşor de confecţionat, căci până şi copiii se ocupă de asta (ce-i drept, cam cu ajutorul părinţilor), iar pentru acest act ei sunt răsplătiţi de către preot cu dulciuri.

Palmierii se găsesc la vânzare în aceste zile cam peste tot, gen sorcovele ori mărţişoarele noastre, în magazine, la tarabe ori chiar pe trotuare.
Referitor la salcie, cea pe care noi, ortodocşii, o punem deasupra intrării în casele noastre şi pe care o păstrăm sfinţită chiar şi un an de zile, pentru catolici reprezintă resurecţia şi imortalitatea sufletului.

Ceremonia porneşte pe străzi, precum a fost sărbătorită şi intrarea triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim, convoiul de credincioşi şi de palmieri veseli oprindu-se în curtea bisericii.
Aici ajutoarele preotului, sau băieţii de altar cum li se mai spune, aduc şi adevărate frunze de palmier. Oamenii aşteaptă cuminţi să le fie stropiţi cu apă sfinţită copăceii, şi cei deghizaţi, şi cei adevăraţi. Aceştia sunt ridicaţi falnic de câteva ori în timpul slujbei, la îndrumarea preotului, iar la sfârşit toată lumea se întoarce mulţumită acasă cu aceste simboluri sfinţite, pe care le pun lângă icoane sau cruci, până în anul următor.
În unele case, palmierii stau chiar mai mult de un an, aşezaţi frumos într-o vază, de multe ori ca amintire a primelor realizări ale copiilor.

Cum n-am călătorit eu cu trenul spre Polonia

Ştiu că am mai deschis un subiect asemănător acum ceva vreme, în articolul http://jurnal-de-polonia.blogspot.com/2009/10/calatorii.html , însă de data aceasta am vrut să dezvolt puţin mai mult o modalitate anume de a călători spre Polonia.

Cu avionul e uşor, dar nu şi ieftin. Cu maşina, doar timp de pierdut, sănătate de condus şi bani de benzină să am, că în rest se poate. Însă în tren eu chiar îmi puneam speranţele. Adică poate ies şi repejor, şi ieftinior pentru un drum, să zicem, Bucureşti- Gdańsk, c-oi vrea să mă bălăcesc în Marea Baltică.
Şi cum meditam eu că poate fi chiar interesantă o călătorie prin Românica, Ungărica, Slovăcica şi hopa Polonica, să zicem maxim 2 zile, deodată mă bate gândul să caut mai insistent pe site-ul http://www.cfrcalatori.ro/ , unde mai căutasem şi acum câteva luni, în zadar.

În primă fază găsesc un buton, internaţional îl cheamă, în spatele căruia se află orice, numai ce vreau eu concret nu. Este de momeală, ca şi fratele buton Contact.
Mă uit după un număr de telefon, un quelque chose, şi găsesc într-un tabel de prin birourile de informaţii găzduite de butonul şef Info Utile, adică întortocheată treaba, un număr pentru trafic internaţional. Bun. Şi sun deja intrigată de CFR şi serviciile sale online. Treaba e că doamna care a răspuns, spre ciuda dracilor pe care îi aveam, a fost chiar cooperantă. Asta da surpriză. După ce trecem de formalităţi şi lămuriri legate de traseul pe care îl doresc, şi anume Bucureşti- Gdańsk, două persoane la vagon de dormit cu două locuri, dus- întors, îmi zice să notez:

Plecare Bucureşti: ora 19:10
Sosire Budapesta: 08:47
Plecare Budapesta: 19:58 (da, o zi întreagă de stat prin gară pe la unguri)
Sosire Varşovia: 07:10
Plecare Varşovia: 09:05
Sosire Gdansk: 12:56.

- Plecările sunt zilnice, zice doamna care până acum a mustăcit la reacţiile mele de genul “vaaai de mine, 7 seara sau dimineaţa?”.
- Bun, şi care e preţul pentru dus-întors?
- Valabilitate bilet o lună pentru întoarcere e bine?
- E bine.
- Vă costă 1485 lei de persoană.
- Şi doar până la Varşovia?
- 1409 lei, şi să ştiţi că aveţi până la Budapesta mic dejun inclus!
(Paranteză la telefon: plec să zicem luni seara la 7, că altă oră nu există, şi ajung în Gdańsk miercuri la 1 în amiaza mare după ce mai stau şi o zi în gară? Şi mai stau şi încuiată în cămăruţă de frica hoţilor? Şi schimb şi 3 trenuri dus 3 întors? Şi mai plătesc şi 360 de euro? Da. Închid paranteza.)
- Vă mulţumesc mult, doamnă, aţi fost mai amabilă decât speram.

Să tot scrii despre femeia poloneză

Zilele trecute am fost urecheată pentru că nu scriu tocmai despre frumuseţile Poloniei. Şi nu era vorba de castele sau lacuri, ci de femei. Într-adevăr, femeile poloneze au un rafinament şi o senzualitate care persistă chiar şi la vârste înaintate. De multe ori mă trezesc holbându-mă la ele, comparându-le tot timpul cu alte femei şi mă întreb ce le dă această putere de a întoarce capul oamenilor. Probabil matriarhatul din această ţară, sau poate doar respectul şi aprecierea bărbaţilor care le-au determinat să se îngrijească şi mai mult.
Dacă ar fi să îmi exprim o părere personală, aş spune că polonezele lasă senzaţia că deţin întotdeauna un control tacit asupra deciziilor importante de orice natură, că sunt dependente de independenţă şi că au o rezistenţă aparte în faţa alcoolului, fapt justificat probabil de cultură şi tradiţii.

Una peste alta, sunt multe frumuseţi şi aş putea umple cu mii de poze acest articol. Prefer însă o singură poloneză care nu mi-a luat doar mie ochii, ci de vreo 10 ani îi ia pe-ai tuturor.
Anja Rubik s-a născut în localitatea Częstochowa, la 12 iunie 1985. A fost descoperită la vârsta de 15 ani, pe când era la Paris în timp ce urma cursurile unui liceu britanic. Pentru că şi-a dorit să termine şcoala înainte de modelling, şi-a dedicat acestei activităţi doar vacanţele.

Între timp a crescut (şi încă în ce fel) şi a strâns o experienţă vastă în urma defilării pentru designeri precum Valentino, Victoria’s Secret, Yves Saint-Laurent, Roberto Cavalli, Givenchy, Chloé, Christian Dior, Hermès, Gucci, Fendi, Missoni, Versace, Dolce & Gabbana, Prada, Oscar de la Renta, Chanel, Balenciaga, Calvin Klein, Louis Vuitton sau Ralph Lauren. De asemena, a luat prima copertă a unor reviste prestigioase precum Vogue Germania, Vogue Paris, Elle, Numéro, Flair, Russh sau Nylon.

Având 1.79 metri şi un chip extrem de expresiv, ca să nu mai amintesc în general de trup şi în special de sânii pe care din când în când îi mai expune prin câte-un pictorial, Anja Rubik are toate şansele să rămână mult timp în top 30 al modelelor anilor 2000, acolo unde se află acum.
În Polonia este reprezentată de Agenţia D’Vision Model Management şi sper să mai tot fie ca să o găsesc şi altă dată la fel de frumoasă şi îndrăzneaţă :)

În luna martie filmul polonez opreşte iar la Bucureşti

Cu ocazia celei de-a treia ediţii a Festivalului de Film Documentar One World Romania , desfăşurat între zilele 17 şi 22 martie la Bucureşti, cei interesaţi pot viziona pe 20 şi 21 martie la Cinema Eforie un documentar care mie mi se pare destul de interesant cât să îl şi recomand în acest articol:

"Latawce" (Zmee) a fost realizat la sfârşitul anului 2007, despre un curs de film ţinut de regizorul polonez Jacek Szaranski la Şcoala de Arte din Kabul.

La scurt timp după ce trupele americane au recâştigat controlul asupra Kabulului, Organizaţia Umanitară Poloneză şi-a deschis prima misiune în Afganistan, şi anume refacerea Şcolii de Arte.
Activista pentru drepturile omului Janina Ochojska a invitat-o pe directoarea de filme Beata Dzianowicz să realizeze un reportaj cu titlul "Lecţia Speranţei".
Producătorul Krzysztof Kopczynski a sosit în Afganistan în anul 2005 şi alături de Beata, a început să lucreze la imaginea documentarului "Zmee". O mare parte din materiale este realizată în septembrie 2006.

La Şcoala de Arte din Kabul, regizorul Jacek Szaranski îşi încurajează studenţii să realizeze un documentar despre oraşul lor. În timp, după câteva neînţelegeri şi încercări nereuşite, tinerii îşi dau seama că prin această metodă pot cunoaşte mai bine oamenii din jurul lor şi pot primi răspunsuri la multe întrebări interesante.
Aceste imagini, puse cap la cap, prezintă nu doar preocupările unor adolescenţi, dar şi însăşi esenţa unei societăţi afgane contemporane mult mai diferite faţă de ce prezintă majoritatea televizunilor în întreaga lume.

Documentarul a fost realizat în două variante, una de 52 de minute pentru televiziune şi una de 80 de minute pentru cinematografe.

Mai trebuie precizat că acest film a obţinut deja câteva premii internaţionale, printre care:
2008 – Watch Docs Human Rights Film Festival, Premiul Audienţei, Varşovia, Polonia;
2009 – Leeds International Film Festival, Leeds, Marea Britanie;
2009 – Cinema Golden Minbar International Muslim Festival, Rusia;
2009 – Films de Femmes Festival, Franţa ;
2009 – Dialektus European Documentary, Menţiunea Specială & Premiul Audienţei, Budapesta, Ungaria. (Sursa: http://www.oneworld.ro/filme/filme-a-z/kites-zmee.html )

La Cinematograful Eforie din Bucureşti (Str. Eforie Nr. 2, prin zona Lipscani) acest documentar va rula în 20.03.2010 (sâmbăta aceasta) la ora 16:30 şi în 21.03.2010 la ora 20:30. Veţi auzi atât limba poloneză, cât şi arabă, film cu subtitrare în limba română şi engleză.
La sfârşitul vizionării este organizată o întâlnire cu directoarea Beata Dzianowicz, pentru cei care doresc să îi pună întrebări ori să îi asculte discursul legat de documentarul Latawce.

În rest, trebuie să mai ştiţi că la Cinema Eforie intrarea este extrem de ieftină, în jur de 6 lei, şi că atmosfera din timpul filmelor poloneze este de obicei foarte plăcută, probabil şi datorită oamenilor din sală :)

Tot cu ocazia acestui festival de documentare, la Cinematograful Union, în 18 şi 19 martie, rulează un alt film cu producţie poloneză, "Królik po Belińsku" (Iepuri la Zidul Berlinului); nu îl recomand celor care se duc la cinema direct interesaţi de limba poloneză, deoarece vocile sunt în germană, însă dacă doriţi să vedeţi povestea celor 28 de ani în spatele zidului dintr-o altă perspectivă, atunci ar putea fi o alegere foarte bună.

Votca poloneză cu miere, un suvenir inspirat

Cum în Polonia cam toată lumea bea, inevitabil, ajunşi într-o vizită pe-acolo, vă veţi trezi cu nişte alcool în faţă pe care trebuie să-l daţi peste cap repede urând celor din preajmă un "Na Zdrowie" (Sănătate!) cu zâmbetul pe faţă.
Şi odată ajunşi în această situaţie, uneori se poate întâmpla să primiţi nişte Krupnik (krupnikas în lituaniană), adică votcă dulce sau lichior din miere. Atunci sunteţi nişte fericiţi, pentru că o veţi întâlni (de obicei) numai în Polonia şi Lituania.

Se spune că acest lichior a fost creat prin secolul XVI de către călugării benedicţi la mănăstirea din Niaśviž (astăzi pe teritoriul Belarusului), fondată de Mikołaj Krzysztof "Sierotka" Radziwiłł.
A devenit destul de rapid preferatul şleahtei poloneze şi lituaniene (şleahta sau szlachta era pe timpuri un corp de armata format din nobili).
Krupnik este o rudă îndepărtată a băuturii slave Medovukha, similară miedului (o băutură spirtoasă obţinută prin fermentaţie de drojdie, la care se adaugă apă şi miere).
Versiunea comercială conţine 40- 50% alcool, dar cea tradiţională foloseşte ca bază până la 80- 100% alcool din grâu. Mierea (uneori mierea de trifoi), este principalul îndulcitor al lichiorului, la care se pot adăuga până la 50 de ierburi.
Lichiorul Krupnik se poate servi atât cald, cât şi rece, unii polonezi fabricându-l acasă, aşa cum şi noi ne pricepem să facem ţuică. Se spune că cel de casă este mult mai gustos decât cel cumpărat din comerţ, desigur.

Eu vă spun doar atât: este delicios, doar că fiind atât de dulce, devine greţos dacă este băut în cantităţi prea mari.
Şi mare atenţie în restaurante: doar simpla comandă "Krupnik, proszę (vă rog)" poate duce la primirea pe masă a unei supe făcute din orz, care este, credeţi-mă, destul de neplăcută. Mai bine ziceţi "honey vodka" sau "krupnik vodka" şi toată lumea va înţelege.
Pentru cei care vor un suvenir pentru acasă, Krupnik este disponibil în varianta de 500 ml şi 750 ml, cam la 25, respectiv 35 de zloţi (un zlot e cam cât un leu de-al nostru).

Turist prin castelele Poloniei

În Polonia există peste 100 de castele. Cele mai remarcabile au fost construite de cavalerii teutoni şi sunt situate în nord-estul ţării.

Malbork este cel mai mare castel medieval din Europa care a rezistat până în zilele noastre. De asemenea, trebuie vizitate şi cele din Lidzbark Warmiński şi Kwidzyn, construite de aceiaşi cavaleri teutoni.
Cele mai importante castele sunt Wawel din Cracovia şi Royal din Varşovia, ele fiind reşedinţele regilor şi simbolurile puterii.
Castelele dintre Czestochowa şi Cracovia au făcut parte dintr-un sistem de fortificaţie numit Cuibul Vulturilor; mare parte dintre ele au fost construite în Evul Mediu şi distruse în timpul Potopului Suedez din 1650.

Iubitorii de castele vor căuta aceste ruine în Olsztyn, Mirow, Ogrodzieniec, Bolków sau Bobolice. Pieskowa Skala este singurul edificiu bine conservat din tot sistemul Cuibul Vulturilor.

Şi lista de recomandări poate continua. Ca şi în România, castelele lor sunt extrem de frumoase, unele restaurate, altele părăsite. Dintre cele pe care le-am văzut eu până acum, Castelul Malbork merită cu adevărat o vizită până în nordul Poloniei, mai ales că este din anul 1997 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Acesta a fost construit de cavalerii teutoni în secolul XIII, pe teritoriul Prusiei, acum fiind cam la 60 km de oraşul Gdańsk, în urma unei acţiuni de creştinizare pornită de germanii romano-catolici.

Malbork, care de fapt este format din 3 castele, a devenit astfel cea mai mare fortăreaţă medievală din Europa şi cel mai mare castel de cărămizi din lume. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai mult de jumătate din clădire a fost distrusă şi este într-un continuu proces de reconstrucţie chiar şi în zilele noastre.

Aici există şi un muzeu cu expoziţii definitive (despre ordinul teutonic şi tot ce ţine de el, istoria bisericii, arme, arhitectură ş.a.) şi temporare, în funcţie de diverse evenimente ce prezintă interes pentru vizitatori.

Traseul turistic include şi numeroase biserici precum Sf. Maria sau Sf. Ion Baptistul, dar şi Cimitirul Armatei Sovietice (aici sunt îngropaţi 529 de soldaţi ruşi care au luptat în anul 1949 pentru eliberarea zonei).

Pentru turiştii excentrici, există şi un hotel pe nume Zamek (zamek înseamnă de altfel în poloneză castel), fiind situat chiar pe locul fostului spital teutonic. Pune la dispoziţie o cafenea, 3 restaurante şi condiţiile unui somn gotic de neuitat.

Pe site-ul oficial al castelului Malbork găsiţi informaţii actualizate în engleză despre preţuri, atracţii turistice, diverse evenimente, cazare în împrejurimi, fotografii şi date istorice. În mare, vă pot spune că în timpul verii programul de vizită este între orele 09:00 şi 19:00, iar un adult va trebui să plătească pentru intrarea în castel 35 de zloţi (cam cât 35 de lei de-ai noştri), iar pentru accesul la galerii şi turnul principal cam 6 zloţi. Scump, nescump, eu îl consider un loc care trebuie vizitat odată ajuns în Polonia, măcar şi pentru arhitectura şi recordurile la dimensiuni pe care încă le deţine în lume după atâtea secole.

Cel mai puternic om din lume, blând ca o pisicuţă

Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată cine este cel mai puternic om din lume, însă eu l-am găsit întâmplător şi mi-a plăcut nu pentru muşchii pompaţi excesiv, ci pentru sensibilitatea surprinzătoare de care dă dovadă uneori.

Polonezul Mariusz Pudzianowski a câştigat mai multe concursuri de forţă decât oricare alt sportiv.
Din 2005 încoace, a câştigat în fiecare an titlul de World’s Strongest Man, excepţie 2009 când s-a plasat pe locul 2 după lituanianul Žydrūnas Savickas. A intrat pentru prima dată în acest gen de concursuri în anul 1999, în 2000 ieşind deja pe locul 4 pentru titlul de cel mai puternic om din lume.
Anul trecut în decembrie a debutat cu succes în Arte Marţiale Mixte la concursul KSW XII.

Are numai 33 de ani; deşi cred că aceşti muşchi desfigurează şi îmbătrânesc omul, Mariusz arată prezentabil, mai ales când nu se încordează de îi plesnesc venele pe el.
Îi place să fie şi artist din când în când: şi-a făcut în 2006 o trupă de pop-rock, pe nume Pudzian Band, cu care a avut câteva concerte în Polonia.
A făcut şi 19 luni de închisoare, prin 2000-2001, pentru că a snopit în bătaie un mafiot local. S-a antrenat tot timpul, iar după eliberare s-a întors de multe ori în acea închisoare ca organizator al unor programe de reabilitare/ resocializare pentru deţinuţi.

A devenit încetul cu încetul unul dintre cei mai faimoşi oameni din Polonia, astfel că în anul 2008, când a participat la emisiunea televizată ”Taniec z gwiazdami”, varianta lor pentru “Dansez pentru tine” al nostru, a fost atât de popular încât a ajuns până în finală terminând pe locul doi. Deşi a fost mai mereu la duel, a reuşit tocmai datorită voturilor polonezilor care îl iubesc.

Acest uriaş blând a dovedit încă o dată întregii ţări şi nu numai că ar face orice pentru fericirea celor din jur, implicându-se în ultima vreme în acţiuni caritabile pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Vedeţi mai jos un spot social simpatic. La finalul acestuia, cuvintele poloneze înseamnă ” Să ajuţi te face puternic”. Nici că se putea un om mai potrivit în acest rol.

Oglindă oglinjoară, ce curs de polonă e bun în ţară?

Sunt plăcut surprinsă să găsesc în ultima vreme atât de mulţi români interesaţi să urmeze un curs de limba polonă. În caz că vă întrebaţi ce se întâmplă, în mare măsură sunt de vină poveştile de dragoste, mutarea serviciului în Polonia şi apoi interesele financiare rezultate din traduceri autorizate.

Eu m-am înscris, dintr-o anume grabă, la cursul organizat de Institutul Cultural Polonez. Chiar şi pe fugă, consider că am făcut o alegere oarecum potrivită. Da, ştiu, au fost momente în care m-am plâns că se predă limba polonă în limba polonă (citeşte aici mai multe văicăreli); ştiu că n-am înţeles mare lucru până acum şi că nu mi-a zis nimeni nimic la înscriere despre treaba asta, ceea ce mi se pare total lipsit de profesionalism şi bun simţ. Iată însă ce concurenţi are ICP-ul, la o simplă căutare pe Google pentru “curs polonă”:

- Centrul FIDES (http://www.fidescentre.ro): cel mai bun rezultat în Google, site bun, gamă largă de cursuri, certificate de competenţă lingvistică valabile pentru 2 ani, recunoscute la nivel internaţional.
La un simplu mail trimis din formularul de la Contact, iată ce informaţii am primit:
"Bună ziua,
În prezent singura variantă de organizare a cursului de limba polonă este cea one-to-one.
În această variantă cursul se organizează la sediul FIDES (Pţa Rosetti) pe baza unui orar stabilit de comun acord cu dvs.
Tariful este de 90 lei/h fără tva, pentru un modul de 32h, şedinţa de 2h. Materialul de curs este inclus în taxă.
Cursul poate începe oricând, în funcţie de disponibilitatea profesorilor şi după semnarea şi achitarea contractului."
În traducere personală, al naibii de scump şi deloc stimulant în modul individual.

- Centrul de Limbi Străine ECHO (http://www.theecho.ro/): al doilea rezultat pe Google, site bun cu testări online pentru identificarea nivelului de pregătire, nu am găsit nimic clar despre certificate.
Dacă solicitaţi mai multe detalii pe mail, veţi primi următorul răspuns:
"Bună ziua,
Vă mulţumim pentru emailul trimis privind interesul dvs pentru cursurile de limbi străine Echo.
Cu privire la cursurile de limba polonă, acestea se desfăşoară în prezent doar în variantă individuală.
În variantă individuală, există două tipuri de cursuri: intensive (cu un număr sporit de ore/săptămână, 20-25h/săpt.) sau extensive (2-3 şedinţe/săptămână) şi pot avea loc în orice interval între orele 8.00 – 20.30 (Lu-Vi) sau 09.00-12.15 (Sâmbătă);
Tariful pentru cursurile individuale este de 110 lei/ oră, fără TVA iar condiţia începerii unui curs este plata a cel puţin 10 ore. Plata modulului rămas poate fi făcută în tranşe.
Pentru informaţii suplimentare privind cursurile Echo, profesori, structura cursurilor, puteţi consulta oferta ataşată."
Concluzie: şi mai scump, la fel de solitar...

- Centrul Ariel (http://www.centrulariel.ro/): site execrabil, aproape de negăsit pe google, nimic de vreun atestat, l-am ales ca să vedeţi şi o variantă mai ieftină, mai puţin pretenţioasă. Iată ce au răspuns şi ei mesajului meu:

"Bună ziua,
Perioada de înscrieri este 18 ianuarie - 12 februarie. Un modul de poloneză costă 450 RON,durează 2 luni şi se desfăşoară de 2 ori pe săptămână,în intervalul 18:00-20:00.
Cursurile încep în luna martie,numai în cazul în care se va forma o grupă de minim 10 cursanţi,lucru care din păcate nu s-a întâmplat în ultimii 2 ani,întrucât nu au fost cereri suficiente pentru formarea unei grupe."
Cu alte cuvinte: ieftin dar fără prea multe garanţii că v-ar şi ajuta cu adevărat.

Acum, Institutul Cultural Polonez organizează la Bucureşti cursuri în modul cu 20 de întâlniri, una pe săptămână a câte 90 de minute, circa 500 de lei, fără certificat, dar măcar ştii la cine ai terminat şi mai afli şi de diverse evenimente legate de cultură poloneză direct de la sursă. Profesoara nu cunoaşte decât limba maternă, dar poate lucrurile se vor schimba în viitor. Dacă nu, măcar ştiţi că v-aţi dus la ceva sigur. Cu puţină ambiţie şi materiale didactice suplimentare, puteţi spera să învăţaţi această limbă buclucaşă. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul lor: http://www.culturapoloneza.ro/

Dacă ajungeţi în Polonia şi vreţi să urmaţi acolo ceva cursuri, cu siguranţă veţi găsi, dar ţinute în limba engleză. În română nu am găsit pe internet, deşi am auzit nişte zvonuri legate de Varşovia şi Cracovia. Pe site-ul Institutului Polonez găsiţi ceva detalii despre un curs susţinut în Gdansk şi probabil că mai sunt şi alte oraşe. Trebuie doar să căutaţi cât e ziua de lungă şi să îmi scrieţi şi mie ce găsiţi, altfel vă poartă ghinion :D

Polonia plus Jocurile Olimpice de Iarnă egal iubire

Zilele trecute s-a terminat o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, găzduite de oraşul canadian Vancouver.
Polonia a fost reprezentată de 47 de sportivi, 21 de femei şi 26 de bărbaţi. Cele mai mari echipe au fost cele de patinaj viteză şi de ski, fiecare având câte 13 membri.

Până la ediţia de anul acesta, polonezii au câştigat la Jocurile Olimpice de Iarnă 8 medalii:
- una de aur la ski jumping în Sapporo ’72
- trei de argint (patinaj viteză la Squaw Valley ’60, ski jumping la Salt Lake City ’02 şi biatlon la Torino ’06)
- patru medalii de bronz (una la combinată de iarnă în Cortina d’Ampezzo ’56, una la patinaj viteză în Squaw Valley ’60, una la ski jumping în Salt Lake City ’02 şi o medalie de bronz la ski fond în Torino ’06).

Iată însă că la ediţia de anul acesta, Polonia aproape că a dublat numărul de medalii obţinute în 20 de olimpiade trecute. Aşadar, la sfârşit, membrii echipei s-au întors cu:

- 1 medalie de aur la ski fond, obţinută de campioana Poloniei Justyna Kowalczyk (aici trebuie precizat că medalia de bronz la ski fond de la Torino 2006 tot ei îi aparţine, plus aurul la Cupa Mondială de Ski 2008-2009 şi Tur de ski 2009-2010, aşadar istoricul sportiv al Justynei explică de ce este atât de iubită în Polonia, mai ales iarna :D );
- 3 medalii de argint după cum urmează: una luată de Adam Małysz la ski jumping LH individual (dacă e să numim un erou sportiv mare şi tare al Poloniei, el este, după cum am scris şi în acest articol), una luată de Justyna Kowalczyk (da, este aceeaşi sportivă de la aurul de mai sus) şi din nou una obţinută de Adam Małysz la ski jumping NH individual;
- 2 medalii de bronz: echipa de femei la patinaj viteză formată din Luiza Zlotkowska, Katarzyna BACHLEDA-CURUS şi Katarzyna Wozniak; a doua medalie de bronz a fost câştigată de aceeaşi Justyna Kowalczyk care mai are la această ediţie încă un aur şi un argint.

Aşadar, Justyna a răpit trei medalii, Adam, la cei 34 de ani ai săi, încă umple sufletele polonezilor de bucurie cu alte două medalii de argint (din păcate visul său cu aurul olimpic s-a spulberat cu această ocazie) iar anul 2010 a însemnat aproape dublarea numărului de medalii câştigate vreodată la Jocurile Olimpice de către Polonia. Clasament final pe naţiuni: locul 13 din vreo 90. Iată nişte rezultate frumoase pentru o ţară îndrăgostită de sporturile de iarnă :)


Sursă foto: http://www.vancouver2010.com/