Omagiul lui Lech Wałęsa adus martirilor Revoluţiei Timişorene

Fundaţia Diaspora şi Societatea Timişoara au organizat astăzi dezbaterea “Luptând şi construind- Timişoara 1989-2009, 20 de ani de la căderea comunismului” la care oaspetele de onoare a fost Lech Wałęsa, fostul preşedinte al Poloniei şi iniţiatorul Solidarităţii ce a dus la prima cădere a regimului comunist din Europa, care a ţinut să aducă pe această cale un omagiu oraşului Timişoara pentru curaj şi iniţiativă.

Seara a început cu un scurt film despre implicarea pastorului maghiar László Tőkés în evenimentele din decembrie 1989 şi a continuat cu diverse discuţii pe tema comunismului şi a schimbărilor din ultimii ani. Printre alţi oaspeţi de seamă se numără şi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu şi fostul premier al Ungariei Viktor Orban.
Primarul Gheorghe Ciuhandu i-a înmânat lui Lech Wałęsa o plăcuţă a  oraşului şi alte cadouri simbolice, acesta din urmă făcând câteva declaraţii frumoase din care precizez un fragment interesant:

"Aş putea să vorbesc patru ore despre comunism. Din păcate am doar 15 minute. Astăzi, toţi ne întrebăm care este momentul în care a căzut comunismul. Unii spun, acum 20 de ani. Eu nu sunt de acord. Fiecare ţară a luptat pentru dobândirea libertăţii în mod propriu. Toată Polonia a luat parte la întâlnirile cu Papa Ioan Paul al II-lea. Toată Polonia s-a rugat. Şi el a spus: Nu vă temeţi! Aşa a apărut această solidaritate. Am spus comunismului în faţă, suntem milioane de oameni şi nu vă vrem şi nici nu v-am dorit. A fost prima înfrângere a comuniştilor. Polonezii au spus ce au gândit. Dacă atunci ne-ar fi împuşcat pe toţi, lumea ar şti aceste lucruri. Aşa au fost invitate toate popoarele să lupte pentru libertatea lor. Noi am deschis o a treia etapă de creştinătate şi putem dispune de ea când dorim. Nicio generaţie nu a avut şansa noastră pentru pace, pentru evoluţie şi pentru standard. Dacă ne vom permite să stricăm această şansă, generaţiile viitoare nu ne vor ierta."

Tot la această dezbatere, László Tőkés a ţinut să îi mulţumească lui Wałęsa pentru sprijinul primit în momentele din 1989: "Îi mulţumesc că mi-a luat apărarea în acea perioadă grea prin care am trecut, era un gest prin care am continuat amândoi lupta împotriva comunismului şi am câştigat această luptă." (Sursa: www.adevarul.ro)

Evenimentele comemorative din Timişoara vor continua pe parcursul următoarelor săptămâni, cu expoziţii, dezbateri, marşuri şi diverse alte spectacole. Un moment deosebit va avea loc mâine, 16 decembrie, când va fi oprit primul tramvai ce va circula în Piaţa Maria, în apropierea casei parohiale a pastorului László Tőkés.
Cea mai neagră zi rămâne 17 decembrie când primii revoluţionari timişoreni au căzut răpuşi de gloanţele miliţiei. Pentru marcarea momentului, sirenele de alarmă din oraş vor fi pornite pentru 3 minute, se vor aprinde lumânări şi se vor depune coroane la Biserica Martirilor şi la Cimitirul Eroilor.

Lech Wałęsa a primit în anul 1983 Premiul Nobel pentru Pace, a înfiinţat Solidaritatea (Solidarność) şi a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia în 9 decembrie 1990, fiind la conducerea ţării pentru următorii 5 ani şi rămânând ulterior un activant extrem de important la nivel mondial pentru drepturile omului şi una dintre cele mai mari personalităţi politice poloneze.

S-a născut la 29 septembrie 1943 în oraşul Popowo şi după ce a urmat cursurile şcolilor primare şi profesionale, s-a angajat în 1970 la Şantierul Naval Lenin din oraşul nordic Gdańsk, participând deja la prima sa grevă ilegală în acelaşi an.
În 1976 şi-a pierdut slujba de pe şantierul naval, dar s-a alăturat în iunie 1978 Organizaţiei Underground “Free Trade Unions of the Coast”.
La 14 august 1980 a fost liderul unei noi revolte la Şantierul Naval Lenin, manifestare care s-a extins mai apoi în toată ţara. În septembrie, Comitetul de Coordonare a Revoltei s-a transformat în Comitetul de Coordonare Naţională a Solidarităţii, iar Wałęsa a fost ales preşedinte al Comitetului.
La 31 decembrie 1981 a fost arestat, după ce la 13 decembrie generalul Wojciech Jaruzelski a declarat legea marţială în Polonia. Wałęsa a stat încarcerat 11 luni.
În 1983 a plănuit întoarcerea sa în Gdańsk ca un simplu electrician. În acelaşi an a primit Premiul Nobel pentru Pace pe care nu l-a putut primi personal temându-se că guvernul i-ar putea bloca întoarcerea în ţară. A lăsat-o astfel pe soţia sa Danuta să preia premiul în locul său.
Între 1987 şi 1990 a condus în continuare pe jumătate ilegalul Comitet de Coordonare Naţională a Solidarităţii, solicitând în 1988 în urma unei revolte în şantierul naval Lenin relegalizarea Comitetului. După 80 de zile de negocieri, guvernul a fost de acord să intre în negocieri cu acesta, în urma cărora Comitetul a fost considerat din nou o organizaţie legală.

De aici până la înlăturarea comunismului de la putere în urma a numeroase manifestaţii la nivel naţional a mai fost doar un pas, pe care Lech Wałęsa l-a sprijinit constant, beneficiind inclusiv de susţinerea Papei Ioan Paul al Doilea, acesta fiind şi el de origine poloneză şi înţelegând poate cel mai bine situaţia ţării.


(Surse foto: www.agenda.ro, www.mediafax.ro)

Păreri după concertul trupei Trebunie Tutki de la Bucureşti

Iată că am fost şi la concertul trupei munteneşti poloneze Trebunie Tutki, aşa cum vă anunţam într-un articol puţin mai vechi.
Deşi în mod normal se intra pe bază de invitaţii, am găsit totuşi bunăvoinţă din partea Centrului de Artă Tinerimea Română care ne-a deschis uşile şi ne-a zorit “acum, acum” în sală.
Atât eu cât şi colega de la cursul de poloneză care m-a însoţit ne aflăm cam la acelaşi nivel de cunoaştere a acestei frumoase limbi. Astfel, e uşor de imaginat cum ne-am chiţăit pe tot parcursul concertului la fiecare cuvânt recunoscut :)

În deschidere, o reprezentantă a Institutului Cultural Polonez, într-o română perfectă, ne-a prezentat trupa, spunând în încheiere că membrii acesteia au vrut ca noi să ştim de originile muntenilor polonezi care se leagă de cele al muntenilor din România, şi astfel să nu fim uimiţi dacă vom recunoaşte elemente comune. Această precizare nu m-a surprins deloc, ci chiar m-a bucurat nespus să primesc o confirmare şi din partea lor pentru ceea ce ştiam deja din diferite surse.
Înaintea fiecărui colind, Krzysztof Trebunia, liderul trupei, rostea scurte prezentări într-o engleză hazlie, urmate de descrieri mai ample în poloneză, desigur, mai ales pentru numeroşii polonezi care ne erau alături în sală.
Am văzut în acest concert costume tradiţionale munteneşti, diferite instrumente muzicale, tatăl dansându-şi fiica, o scenetă din Bethleem foarte artistic reprodusă şi o familie frumoasă cu o pasiune nemărginită pentru tradiţii şi muzică.

Mi-a fost greu să mă desprind de ei la final, dându-mi seama că mă binedispuseseră după o zi lungă la birou. Româna pe care s-au străduit să o rostească de câteva ori a fost chiar plăcută. Singurul lucru ce mi-a afectat puţin bucuria a fost memoria mea scurtă în urma căreia am uitat să iau aparatul foto de acasă, mulţumindu-mă în lipsă de altceva cu fenomenalul telefon cu cameră de 2 Mpx! Fotograful a fost perfect, doar luminile şi locaţia nu au fost prielnice, pe cuvânt :)

Avortul sub lupa Uniunii Europene

Din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 18 acordă femeii dreptul de a alege în cazul întreruperii unei sarcini. Celelalte 9 state acceptă avortul în diferite situaţii deosebite precum sarcina în urma unui viol, incest, făt cu malformaţii, stare psihică instabilă a mamei sau vârsta prea fragedă pentru o sarcină (în unele ţări se acceptă avortul până la vârsta mamei de 17 ani). De obicei sunt necesare autorizaţii scrise din partea a doi doctori specialişti, uneori şi din partea părinţilor sau a soţului atunci când există un mariaj.

Cel mai rău este în Malta, unde avortul nu este acceptat sub nicio formă, în nicio condiţie. Avortul sau orice tentativă ori contribuţie la avort este pedepsită cu închisoare între 18 luni şi 3 ani. Au existat cazuri în istoria acestei mici ţări când s-au efectuat întreruperi de sarcină în ape internaţionale pentru a fi evitate consecinţele legale.
Pe locul doi în Uniunea Europeană se află Irlanda unde avortul este acceptat NUMAI pentru a salva viaţa mamei.

Urmează Polonia, Portugalia şi Spania unde se acceptă avortul numai în situaţii fizice sau psihice grave ale mamei, în caz de viol, incest sau diverse malformaţii ale fătului.
Celelalte state care pedepsesc cu închisoare avortul, dar care nu sunt la fel de drastice, ci acceptă şi motivele economice sau sociale pentru acest act sunt Cipru, Finlanda, Luxembourg şi Regatul Unit (Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia).

În Polonia, limita maximă de gestaţie este de 12 săptămâni. Este necesară autorizaţia din partea doctorului de specialitate şi se aplică în caz de risc fizic sau psihic asupra mamei, diverse complicaţii asupra fătului, sarcină în urma unui viol sau a unui incest. Procedura trebuie efectuată de un obstetrician sau ginecolog autorizat.
După cele 12 săptămâni de sarcină, avortul este acceptat numai dacă sarcina pune în pericol viaţa mamei, sub acordul scris al acesteia, al părinţilor mamei ori al tutorelui în caz că este minoră.

Fiecare stat are stabilită o limită de gestaţie pentru care se acceptă avortul. După această limită, fapta în sine se încadrează juridic la ucidere din culpă şi se pedepseşte conform legii.
De aici încolo femeia se supune unor consecinţe mai întâi morale. Până în termenul legal însă, femeia are dreptul să aleagă şi aşa ar trebui să fie pentru totdeauna.
Mă voi abţine de la prea multe păreri personale, avortul fiind un subiect mult prea sensibil de abordat.
Doar le doresc acestor nouă state europene să înveţe din lecţiile trecutului şi să înţeleagă importanţa legalizării acestui act mai ales pentru a evita complicaţiile şi traumele unui avort ilegal; desigur, cei care au amintiri din vremea comunismului legate de acest subiect înţeleg şi cât de preţioasă este libertatea de a alege.

În încheiere vă mai recomand vouă, celor care nu înţelegeţi mesajul meu, să vizionaţi filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu, iar vouă, celor care îl înţelegeţi, să luptaţi în continuare pentru el.

TREBUNIE TUTKI în concert de Sărbători la Bucureşti şi Chişinău

Cea mai veche formaţie de folclor din Polonia, TREBUNIE TUTKI, va veni atât în România cât şi în Republica Moldova pentru susţinerea unor concerte cu colinde tradiţionale în prag de Sărbători.

În România concertul va avea loc la Bucureşti în data de 11 decembrie 2009, la ora 19:00, în cocheta mică sală a Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română” (vă recomand din suflet să mergeţi, este foarte aproape de Cişmigiu, se ajunge uşor, iar sala este extrem de frumoasă, cu o acustică deosebită).
În Moldova trupa este aşteptată la Chişinău în data de 13 decembrie la ora 18, în Sala cu Orgă de pe Bd-ul Ştefan cel Mare şi Sfânt Nr. 81.

TREBUNIE TUTKI are în componenţă o familie întreagă: tatăl Władysław Trebunia, însoţit de băieţii săi Krzysztof şi Jan şi de fiica Anna cu soţul ei Andrzej Wyrostek.
Pasiunea pentru muzică se păstrează în familie de aproape o sută de ani încoace, din generaţie în generaţie.

Locuiesc dintotdeauna în Podhale- Małopolska, cea mai sudică regiune a Poloniei, în Munţii Tatra, păstrând muzica şi tradiţiile neschimbate de secole. Eu personal regăsesc în instrumentele, fluierăturile şi strigăturile lor elemente comune cu Maramureşul şi Transilvania; aşa cum spuneam şi în articolul despre Zakopane, există dovezi că valahii au colonizat munţii polonezi, deci nu ar trebui să ne mire aceste influenţe. De asemenea, regăsesc inclusiv influenţe din folclorul maghiar, poate explicabil din punct de vedere geografic sau istoric.

Polonezii au devenit cu adevărat faimoşi în anul 1991 când s-au asociat cu trupa jamaicană Twinkle Brothers care a pus o amprentă reggae asupra stilului muntenilor. Au rezultat două albume care au făcut înconjurul Europei, Asiei şi Americii de Nord.
Până în prezent, au lansat 23 de albume în care nu s-au temut să amestece folclorul cu reggae, jazz, rock sau chiar tehno. Toţi membrii trupei cântă la diferite instrumente muzicale şi au studii în arte, dansuri, arhitectură, design vestimentar şi desigur muzică.

Colindele pe care le vor interpreta în zilele următoare la Bucureşti şi Chişinău vor fi cu adevărat spectaculoase pentru cei care vor să aibă contact şi cu o altă cultură decât cea românească.

Găsiţi mai jos câteva melodii dragi mie de pe youtube, inclusiv un colaj de colinde (Kalędowanie), pentru a vă face o idee despre stilul lor:

http://www.youtube.com/watch?v=99Qp20UO-L4

http://www.youtube.com/watch?v=TlMc7db_Vmw

http://www.youtube.com/watch?v=6oGwj6XZU9g

http://www.youtube.com/watch?v=LboQIgxKIV8 (colinde)

Informaţie de luni dimineaţă: intrarea are loc pe bază de invitaţie din partea Institutului Cultural Polonez de la Bucureşti.

Moş Nicolae, bătrânul episcop al Crăciunului

În noaptea asta vine Moş Nicolae pe la ghetuţele noastre lustruite. Cine a fost cuminte tot anul, va primi dulciuri şi cadouri. Cine nu, va primi o nuieluşă ca avertisment. Asta în tradiţia românească. Dar ştiaţi că Moş Nicolae este sărbătorit în această noapte de cel puţin alte 30 de ţări din întreaga lume?

În Polonia, Moş Nicolae se numeşte ŚWIĘTY MIKOŁAJ (Sfântul Nicolae în traducere exactă) şi dă startul sărbătorilor de iarnă.

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae vizitează casele de la ţară îmbrăcat în haine strălucitoare de episcop, însoţit de un baston aurit asemănător ca formă cu cel al ciobanilor, având semnificaţia conducătorului turmei, şi împarte în călătoria sa turtă dulce şi alte bunătăţi copiilor cuminţi cu scopul de a le aminti de cadourile primite de Iisus de la cei trei magi în noaptea naşterii sale.

Sunt multe poveşti despre el; de exemplu, se spune că vine însoţit de un înger care să îl ajute; uneori călătoreşte pe jos, alteori călare pe cal sau într-o sanie trasă de cai albi. Cadourile sunt de obicei puse sub pernă, dar în anumite tradiţii, cadourile se pun în ciorapi simbolici sau chiar în încălţări, iar pentru copiii năzdrăvani, se pune chiar clasica nuieluşă.

Moş Nicolae este un personaj religios european care, prin valuri de emigranţi, a ajuns şi în America de unde s-a dezvoltat enorm de mult legenda lui Moş Crăciun (Santa Claus).
În Polonia, acesta este reprezentat tot de Święty Mikołaj, desigur, el fiind predecesorul de drept al Crăciunului. Polonezii au nişte obiceiuri superbe în seara de 24 decembrie, dar despre asta voi scrie puţin mai târziu :)

Iată ce se consideră că s-a copiat din simbolurile lui Moş Nicolae de către Moş Crăciun:

- Şosetele pentru cadouri de lângă şemineu (într-o legendă veche în care Sfântul Nicolae a ajutat 3 fecioare să se căsătorească aruncând în casă pe geam aurul pentru zestre, se spune că acesta a ajuns drept într-o şosetă lăsată să se usuce la gura focului);
- Forma bastonaşelor de zahăr se trage de la bastonul de aur al lui Moş Nicolae, accesoriu tipic şi în zilele noastre pentru episcopi;
- Cadourile oferite noaptea, pe furiş: Moş Nicolae a vrut să ofere bucurii copiilor în secret pentru a nu fi recunoscut deoarece voia ca cei ajutaţi de el să fie recunoscători lui Dumnezeu;
- Portocalele sau mandarinele din ciorapii pentru cadouri: aurul Sfântului Nicolae lăsat drept zestre era reprezentat de multe ori drept mingi aurii care şi-au găsit în timp corespondente în portocale sau chiar mere galbene;
- Actele de caritate din preajma Crăciunului sunt inspirate tot de Moş Nicolae care prin bunătatea sa, dorea să aducă bucurie celor mai săraci şi vulnerabili în numele Domnului.

De fapt, cine a fost Sfântul Nicolae? Pentru că el chiar a existat, în comparaţie cu Moş Crăciun...
Nicolae a trăit în secolul IV în Cetatea Patara din ţinutul Lichiei din Asia, acum o provincie a Turciei. A fost un episcop strălucit iar după moartea părinţilor săi şi-a împărţit toată averea cu oamenii nevoiaşi şi a întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei, călătorind ca prelat la Ierusalim.

Iată ce spune si Biserica Ortodoxă despre adevăratul Moş Crăciun: http://www.crestinortodox.ro/diverse/69732-mos-nicolae-adevaratul-mos-craciun .

Gata cu poveştile.. mă duc să-mi lustruiesc ghetele, poate trece moşulică şi pe la mine, ceea ce vă doresc şi vouă :p

Aventuri de neuitat în salina poloneză Wieliczka

Cam la 10 km depărtare de oraşul polonez Cracovia se află o mină de sare atât de frumoasă încât UNESCO a luat-o în Patrimoniul Natural şi Cultural încă din anul 1978.
Mina Wieliczka este situată la 327 m adâncime şi are o lungime de 300 km, din care numai 3.5 km sunt deschişi vizitelor publicului.
Traseul turistic porneşte de la 64 m adâncime până la 135 m şi include 20 de camere. Pentru a ajunge la primul nivel este necesară coborârea a 378 de trepte din lemn.

Printre altele, turiştii pot vizita cel mai mare muzeu al mineritului din lume, cea mai mare catedrală salină din Polonia şi numeroase altare ridicate de-a lungul secolelor de către mineri, un sanatoriu pentru cei cu boli respiratorii, săli de sport, spaţii de recreare pentru copii, săli pentru evenimente culturale precum vernisaje, spectacole artistice sau concerte, restaurante şi lacuri sărate.
Nu lipsesc numeroasele statuete sculptate impecabil în sare care reprezintă diferite personaje de importanţă majoră în Polonia şi nu numai.

La sfârşitul turului, vizitatorii se pot reculege pe băncile catedralei sau se pot opri la recepţie ca să rezerve anumite camere, în special camera Varşovia unde se organizează petreceri private, nunţi ş.a. După acest popas, turiştii pot lua direct către suprafaţă un lift care poate duce până la 36 de persoane simultan în circa 30 de secunde.
Să nu uit să scriu că în mina Wieliczka există o temperatură constantă pe tot parcursul anului de 15 grade, fiind suficient de răcoare cât să luăm o haină mai groasă pe noi chiar şi vara.

Că tot am scris despre camera Varşovia, în fiecare an se organizează aici petreceri de Revelion. Am găsit pe site-ul lor chiar şi un preţ pentru anul acesta în valoare de 900 zloţi (cam 900 lei) / persoană în care intră mâncare şi băutură cât cuprinde plus concerte şi alte momente de divertisment. Desigur, se organizează şi pachete pe mai multe zile cu tot cu hotel, doar bani să fie :)

Această mină de sare aduce anual circa 1.2 milioane de turişti din întreaga lume şi nici nu mă miră având în vedere cât divertisment oferă şi cât de bine organizaţi şi accesibili sunt polonezii (biletul de intrare variază între 48 şi 64 zloţi/ persoană, în funcţie de sezon şi se poate ajunge acolo extrem de repede mai ales din Cracovia cu taxi, tren sau autobuz).

De-a lungul anilor, mina Wieliczka a primit oaspeţi de onoare precum Nicolaus Copernicus, Johann Wolfgang van Goethe, Dimitri Mendeleev, Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła) sau fostul preşedinte S.U.A. Bill Clinton, întărind astfel reputaţia pe care o are deja în întreaga lume.

Având în vedere că programul de vizitare acoperă cam tot anul, excepţie făcând doar cinci zile (1 ianuarie, duminica de Paşti, 1 noiembrie, 24 şi 25 decembrie), de dimineaţă devreme până seara la 7 şi jumătate şi iarna până la 5, e bine de pus în traseul vostru turistic dacă ajungeţi prin sudul Poloniei.

Deşi avem şi noi numeroase mine de sare extrem de frumoase, precum Salina Trotuş Târgu Ocna sau Salina Slănic Prahova, merită totuşi să vedem şi altceva, pentru că într-adevăr polonezii au un alt nivel de turism, mult mai civilizat şi dedicat întru totul satisfacţiei vizitatorilor. Poate mai învăţăm câte ceva cu ocazia asta.

Aveţi mai jos şi alte poze din diverse camere ale minei Wieliczka:

Călătoria borşului prin Europa

În limba română, cuvântul borş înseamnă, conform DEX, zeamă acră preparată din tărâţe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă şi este folosit ca bază pentru ciorbe.
De asemenea, în limba română borş se mai foloseşte ca un sinonim chiar pentru cuvântul ciorbă, de exemplu “borş de peşte” sau “borş de perişoare”, cu condiţia ca borşul să fie printre ingrediente.

Ceea ce nu ştiam eu este că termenul de borş se foloseşte şi în alte ţări: boršč în cehă, borš în estoniană, borshch în rusă şi ucraineană şi barszcz în poloneză.

Ce reprezintă de fapt acest termen pentru celelalte popoare, şi în cazul de faţă pentru polonezi, este chiar un preparat culinar în sine, şi nu o bază ca la noi.
Barszcz (de citit barşciî) se obţine simplu, dar durează mult prepararea lui:
Întâi se pregăteşte zakwas, care este un amestec de felii de sfeclă roşie, oţet şi condimente, lăsat la macerat pentru câteva zile, peste care se adaugă apă şi se fierbe faimoasa supă roşie poloneză, în care se adaugă, după gust, usturoi sau ceapă.

La masă se serveşte împreună cu un tip de pierogi mai mici (uszka sau urechi mici). Aceştia pot avea diferite umpluturi, dar cei mai iubiţi sunt cei cu carne tocată sau cu varză şi ciuperci.

Barszcz se serveşte şi rece (cunoscut ca chłodnik) alături de smântână, ceapă verde, castravete, ridiche, în fine, cam de toate după preferinţe. Această variantă nu este însă preferata tuturor polonezilor, şi nici a mea.

Varianta ucraineană conţine mult mai multe, printre care şuncă afumată, bucăţi de sfeclă roşie, morcovi şi alte legume. Este şi ea găsită în bucătăria poloneză, explicabil prin puternicele legături istorice şi culturale dintre aceste două ţări.

Pentru cei care nu au timp sau chef să aştepte zile întregi pentru preparare, există şi varianta la plic de la Knorr (poate mai sunt şi alte companii, dar eu atât am văzut în magazine), peste care dacă se adaugă la fiert puţin usturoi praf şi condimente se obţine cam aceeaşi supă.

Nu uitaţi, barszcz este în top 3 supe tradiţionale din Polonia, trebuie şi merită încercată ;)

Povestea trotuarelor londoneze

Un polonez pe nume Przemek Wajerowicz, stabilit în Anglia încă de acum vreo 4 ani, a demarat în 2008 unul dintre cele mai frumoase proiecte de care am auzit vreodată, intitulat FROM THE UPPER DECK.

Deşi la început a fost doar o pasiune pentru fotografia de stradă, Przemek a reuşit să transforme această aventură într-un hobby londonez absolut necesar pentru creativitatea sa artistică.
Aşezat discret într-un autobuz etajat (double-deck), acest tânăr fotograf a surprins bucăţi de viaţă, similitudini, drame, romanţe, mistere, paradoxuri sau chiar comedii.
Şi unde nu le-a surprins, le-a inventat, ni le-a insuflat chiar dacă ele nu există, noi le vedem prin ochii lui aşa cum a vrut el:
Un domn la costum păşeşte hotărât cu pantofii desperecheaţi din cine ştie ce motive, o rază de lumină crestează trupul unui bărbat într-un gang întunecat, o doamnă îşi încadrează perfect umbrela înflorată în tabloul unui câmp verde prin faţa căruia trece, doi tineri muncitori îşi mănâncă sandwichurile despărţiţi doar de un geam de mesele îmbelşugate ale unui restaurant, alţi doi tineri îndrăgostiţi se îmbrăţişează într-un colţ al lor.
Nu m-aş fi gândit vreodată câte poveşti ascund trotuarele unui oraş.

Planurile de viitor ale polonezului includ călătoriile cu absolut toate liniile de double-deckere din Londra şi lansarea unei cărţi cu cele mai bune fotografii de până acum. Eu sper să am şansa într-o zi de a răsfoi această carte.

Vă invit să îi vizitaţi site-ul dedicat acestui proiect din autobuz. Sunt în jur de 500 de fotografii şi destul de des, Przemek adaugă altele, căci lumea lui se desfăşoară fără oprire. Mie mi-a luat cam o oră să le străbat pe toate şi nu regret nici măcar o secundă:

http://www.ftud.net/ = Proiectul FROM THE UPPER DECK
http://www.wajerrr.com/ = Pagina personală a lui Przemek Wajerowicz

Cel mai scump suport de curs din viaţa mea

Scriam într-un articol anterior despre cursul de limba poloneză organizat de Institutul Polonez din Bucureşti.
Deşi trebuia să revin cu păreri după prima întâlnire, am aşteptat totuşi să văd cum decurg lucrurile… Şi iată ce vă pot împărtăşi:

M-am înscris la un curs susţinut de o stimată şi foarte simpatică profesoară de origine poloneză. Minunat! Numai un polonez get-beget ar putea dezvălui tainele acestei pretenţioase limbi, nu-i aşa?

Ce nu am ştiut eu, de altfel cam nimeni din grup, a fost că doamna profesoară nu vorbeşte o boabă de română sau măcar de engleză, aşa cum am sperat în primele secunde după ce ne-am cunoscut. Până şi suportul de curs (o carte şi un caiet de exerciţii până acum) este exclusiv în limba poloneză.

Eu o înţeleg şi nu o pot condamna pentru că nu vorbeşte limba română, însă condamn Institutul Polonez pentru că nu m-a informat la înscriere, atunci când am plătit o sumă integrală şi substanţială.
Iată cum ar fi putut fi: “- Bună ziua! - Bună ziua! - Am văzut pe site-ul d-voastră că organizaţi cursuri de poloneză… - Da, cursurile sunt susţinute numai în limba poloneză. Doriţi să vă înscrieţi?” Nu-i aşa că era simplu şi bine? Da, pentru mine, dar nu şi pentru ei.
Şi mai condamn propria-mi persoană pentru ignoranţa de care am dat dovadă negândindu-mă nici măcar o secundă să întreb în ce limbă vom comunica.

Fapta e împlinită. Dacă vă întrebaţi cum îmi este după deja două cursuri, să ştiţi că nu e aşa de rău cum mă aşteptam. Am descoperit un sistem retardato-maimuţăresc de comunicare prin mimici şi gesturi disperate, prin sunete neutre gen “mmm, mhm, aha, îîî, aaa, ooo” şi prin puţinele cuvinte pe care le ştim toţi, noi în poloneză şi profesoara în română. Şi să nu credeţi că sunt prea multe.

Îmi e bine pentru că această doamnă este energică, veselă şi răbdătoare, pentru că am colegi prietenoşi cu poveşti frumoase pe care le absorb cu o plăcere imensă, pentru că are cine să mă ajute când ajung acasă şi pentru că am o ambiţie care ba mă împinge, ba mă târăşte când zic că nu mai pot.

Partea cea mai bună a acestei poveşti este că, forţaţi de situaţie, vom înţelege la un moment dat poate chiar mai bine decât dacă am citi dintr-o carte.

Partea cea mai rea este că atunci când nu înţelegem un cuvânt, după ce că abia ştim cum să întrebăm ce înseamnă, profesoara nu ne poate da un sinonim decât tot în limba poloneză.
Aşa că ne ducem acasă şi depunem un efort înzecit pentru a traduce, din diverse surse, paginile parcurse în sala de curs, ca abia apoi să efectuăm şi temele de control.

De lăsat, nu mă las. Azi a fost o zi bună, sper să revin cu o completare pe acest articol în viitor şi să vă recomand cu încredere provocarea prin care trec eu acum.

Cześć, adică pa!

Zakopane, casa sporturilor de iarnă

ZAKOPANE este cea mai cunoscută staţiune montană din Polonia; aflată la 800- 1000 m altitudine şi având circa 30.000 de locuitori, primeşte anual în jur de 3 milioane de turişti din întreaga lume.
Este situată în sud, la graniţa cu Slovacia, în voievodatul Lessen, chiar în Munţii Tatra care sunt cea mai înaltă grupă a Carpaţilor. Comparativ cu ai noştri, cei din Polonia sunt cu puţin mai mici (cel mai înalt vârf al lor este Rysy de 2499 m, al nostru e Moldoveanu cu 2544 m).

Locuitorii acestei staţiuni sunt denumiţi "munteni" (górali) şi se presupune că sunt urmaşii valahilor care au emigrat aici între secolele 15-17.

Zonele de ski din Zakopane sunt răspândite în jurul oraşului. Cel mai înalt munte accesibil schiorilor, Kasprowy Wierch (1985 m altitudine), este situat la 3 km distanţă. Acolo sunt două pârtii imense numite Hala Gasiennicowa şi Hala Goryczkowa, iar pentru turiştii pasionaţi de senzaţii tari recomand folosirea telegondolei vechi de 80 de ani pentru a ajunge în vârf. Peisajul este inegalabil în frumuseţe şi merită fiecare secundă petrecută în aer.

Panta de slalom Nosal, certificată FIS, este situată foarte aproape de centrul staţiunii.
O altă pârtie importantă pentru ski este Gubalowka care poate fi foarte uşor accesată din cea mai mare stradă din Zakopane, Krupowki.

Însă nu numai ski-ul este posibil aici. Drumeţiile montane sunt iarăşi o activitate extrem de importantă în zonă. Cele mai populare trasee sunt către Valea Koscieliska şi către un lac extrem de frumos, Morskie Oko la care se poate ajunge ori pe jos, ori cu sania pentru a savura mai bine călătoria.

Primul pas pe care ar trebui să îl faceţi când ajungeţi în Zakopane ar trebui să fie pe Strada Krupowki, cea mai lungă şi faimoasă stradă locală, plină cu restaurante, baruri, cafenele sau magazine.

Este important să încercaţi brânza sărată afumată de oaie "oscypek" (marcă înregistrată poloneză) vândută chiar la tarabe sau brânza de oaie tradiţională de casă intitulată de ei chiar "bryndza", care este, din punctul meu de vedere, destul de puţin diferită de a noastră, semănând uşor ca structură cu cea de burduf. Originea cuvântului "brânză" pare a se trage tot de la valahii care au populat atât Carpaţii noştri, cât şi pe ai lor.
Alte produse locale disponibile sunt încălţările "kierpce" din piele de viţel, sculpturile din lemn şi hainele tradiţionale din lână.

Vă voi spune ceva ce sunt convinsă că puţini ştiu, eu cel puţin am aflat de curând:

ZAKOPANE a organizat prima competiţie de ski şi de sărituri la care au participat 150 de competitori din numeroase ţări, a mai găzduit de trei ori până acum Campionatul Mondial Nordic de ski, de trei ori Universiadele de Iarnă, Jocurile Olimpice de Iarnă în anul 2006, numeroase cupe mondiale de ski jumping, Cupa Mondială de Ski Jumping FIS în ianuarie 2009 şi urmează să găzduiască în 2011 şi 2013 Campionatul Mondial Alpin de Ski.
De fapt, Zakopane pare a fi magnetul absolut al sporturilor de iarnă, fiind o zonă turistică exploatată într-un mod responsabil şi inteligent.
Astfel, Polonia mai punctează încă o dată pe harta de interes mondial şi vă doresc să ajungeţi acolo măcar o dată în viaţă, să simţiţi atmosfera combinaţiei perfecte între Carpaţii Româneşti şi Alpii Austrieci, precum şi preţioasele tradiţii poloneze.

Alte date oficiale:
- Sezon deschis: decembrie- martie
- Cădere verticală: 929 m
- Altitudine maximă accesibilă: 1960 m
- Altitudine maximă pentru ski: 1926 m
- Lungime totală pante: 30 km
- Număr total lifturi: 20

Filmul polonez în Republica Moldova

Iată că Festivalul Filmului Polonez a ajuns la cea de-a patra ediţie şi în Republica Moldova, după ce în luna octombrie s-a desfăşurat corespondentul evenimentului în România.
Filmele vor rula în două oraşe:
- Chişinău, în cinematograful Odeon, zilnic de la ora 18:00, între 13 şi 19 noiembrie;
- Bălţi, în cinematograful Patria, zilnic de la ora 18:00, între 25 şi 27 noiembrie.
Sincer, nu ştiu dacă vor lăsa intrarea liberă ca în anii trecuţi sau vor lua oricum o suma infimă, cum a fost şi la Bucureşti, unde am scos din buzunar doar 7 lei..

Am aflat zilele trecute că în primele ediţii moldovenii noştri au urmărit un film polonez cu subtitrare în limba engleză şi traducere simultană în limba rusă, dar niciun strop de limba română, care este vorbită de majoritatea populaţiei în această ţară. Sper că între timp, odată cu schimbarea regimului de guvernare, să se fi schimbat şi obrajii responsabililor pentru cultură şi nu numai din Republica Moldova din şorici în piele de căprioară..

Iată programul filmelor, aşa cum îl prezintă Insitutul Cultural Polonez din România:
CHIŞINĂU:
- Vineri, 13 noiembrie
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- Sâmbătă, 14 noiembrie
„Trucuri” (Sztuczki), reg. Andrzej Jakimowski, 95 min. (2007);
- Duminică, 15 noiembrie
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- Luni, 16 noiembrie
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).
- Marţi, 17 noiembrie
„Rezervaţie” (Rezerwat), reg. Ł. Palkowski, 100 min. (2007)
- Miercuri, 18 noiembrie
„Stadionul vagabonzilor” (Boisko bezdomnych), reg. Kasia Adamik, 119 min. (2008);
- Joi, 19 noiembrie
„Încă nu este seară” (Jeszcze nie wieczór), reg. Jacek Bławut, 96 min. (2008)

BĂLŢI:
- Miercuri, 25 noiembrie
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- Joi, 26 noiembrie
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- Vineri, 27 noiembrie
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).

Aşa că, fraţi moldoveni de peste Prut, dacă până acum nu aţi văzut niciunul din cele de mai sus, vă recomand cel puţin două filme care nu trebuie ratate: Katyn şi Trucuri. Primul este un film despre război, al doilea o comedie de familie, ambele superbe prin realizare şi poveste.
Vizionare plăcută :)

Polonia- România, un meci prietenos

Mâine, 14 noiembrie, echipa naţională de fotbal a României va susţine un meci amical în capitala Poloniei, Varşovia. Transmisiunea în direct va începe de la ora 18:00, pe TVR.
Am auzit comentarii cum că acest meci este unul inutil, mai ales având în vedere că România are numai rezultate slabe în ultima vreme, iar acest meci nu ar ajuta la absolut nimic, nici măcar ca antrenament, pentru că nu mai este cazul, băieţii noştri nemaifiind calificaţi cam pe nicăieri.

De asemenea, PRO TV arăta în seara asta imagini de pe stadionul care va găzdui meciul, Legia, şi critica starea deplorabilă a acestuia; în plus, se pare că spectatorii vor avea acces doar într-un sector, cam 5000 la număr. Rămân sceptică faţă de interesul polonezilor chiar şi pentru ocuparea acestor locuri. Ceea ce poate nu ştie PRO TV, deşi mă îndoiesc, dar cum să vândă şi ei o ştire, este că stadionul din Varşovia este în renovări cu termen limită în 2010 pentru că în 2012, Polonia şi Ucraina vor găzdui Campionatul European de Fotbal. Meciurile vor fi susţinute în oraşele Gdańsk, Poznań, Varşovia şi Wrocław.

Ce-i drept, acest meci amical mi se pare şi mie cam ciudat... nu ştiu ce relaţii să existe între federaţiile noastre de fotbal, însă le urez succes în a evita accidentările inutile, pentru că sunt şanse mari ca unii, din prea mult vedetism şi alţii din prea puţină experienţă, să se dea în spectacol.

Dacă ar fi să dau un prognostic, probabil că vom vedea un 0-0 sau 1-1, deşi polonezii sunt destul de solizi şi determinaţi să arate ceva pe teren propriu, mai ales că au şi un nou antrenor după demisia olandezului Leo Beenhakker ca urmare a înfrângerii cu 0-3 în faţa Sloveniei.

Iată şi echipele probabile publicate pe onlinesport.ro :

România: Coman - Maftei, Goian, Rădoi, Raţ - Nicoliţă, Ghioane, Apostol, Varga - Marica, Bucur.
Selecţioner: Răzvan Lucescu.

Polonia: Kuszczak, Kowalczyk, Żewłakow, Kokoszka, Brożek, Błaszczykowski, Dudka, Kosowski, Jeleń, Lewandowski, Obraniak.
Selecţioner: Franciszek Smuda.

Până la următoarea calificare la orice fel de campionat important de fotbal, le doresc domnilor din ambele echipe multă chibzuinţă şi succes! / powodzenia!

De ce e mai bun ce au alţii

Bucureştiul, oraş metropolă care deja găzduieşte peste 15 % din populaţia României, nu mai are definiţie de mult. Este o necunoscută pe care nu mai poate nimeni să o înţeleagă. Ea trebuie luată ca atare până la saturaţie şi apoi părăsită ca o femeie necredincioasă sub ploaia de pietre din piaţa sfatului.
În acest loc fără căpătâi unii oameni se mai încăpăţânează să spere şi chiar să fie fericiţi. Ca multi alţii, şi eu am oaza mea de linişte fără de care chiar m-aş pierde în sminteală. Şi oaza asta... vedeţi voi... e mare totuşi, plină cu ceainării secretoase, cluburi cu muzică de bun gust, parcuri mici şi colorate, teatre unde actorii se uită fix în ochii mei până îmi transpiră palmele şi să nu uit de restaurantele variate care îmi potolesc pentru moment dragostea faţă de mâncare.
Şi restaurantele astea sunt uşor de găsit, mai greu sunt însă de iubit.

Dintre toate, unul cu pizza îmi place îndeosebi, poate pentru că este originar din Polonia, habar n-am şi nici nu mă concentrez pe cauze, căci efectele sunt mai bune :)
L-au deschis în zona Bucur Obor din sectorul 2 acum aproape 3 ani, dar abia de vreun an pare să fi înviat. Ce luptă trebuie să fi dus pentru a selecta clientela din zona aceea sărăcăcioasă şi rurală... Ce luptă trebuie să fi dus contra atâtor companii de pizza care au sufocat cutiile noastre poştale cu meniuri şi super-oferte.
Dominium este cuminte, din banca lui nu vorbeşte decât cu cei care îl caută pe net sau cei care îl vizitează la ore nebănuite.

Dominium-ul are pizza foarte bună, pe trei blaturi diferite, iar la o privire mai atentă în meniul lor se pot observa strecurate încă două bunătăţi din bucătăria poloneză: o supă tradiţională cu cârnaţi şi ou (zurek în poloneză, despre care voi vorbi mai pe larg într-un articol viitor) şi o pizza goralska, un fel de muntenească în traducere, cu bacon, brânză afumată de oaie, ceapă şi merişoare roşii. Cam ciudată pentru gustul pizzarilor tradiţionali, ea merită totuşi încercată măcar o dată. Cât despre supă, cea mai bună este cea făcută acasă la mama ei, dar nici cea de restaurant nu e rea deloc.
Mai trebuie să ştiţi că meniul de pe site nu prea are legătură cu cel de la faţa locului, acolo găsind inclusiv mâncare gătită, o gamă variată de vinuri româneşti şi străine, plus serviciile de catering la care apelează din ce în ce mai multe firme.

Dominium este al treilea lanţ de pizzerii din Polonia, după TelePizza şi Pizza Hut, deschizând primul restaurant în Varşovia, în anul 1993, ajungând în prezent să aibă peste 50 de locaţii în întreaga ţară.
România, o piaţă din ce în ce mai atrăgătoare (sunt peste 500 de companii cu capital polonez pe piaţa noastră), a fost prima în care au decis să se extindă şi peste graniţe. Planurile de la lansare anunţau deschiderea în următorii ani a până la 30-40 de restaurante în întreaga ţară. Până acum, i-am găsit doar pe Şos. Ştefan cel Mare, la rond la Obor, şi în Militari Shopping Center.
Nu ştiu dacă şi-au păstrat planurile, dar mie îmi place de ei.

I-am vizitat la început pentru că nu prea aveam unde să mă opresc cu prietenii la o bârfă şi deşi au fost câţiva ospătari pe atunci parcă prea băgăreţi, se pare că au învăţat ce oameni să angajeze. Am ajuns acum să mă întorc mereu pentru că mi-e bine acolo; aranjat cu bun gust pe două niveluri cu câte două rânduri de mese, cu ospătari amabili şi zâmbăreţi şi o atmosferă plăcută, Dominium chiar m-a cucerit.

Ca să fiu totuşi corectă, trebuie să precizez şi puţinele bile negre pe care le-am dat în timp pentru:
- locul de nefumători care nu este clar delimitat,
- terasa de vară care este prea în trotuar,
- wc-urile care sunt atât de mici că abia ai loc să deschizi uşa.

Şi ca să revin la titlul articolului, de ce prind restaurantele lor pe la noi (vezi şi primul restaurant Sphinx din Bacău, parte din cel mai mare lanţ de restaurante din Polonia cu reprezentanţă şi în Italia, Cehia şi Ungaria), este destul de simplu: pentru ei există un interes comun care se reflectă până la urmă în satisfacţia ambelor părţi, atât a ofertantului cât şi a consumatorului. Însă restaurantele româneşti încă îşi urmăresc doar propria satisfacţie. Avem prea puţine localuri autohtone cu renume şi acelea par a fi din ce în ce mai sensibile în faţa noilor cerinţe.
Şi atunci oaza aceea de linişte nu mai contează pentru noi unde se află şi a cui e, atâta vreme cât ne face fericiţi...

Încă o zi de independenţă pentru polonezi

Astăzi, 11 noiembrie,  polonezii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Independenţei Naţionale.
În anul 1918, după 123 de ani de ocupaţie austro-ungară, germană şi rusă, Polonia a renăscut şi şi-a recâştigat independenţa naţională.

Toamna anului 1918 a marcat sfârşitul primului război mondial şi înfrângerea celor trei ocupanţi. Rusia a fost aruncată în confuzia revoltelor şi războiului civil, monarhia multinaţională austro-ungară s-a destrămat şi a intrat în declin iar germanii s-au retras şi ei forţaţi de presiunile Antantei.

Pentru polonezi, aceasta a fost o ocazie unică de a-şi recâştiga independenţa. În urma înfrângerii forţelor ocupante, s-a început reconstrucţia viitoarei naţiuni.
Pe 28 octombrie 1918 se forma la Cracovia Comisia de Lichidare Poloneză. Aceasta a început îndepărtarea puterii din mâinile austriecilor în regiunile istorice Galicia şi Cieszyn Silesia.
Câteva zile mai tarziu Comisia a înfrânt forţele austriece cu ajutorul atât al membrilor Organizaţiei Secrete Militare Poloneze cât şi al legionarilor şi tinerilor civili.

La 11 noiembrie aceeaşi organizaţie secretă militară a demobilizat soldaţii, tinerii şi legionarii şi a dezarmat trupele germane în Varşovia şi ulterior şi în alte oraşe. Tot în această zi Guvernul Regal l-a desemnat pe Józef Piłsudski (creatorul Legiunii Poloneze) comandant-şef al Forţelor Poloneze, trei zile mai târziu  dându-i-se complet controlul civil. Piłsudski a format un nou guvern centralizat care la 21 noiembrie a lansat un manifest prin care anunţa reformele agrare şi naţionalizarea a mai multor ramuri din industrie.
La 27 decembrie 1918 o revoltă restaura Polonia drept ţara mamă. În estul Galiciei exista un front de luptă cu ucrainienii iar în partea de est a Poloniei divizii înarmate luptau cu bolşevicii. Mai mult decât atât, au fost necesare trei revolte în Silesia înainte ca Silesia superioară să reintre în graniţele poloneze.

Pentru comemorarea formării centrului independent de autoritate, ziua de 11 noiembrie, când Józef Piłsudski a preluat puterea, a fost recunoscută oficial în 1937 ca sărbătoare naţională. Oricum, această zi a fost sărbătorită tot timpul de către popor drept Ziua Independenţei Poloneze începând cu anul 1919.
După al doilea război mondial autoritatea poloneză a îndepărtat Ziua Independenţei din calendar dar nu şi din inimile oamenilor care au continuat să o celebreze.

În anul 1989 Seimul Republicii Poloneze a înapoiat poporului cea mai mare zi naţională.
Astăzi, ea este sărbătorită prin parade militare, slujbe religioase, diverse evenimente culturale şi sociale şi mai ales prin reuniunea familiilor şi a celor dragi. Contrar numelui tipic american, de Ziua Independenţei polonezii nu servesc curcan, dar cu siguranţă votca nu le lipseşte :)

Bizon, gustul polon

Cea mai renumită şi de tradiţie votcă din Polonia este de departe Żubrówka (se citeşte "jubrufca"), cunoscută în limba engleză ca Buffalo/ Bison Grass Vodka (votcă cu iarbă bivol/ bizon). Este o votcă distilată din secară, aromată cu o tinctură de "iarbă bizon" (Hierochloe Odorata) şi îmbuteliată la 40 % alcool pe volum. Pentru curioşi, această iarbă specială se cultivă în pădurile Białowieża, la graniţa cu Belarus.

Votca Żubrówka are un gust unic descris drept o combinaţie de vinariţă, vanilie, nucă de cocos şi migdale.
Fiecare sticlă are un fir de "iarbă bizon" în interior, acesta având însă doar un rol decorativ, fără a afecta în timp gustul sau culoarea uşor gălbuie.
Denumirea votcii vine de la cuvântul polonez żubr care înseamnă zimbru (bizonul european), animal obişnuit să se hrănească cu acest tip de iarbă dulce.
Votca bizon este menţionată încă din secolul 16, însă în anul 1926 compania poloneză POLMOS a inventat o modalitate de producţie în masă, urmând apoi fabricarea de către alte companii din întreaga lume, sub o varietate de brand-uri. Astăzi, aceasta se produce în Polonia, Rusia, Lituania, S.U.A., Ucraina, Germania, Cehia ş.a.

Żubrówka se bea de obicei cu suc de mere (o parte votcă, trei părţi suc). Astfel, acestei combinaţii i se spune în Polonia Tatanka sau Szarlotka, în Marea Britanie Frisky Bison, în S.U.A. Polish Kiss şi cine mai ştie cum prin alte ţări. O prietenă poloneză mi-a recomandat ca în acest mix să pun şi o feliuţă de castravete proaspăt. Rezultatul a fost de-li-cios! :p
De asemenea, polonezii obişnuiesc să mănânce peşte marinat sau catraveţi muraţi în timp ce beau votcă.. Îmi pare un obicei destul de asemănător cu al nostru de a mânca murături cu ţuică fiartă...

În ultimii ani producătorul POLMOS scoate ediţii limitate de sticle îmbrăcate, cu rol atât estetic cât şi de protecţie şi păstrare a temperaturii. Hăinuţele sunt operele faimoasei creatoare de modă Viola Spiechowicza, iar eu mă laud de câte ori pot că am acasă hanoracul cu glugă şi blană! Cât despre ce a fost înăuntru, ce să zic... a fost :)

Akurat- exemplu de muzică

Vă promiteam într-un articol anterior că voi scrie despre muzica poloneză modernă mai mult decât s-a văzut la MTV EMA 2009.

Am remarcat că în Polonia se ascultă destul de mult rock/ variaţii de rock şi hip-hop/ rap. Din păcate, alte genuri muzicale nu au reprezentanţi prea puternici. Ca o paranteză, din punctul ăsta de vedere România este o ţară bogată şi frumoasă prin varietatea muzicală. Poate că tocmai de aceea artişti precum Akcent, Inna sau Morandi au atât de mult succes în cluburile şi radiourile lor în ultimii ani.

Din fericire însă, există şi adevărate comori în ţara lor. Eu am găsit una dintre ele anul trecut, chiar la primul meu concert live în Polonia :) Acolo am întâlnit trupa AKURAT (înseamnă "exact" în limba română), la o lansare de album unde altundeva decât în unicul orăşel Sopot.

Dacă aş avea de folosit doar un cuvânt pentru muzica lor aş spune că este veselă. Dar pentru că pot folosi mai multe cuvinte...
Trupa AKURAT a luat fiinţă în anul 1994, lansând din păcate doar 4 albume până acum. Într-un final, s-au oprit la 5 membri, toţi având abilităţi de a susţine show-uri live de excepţie folosind şi diverse instrumente muzicale.
Oficial, ei cântă un amestec de punck rock, reggae, ska şi pop. Din cele 13 piese ale ultimului album "Optymistyka" îmi plac cel puţin 8. N-am mai ascultat de mult ceva care să mă cucerească într-o aşa măsură.

În România încă nu au ajuns, abia dacă am găsit pe google un mic post-it pe metalhead.ro.
Pe youtube însă veţi găsi destule. La fel şi pe pagina lor din myspace.com. Pe site-ul lor http://www.akurat.pl/ nu vă trimit căci poloneza v-ar putea părea o limbă destul de neprietenoasă până să găsiţi, de exemplu, discografia :)

Iată câteva piese pe care m-am bâţâit la concert şi pe care le mai ascult şi acum, de câte ori mă lovesc pe birou de CD-ul lor colorat şi impecabil prin conţinut (CD-ul are inclusiv un "marsupiu" pentru o broşură cu versurile pieselor, desigur, pentru cunoscătorii de limbă poloneză...):

Język ciała (Limbajul corpului): http://www.youtube.com/watch?v=-inEMKI3Mvw
Pani Mariola (Doamna Mariola) : http://www.youtube.com/watch?v=kIvu_gSCLUI
Zeszyt sprzed lat (Jurnal peste ani): http://www.youtube.com/watch?v=O0vHc8ADyU0

Păcat că trupa AKURAT nu are tangenţă şi cu ţara noastră. Nu ştiu cine pe cine nu vrea încă, dar eu îi vreau la un concert şi în România, că tare mi-a plăcut ce am ascultat acolo. Până atunci, succes în continuare, băieţi, Powodzenia!